Sentința civilă nr. 195/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 195/2011

Ședința ata de 23 M. 2011

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. H.

GREFIER D. C.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. S. V. în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL C. N. și GUVERNUL ROMÂNIEI, având ca obiect - anulare act emis de autorități publice locale - atestarea domeniului public.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

De la dosar lipsește dovada achitării taxelor judiciare de timbru, și a timbrului judiciar datorate pentru fondul cauzei.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...), pârâtul Guvernul României a depus la dosar întâmpinare, în patru exemplare, însoțită de înscrisuri, iar la data de (...), pârâtul C. Local al C. N. a depus la dosar întâmpinare, în trei exemplare.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 al.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, 10 al. 1 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Se constată că pârâtul Guvernul României, prin întâmpinarea depusă, a invocat excepția nelegalei timbrări a acțiunii.

Curtea, constatând că părțile au fost legal citate iar reclamantul a fost citată cu mențiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar de 0,6 lei și cum până la acest termen reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de timbrare a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 20 al.1, 3 din Legea nr. 146/1997 invocă din oficiu excepția nelegalei timbrări a acțiunii formulate și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. (...) la data de (...), reclamantul A. S. V. i-a chemat în judecată pe pârâții C. LOCAL N. și GUVERNUL ROMÂNIEI solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze parțial HCL nr. 28/(...), cu privire la poziția nr. 9 din anexă, HCL nr. 36/(...) cu privire la poziția nr. 53 din anexă și HG nr. 488/2010, cu privire la poziția nr. 53.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că cele două hotărâri de consiliu local încalcă prevederile art. 7 din L.213//2008 iar HG 488/2010 - anexa 53 este la rândul său nelegală întrucât are la bază cele două hotărâri anterior menționate.

În drept au fost invocate prevederile art. 7, 10,11 din L.554/2004 , art. 7,8,21 din L.213/1998.

Pârâții, legal citați, au depus întâmpinări, precizându-și poziția procesuală față de susținerile reclamantului.

La termenul de judecată din (...), Curtea a pus în discuție excepția nelegalei timbrări a acțiunii, invocată și de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare.

Pentru a o admite, au fost avute în vedere următoarele:

Pentru primul termen de judecată reclamantul a fost citat, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare din (...)- fila 55 dosar, la domiciliul procesual ales în C.-N., P-ța Ștefan cel Mare nr. 4, et. 1, cam.113, la sediul cab. av. M. I.cu, cu mențiunea de a depune o taxă judiciară de timbru în valoare de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,6 lei

În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 146/1997 reclamantul a fost astfel înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază își are reședința sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că acțiunea nu a fost timbrată anticipat, că reclamantul nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...)(f.

55), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de 8 lei și timbru judiciar în sumă de 0,60 lei, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea acțiunii ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII A dmite excepția nelegalei timbrări.

Anulează acțiunea formulată de reclamantul A. S. V. împotriva pârâților C.

LOCAL N. și G. R. ca netimbrată.

Pronunțată în ședință publică azi, (...).

PREȘEDINTE, GREFIER, M. H. D. C.

THRED./(...)/M.H./5 EX.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 195/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal