Decizia civilă nr. 5142/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. 2166.(...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 5142/2011
Ședința publică de la 25 N. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de către S. I. SA și A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 60/(...), pronunțată în dosarul nr. 2166.(...) al T. B.-N., privind și pe intimata I. V., având ca obiect pretentii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat Ș. P. pentru recurenta SC I. SA, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se comunică un exemplar din notele de ședință formulate de intimata I. cu reprezentantul recurentei I., care depune la dosar împuternicire avocațială și practică judiciară recentă a C. de A. C. totodată, acesta invocă excepția necompetenței materiale a Secției Comerciale a T. B.-N. în soluționarea prezentei cauze.
Curtea învederează că apărarea privind necompetența materială a primei instanțe va fi susținută cu prilejul cuvântului pe fond.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, Curtea, după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale, solicitând părții prezente să își susțină apărările și prin prisma îndrumărilor date prin decizia de casare nr. 4. a C. de A. C., referitor la instituția puterii de lucru judecat.
Reprezentantul recurentei SC I. SA susține recursul astfel cum a fost formulat și motivat în scris.
Arată că, în primă instanță, competența de soluționare a cauzei aparținea
Secției civile a T. B.-N., motiv pentru care se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
De asemenea în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității, întrucât acțiunea a fost îndreptată împotriva unui subiect care nu are calitatea specială prevăzută de lege, aceea de autoritate publică.
Solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată la fond (f.157)
și în recurs, conform facturii și chitanței pe care le depune la dosar.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 60 din 28 ianuarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 2166.(...) al T. B.-N. s-au respins ca nefondate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC I. SA B. și excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei I. V., invocate de pârâta SC I. SA B., precum și excepțiainadmisibilității cererii de chemare în garanție introdusă de pârâta SC I. SA B., excepție invocată de chemata în garanție A. N. DE ADMINISATRARE F. B..
S-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta I. V., împotriva pârâtei SC I. SA și în consecință s-a constată că pârâta, în mod nelegal
și fără existența unui titlu de creanță, a reținut și virat impozitul, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate (pretins datorate de salariat), calculate asupra sumei de 5630 lei, cuvenită reclamantului cu titlu plăți compensatorii; a fost obligată pe pârâtă să restituie reclamantei suma de
1658 lei calculată asupra sumei de 5630 lei, cuvenită reclamantei cu titlu de plăți compensatorii, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, de la data de (...) și până la data restituirii efective; s-a respins ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC
I. SA B., împotriva chematei în garanție A. N. DE A. F. reprezentată prin D. G. a F. P. a județului B.-N. și în consecință, a fost obligată pe chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 1408 lei (din care 1067 lei reprezintă impozit 16% și contribuție asigurări sociale de sănătate 5,5%, calculate asupra sumei de 5630 lei cuvenită reclamantului și 341 lei contribuție asigurări sociale sănătate 5,2% și contribuție concedii indemnizații 0,85% achitate de pârâtă, pentru angajator), precum și dobânda legală aferentă acestei sume, de la data încasării și până la data restituirii efective; s-a respins cererea de chemare în garanție în privința restituirii către pârâtă a sumei de 1778 lei, reprezentând contribuție individuală angajat la asigurările sociale (10,5%), contribuție asigurări sociale (20,8%) și contribuție accidente muncă (0,279%) achitate de pârâtă, pentru angajator.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, și cum, în cauză, pârâta SC I. SA a ridicat excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru lipsa procedurii prealabile și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, iar chemata în garanție A. a ridicat excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, tribunalul a pus în discuție excepțiile ridicate, pe care le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, respingându-le ca atare, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, or, în speță, acțiunea reclamantei nu are ca obiect anularea unui act administrativ unilateral, astfel cum este definit la art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004 (ci vizează restituirea unor sume de bani, care i-au fost reținute de pârâtă, în calitate de angajator, cu ocazia acordării unor plăți compensatorii cuvenite reclamantei, în calitate de salariat, în cadrul raporturilor juridice de muncă încheiate între părți), iar pârâta nu este o autoritate publică, în sensul disp.art.2 alin.1 lit.b din aceeași lege.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat că parcurgerea procedurii prealabile instituită de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu este necesar a fi realizată în privința acțiunii reclamantei, și astfel excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei pentru neparcurgerea procedurii prealabile, invocată de pârâta SC I. SA, în temeiul art.109 alin.2 Cod procedură civilă și art.6 alin.2, raportat la art.7 alin.1 și alin.2 din Legea nr.554/2004 este neîntemeiată.
Așa cum s-a mai arătat, acțiunea reclamantei are ca obiect restituirea unor sume de bani, despre care afirmă că i-au fost reținute în mod nelegal și virate la bugetul de stat de către pârâtă, cu titlu impozit pe venit și contribuții sociale, cu ocazia concedierii reclamantei, prin procedura concedierii colective (deci, în cadrul raporturilor juridice de muncă), or, în raport de această împrejurare, este firesc și legal ca acțiunea reclamantei să se îndrepte împotriva angajatorului, respectiv pârâtei, care a făcut reținerile bănești și în consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive, ridicată de pârâtă, a fost apreciată de tribunal ca neîntemeiată.
Este în afara oricărui dubiu, nefiind contestat de către părți, că sumele pretinse de reclamantă a fost reținute de pârâtă și virate la bugetul de stat, în conturile administrate de A. N. de A. F., așa cum rezultă și din dispozițiile art.114 alin.2 indice 1 din OG nr. 93/2003 și în condițiile în care pârâta ar fi obligată la restituirea sumelor reținute către reclamantă, este justificată o cerere a pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanție, de a fi obligată chemata în garanție A. de a-i plăti sumele cuvenite reclamantei, acesta în considerarea disp.art.60-63 Cod procedură civilă. În această privință, a mai menționat tribunalul, la judecarea cererii de chemare în garanție formulată de către pârâtă, trebuie să se stabilească care sunt raporturile juridice dintre cel care chemă în garanție și chematul în garanție, drepturile și obligațiile acestora, iar în cauză, chiar și chemata în garanție, prin întâmpinare susține că restituirea sumelor solicitată de către reclamantă și invocată de către pârâtă, nu poate fi încadrată în nici una din situațiile prev.de artr.117 lit.a-h din OG nr. 92/2003, cărora le-ar fi aplicabilă procedura specială de restituire prevăzută de art.33 din Ordonanță și pct.2 din Anexa 1 la O. nr. 1. 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Prin urmare, tribunalul a considerat că nu se poate pune problema ca reclamantul, în privința acțiunii principale, precum și pârâta, în privința cererii de chemare în garanție, să fi fost obligate să parcurgă procedura specială fiscală, mai sus menționată, mai înainte de introducerea acțiunii, și în consecință excepția inadmisibilității acțiuni reclamantului pentru neîndeplinirea procedurii administrativ jurisdicționale, în considerarea disp.art.117 Cod procedură fiscală, ridicată de către pârâta SC I. SA, precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea aceleiași proceduri administrativ jurisdicționale, ridicată de chemata în garanție A. sunt neîntemeiate, au fost respinse ca atare.
În ce privește fondul acțiunii reclamantei și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin Programul de concediere colectivă nr.l57l/23.l0.2009, adoptat de SC I.
SA, având în vedere Hotărârea Consiliului de A. nr. 06/(...), pct.15, precum și Decizia Directorului General nr. 97/(...), a fost aprobat programul de aplicare a măsurilor de concediere colectivă, după care, în baza acestui program,în temeiul art.65(1) și art.66 din Codul muncii, a fost emisă Decizia de concediere individuală nr. 278/23.l0.2009 a SC I. SA (f.l6), prin care s-a dispus concedierea reclamantei, cu acordarea drepturilor prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății, în vigoare la data concedierii (art.103, pct.5), inclusiv a plăților compensatorii acordate de angajator în sumă totală de
5.650 lei (potrivit adeverinței f.20), din care s-a reținut și virat la bugetul consolidat al statului suma de 1.658 lei, reprezentând impozit 16% = 757 lei, contribuție asigurări sociale 10,5 % = 591 lei și contribuții asigurări sociale de sănătate 5,5% = 310 lei, așa cum reiese din adeverința nr. 1729 din (...) eliberată de către pârâtă.
Potrivit art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.5. privind Codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere individuală și efectuării plăților compensatorii către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Este adevărat, cum se susține prin întâmpinările formulate de către pârâta SC I. SA și chemata în garanție A. că, potrivit pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.4., veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de muncă, precum și orice sume de natură salarială primite în baza unei legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, și care sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, însă, instanța constată că prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de G., în executarea unei legi (Legea nr.5. privind Codul fiscal), act normativ cu forță juridică superioară, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, actele normative data în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor G.ului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit.l din Normele metodologice de aplicare a L. nr.5. aprobate prin HG nr.4., nu se poate contraveni prevederilor art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.5. conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plăți compensatorii,calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul că plățile compensatorii acordate reclamantului, căreia i s-a desfăcut contractul individual de muncă, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile compensatorii au fost supuse impozitului de 16%, calculat, reținut și virat de pârâtă bugetului de stat.
Așa cum s-a mai arătat, din suma acordată reclamantului cu titlu plăți compensatorii, i s-a reținut și suma de 591 lei, cu titlu contribuție asigurări sociale, ce a fost virată la bugetul de stat de către pârâtă, însă, instanța constată că potrivit art.21 alin.6 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii, contribuția de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăți compensatorii se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj la nivelul contribuției de asigurări sociale. Prin urmare, în cazul de față, când s-au acordat reclamantului plăți compensatorii, contribuția de asigurări sociale de 10,5% se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj de către angajator și nu din veniturile cuvenite reclamantei cu titlu plăți compensatorii.
Așadar, a apreciat instanța de fond, în mod nelegal i s-a reținut reclamantei contribuția de asigurări sociale de 10,5%, perspectiv suma de 591 lei, și dacă această contribuție nu a fost percepută, așa cum se impunea angajatorului, respectiv pârâtei, această împrejurare nu poate fi rezolvată în litigiul de față, deoarece instanța nu a fost investită în acest sens, iar potrivit art.129 alin.6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Potrivit art.257 alin.6 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuția de asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează acestedomenii, precum și asupra îndemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005, și cum, în speță, este vorba de acordarea unor plăți compensatorii, acordate reclamantului cu ocazia disponibilizării și aplicării unui program de concediere colectivă, reclamantul nu datora contribuția de asigurări de sănătate de 5,5%, calculată asupra sumei ce reprezintă cuantumul total al plăților compensatorii, respectiv suma de 310 lei, ce i s-a reținut în mod nelegal de pârâtă, fiind virată la bugetul de stat, și astfel este justificată cererea reclamantului, aceea de restituire a sumei în discuție.
În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantei în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către pârâtă, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea reclamantului în sensul obligării pârâtei la restituirea impozitului și contribuțiilor ce i s-au calculat și reținut în mod nelegal, și cum sumele reținute reclamantului au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de A. N. de A. F., a fost apreciată ca întemeiată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A., în privința sumelor ce vor fi restituite reclamantului, aceasta în temeiul art.60-63 Cod procedură civilă.
S-a mai reținut de către tribunalul și faptul că prin cererea de chemare în garanție, în principal - pârâta a solicitat obligarea A. la plata sumei de 3.186 lei, reprezentând impozite și contribuții reținute de la salariat,în valoare de 1.658 lei, plătite și virate prin O. 1. și nr. 1480/(...) + contribuții datorate de angajator pentru plățile compensatorii acordate salariatului în sumă de 1528 lei (reprezentând contribuție la pensie = 1171 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție accidente de muncă = 16 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale; contribuție la sănătate = 293 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, și; contribuție concedii îndemnizații = 48 lei virată în contul bugetului asigurărilor sociale, plata realizându-se cu OP nr. 1814/(...)).
Chemata în garanție nu contestă încasarea sumelor mai sus menționate cu privire la care instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește contribuția de asigurări sociale (pensie) de 20,8%, în sumă de 1.171 lei, virată la bugetul asigurărilor de sănătate, instanța constată că această contribuție este datorată de pârâtă, în temeiul art.21 alin.6 din Legea nr.19/ 2000, raportat la art.18 alin.1 lit.b și alin.2 și 3 din lege, astfel că, cererea de restituire a contribuției, formulată de pârâtă, prin cererea de chemare în garanție este neîntemeiată și a fost respinsă.
Referitor la contribuția accidente de muncă (în speță, în sumă de 16 lei) virată în contul asigurărilor sociale, prima instanță a constatat că sunt incidente dispozițiile L. nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, în forma de la data pății contribuției (ulterior legea a fost modificată și republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.772 din 12 noiembrie 2009, primind o nouă numerotare a articolelor), și potrivit art.1 din lege, asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale, face parte din sistemul de asigurări sociale, iar în art.5 alin.1 lit.a se prevede că sunt asigurate prin efectul legii persoanele care se desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum și funcționarii publici.
În cuprinsul art.101 alin.3 din Legea nr.346/2002 (în forma de la data plății contribuției de către pârâtă) sunt prevăzute în mod expres și limitativ sumele asupra cărora nu se aplică contribuția de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale (și anume: prestații suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat, diurne de deplasare și delegare, îndemnizații de delegare…, participarea salariaților la profit), iar în art.96 alin.1 lit.a, se prevede că datoreazăcontribuții de asigurări sociale pentru accidente de muncă și boli profesionale, angajatorii, pentru asigurații prevăzuți la art.5 (la lit.a din articol sunt menționate ,,persoanele care desfășoară activități pe baza unui contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia, precum și funcționarii publici) și art.7.
Având în vedere că, în cauză, sumele achitate reclamantei reprezintă plăți compensatorii și că aceasta le-a primit în calitatea de salariat cu contract individual de muncă, aceste sume nu intră în categoria sumelor asupra cărora nu se aplică contribuția de asigurări sociale, prevăzute de art.103 alin.3 din Legea nr.346/2002, iar contribuția este suportată de angajator, conform art.96 alin.1 lit.a din lege, respectiv în cazul de față de către pârâtă. Prin urmare, tribunalul a apreciat ca neîntemeiată și a respins cererea pârâtei, formulată prin cererea de chemare în garanție, aceea de a i se restitui contribuție accidente de muncă (0,279%), respectiv suma de 16 lei, virată la bugetul asigurărilor sociale.
Referitor la contribuția de asigurări sociale de sănătate de 5,2%, în sumă de
293 lei, s-a constatat că, potrivit art.257 alin.6 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, contribuția la asigurări sociale de sănătate nu se datorează asupra sumelor acordate în momentul disponibilizării, venitului lunar de completare sau plăților compensatorii, potrivit actelor normative care reglementează aceste domenii, precum și asupra indemnizațiilor reglementate de OUG nr.158/2005.
Așa fiind și ținând seama că, în speță, sumele cuvenite reclamantei i s-au acordat cu titlu plăți compensatorii, urmare concedierii în baza unui program de concedieri colective, nu se datorează contribuția de mai sus de către pârâtă, iar cererea sa, de restituire este una întemeiată, admițându-se ca atare, deoarece pârâta a făcut o plată nedatorată.
În privința contribuției concedii indemnizații (în speță, sumă de 48 lei, virată la bugetul asigurărilor sociale), instanța de fond a reținut că, potrivit art.4 alin.2 din OUG nr. 158/ 2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, începând cu data 1 ianuarie 2006, cota de contribuție pentru concedii și indemnizații este de 0,85 %, aplicată la fondul de salarii sau, după caz, la drepturilor reprezentând indemnizație de șomaj, asupra veniturilor supuse impozitului pe venit ori asupra veniturilor cuprinse în contractul de asigurări sociale încheiat de persanelor prevăzute la art.1 alin.2 lit.e, și se achită la bugetul F. unic de asigurări sociale de sănătate.
În art.6 alin.2 din ordonanța de urgență, se prevede că prin fond de salarii realizat, în sensul ordonanței, se înțelege totalitatea sumelor utilizate de un angajator pentru plata drepturilor salariale sau de natură salarială, în timp ce în art.55 alin.4 lit.j din Legea nr.5. privind Codul fiscal, se arată că nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate, instanța de fond a apreciat că plățile compensatorii nu sunt venituri salariale impozabile și astfel, dispozițiile art. 6 din OUG nr.158/2005, privitoare la modul de calcul a contribuției nu sunt aplicabile în cauză, iar drept urmare, angajatorul (în speță, pârâta) nu datorează contribuția pentru concedii și indemnizații, de 0,85% și nici suma de 48 lei, virată în contul bugetului asigurărilor sociale, iar cererea de restituire a contribuției este una justificată, privind o plată nedatorată.
S-a mai constatat că pârâta a virat sumele reținute de la reclamantă și cele datorate în calitate de angajator în conturile speciale de colectarea a creanțelor bugetare, administrate de către A., iar în analiza cererii de chemare în garanție trebuie avute în vedere și raporturile dintre cel care cheamă în garanție
și chematul în garanție, astfel că, pentru considerentele mai sus expuse, instanța a apreciat ca fiind întemeiată, doar în parte, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.
Totodată, s-a respins, ca nefondat, capătul de cerere formulat de reclamantă în completarea cererii de chemare în judecată având ca obiect obligarea reclamantei la plata daunelor morale, nefiind probată în cauza producerea unui prejudiciu moral materializat în suferințe a căror reparare să impună plata vreunor sume de bani, invocatul sentiment de „., în sine, nefiind apt a fundamenta, singular, concluzia prejudicierii reclamantei sub aspect moral.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâta S. I. S. B. și chemata în garanție A. N. DE A. F..
În recursul formulat de pârâta S. I. S. B. se solicită admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă. În subsidiar, pârâta solicită modificare în parte sentinței atacate, în sensul obligării chematei în garanție și la suma de 1.778 lei + dobânda legală aferentă sumei de 1.658 lei pentru care pentru perioada (...) - data plății efective, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 C.pr.civ. . În motivarea recursului, pârâta arată că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii. Astfel, arată că a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă întrucât aceasta a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârâtă, o persoană juridică de drept privat (I.) și nu o autoritate publică. Fiind în prezenta unui litigiu de natură fiscală pârâtul trebuia să fie o autoritate publică. Pe fondul excepției, pârâta consideră că prin solutia adoptată față de excepția pe care a invocat-o, instanța de judecată a încălcat dispozițiile art. 1 art.2, alin. 1, litera "b)"din Legea nr.554 / 2004. In aceste circumstanțe, pârâta solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive a reclamantei ca inadmisibilă întrucât cererea acesteia a fost îndreptată împotriva unui subiect care nu are calitatea specială prev.de lege. Pe de altă parte, pârâta arată că a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei ca prematură/inadmisibilă întrucât aceasta nu a înțeles să utilizeze procedurile prealabile declanșării unei acțiuni în contencios administrativ. În acest sens se arată că reclamanta era obligată să utilizeze, în prealabil, una din următoarele proceduri la alegerea sa, respectiv procedura specială prev.de Ordinul nr. 1899 /2004 - act normativ emis în baza dispozițiilor art.117 din Codul de procedura fiscală, fie procedura prealabilă din contencios administrativ. Or, reclamanta nu a utilizat niciuna din aceste proceduri imperative. De asemenea, pârâta a susținut că a invocat, la fond, lipsa calității procesuale pasive a angajatorului în cauza de față, precizând că angajatorul are calitate doar de mandatar bugetar al instituțiilor financiar, în baza dispozițiilor art.40 alin.2 din Codul muncii, fiind obligat să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii. Deci plata este realizata prin "stopaj la sursă". Mai mult, beneficiarul impozitelor (A.) a confirmat, pe de altă parte, în mod expres că societatea pârâtă a procedat corect la impozitarea compensațiilor bănești acordate și deci a ratificat expres mandatul legal. Actele de impunere realizate prin "stopaj la sursă" efectuate de lPROEB - și contestate de salariat - care au fost ratificate expres de către A. sunt în realitate actele mandantului însuși, acesta fiind cel ținut să răspundă în mod direct față contribuabilului pentru aceste acte (efectele lor). Urmare acestor efecte juridice, între reclamantă si I. nu există niciun raport juridic direct (art.1545 Cod civil). In aceste circumstanțe, pârâta solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive a reclamantei ca inadmisibilă întrucât cererea acesteia a fost formulată împotriva unei persoane juridice care nu are calitate procesuală pasivă. O altă critică formulată de pârâtă se referă la faptul că instanța de fond în mod greșit a considerat ca "compensațiile" acordate reclamantei beneficiază de tratamentul legal de neimpozitare și astfel a admis cererea acesteia în baza art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal. Un alt aspect de nelegalitate, în opinia pârâtei, constă în confuzia pe care o face instanța de judecată când apreciază că sumele acordate reclamantei reprezintă în terminologia legală "plăți compensatorii" . Uzanțele în domeniu muncii, în privința sumelor acordate persoanelor ce urmează a fi concediate prin concedieri colective, nu deosebesc între noțiunea de compensație bănească și plata compensatorie. Aceeași confuzie persistă și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate unde se prevede că salariații concediați beneficiază de plata compensatorie (art. 03, pct.5) . Acest lucru a fost posibil întrucât problema interesează, în special, numai din punct de vedere al tratamentului fiscal. Pârâta învederează faptul că au fost efectuate concedieri colective ce au determinat disponibilizări de salariați, iar prin contractul colectiv s-a stabilit că persoanele disponibilizate vor beneficia în funcție de vechimea în muncă de plăți compensatorii (în realitate fiind vorba de compensații bănești). Plata acestor sume s-a suportat de către angajator din fondul propriu de salarii. Din perspectiva legală, pârâta a susținut că rezultă fără echivoc că plățile acordate salariaților pe care i-a disponibilizat prin concedieri colective, în cursul anului 2009, sunt în realitate compensați bănești. Astfel, menționează pârâta, izvorul juridic cu privire la tratamentul fiscal aplicabil este pentru plățile compensatorii art. 55 alin. 4 lit. j din Codul fiscal si legile speciale, cu mențiunea că în baza art. 601 din O.U.G. nr. 98/1999, începând cu data de 22 iunie 2000, beneficiază de plăți compensatorii acordate din bugetul fondului pentru plata ajutorului de șomaj numai unitățile cuprinse în programul de restructurare R. - societăți menționate în anexa nr.2 a legii. Deci, începând cu 22 iunie 2000, firmele private nu mai beneficiază de plăți compensatorii. Pe de altă parte, izvorul juridic cu privire la tratamentul fiscal aplicabil este pentru compensațiile bănești pct. 68 lit. l din Normele metodologice de aplicare. Având în vedere cele subliniate, pârâta susține că instanța a făcut o aplicare greșita a legii când a hotărât că în cauză cererea reclamantei este fondată și că tratamentul fiscal aplicabil compensațiilor bănești acordate acestuia era acela al neimpozitării. In concluzie, instanța a admis cererea reclamantei pe baza unui text de lege care nu are incidență legală pentru soluționarea în fond a pricinii de față, fiind înlăturate în mod nelegal de la aplicare dispozițiile pct. 68, lit. l din Normele metodologice de aplicare ale codului fiscal. În opinia pârâtei, concluziile instanței de fond sunt nelegale atât din perspectiva dispozițiile art. 23, 32 și 101 din Legea nr. 76/1992 potrivit cărora bugetul respectiv este administrat de către A., cât și datorită faptului că cererea de restituire a acestor sume a fost realizată atât prin cererea reclamantei cât și prin cererea de chemare în garanție și, deci, solicitarea lor nu excede cadrului procesului existent. Apoi, debitorul obligației de plată este A. deci, debitorul nu putea fi I. care nu avea acces la bugetul de șomaj și nu putea dispune de sumele de bani din bugetul asigurărilor de șomaj pentru plata contribuției la pensie. De asemenea, instanța de fond nu avut în vedere faptul că I., deși nu era debitorul contribuției, dintr-o eroare a achitat aceste contribuții creditorului A., prinvirament bancar în conturile de colectare a creanțelor bugetare, creditor care a dispus ulterior de aceste sume de bani într-un mod necuvenit. Deci, se poate constata că A. a beneficiat de o plată ce nu îi era datorată. În recursul chematei în garanție A. N. DE A. F. se solicită modificarea înparte, pentru nelegalitate, a sentinței atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată. Astfel, arată că a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, susținând că există, în ceea ce o privește, o reglementare legală derogatorie de la dreptul comun care stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale în materia restituirii sumelor de la buget, materializata în prevederile art.117 Cod proc.fiscala si în dispozitiile pct.2 din Anexa 1 la O. nr.1. pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art.33 din O.G. nr.92/2003, cu atât mai mult cu cât despăgubirile de care face vorbire norma procedural civilă citată, sunt denumite în norma speciala restituiri. In acest context, chemata în garanție, prin excepția invocată, a avut în vedere faptul că, această cerere de restituire trebuia făcută cu respectarea prevederilor legale speciale, având situațiile stabilite de art.117 lit.a-h din O.G. nr. 92/2003, raportat tocmai la obiectul restituirii. Pe de altă parte, a susținut recurenta, prin admiterea parțială a cererii de chemare în garanție, instanța de fond în mod greșit a considerat că A. este obligată să restituie pârâtei S. I. SA o suma de lei care reprezintă impozit pe venit si contribuții la asigurările sociale nedatorate, interpretând în mod greșit temeiul legal, preluând noțiunea de plăti compensatorii pe care SC I. SA a folosit-o în formularea acțiunii si a cererii de chemare in judecată Prin urmare, instanța de fond a reținut, în mod eronat, incidența disp. art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr.5. privind Codul fiscal, deoarece aceste prevederi nu au aplicabilitate, întrucât prin programul de concediere colectiva nr.1571/(...), elaborat de către I. SA, s-a stabilit că indemnizațiile acordate cu titlu de plăti compensatorii se vor calcula raportându-se la salariul tarifar si nu la salariul mediu net pe unitate așa cum este prev. în art.55 alin.4 lit.i din Legea nr.5. privind Codul fiscal. In realitate, instanța de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speță, a dispozițiilor art.55 alin.2 lit.k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68 lit 1) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind Codul fiscal, aprobate prin H. nr. 4., care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, în consecința, sunt supuse impozitării. Astfel S. I. S.A a acordat compensații bănești individuale către personalul disponibilizat, din fonduri proprii, în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de munca, aceste plăti fiind considerate venituri asimilate salariilor si în consecința fiind supuse impozitării. Având în vedere dispozițiile legale invocate, recurenta apreciază că este evident faptul ca nu se justifica restituirea sumelor solicitate cu titlu de impozit pe salariu, întrucât s-a procedat corect la calcularea, reținerea si virarea impozitului pe veniturile asimilate salariilor, în speță, impozitarea compensațiilor bănești individuale fiind în concordanță cu dispozițiile legale menționate mai sus. Drept urmare, întrucât compensațiile bănești sunt tratate, din punct de vedere fiscal, drept venituri salariale, apare și obligativitatea calculării contribuției la asigurările sociale de sănătate asupra acestor sume. Intimata reclamantă I. V. a depus note de ședință în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de Tribunalul Bistrița Năsăud. În susținerea acestei poziții, reclamanta arată că, cererea principală pe care a depus-o este o cerere formulată în temeiul art. 281 - 203 Codul muncii și legea nu prevede procedura prealabilă. În schimb, cererea de chemare în garanție depusă de pârâta S. I. S. este o cerere depusă în baza art. 117 alin. 1 C.pr.fiscală, care impune procedura prealabilă, procedură pe care aceasta nu a urmat-o. Mai mult, intimata susține că a urmat procedura prealabilă cu finanțele publice B., răspunsul fiind cel menționat în adresa nr. 12957/(...), dar angajatorul nu a depus la instanță actele doveditoare care demonstrau că s-a urmat procedura prealabilă cu A. Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele: Urmare a programului de concediere colectivă nr. 638/(...), aprobat de consiliul de administrație al pârâtei S. I. S. B., prin decizia nr. 65 din (...) s-a dispus concedierea reclamantei I. V., începând cu data de (...). În baza contractului colectiv de muncă, reclamanta a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o plată compensatorie în valoare de 5630 lei din care angajatorul i-a reținut prin stopaj la sursă suma de 1568 lei cu titlu de impozit pe salarii, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate. Reclamanta a inițiat un demers judiciar împotriva fostului său angajator S. I. S., solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 1568 lei reținută în condițiile menționate în paragraful anterior. Se susține în esență că plățile compensatorii acordate în caz de concediere colectivă nu sunt asimilate veniturilor salariale și prin urmare nu sunt impozabile și nu generează obligația de plată a CAS și a C. Cererea dedusă judecății a fost soluționată în primă instanță de către Tribunalul Bistrița Năsăud, secția de contencios administrativ. Prin concluziile orale, cu ocazia dezbaterii recursului, recurenta S. I. S. B. a solicitat în principal casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul disp. art. 304 pct. 3 C.proc. civ., aceleiași instanțe pentru ca cererea reclamantei să fie soluționată de un complet specializat în litigii de muncă. Deși recurenta a făcut trimitere la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 care are în vedere necompetența instanței a cărei hotărâre se recurează, în fapt, aceasta se prevalează de o greșită compunere a completului de judecată de vreme ce solicită trimiterea cauzei la aceeași instanță, însă la un complet de judecată constituit potrivit rigorilor stabilite de legislația muncii. O astfel de critică se subsumează motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 1 C. care are în vedere greșita compunere a completului de judecată. Fiind făcute aceste precizări, Curtea conchide însă că această critică a recurentei nu poate fi primită deoarece asupra acestei chestiuni de ordin procedural s-a pronunțat deja Curtea de A. C., printr-o hotărâre irevocabilă, chiar în acest litigiu într-un ciclu procesual anterior. Astfel prin decizia civilă nr. 493/(...) a C. de A. C., pronunțată în recurs s-a decis că cererea reclamantei trebuie soluționată de T. B.-N. de un complet constituit dintr-un singur judecător, specializat în litigii de contencios administrativ. Așadar, de vreme ce această problemă de drept a primit dezlegare din partea unei instanțe de recurs, prevederile art. 315 C.proc.civ devin incidente, astfel că interpretarea realizată printr-o hotărâre irevocabilă se impune cu autoritate de lucru judecat în ciclurile procesuale subsecvente, fără a putea fi repusă în discuție. Referitor la critica adusă modului de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii de către prima instanță, Curtea urmează să o respingă deoarecereclamanta nu a optat pentru niciuna din cele două proceduri indicate de recurenta SC I. SA pentru a obține restituirea sumelor reținute prin stopaj la sursă. După cum se poate lesne observa, reclamanta nu s-a prevalat de dispozițiile art. 117 din Codul de procedură fiscală, așa încât nu i se poate reproșa că nu a urmat procedura instituită de OMF nr. 1.. De asemenea, reclamanta nu și-a formulat pretențiile împotriva vreunei autorități administrativ fiscale, motiv pentru care nu era obligată să parcurgă procedura plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 sau cea a contestației administrative reglementate de art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală. Cât timp reclamanta pretinde că obligația de restituire a sumei de 1568 lei revine fostului său angajator, iar principiul disponibilității părții reclamante în stabilirea cadrului procesual se impune a fi respectat, Curtea conchide că excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva celor susținute de recurentă nu poate fi primită. În schimb, Curtea achiesează la susținerea recurentei conform căreia pârâta SC I. SA nu are calitate procesuală pasivă în litigiul dedus judecății. Pentru a concluziona în acest sens, Curtea a avut în vedere natura sumelor reținute de angajator și beneficiarul final al acestor sume. Așa cum s-a evidențiat într-un paragraf anterior suma de 1568 lei a fost reținută de angajator cu titlu de impozit pe salarii, contribuție individuală de asigurări sociale și contribuție de asigurări sociale de sănătate aferentă plății compensatorii de care a beneficiat reclamanta cu ocazia concedierii. În fapt, pârâta SC I. SA a calculat și a reținut, prin stopaj la sursă, contribuțiile bugetare pe care, în opinia sa, reclamanta le datora la bugetul consolidat al statului. Incasarea impozitelor și a contribuțiilor prin stopaj la sursa constă în calcularea, reținerea si virarea la bugetul public, în numele contribuabililor, de catre agenții economici sau institutii a unei diversități de impozite și contribuții. Stopajul la sursă se practică și in cazul impozitelor pe veniturile salariale, a contribuției individuale de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele angajate cu contract individual de muncă. În acest raport juridic tripartit, reclamanta are calitatea de contribuabil pentru plata impozitului pe venituri de natură salarială ( art. 39-41 Cod fiscal ) și a contribuțiilor ( CAS și CASS), A. este creditorul final al acestor impozite și contribuții care sunt componente ale bugetului general consolidat, iar pârâta SC I. SA are doar calitatea de plătitor, respectiv mandatar legal al organelor fiscale care efectuează doar operațiunile de calcul, reținere și virare la bugetul statului a sumei pretinse de reclamantă. Obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii, era stabilită la data producerii evenimentelor de art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii. De vreme ce sumele reținute prin stopaj la sursă din valoarea plății compensatorii cuvenite reclamantei nu au condus la majorarea patrimoniului pârâtei SC I. SA, ci aceasta, la rândul său, a virat suma litigioasă la bugetul de stat nu se poate reține legitimarea procesuală pasivă a acesteia în lipsa unei identități între pârâtă și beneficiarul final al sumelor reținute de la reclamantă. De altfel, în materie de mandat, efectele juridice ale actelor încheiate de către mandatar, în limita puterilor conferite, se răsfrâng asupra mandantelui care este ținut întocmai de toate obligațiile contractate de mandatar. Prin urmare, în acord cu prevederile art. 1546 C.civ., pretinsul drept de creanță asupra sumei de 1568 invocat de reclamantă se impune a fi valorificat împotriva organelor fiscale cărora le revine competența de administrare a creanțelor bugetare de natura celor reținute de la reclamantă. Pe cale de consecința, Curtea găsește întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. I. S. B. reiterată prin motivele de recurs. Întrucât această excepție este una peremptorie, lipsind acțiunea promovată de reclamantă de o cerință esențială de exercitare a acesteia, analiza celorlalte motive de recurs privind fondul cauzei invocate de pârâtă și de chemata în garanție devine de prisos. Tot ca o consecință a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a S. I. S.A, nu mai este incidentă nici situația premisă prevăzută de art. 60 C. pentru admiterea cererii de chemare în garanție, motiv pentru care se impune reformarea hotărârii primei instanțe și în ce privește modul de soluționare a cererii de chemare în garanție. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. Curtea va admite recursurile declarate de pârâta S. I. S. B. și chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 60 din 28 ianuarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 2166.(...) al T. B.-N., pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea reclamantei I. V. ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. I. S. B. Va fi respinsă de asemenea cererea de chemare în garanție a AGENȚIEI NAȚIONALE DE A. F.. În temeiul art. 274 C.proc civ. Curtea va obliga reclamanta la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în fond și recurs, în favoarea pârâtei S. I. S. B. reprezentând onorariu avocațial micșorat în condițiile art. 274 alin. 3 C.proc.civ raportat la valoarea pretențiilor deduse judecății. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. D E C I D E : Admite recursurile declarate de pârâta S. I. S. B. și chemata în garanție A. N. DE A. F., împotriva sentinței civile nr. 60 din 28 ianuarie 2011, pronunțată în dosarul nr. 2166.(...) al T. B.-N., pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea reclamantei I. V. ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S. I. S. B. Respinge cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu A. N. DE A. F.. Obligă reclamanta la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată parțiale în fond și recurs, în favoarea pârâtei S. I. S. B. Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 25 noiembrie 2011.{ F. | PREȘEDINTE, S. AL H. JUDECĂTOR, M.-I. I. JUDECĂTOR, G.-A. N. GREFIER, A. B. } Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./3 ex. Jud.fond: M. A.P..
| ← Decizia civilă nr. 2539/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 11/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
