Decizia civilă nr. 92/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 92/2011
Ședința publică din 16 noiembrie 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H.
JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de către reclamanta S. T. C. S. Z. împotriva deciziei civile nr. 1021 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Curții de A. C., în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. S. ÎN NUME P. ȘI ÎN N. A. F. P. A M. Z. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M.LUI, având ca obiect - anulare act de control taxe și impozite - taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, revizuire.
Cererea de revizuire este legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 10 lei, achitată cu chitanța nr. 1209220102 din (...), aflată la fila 13 din dosar și timbru judiciar de 0,3 lei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în trei exemplare.
Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Constatând că deși demersul inițiat nu este motivat în drept și este intitulat de către partea litigantă ca fiind contestație în anulare, din analiza motivelor invocate, Curtea apreciază ca fiind corectă calificarea de revizuire.
Pentru acest considerent, Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 323 al. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. Apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar. CURTEA Prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr.(...) S. T. C. SRL a solicitat instanței admiterea cererii, reluarea judecății și menținerea sentinței nr.3518/(...). În susținere se arată că la data de (...) Curtea de Justiție a U. E. s-a pronunțat în cauza T. statuând asupra incompatibilității taxei de poluare reglementate de OG nr.50/2009. Din reținerile evocate reiese că se evocă revizuire deciziei 1021 din (...) pronunțată în dosar nr.(...) în condițiile dispozițiilor art.322 alin.1 prin raportare la dispozițiile Legii nr.554/2005. Analizând cererea formulată Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru cele ce se vor arăta: Potrivit art. 21 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin nr. 2., constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția R., republicată. Noul motiv de revizuire introdus prin nr. 2. a fost conceput ca un remediu intern în cazul hotărârilor pronunțate prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, în scopul îndeplinirii obligației generale ce revine statelor membre ale U. E., în temeiul art. 10 din Tratat. În cauza dedusă judecății, instanța de recurs, cu prilejul soluționării recursului, a constatat că taxa de poluare, în raport de data achitării, nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar. (art. 110 din T.). Așa cum subliniază revizuientul, la data de 7 aprilie 2011 Curtea de Justiție a U. E. cu ocazia soluționării unei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul Sibiu a stabilit că deși statele membre păstrează în materie fiscală competențe extinse care le permit să adopte o varietate de măsuri acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută de art. 110 T., iar articolul 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";. Curtea a concluzionat că OUG nr. 5., în prima variantă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Prin urmare susținerea revizuientului potrivit căreia decizia a Curții de A. C. ar fi dată prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar este reală, astfel că se impune admiterea cererii de revizuire cu consecința modificării acesteia și rejudecării recursului. Procedând la rejudecarea recursului formulat, raportat la probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele: În vederea efectuării primei înmatriculări a autovehiculului cumpărat dintr- un stat membru al U. reclamanta a achitat cu titlu de taxă poluare suma de 7222 lei cu chitanța TS5 nr.2002465. Această taxă a fost a constatat instanța de fond ca fiind reținută cu încălcarea normelor comunitare. Împotriva soluției a declarat recurs D. G. a F. P. în nume propriu și pentru A. F. P. relevând că taxa a fost reținută în condițiile normelor interne care nu sunt incompatibile cu cele comunitare, adresa de comunicare nu este un act administrativ, că dobânda nu se impune a fi acordată de vreme ce încasarea taxei nu este în contradicție cu normele comunitare. În prezent compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T., incidente, trebuie analizata la normele în vigoare la momentul plății taxei, prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminareformulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui. Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie otaxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T. plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Astfel fiind, Curtea reține că în cauza de față se poate stabili în lumina celor statuate de Curtea de Justiție că OUG nr. 5. în forma incidentă în cauza de față este contrară dreptului U., respectiv art. 110 parag. 1 din T.. Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății. Or, statuând astfel,instanta își îndeplinește misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de Justiție (cauza Simmenthal). Din această perspectivă, având în vedere imperativitatea asigurării preeminenței dreptului comunitar, prin prisma efectelor produse de hotărârile C., Curtea apreciază că la acest moment sunt neavenite orice apărări care s-ar raporta la normele naționale și care ar fi de natură să pună un obstacol în calea cererilor de restituire a taxelor de poluare percepute în temeiul OUG nr. 5., cum ar fi, spre exemplu, cele referitoare la excepția inadmisibilității. Deși Curtea admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, de reținut este că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitareadrepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere.( cauza Hans Just I/S împotriva M.ui danez al impozitelor și accizelor - cauza nr.C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr.C -228/96, paragraful nr.18). Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții E. de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară. Așa fiind, în ceea ce privește dispoziția referitoare la restituirea taxei de poluare, se va constata că tribunalul a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente reclamanta intimat fiind indreptatita la restituirea sumei de7222lei achitata cu titlu de taxa poluare. Cât privește cererea de obligare la plata dobânzii, cu luarea în considerare a prev. art. 124 C.pr.fisc invocate de reclamanta prin actiunea introductiva se retine ca aceste prevederi nu sunt aplicabile în cauză, din perspectiva faptului că, în maniera în care s-a pronunțat Curtea, a dat eficiență principiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală a autorității, astfel încât incidență își puteau găsi, eventual, prevederile legale care reglementează dobânda în materie civilă, iar nu fiscală .Prin urmare susținerea recurentei cu privire la greșita reținere a dobânzii se vădește întemeiată. Referitor la susținerea recurentelor că în mod greșit a fost anulat actul 19872 se reține de asemenea că este întemeiată deoarece actul invocat este o simplă înștiințare. Ori în aceste circumstanțe nefiind întrunite cerințele actului administrativ fiscal cererea este inadmisibilă context în care petitul vizând anularea va fi respins ca atare. În fine cu privire la chemarea în garanție Curtea reține că cererea este întemeiată. Astfel, taxa de poluare a fost plătită de către reclamant în contul deschis pentru taxe de poluare pentru autovehicule, taxe care se constituie un venit la bugetul F. pentru M. în vederea programelor pentru protecția mediului. Se reține aplicabilitatea art. 1 al.1 din OUG nr.5., unde se prevede: "Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M.."; Art. 60 al. 1 c.pr.civ. prevede :";Partea poate să cheme în garanție o alta persoana împotriva căreia ar putea sa se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubiri."; Așadar față de cele arătate Curtea va admite cererea de revizuire, va schimba decizia și rejudecând va admite recursul conform dispozitivului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII DECIDE: Admite cererea de revizuire formulată de către revizuientul S. T. CARPATICA SRL Z. împotriva deciziei civile nr.1021 din data de (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al Curții de A. C. pe care o schimbă în tot și în consecință: Admite recursul declarat de pârâta D. G. a F. P. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr.3518 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui S. pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta A. F. P. Z. să restituie reclamantului suma de 7222 lei reprezentând taxă poluare. Respinge restul capetelor de cerere. Admite cererea de chemare în garanție. Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 7222 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către reclamant. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. H. F. T. M. B. GREFIER D. C. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...)
← Sentința civilă nr. 162/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3391/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|