Decizia civilă nr. 89/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R.
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. A. ȘI FISCAL DOSAR nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 89/2011
Ședința publică din 16 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de către reclamantul P. A.-ADI împotriva deciziei civile nr. 1031 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M.
- M. M., având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, revizuire.
Cererea de revizuire este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, achitată cu chitanța nr. 1. din (...), aflată la fila 4 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.
Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 323 al. 1 C., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Din examinarea actelor dosarului constată următoarele: Prin decizia nr.1031 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al Curții de A. C. a fost respinsă excepția inadmisibilității recursului declarat de D. G. a F. P. în nume propriu, admis recursul Direcției Generale a F. P. în nume propriu și pentru A. F. P. S. împotriva sentinței civile nr.3386/(...) pronunțată în dosar nr.(...) al T.ui S. pe care a modificat-o în sensul că a fost respinsă ca inadmisibilă cererea principală, respinsă cererea de chemare în garanție. Pentru a dispune astfel instanța a reținut că dreptul persoanei de a se adresa instanței de contencios administrativ în cazul în care este vătămată printr-un act administrativ fiscal ori prin inexistența acestuia este recunoscut la nivel de principiu de dispozițiile art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și are aplicabilitate concretă în cadrul acestui tip de raport în aplicarea normelor Codului de procedură fiscală. Însă, într-o astfel de situație, pentru a te adresa cu o cerere de restituire a unei taxe fiscale prelevate nelegal este necesar ca în prealabil să fie examinată legalitatea actului administrativ de impunere a acelei taxe numai așa putându- se statua dacă suma plătită a fost în debit sau în caz contrar sa fie supusă restituirii conform principiului de drept consacrat de art. 1092 Cod civil. Este real că, potrivit dispozițiilor art. 205 alin. 1 C. contestația împotriva actului administrativ fiscal ori împotriva inexistenței acestuia este o cale administrativă de atac dar tot de adevărat este că această cale este obligatorie de urmat așa cum s-a statuat în practica judiciară constantă a Î. și a Curții Constituționale (decizia nr. 409/2004). Împrejurarea că textul legal evidențiază că această cale administrativă de atac nu înlătură dreptul la acțiune a celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia nu înseamnă că legiuitorul a vrut să imprime caracter facultativ contestației ci tocmai să întărească caracterul obligatoriu al acesteia și că exercițiul obligatoriu al acesteia nu limitează dreptul de a accede la justiție, dar că accederea la justiție este condiționată de exercitarea căii administrative de atac. De altfel, din economia dispozițiilor art. 218 alin. 2 C. reiese că obiectul contenciosului administrativ fiscal nu poate fi altul decât contestarea deciziei de soluționare a contestației administrative. Asimilarea procedurii contestației administrative cu procedura prealabilă prevăzută la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 își are rațiunea însă numai la nivel de principiu, căci în concret în materia contenciosului fiscal procedura prealabilă nu se mai supune direct normelor legii cadru a contenciosului administrativ ci normelor speciale procedurale fiscale consacrate de art. 205 și urm. acestea fiind norme speciale derogatorii de la norma generală. Așa fiind, împrejurarea că reclamantul s-a adresat unității fiscale pârâte cu o cerere de restituire și a obținut de la aceasta un refuz de soluționare nu satisface pe deplin exigențele în materia sesizării instanței de contencios fiscal cu un litigiu ce are ca obiect direct restituirea taxei fiscale. Pe de altă parte, Curtea mai reține că instanța de fond face confuzii în ceea ce privește natura actelor juridice. Astfel, Curtea remarcă faptul că actul ori adresa de răspuns emisă de pârâtă nu satisface exigențele în materie pentru a fi calificat ca act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și cu atât mai puțin ca act administrativ fiscal în sensul art. 41 C.. În altă ordine de idei, Curtea reține că legea aplicabilă raportului juridic legat de înmatricularea autovehiculului este aceea sub imperiul căreia s-a cerut efectuarea operațiunii de înmatriculare și nu aceea sub care a fost efectuată achiziția intracomunitară, mai ales că în sistemul normativ român avem de a face cu o succesiune intertemporală de legi materiale și procesuale. Așa fiind, în cauză se poate reține că analiza compatibilității normei legale interne care stabilește obligația de a plăti taxa specială de primă înmatriculare cu normele comunitare primare trebuie făcută prin prisma mediului normativ de la epoca efectuării operațiunii de primă înmatriculare când particularului i seimpune obligația de a plăti o astfel de taxă în cuantumul și cu procedura prevăzută de legea care guvernează tempus regit actum raportul fiscal. Din această perspectivă, Curtea reține că autovehicul din litigiu a fost achiziționat de către reclamant în stare neînmatriculat de la o persoană din Germania (f. 12 dos. fond). Operațiunile de înmatriculare au fost efectuate sub imperiul OUG nr. 5., mai precis prin plata sumei totale de 5.877 lei cu titlu de taxă de poluare prin chitanța seria TS5 nr.4132923/(...) (f. 11 dos., fond). Așa cum rezultă din economia dispozițiilor art. 5 și art. 7 din OUG nr. 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel fiind, decizia de calcul a taxei de poluare întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală. Curtea observă că reclamantul nu a urmat procedura prevăzută de legea procesual fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxelor de poluare, ci a formulat cererea înregistrată la autoritatea pârâtă prin care a solicitat restituirea taxei achitate, ulterior prin răspunsul cu nr. 22225/(...) pârâta i-a refuzat restituirea taxelor motivat de faptul că taxa a fost stabilită în baza O.U.G. nr. 5. cu modificările și completările ulterioare, iar suma solicitată nu se încadrează la sume de restituit contribuabililor potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind C.pr. fiscală, republicată. Curtea constată că reclamantul a disimulat demersul său de a pune în discuție legalitatea stabilirii și încasării taxelor de poluare prin prisma apelării la procedura administrativă de drept comun, ignorând faptul că pentru a se statua asupra acestui conflict există norme procesuale speciale clare, accesibile, previzibile și predictibile, compatibile cu exigențele de calitate a unei legi așa cum rezultă din jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (în special cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, cauza Rotaru împotriva R.). Și este așa, deoarece între procedura prealabilă prevăzută la art. 7 din Legea de drept comun a contenciosului administrativ și calea contestației prev. de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. sunt importante deosebiri. Procedura prealabilă consacrată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 declanșează un control administrativ al actului administrativ contestat de către emitentul actului sau organul ierarhic superior și are ca obiect în general orice tip de act administrativ tipic pe când procedura prevăzută de art. 7 din OUG nr. 5. și art. 205 și urm. C. presupune declanșarea unui control administrativ pe calea contestației administrative ce are ca obiect un act administrativ fiscal în sensul dat de art. 41 C. control care este realizat de către organul de soluționare a contestațiilor în materie fiscale după distincțiile prevăzute la art. 209 C. Curtea observă că reclamantul a plătit voluntar taxa de poluare supunându-se astfel normei interne aplicate de organul fiscal prin intermediul deciziilor administrative de stabilire și calculare a taxei. Desigur, plata acestor taxe și maniera în care au fost stabilite nu înlătură dreptul contribuabilului de a contesta taxele și implicit de a se solicita verificarea în substanță a legalității impunerii. În această ambianță factuală și procesuală, atât în faza administrativă de soluționare, cât și ulterior în faza de control judecătoresc, și apoi judiciar, sepoate pune în discuție nu numai modalitatea factuală și legală de stabilire a taxei ci și compatibilitatea normei interne reținute de organul fiscal cu norma comunitară europeană pertinentă. Prin urmare, calea aleasă de reclamant ignoră procedura deschisă de lege pentru contestarea actului de impunere și astfel, dacă s-ar valida, s-ar deturna normele procesual fiscale care guvernează soluționarea unui atare conflict, ceea ce nu ar putea fi admis. Natura juridică de act administrativ fiscal, în sensul prevăzut la art. 41 din Codul de procedură fiscală, a deciziei de calcul a taxei de poluare este surprinsă de însuși legiuitorul delegat (Guvernul) în conținutul art. 7 din OUG nr. 5. și a fost determinată de inițierea și desfășurarea procedurii de infringement demarată de C. E. în cursul căreia una dintre criticile adresate statului a fost aceea că taxa nu este stabilită pe baza unui act administrativ de impunere care mai apoi să poată fi contestat în concret și efectiv de către contribuabil. În fine, Curtea are în vedere că în practica secției de profil a Î. s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de P. judecătorilor Secției de C. A. și fiscal a Î. la 12 februarie 2007 precum și decizia nr. 106 din 17 ianuarie 2006 a Î., precum și Decizia nr. 409/2004 a Curții Constituționale). Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de T. IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007). Împotriva acestei hotărâri a formulat cerere de revizuire intimatul P. A. -. În motivare s-a arătat că își susține cerere de revizuire pe următoarele argumente art.18 Constituție; principiile uniunii europene regăsite în art.110 din TFUE, jurisprudența Curții E. de Justiție c.402/09 T. Analizând cererea Curtea constată următoarele: O primă precizare ce trebuie lămurită este cea referitoare la temeiul juridic pe care se fundamentează demersul revizuientului în condițiile în care nu a fost indicat în mod expres în cerere. Sub acest aspect dat fiind inițierea demersului în temeiul legii contenciosului și modul în care a fost formulată cererea de revizuire Curtea apreciază că analiza urmează a fi făcută prin raportare la art.21 alin. 2 din Legea nr.554/2004.Motivul de revizuire care așa cum se evidențiază în textul legal indicat se adaugă la cele expres și limitativ prevăzute de art.322 C., în ipoteza în care hotărârea a fost pronunțată prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art.148 alin.2 coroborat cu art.20 alin.2 din C. R.. Un prim aspect controversat este cel legat de admisibilitatea cererii de revizuire astfel formulată, în condițiile în care o parte a doctrinei a admis că prin sintagma utilizată de legiuitor respectiv de motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de art.322 C. se admite că trebuie îndeplinite toate condițiile necesare pentru exercitarea cererii de revizuire. S-a arătat că interpretarea sintagmei „rămase definitive și irevocabile"; determină aplicarea acestor dispoziții derogatorii și în ceea ce privește deciziile pronunțate în recurs însă în această ipoteză se va reține că pot face obiectul unei cereri de revizuire deciziile date de o instanță de recurs doar atunci când evocă fondul potrivit exigențelor instituite prin art.322 alin.1 teza a II-a C. Condiția impusă de legiuitor referitoare la evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare fie aplicarea altor dispoziții legale în privința acelorași stări de fapt, raportul juridic dedus judecății având o altă dezlegare în drept. Pe de altă parte, o altă posibilă orientare ar fi aceea potrivit căreia, în cazul special de revizuire incident în materia contenciosului administrativ, în lipsa unei dispoziții exprese, condiția referitoare la evocarea fondului nu trebuie să fie îndeplinită. Raportat la specificul cauzei, instanța achiesează acestei ultime opinii, care pare a avea suport și în practica Curții Constituționale, care, prin decizia nr. 233/(...), a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prev. art. 322 pct. 9 sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, constatate de Curtea E. a D. O. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a apreciat că prin impunerea unei astfel de condiții de admisibilitate se ajunge la lipsirea de conținut al unui drept garantat de C. R., aceste statuări fiind valabile, în opinia instanței, și în prezenta speță. Pentru a aprecia astfel, s-a luat act de faptul că este unanim admis, atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.E.J., că art. 110 din T.ul privind funcționarea U. E. (TFUE) și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale U. le pot proteja. Judecătorul național, ca prim judecător în spațiul U. E. are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din (TFUE) să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate. ,,Ab intio,, trebuie insa enunțată starea de fapt care sta la baza demersului dedus judecății și plecând de la aspectele concrete ale speței, trebuie decelate normele de drept intern incidente si compatibilitatea acestora cu dreptul U. E.. Reclamantul-revizuient a achiziționat dintr-un stat comunitar un autoturism second-hand, iar în baza unei decizii de calcul, s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 5011 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată la (...). Ulterior, a solicitat, prin cererea înregistrată la (...), restituirea acestei taxe, dar cererea i-a fost respinsă prin adresa nr. 15383/(...). Curtea constată faptul ca taxa de poluare a fost achitată în baza formei modificate a O.U.G. 5., conform O.U.G. 218/2008 și respectiv OUG 7.. În consecință, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE, incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din R., prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în R. a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Aceste statuării sunt valabile în opinia Curții de A. și în cauza de față, cu atât mai mult cu cât reglementarea aplicabilă în această cauză prevede plata unei taxe pe poluare mai mare ca și cuantum decât cea reglementată în forma inițială. Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din TFUE. Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de C urtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare suntobligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toatecazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel, Curtea își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din C. R. și din T.ul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, având în vedere imperativitatea asigurării preeminenței dreptului comunitar, prin prisma efectelor produse de hotărârile C., Curtea apreciază că la acest moment sunt neavenite orice apărări care s-ar raporta la normele naționale și care ar fi de natură să pună un obstacol în calea cererilor de restituire a taxelor de poluare percepute în temeiul OUG nr. 5., cum ar fi, spre exemplu, cele referitoare la excepția inadmisibilității. Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puținfavorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern, fiind însă important de precizat că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Pentru a dispune astfel, s-a luat act și de faptul că, dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din R. trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție E. a consacrat în altfel în afaceri ,precum SpA San Giorgio sau Weber’s Wine World Handels GmbH, o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european. Ca atare, Curtea apreciază că orice critică care s-ar putea invoca cu privire, pe de o parte, la admisibilitatea cererii de revizuire, iar, pe de altă parte, la admisibilitatea demersului reclamantei, din perspectiva prev. art. 205 și urm. C., sunt neavenite, imperfecțiunile legislației naționale din perspectiva art.6 paragraful 1 din Convenția E. a D. Omului și a Libertăților Fundamentale și a art.13 din Convenție și care ar putea duce, în final, la situația în care reclamanta-revizuientă ar fi lipsită de dreptul la un proces echitabil și dreptul la recurs efectiv, putând fi înlăturate prin maniera de interpretare adoptată conform celor mai sus expuse. Așa fiind, se va admite cererea de revizuire, va fi schimbată în tot decizia atacată, iar având în vedere cele anterior evocate, se va constata că dispoziția tribunalului referitoare la restituirea taxei de poluare este legală și temeinică, recursul declarat de către pârâte fiind, din această perspectivă, nefondat. În ceea ce privește soluția dată cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă, criticile sunt întemeiate, motiv pentru care, urmare a admiterii recursului, în baza prev. art. 312 C. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, sentința va fi modificată în parte, cu consecința obligării chematei în garanție A. F. PENTRU M. la plata, către AFP Z., a sumei de 5011 lei, reprezentând taxă de poluare. Pentru a dispune astfel, s-a considerat că în cauză sunt pe deplin aplicabile prev. art. 60-63 C., întrucât textul OUG nr. 5. cuprinde suficiente prevederi care sa asigure si sa garanteze afectațiunea speciala a sumelor de bani rezultate din plata taxei de poluare. Astfel, Curtea achiesează susținerilor din recurs, prin care sunt indicate normele legale incidente cauzei, după cum urmează: Art. 1 alin. (1) prevede ca taxa pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Totodată, alineatul 2 alaceluiași articol prevede programele si proiectele pentru protecția mediului finanțate din plata taxei pe poluare. Mai departe, art. 5 alin. (4) prevede ca taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile T. S. pe numele A. F. pentru M.. Dovada faptului ca suma plătită la trezorerie a fost achitata in contul A. F. pentru M., contul 51.16.10.09, indicat in HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5. , rezulta din chitanța de plată depusă la dosarul de fond . În același sens sunt și prevederile HG 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 5., conform cărora unitățile T. S. transferă în contul deschis pe numele A. F. pentru M., la T. S. 6, sumele colectate în baza ordonanței. Aceeași este situatia si in cazul restiturii sumelor reprezentând diferentele de taxa pe poluare rezultate în urma contestarii taxei, cererea de restituire fiind soluționată de organul fiscal competent, iar restituirea sumelor reprezentând diferența de taxa se face din bugetul F. pentru mediu. În concluzie, nu organul fiscal este beneficiar al plății, si prin urmare nu are obligația legală de a asigura restituirea sumei solicitate de reclamantă. Totodată, în privința dispoziției privind acordarea dobânzilor, această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne ce se dovedesc contrarii cu normele dreptului comunitar. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de R. ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr. 9.. Așa fiind, Curtea constată că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii în temeiul dispozițiilor art. 120 și art. 124 din Codul de procedură fiscală, norme care nu sunt aplicabile în cauză. În baza principiului disponibilității, instanța trebuia să aibă în vedere solicitarea formulată de către reclamantă, astfel încât, din această perspectivă, hotărârea instanței de fond urmează a fi modificată, în considerarea disp. art. 304 pct. 6 C., în sensul în care se va înlătura și obligarea pârâtelor D. S. și A. Z. la plata dobânzii legale, acordate conform dispozitivului, fiind menținute restul dispozițiilor date. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. LEGII D E C I D E Admite cererea de revizuire formulată de către revizuientul P. A. ADI împotriva deciziei civile nr.1031 din data de (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Curții de A. C. pe care o schimbă în tot și în consecință: Admite recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 3386 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că admite cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta A. F. P. Z. să restituie reclamantului suma de 5011 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant cu chitanța seria TS5 nr.4112865/(...). Respinge restul capetelor de cerere. Admite cererea de chemare în garanție. Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei A. F. P. Z. suma de 5011 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant. Menține restul dispozițiilor sentinței. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședință publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. F. T. M. B. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...)
| ← Sentința civilă nr. 80/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 04/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
