Sentința civilă nr. 230/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)/a1

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 230/2011

Ședința { F. publică} de la 08 A. 2011

Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. AL H. GREFIER A. B.

S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta SC T. T. I. E. SRL în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. C., având ca obiect suspendare provizorie a executării deciziei nr. 25045 din (...) emisă de pârâtă.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că nu s-a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și a cauțiunii stabilite în sarcina reclamantei.

La data de 7 aprilie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei o cerere formulată de reclamantă prin care se învederează instanței imposibilitatea societății de a achita cauțiunea, având un cuantum foarte ridicat, astfel că înțelege să nu timbreze petitul privind suspendarea executării deciziei atacate.

Raportat la această împrejurare, Curtea, din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin 1 C.pr.civ. raportat la art. 20 alin 1-3 din Legea nr.

146/1997 și art. 9 din O.G. 32/1995, invocă excepția nelegalei timbrări a cererii și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 29 martie 2011, reclamanta SC T. T. I. E. SRL a chemat în judecată pârâta D. G. A F. P. C., solicitând suspendarea provizorie a executării deciziei nr. 25045 din (...) emisă de pârâtă.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997 s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a face dovada achitării unei cauțiuni în sumă de 1.,6 lei pentru cererea de suspendare, prin depunerea recipisei de consemnarea în original și în copie xerox, de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 10 lei, iar în conformitate cu art. 1 din O.G. nr. 32/1995 timbru judiciar în sumă de 0,3 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 contestatoarea a fost înștiințată să achite în contul bugetului local al unității administrativ - teritoriale în a cărei rază își are domiciliul sau, după caz, sediul fiscal, debitorul, sumele datorate cu titlu de taxe de timbru, sub sancțiunea prevăzută de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunea și cererile introduse la instanța judecătorească sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ. Aceste taxe sunt datorate atât de persoanele fizice cât

și de persoanele juridice și ele se plătesc anticipat.

Constatând că cererea nu a fost timbrată anticipat, că reclamanta nu s-a conformat obligației de a face dovada achitării unei cauțiuni în sumă de

1.,6 lei pentru cererea de suspendare de timbrare potrivit înștiințării transmise la data de (...) (f. 12), lipsind taxa judiciară de timbru în sumă de

10 lei și 0,3 lei timbru judiciar, că nu ne aflăm în prezența unei acțiuni sau persoane față de care operează scutirea legală de obligația timbrării, instanța de judecată urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar și să dispună anularea recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Anulează ca netimbrată cererea de suspendare formulată de reclamanta SC T. T. I. E. SRL cu sediul procesual ales în C.-N., str.Septimiu Albinii nr.128, în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. C. cu sediul în C.-N., P-ța A. I. nr.19.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2011.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. AL H. A. B.

Red.S.Al H./A.C.

4 ex. - (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 230/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal