Decizia civilă nr. 6073/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
0Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 6073/2011
Ședința publică de la 16 D. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta SC J. I. E. S., și de pârâtele A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C., D. G. A F. P. A J. C., A. F. P. PENTRU C. M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal decizia nr. 232/2008 emisă de A. , raport de inspecție fiscală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul pârâtelor este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Recursul reclamantei este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.pr.civ.
Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4 C.pr.civ., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.pr.civ. Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare. INSTANȚA Prin sentința civilă nr.2311 din 6 mai 2011 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D. C. și s-a respins acțiunea față de această pârâtă. S-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC J. I. E., în contradictoriu cu pârâtele A. N. DE A. F. - D. G. DE A. A M. C., A. F. P. PENTRU C. M., și în consecință: s-a dispus anularea în parte a Deciziei 232/(...) emisă de A. în sensul că s-a admis în parte contestația formulată de SC J. I. E. S. împotriva Deciziei de impunere nr. 289/(...) emisă în baza Raportului de I. fiscală nr. 242/(...) de către D. C. - AFP pentru C.i M., în sensul diminuării impozitului pe profit cu suma de 15460 lei, al majorărilor de întârziere cu suma de 14.159 lei și al penalităților de întârziere cu suma de 1140 lei , iar baza de impozitare calculată de organele de inspecție fiscală a fost diminuată cu suma de 92023 lei. S-a menținut D. de impunere nr. 289/(...) sus menționată pentru suma de 1. lei precum și restul dispozițiilor deciziei contestate; fără cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: 1.Nu sunt deductibile fiscal cheltuielile de transport si cazare în țară si străinătate pentru salariații societăților colaboratoare în condițiile în care aceste persoane nu au calitatea de angajați si nici de administrator ai reclamantei. 2.Sunt deductibile fiscal cheltuielile cu diurna externă acordată angajaților reclamantei care s-au deplasat în străinătate în baza unor ordine de deplasare și care au aplicată pe documentele de călătorie viza de ieșire și intrare din/în țară . În raport de aceste înscrisuri instanța a apreciat că suma cheltuielilor cu deplasările în străinătate deductibile din punct de vedere fiscal este de 91.053 leiși că societatea a dovedit cu documente justificative că deplasarea acestor angajați s-a efectuat în interes de serviciu 3.Baza asupra căreia se aplică cota de cheltuieli sociale prevăzută de legea bugetului de stat este constituită numai din fondul de salarii aici neintrând si contravaloarea tichetelor de masă, cheltuielilor privind asigurările si protecția socială precum si alte cheltuieli, comisioane si fonduri aferente salariilor. 4.În mod nelegal a stabilit organul constatator că societatea nu putea dispune delegarea si prelungirea duratei deplasării pe o perioadă mai mare de 120 de zile. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A. N. de A. F. și A. F. P. pentru C. M. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta SC J. I. E. S. . În motivele de recurs se arată că pentru justificarea cheltuielilor cu diurna externă, societatea trebuia să facă dovada prezentei angajaților săi în alte țări, respectiv să justifice cheltuielile cu transportul, cazarea efectuate de angajați pe perioada deplasării precum și să probeze împrejurarea ca deplasarea s-a efectuat în interesul serviciului, în scopul realizării de către societate a unor venituri impozabile. Menționează că în acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ prin D. nr.230/(...) prin care s-a precizat că „ordinele de deplasare, întocmite de reclamanta nu reprezintă documente justificative în sensul prevederilor art.6 din L. nr.82/1991, în condițiile în care la acestea nu au fost anexate documente care să conțină viza trecerii frontierei de stat, la ieșirea intrarea în țară, pentru a se putea determina perioada deplasării în străinătate, la calculul diurnei în valută, față de datele înscrise în ordinul de deplasare, scopul deplasării, cheltuielile de transport (bilete de avion, de tren, bonuri de benzină) și alte cheltuieli (fax, telefon,etc.) în lipsa justificării cheltuielilor cu transport, cazare și a altor cheltuieli, pe cale de consecință, nu se pot justifica nici cheltuielile cu diurna";. Faptul că din documentele analizate de expert a rezultat că în cazul persoanelor Grinea A. M.lena, Feder M., Carbunaru Iulia, Mureșan I. M., Balan A. și Badau F. există ordine de deplasare precum și copii după pașapoarte cu viza Poliției de F. din care rezultă dovada plecării sau sosirii angajaților din țara este o condiție necesare dar nu suficientă pentru acordarea deductibilității cheltuielilor cu diurna externă a angajaților, care este condiționată în principal de justificarea ca acestea au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile. Solicită a se constata că intimata nu a făcut dovada cu documente justificative ca aceste cheltuieli cu diurna externă acordate angajaților au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, motiv pentru care susține nedeductibilitatea la calculul profitului impozabil a cheltuielilor cu diurna externă înregistrate de societate în evidența contabilă în perioada 2003-2007 în cuantum de 437.626 lei. Precizează că în expertiza efectuată precum și în răspunsul la obiecțiuni, experta a constat ca organele fiscale au stabilit în mod corect depășirea cheltuielilor cu protecția socială în anii (...), 2007 dar au stabilit în mod eronat depășirea cheltuielilor cu protecția socială în anul 2005 cu suma de 970 lei. Pentru suma de 970 lei stabilită eronat de către organele de control, experta a stabilit că intimata nu datorează un impozit pe profit suplimentar de 146 lei majorări de întârziere de 90 de lei. Se mai arată că prin obiecțiunile formulate de A. a arătat instanței de judecată că nu există nicio detaliere a modului de calcul a cheltuielilor cu protecția socială deductibile fiscal pentru anul 2005. Învederează faptul că instanța de judecată nu a ținut cont de obiecțiunile formulate și a împărtășit punctul de vedere al expertului, apreciind că suma de 970 lei reprezintă cheltuieli cu protecția socială deductibilă fiscal în anul 2005. Prin recursul său SC J. I. E. S. solicită admiterea recursului,modificarea în parte a sentinței civile nr.2311 din (...) pronunțată de T ribunalul Cluj în sensul admiterii acțiunii formulate și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivele de recurs se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, conform art.304 pct.7 C.proc.civ. De asemenea, arată că efectul firesc al validării unor apărări pe care reclamanta le-a evocat trebuia să fie acela al anulării totale și nu parțiale a actului administrativ fiscal atacat în prezenta procedură. Astfel, instanta, in concordanta cu concluziile expertului numit in cauza, conchide ca in ceea ce priveste modul de deducere efectuat de catre J. in ceea ce priveste cheltuielile cu cazarea si transportul colaboratorilor societatii si a angajatilor acestora, chiar daca încalcă ca prevederile contractuale nu influenteaza modul de stabilirea a profitului brut, si prin urmare nu exista niciun prejudiciu cauzat bugetului de stat. Raportat la analiza juridica efectuata de instanta fondului si modul in care acesta analiza reflecta dispozitivul hotararii, apreciază ca in speta este incident motivul de recurs indicat de art. 304, pct. 7 Cod.proc.civ. Instanța fondului a pronuntat o hotarare cu aplicarea gresita a legii. Instanta a apreciat ca nu sunt deductibile fiscal cheltuielile de transport si cazare in tara si strainatate a salariatilor societatilor colaboratoare J., deoarece aceste persoane nu au calitate de angajati/administratori si J. , deoarece aceste cheltuielile efectuate cu astfel de categorii de persoane nu sunt mentionate expres in normele fiscale. Chiar daca aceste cheltuieli nu sunt cuprinse in ipoteza normei juridice fiscale ca fiind individualizate (categoria speciala a cheltuielilor specificate in mod expres, deductibile total sau partial), ele sunt deductibile prin prisma dispozitiilor art. 21, alin. 1 din Codul fiscal, care permit deducerea oricaror cheltuieli efectuate in scopul obtinerii de venituri. Recurenta a aratat ca aceste cheltuieli au atras venituri impozabile, chestiune care nu a fost contestata . T. a apreciat nu sunt deductibile fiscal cheltuielile reprezentand contravaloarea tichetelor de masa, cheltuielile privind asigurarile si protectia sociala, precum si alte cheltuieli, comisioane si fonduri aferente salariilor, deoarece aceste sume nu sunt cuprinse in notiunea de "fond de salarii realizat", perceput ca baza la care se aplica cota de 1,5 - 2% cheltuieli deductibile. Recurenta susține că notiunea de "fond de salarii realizat", ca element de determinare a bazei la care se aplica cota legala de cheltuieli deductibile nu se poate referi la veniturile persoanei avand calitatea de salariat, ci este imperios necesar sa se refere la fondurile alocate de catre angajator, agentul economic, pentru plata salariilor catre angajati. A. concluzie se desprinde si din dispozitiile cap. 3 Planul General de C. (Ordinul Ministrului F. nr. 306/2002) - care de altfel este mentionat si in D. A. (fila 21, paragraful ultim), care arata ca, cheltuielile cu personalul (grupa 64) cuprind si Cheltuielile cu tichetele de masa acordate salariatilor (contul 642). Mai mult, ca argument de interpretare, L. nr. 9. privind reforma in domeniul sanatatii, clarifica notiunea de "fond de salarii realizat", aratand ca prin acest concept se intelege totalitatea sumelor utilizate de o persoana fizica si juridica pentru plata drepturilor salariale sau asimilate salariilor. In ceea ce priveste dreptul de deducere al TVA, instanta de fond in mod eronat a inteles sa refuze reclamantei dreptul de deducere al sumelor reprezentand TVA aferente facturilor cuprinzand contravaloarea chiriei achitate de catre J., in conditiile in care in raport de operatiunile de inchiriere recurenta și-a indeplinit in totalitate obligatiile fiscale si contabile. Astfel, inscrisul care face dovada notificarii optarii pentru taxarea operatiunii de inchiriere se afla doar in posesia locatorului si in posesia organelor fiscale competente, fara ca locatara sa poata obliga oricare dintre parti sa ii puna la dispozitie un astfel de document. Avand in vedere ca obligatia de a notifica optiunea taxarii operatiunilor de inchiriere apartine exclusiv locatorului (asa cum se recunoaste si in D. A., fila 34, parag. ultim), proprietarului imobilului ce se inchiriaza, neindeplinirea acestei obligatii nu ii poate fi imputata reclamatei. Art. 22 alin. 7 si 8 din a sasea Directiva TVA a CEE prevede posibilitatea statelor membre de a adopta masurile necesare pentru a se asigura ca persoanele impozabile isi indeplinesc obligatiile privind declaratiile si plata TVA sau impun obligatii pe care le considera necesare pentru colectarea taxei si penrtru prevenirea evaziunii fiscale. Astfel, chiar si in ipoteza in care s-ar afirma faptul ca exista si in sarcina subscrisei obligatia de a inregistra la organele fiscale notificarea privind intentia de a deduce TVA-ul achitat sau a efectua demersuri, anterioare încheierii unui contract de inchiriere, in sensul verificarii existentei sau inexistentei unei notificari, nerespectarea de catre o persoana impozabila a formalitatilor impuse de un stat membru in temeiul art. 18 alin. 1 lit. d din a șasea Directiva nu poate sa priveze reclamanta de dreptul de deducere, din moment ce, in temeiul principiului neutralitatii fiscale, deducerea taxei pe valoarea adaugata aferente iesiri lor trebuie sa fie acordata, daca cerintele de fond sunt indeplinite, chiar daca anumite cerinte de forma au fost omise de catre persoanele impozabile. Codul fiscal stabilește că, pentru a ne afla în prezența unei persoane impozabile în materie de TVA, trebuie îndeplinite două condiții esențiale și anume: (i) desfășurarea unei activități economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acesteia și (ii) desfășurarea activității economice de o manieră independentă. Rezultă, așadar, că pentru societate, dată fiind modalitatea de înregistrare a taxei (TVA deductibil) ceea ce interesa era existența unei facturi care trebuia să evidențieze acest TVA. Or, facturile în baza cărora societatea a înregistrat TVA-ul deductibil îndeplineau această condiție. Pentru a beneficia de deductibilitatea TVA, societatea nu avea obligația prealabilă de a verifica documentele partenerilor săi contractuali și nici corectitudinea înregistrărilor și, eventual, a plăților efectuate de către aceștia către bugetul statului. Modalitatea de organizare a activității financiare a unui partener contractual depășește sfera raporturilor reglementate contractual, motiv pentru care societatea nu poate fi ținută responsabilă pentru eventualele, pretinsele nereguli privind documentația fiscală a altor societăți. Consecințele produse de eventualele nereguli nu îi pot fi imputabile societății iar sancțiunea calificării TVA-ului în discuție ca nefiind deductibil este astfel nejustificată. În aceste condiții, raportat atât la lipsa unei obligații expres reglementate în sarcina societății de a verifica prin mijloace proprii modalitatea de îndeplinire a formalitatilor aferente optiunii de taxare ale partenerilor contactuali, se impune concluzia caracterului nefondat al măsurilor dispuse de către organele fiscale de control în sensul aprecierii TVA-ului ca nedeductibil și stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare de plată. Deliberând asupra cererilor de recurs Curtea reține următoarele: Prin D. 232/(...) privind soluționarea contestației depusă de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 289/(...) emisă in baza raportului de inspecție fiscală nr. 242/(...) de către organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale a F. P. a J. C. - A. F. P. pentru C.i M. s- a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă pentru suma de 225.001 lei reprezentând 94.440 lei impozit pe profit, 85.525 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, 6.692 lei penalități de întârziere aferentă impozitului pe profit, 29.637 lei TVA si 8.707 lei majorări aferentă TVA. Referitor la impozitul pe profit in cuantum de 73.618 lei și care derivă din cheltuielile cu diurna externă a angajaților proprii , organele de inspecție fiscală, în esență au invocat faptul că societatea nu a dovedit cu documente justificative că deplasarea angajaților societății s-a efectuat în interes de serviciu. In privința impozitului pe profit în sumă de 9.148 lei si care derivă din faptul deductibilității/nedeductibilității cheltuielilor de transport si cazare în țară si străinătate a salariaților societăților colaboratoare în condițiile în care aceste persoane nu au calitatea de angajați si nici de administrator ai societății contestatoare, organul fiscal a reținut faptul că aceste cheltuieli nu sunt deductibile deoarece reclamanta nu a respectat nici prevederile contractuale si nici prevederile legale. In ceea ce privește impozitul pe profit în sumă de 12.212 lei, organele fiscale au stabilit că baza asupra căreia se aplică cota de cheltuieli sociale prevăzută de legea bugetului de stat este constituită numai din fondul de salarii aici neintrând si contravaloarea tichetelor de masă, cheltuielilor privind asigurările si protecția socială precum si alte cheltuieli, comisioane si fonduri aferente salariilor. Pentru lămurirea problemelor fiscale care fac obiectul prezentei cauze, tribunalul a dispus efectuarea în cauză a unei expertize fiscale judiciare. A. a fost întocmită de expert fiscal Negoiță M., expertiza fiind depusă la filele 34- 116, vol. III. În scopul dezvoltării afacerii si promovării mărcii J. conducerea societății a decis dezvoltarea afacerii prin cucerirea de noi piețe de desfacere, și în acest scop angajații proprii s-au deplasat in mod frecvent în țări precum Franța, Italia si Ungaria, deplasându-se în interes de serviciu, acordându-se o indemnizație zilnică de deplasare în valută în vederea acoperirii cheltuielilor personale ce se efectuau pe teritoriul altui stat. Expertul a concluzionat faptul că din actele existente la dosarul cauzei pentru o parte din angajați (f.37-40) există copii după pașapoarte, dar care nu au fost luate în considerare în momentul soluționării contestației deoarece o parte din ele au fost ilizibile. Verificând aceste copii după documentele de călătorie expertul a constatat că pentru angajații menționați la filele 37-40 din raportul de expertiză există copii după pașaport lizibile la care au fost atașate si ordine de deplasare pentru perioada (...)-(...), iar în raport de aceste acte a apreciat că suma cheltuielilor cu deplasările în străinătate deductibile din punct de vedere fiscal este de 91.053 lei, iar cheltuielile nedeductibile din punct de vedere fiscal sunt in cuantum de 346.573 lei.Codul fiscal și normele metodologice folosesc consecvent terminologia prin care se face legătura dintre venituri și cheltuielile alocate acestora pentru determinarea profitului. În acest sens se folosește expresia „cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile"; (art.19 alin.1 și 4 și art.21 alin.1 și 2). Enunțarea la art.19 a principiului conform căruia sunt considerate cheltuieli deductibile numai cele efectuate în scopul realizării de venituri impozabile conferă deplina aplicare conceptului libertății de gestiune. Prin urmare, intreprinzătorul poate efectua acele cheltuieli pe care le consideră necesare pentru afacerea sa. Interpretarea expresiei în scopul găsește resurse și în teoria franceză a actului anormal de gestiune, care are la bază interesul societății; conform acesteia toate deciziile care au drept consecință diminuarea venitului net (deci scăderea mai rapidă a activului decât pasivului) trebuie să aibă în compensare o contrapartidă materială sau nematerială. S-a considerat că nu este un act anormal de gestiune dacă în contrapartida serviciilor sau produselor sale, întreprinderea primește un preț sau un alt avantaj de natură economică sau financiară. Sunt considerate avantaje economice, spre exemplu: controlul unei piețe, menținerea unui anumit nivel de activitate. Reclamanta a relevat că deplasările externe s-au realizat tocmai pentru obținerea unor avantaje economice cum sunt prezența sa pe piața externă și menținerea unui nivel de activitate. Organul fiscal nu a făcut dovada faptului că cheltuielile cu diurna externă a angajaților în cazul cărora există ordine de deplasare și copii după pașapoarte cu viza Poliției de frontieră, s-ar încadra în categoria actelor anormale de gestiune. D. ,aceste cheltuieli răspund exigențelor menținerii unui anumit nivel de activitate fiind făcute în interesul contribuabilului. Potrivit dispozițiilor art. 7 din HG 518/1995 diurna în valută se determină în funcție de mijlocul de transport folosit, avându-se în vedere momentul decolării avionului la plecarea în străinătate si momentul aterizării avionului la sosirea în țară de si pe aeroporturile care constituie puncte de trecere a frontierei de stat a R. sau momentul trecerii cu trenul sau cu mijloacele auto prin punctele de trecere a frontierei de stat a R., atât la plecarea în străinătate cât și la înapoierea în țară. În mod corect a apreciat tribunalul că acest text de lege este aplicabil reclamantei, deoarece în perioada (...)-(...), in conformitate cu OUG 105/2001 privind frontiera de stat a R., persoanele cetățeni români care treceau frontiera statului român erau obligate să se prezinte la politia de frontieră pentru efectuarea controlului documentele de călătorie. Prin urmare, nu puteau fi deduse cheltuielile cu diurna externă pentru anagajații în privința cărora nu s-a făcut dovada emiterii unor ordine de deplasare și nici dovada deplasării , ori duratei acesteia. Recurenta putea dispune însă delegarea si prelungirea duratei deplasării pe o perioadă mai mare de 120 de zile în condițiile în care o parte din salariații săi si-au desfășurat activitatea în perioada supusă controlului cu precădere în străinătate la partenerii externi și și-au dat acordul la prelugirea duratei delegării. În ipoteza în care deplasarea angajaților ar fi fost fracționată pe o perioadă de maxim 60 de zile cheltuielile de transport aferente distantei dus- întors în funcție de mijlocul de transport folosit pentru fiecare întrerupere a perioadei de delegare ar fi adiționat în mod nejustificat costul final al acestor deplasări și-ar fi dus la diminuarea anormală a veniturilor aferente. În perioada iulie 2006-iunie 2007, J. a dedus cheltuielile de transport si cazare in tară si străinătate pentru angajații firmelor colaboratoare, respectiv manechine, stiliști, fotografi, reporteri. Activitatea acestora a fost necesară în raport de participarea J. la diferite târguri internaționale in vederea prezentării produselor sale si încheierii de contracte economice. Datorită modificării Legii societăților comerciale, care creează noi tipuri de relații între persoanele cu funcții de conducere și societatea comercială (OUG nr.82/2007) pentru modificarea și completarea Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale și a altor acte normative incidente) singura interpretare rațională a sintagmei utilizate la art.21 alin.2 lit.e din Codul fiscal , este una extensivă, care cuprinde toate persoanele ce au fie contracte de muncă cu persoana juridică, fie alte tipuri de contracte, conforme evoluției reglementării de drept societar: directori executivi, membri ai consiliului de supraveghere etc. Deoarece aceste persoane sunt asimilate, din punct de vedere al obligațiilor, cu salariații (calcularea de contribuții sociale), logic este să fie asimilate cu salariații sau administratorii și din punct de vedere al drepturilor. Normele metodologice în forma modificată la 28 decembrie 2007 prevăd, cu titlu exemplificativ și următoarele categorii de persoane (pct.27): directorii care își desfășoară activitatea în baza contractului de mandat potrivit legii; persoanele fizice rezident și/sau nerezidente detașate, potrivit legii, în situația în care contribuabilul suportă drepturile legale cuvenite acestora. Persoanele care sunt acționari/asociați nu beneficiază de deducerea cheltuielilor datorată acestor calități, ci doar în baza unei relații de salariat, administrator, director, manager etc. In raport de prev. art. 21 alin. l si alin.2 din L. 571/2003, până la data de (...) sunt deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile de transport si cazare in tară și străinătate efectuate de către salariați si administratori in condițiile in care societatea realizează profit, iar începând cu data de (...) sunt deductibile la calculul profitului impozabil cheltuielile de transport si cazare în țară si străinătate efectuate de către salariați si administratori fără condiția de realizare de profit. Din textul de lege anterior menționat, rezultă că legiuitorul a avut în vedere doar deductibilitateacheltuielilor efectuate de către salariați si administratori . Prin urmare, cheltuielile de transport si cazare înregistrate de societatea reclamantă si efectuate cu persoane care nu au calitatea nici de salariat si nici de administrator al societății, nu intră în categoria celordeductibile, fiind lipsit de relevanță faptul că impozitul ar fi fost același dacă cheltuielile ar fi fost achitate de către terții furnizori în nume propriu colaboratorilor societății si ulterior ar fi fost achitate de reclamanta ca urmare a refacturării acestora de către colaboratori către reclamantă. Ar fi fost posibilă valorizarea unei interpretări extensive doar în situația în care contribuabilul ar fi avut încheiat un contract de colaborare cu persoanele fizice. În realitate însă raporturile contractuale au fost stabilite cu o altă persoană juridică care,la rându-i, și-a delegat prepușii și colaboratorii să reprezinte reclamanta la diverse manifestații. Conform clauzelor contractuale, cheltuielile de cazare și transport efectuate de reclamantă pentru colaboratorii delegați de persoana juridică cu care s-a încheiat contractul de prestări servicii trebuiau refacturate prestatorului. În consecință, cheltuielile de transport si cazare în țară și străinătate a salariaților societăților colaboratoare nu sunt deductibile fiscal la calculul profitului impozabil, în condițiile în care aceste persoane nu au calitatea de salariat si nici de administratori ai societății contestatoare. În perioada 2003-2007, societatea reclamantă a dedus cheltuieli sociale aplicând cota de 2% asupra tuturor cheltuielilor cu salarii, respectiv venituri din salarii, tichete de masă, cheltuieli privind asigurările si protecția socială, respectiv și alte cheltuieli cu comisioane si fonduri aferente salariilor. In raport de prevederile art. 9 alin l din L. nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, lege valabilă pentru perioada (...)-(...), art. 21 alin. l din L. nr. 571/2003 privind Codul Fiscal aplicabilă începând cu data de (...) și apoi (...), cheltuielile sociale efectuate de o societate în cursul unui an fiscal sunt deductibile la calculul profitului impozabil în limita unei cote de până la 1,5% aplicată asupra fondului de salarii realizat anual (pentru perioada (...)- (...)), respectiv în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra fondului de salarii realizat pentru perioada 2004-2007. Mai apoi, în raport de prevederile art. 22 din O.G. nr. 7/2002 privind impozitul pe venit, art. 55 alin.l si alin.4 din L. nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, Curtea reține că fondul de salarii reprezintă toate veniturile in bani si/ sau în natură, obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege. A. fond este compus din salariul de bază lunar brut, sporurile cu caracter permanent, adaosurile si premiile acordate, alte adaosuri stabilite prin legi speciale, sumele achitate de către angajator din fondurile proprii pentru perioada cât angajatul se află în incapacitate temporară de muncă conform Legii nr.19/2000 privind protecția socială. Din interpretarea sistematică a normelor anterior menționate rezultă că cheltuielile efectuate cu tichetele de masă, asigurările si protecția socială precum si alte cheltuieli cu comisioanele si fondurile aferente salariaților nu sunt incluse în fondul de salarii a societății si nici nu sunt incluse in baza de calcul a cheltuielilor sociale deductibile din punct de vedere fiscal. În consecință, apărările formulate de reclamantă nu pot fi reținute. În mod corect a stabilit T. că reclamanta nu avea dreptul de de a deduce TVA în sumă de 1787 lei aferent facturilor fiscale reprezentând chirii, spații, facturate de furnizorii S. O. F. S., deoarece societatea nu a prezentat în timpul controlului notificarea de opțiune pentru taxarea acestei operații potrivit art.141 alin.3 din L. 571/2003 cu modificările si completările ulterioare. Întrucât expertiza administrată în cauză a relevat că pentru anul 2005 nu s-au înregistrat depășiri la cheltuielile cu protecția socială baza de impunere a fost corect diminuată cu suma de 970 lei reprezentând cheltuielile cu protecția socială în anul 2005 care intrau în categoria cheltuielilor deductibile. Organul fiscal deși a contestat concluziile expertizei, afirmând că nu există o detaliere a modului de calcul al cheltuielior cu protecția socială, nu a indicat minime repere care să susțină această apărare. Directiva a șasea trebuie interpretată ca interzicând orice drept al unei persoane impozabile de a deduce TVA plătită în amonte, dacă tranzacțiile din care acest drept derivă constituie o practică abuzivă. Pentru a fi în prezența unei practici abuzive, este necesar, în primul rând, ca tranzacțiile în cauză, indiferent de aplicarea formală a condițiilor prevăzute de dispozițiile relevante ale Directivei a șasea sau ale legislației naționale care o transpune, să aibă ca efect obținerea unui avantaj fiscal a cărui acordare ar fi contrară scopului acestor prevederi. În al doilea rând, trebuie de asemenea să rezulte dintr-un număr de factori obiectivi căscopul esențial al acestor tranzacții este obținerea unui avantaj fiscal. Atunci când există o practică abuzivă, tranzacțiile implicate trebuie să fie redefinite astfel încât să se restabilească starea de fapt relevantă în absența tranzacțiilor care constituie o practică abuzivă";. (CJE, cauza C- 255/02, Halifax plc, Leeds Permanent Development Services Ltd, County Wide Property Investments Ltd c.Commissioners of Customs / Excise, publicată în Culegere 2006, p.I-1609). Bazându-se pe hotărârea pronunțată în afacerea Halifax, Curtea a decis că Directiva a șasea interzice orice drept al unei persoane impozabile de a deduce TVA plătită în amonte dacă tranzacțiile din care acest drept derivă constituie o practică abuzivă. (CJE, cauza C-223/03, University of Huddersfield, publicată în Culegere 2006, p.I-1751). Dreptul de a deduce TVA plătită în amonte al unei persoane impozabile care desfășoară asemenea operațiuni poate fi afectat de faptul că în lanțul din care tranzacția face parte o altă tranzacție anterioară sau subsecventă este viciată de fraudă în materie de TVA, dacă persoana impozabilă avea la îndemână un mijloc să afle despre aceasta. Opțiunea de taxare a partenerului contractual era facil de identificat pentru orice profesionist. Pentru aceste considerente , în baza prevederilor art. 312 C.proc civ Curtea va respinge recursurile declarate de A. N. DE A. F., A. F. P. PENTRU C. M. și SC J. I. E. S. împotriva sentinței civile nr.2311 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o va menține în întregime. PENTRU A.E MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursurile declarate de A. N. DE A. F., A. F. P. PENTRU C. M. și SC J. I. E. S. împotriva sentinței civile nr.2311 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o menține în întregime. D. este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2011. PREȘEDINTE JUDECĂTORI, GREFIER S. AL H. M. I. I. G. A. N. A. B.red.S.Al H./A.C. 2 ex. - 13.o2.2011jud.fond.B. A.
| ← Decizia civilă nr. 2863/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Sentința civilă nr. 284/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
