Decizia civilă nr. 943/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 943/2011

Ședința din 03 martie 2011

Completul compus din:

PREȘEDINTE : ANA M. T.

JUDECĂTOR : R.-R. D. JUDECĂTOR : L. U. GREFIER : V. D.

S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de D. R. PENTRU A. SI O. V. C., împotriva sentinței civile nr. 3010 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., cauza privind și pe intimații SC T. S. ȘI D. J. PENTRU A. SI O. V. C., având ca obiect suspendare executare act administrativ.

Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de (...), încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi .

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 3010 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) de Tribunalul Cluj s-a admis cererea formulată de reclamanta S. T. S. C.-N., în contradictoriu cu pârâta D. J. PENTRU A. SI O. V. C. și s-a dispus suspendarea executării Deciziei pentru Regularizarea Situației privind Obligațiile Suplimentare Stabilite de C. V. nr. 49/(...) precum și a procesului

- verbal de control nr. 57/(...) cu privire la majorările aferente obligațiilor fiscale principale privind taxa vamală în cuantum de 61.192 lei, penalități aferente obligațiilor de plată a taxei vamale în cuantum de 687 lei; majorări aferente obligațiilor de plată a taxei pe valoarea adăugată în cuantum de

11.627 lei; penalități aferente obligațiilor de plată TVA în cuantum de 131 lei

- până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației formulată împotriva acestor acte administrativ fiscale. A fost obligată pârâta la 1.240 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 3041 și art. 312 C., pârâta D. J. PENTRU A. SI O. V. C. a declarat recurs, solicitând admiterea acestuia cu consecința modificării hotărârii instanței de fond, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca nefondată.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că încălcarea legii de către instanța de fond rezidă din faptul că prev. art. 61 alin. 3 din Codul vamal au fost abrogate de art. 144 din Legea nr. 174/2004 de aprobare a C. publicată în M.O. nr. 565/(...), care a completat și modificat art. 200 -„Abrogări"; din O.G. nr. 92/2003, introducând lit. K, iar importurile efectuate de contestatoare la care s-au stabilit diferențe de drepturi vamale, s-au desfășurat în anul 2005, la mai bine de un an de la abrogarea art. 61 alin. 3 din C.vamal. ca atare, în speță sunt incidente, încă din anul 2004, dispozițiile C. nu cele ale Legii nr. 141/1997.

La termenul de judecată din data de 24 februarie 2011, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității introducerii recursului.

Analizând cu prioritate această excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 316, 298 Cod procedură civilă coroborat cu art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

După cum rezultă din dovada de la fila 59 (dosar fond), motivarea sentinței i-a fost comunicată pârâtei la data 28 octombrie 2010, iar termenul de recurs prev. de art. 301 C., raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr.

554/2004 și calculat potrivit art. 101 C. pr. civ., a expirat la data de 3 noiembrie 2010.

Pârâta avea posibilitatea să introducă calea de atac a recursului cel mai târziu la data de 3 noiembrie 2010. În concret recursul a fost depus cu scrisoare recomandată la oficiul poștal la 12 noiembrie 2010 (fila 3 dosar recurs).

Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Cum niciuna din aceste situații nu este incidentă în speță, în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, recursul pârâtei va fi respins ca tardiv, păstrându- se în întregime sentința atacată.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca tardiv introdus recursul declarat de pârâta D. J. PENTRU A. SI O. V. C. împotriva sentinței civile nr. 3. din 24 septembrie 2010 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3 martie 2011.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

ANA-M. T. R.-R. D. L. U.

Red.A.M.T. Dact.H.C./2 ex./(...). Jud.fond:A.M.B..

V. D.

GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 943/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal