Decizia civilă nr. 960/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 960/2011

Ședința publică de la 04 M. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE G.-A. N. JUDECĂTOR S. AL H. JUDECĂTOR D. M. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 4224 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., privind și pe intimata-reclamantă C. R., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin 2 C.

Curtea, efectuând verificările impuse de dispozițiile art. 1591 alin 4

C., stabilește că este competentă general, material și teritorial în judecarea prezentului recurs, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 3 C.

Curtea, din oficiu, având în vedere data comunicării hotărârii recurate către pârât și data formulării de către acesta a recursului care face obiectul prezentului dosar, în temeiul art. 301, raportat la art. 101, alin. 1 C. Pr. Civ. invocă excepția tardivității declarării recursului și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

C U R T E A :

Prin sentința civilă nr. 4224 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S. s-a admis acțiunea reclamantei C. R. și a fost obligată pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. să înmatriculeze autoturismul marca MITSUBISHI, nr. identificare JMB0NV240SJ010964, fără plata taxei de poluare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta I. P. J. S. - S. P. C.

R. P. DE C. ȘI Î. A V., recursul fiind înregistrat la data de (...). (f.2)

După cum rezultă din dovada de la fila 25 (dosar fond), motivarea sentinței i-a fost comunicată pârâtei la data (...), iar termenul de recurs prev. de art. 301 C. raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 și calculat potrivit art. 101 C. pr. civ., a expirat la data de 27 noiembrie 2010

Conform art. 102 alin. 1 C., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. 1 C., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Drept urmare,în baza considerentelor mai sus reținute și a textelor legale invocate, recursul reclamantului va fi respins ca tardiv, păstrându-se în întregime sentința atacată.

Recursul fiind soluționat în temeiul unei excepții, se apreciază de către instanță că este de prisos a mai fi analizate motivele de recurs privind fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. împotriva sentinței civile nr. 4224 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului S., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

{ F. |

Președinte,

G.-A. N.

Judecător,

S. Al H.

Judecător,

D. M.

Grefier, A. B.

}

Red.G.A.N./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: C. N.-C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 960/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal