Sentința civilă nr. 250/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 250/2011
Ședința { F. publică} de la 15 A. 2011
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta K. M., în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C., cu participarea P.UI DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect litigiu privind regimul străinilor.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...) s-au depus la dosar concluzii scrise de către reclamantă și de pârât, precum și copia Protocolului de cooperare privind admisia în R. a străinilor veniți la studii și în scopul desfășurării de activități didactice.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de (...) s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 2 martie
2011, reclamanta K. M. a chemat în judecată pe pârâtul O. ROMÂN PENTRU I.
- D. M. - S. PENTRU I. AL J. C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de R. de pe T. R. nr.1./(...), prin care i s-a adus la cunoștință faptul că este obligată să părăsească teritoriul R. în termen de 15 zile de la comunicarea deciziei; să se dispună obligarea pârâtului la acordarea în favoarea reclamantei a tolerării rămânerii pe teritoriul R., în temeiul art.103 lit.f din O.U.G. nr.194/2002, până la momentul prelungirii dreptului de ședere în scopul efectuării studiilor și să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, în situația în care se va opune admiterii prezentei.
În dezvoltarea motivelor, reclamanta a arătat că este studentă în anul II de studii în cadrul Facultății de M. U. de M. și F. I. H. C.-N., așa cum rezultă din actele de la dosar.
Subliniază că reclamanta, din dorința de a urma cursurile unei universități de prestigiu și de a deveni un medic profesionist, a înțeles să-și stabilească reședința în R., în vederea definitivării studiilor universitare.
În aceste condiții, reclamanta a obținut o viză de lungă ședere pentru studii identificată prin simbolul D. valabilă de la data de (...) până la data de(...), iar ulterior a obținut prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul R. în condițiile art.50 din O.U.G. nr.194/2002, prin eliberarea permisului de ședere seria RO nr. 0175350.
Pe parcursul derulării studiilor universitare, reclamanta a întâmpinat o serie de probleme legate de acomodarea într-o țară străină, faptul că erasingură și departe de familie, probleme care în timp s-au agravat și cărora a înțeles să le facă față prin apelarea la serviciile unui psiholog.
În urma câtorva ședințe la psiholog, pentru îmbunătățirea stării de sănătate a reclamantei, i-a fost recomandat de către medicul specialist , tratament medicamentos cu antidepresive 30 mg/zi începând cu data de martie 2009.
Date fiind probleme grave de sănătate, copleșită de problemele cu care s- a confruntat, reclamanta a fost în imposibilitate obiectivă de a efectua demersurile și de a obține toate actele necesare, în vederea prelungirii permisului de ședere în R.
Reclamanta arată că apreciază nelegală decizia atacată, întrucât prim emiterea acestei decizii, în condițiile actuale, au fost încălcate în mod flagrant prevederile art.92 alin.1 lit.e din O.U.G. nr.194/2002, potrivit cărora îndepărtarea de pe teritoriul R. este interzisă atunci când există temeiuri justificative ca viața celui ce urmează a fi îndepărtat este pusă în pericol, ori că acesta va fi supus torturilor, tratamentelor inumane sau degradante în statul în care urmează să fie trimis.
Învederează că sunt de notorietate și de actualitate revoltele și protestele care au cuprins țările arabe, inclusiv T..
Mai mult este nelegală măsura returnării reclamantei în condițiile în care
Ministerul Afacerilor Externe al R. a emis o alertă de călătorie pentru T., cu recomandarea de a se evita călătoriile în această țară, unde în această perioadă au loc proteste violente.
În aceste condiții, reclamanta apreciază că are pe deplin aplicabilitate interdicția instituită de art.92 alin.1 lit.e din O.U.G. nr.194/2002, prin raportare la situația excepțională cu care se confruntă T., existând un real risc ca viața acesteia să fie pusă în pericol prin îndepărtarea de pe teritoriul R.
Nu în ultimul rând, arată că prin decizia atacată, pârâtul a instituit împotriva reclamantei măsura interzicerii de intrare în R. pe o perioadă de 1 an, de la data ieșirii din țară. Menționează faptul că o asemenea măsură, pe lângă faptul că în condițiile de față, este de natură să pericliteze viața reclamantei, o pune în imposibilitate de a-și urma studiile universitare și de a- și realiza un drum în viață.
Raportat la măsura tolerării, în cuprinsul deciziei atacate, în mod netemeinic se arată de către pârât că reclamanta nu este în niciuna din situațiile de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul R., conform art.102-103 din O.U.G. nr.194/2002.
Apreciază nelegală hotărârea pârâtului de a nu-i tolera prezenta pe teritoriul R., câtă vreme este intens mediatizată și cunoscută situația critică cu care se confruntă țara de origine a reclamantei. P. avea posibilitatea legală și morală de a-i acorda acest drept, în temeiul art.103 lit.f din O.U.G. nr.194/2002 prin raportarea la situația cu caracter excepțional și grav instituită în întreg Orientul Mijlociu, inclusiv în T..
A solicitat acordarea tolerării până la momentul prelungirii dreptului de
ședere în R., întrucât reclamanta a formulat cerere pentru prelungire a dreptului de ședere temporară pe teritoriul R. în scopul efectuării studiilor, având în vedere faptul că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.58 din O.U.G. nr.194/2002, reclamanta fiind la facultate, formă de învățământ de zi, cu taxele de școlarizare achitate.
Se apreciază că nu există nici o situație de natură să atragă interdicția reclamantei de a se afla pe teritoriul R., câtă vreme nu reprezintă un pericol pentru ordinea, securitatea națională, sănătatea publică a R.
La data de 6 aprilie 2011, reclamanta K. M. a înregistrat o completare la contestație prin care solicită să se constate nulitatea deciziei de returnare de peteritoriul R., întrucât aceasta a fost întocmită cu încălcarea dispozițiilor art.82 din O.U.G. nr.194/2002 privind regimul străinilor în R.
Potrivit art.82 alin.2 din O.U.G. nr.194/2002 - „decizia de returnare se redactează în două exemplare, fiecare în limba română și într-o limbă de circulație internațională";. Această decizie a fost redactată în limba română - în totalitate și în limba engleză - parțial.
Prin întâmpinările depuse la dosar pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M.
- S. PENTRU I. AL J. C. a solicitat respingerea contestației formulată de reclamantă ca neîntemeiată și parțial inadmisibilă și totodată respingerea completării la contestație ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, C. reține în fapt și în drept următoarele:
Reclamanta, născută la data de (...), este cetățean străin, originară din T., posesoare a Pașaportului cu nr. T 1., emis la data de (...) de R. T. în prezent studentă a Facultății de M. și F. "I. H." C.-N.
În vederea studiilor a obținut viza de ședere ROU 9. la data de (...) și permis de ședere ca studentă nr. 1. pe perioada (...) - (...) (f. 8-9).
La data de 18 februarie 2011 ora 10,00 reclamanta a fost depistată de către personalul din cadrul O. Român pentru I. - S. pentru imigrări al Jud. C. având permisul de ședere expirat la data de (...) având ședere nelegală pe teritoriul R. cu o durată de 1 an, trei luni și 16 zile fiind condusă la sediul autorității pentru luarea măsurilor legale ce se impun. (f. 37).
Prin Decizia de returnare de pe teritoriul R. nr. 1515363 din (...) emisă de pârâtul O. Român pentru I. - S. pentru imigrări al Jud. C. (f. 5-6) s-a luat măsura îndepărtării reclamantei de pe teritoriul R. conform art. 82 alin. 3 lit. a) coroborat cu art. 11 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor, republicată pe considerentul că șederea reclamantei a devenit ilegală începând cu data de (...) nerespectând astfel dispozițiile art. 11 alin. 1 din OUG nr.
194/2002.
Se mai menționează că reclamanta trebuia să părăsească teritoriul R. la data de (...) data expirării permisului de ședere în R. în scop de studii și că reclamanta nu se află în vreuna din situațiile de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul R., conform art. 102-103 din OUG nr. 194/2002.
De asemenea, conform art. 106 alin. 1 lit. b) coroborat cu art. 106 alin. 2 lit. b) din OUG nr. 194/2002 s-a dispus măsura interzicerii de intrare în R. a reclamantei pe o perioadă de un an de la data ieșirii din țară pe considerentul că șederea ilegală în R. constituie temei legal pentru instituirea măsurii nepermiterii intrării în R.
În prezent, așa cum rezultă din probele dosarului, reclamanta este înmatriculată ca studentă la F. de M. din cadrul Universității de M. și F. "I. H." C.-N., înscrisă în anul II, an universitar 2010-2011, programul de studiu în limba franceză, taxa școlară în valoare de 3200 euro fiind plătită într-o primă tranșă de 1600 euro până la data de 11 aprilie 2011 (f. 77-80) iar recent respectiv la data de (...) reclamanta a mai efectuat o plată de 950 euro în contul celei de a doua rate școlare.
Din datele furnizate de U. de M. și F. "I. H." C.-N. coroborate cu declarația dată de reclamantă în fața agentului pârâtei la data de (...) rezultă că reclamanta a fost conștientă că a expirat viza de ședere în scop de studii justificând însă șederea pe teritoriul R. pe considerente de ordin familial și medical.
În esență, reclamanta invocă faptul că a avut probleme de familie generate de despărțirea părinților, de împrejurarea că a devenit practic întreținătoarea surorii sale mai mici de la divorțul părinților, de la vârsta de 15 ani, și acestea pe fondul dificultăților de adaptare în R. au generat problememedicale de ordin psihic care au condus la afectarea relațiilor sociale și școlare, context în care a pierdut un an școlar.
Dispozițiile legale relevante speței care impun străinului obligații ce decurg din acordarea regimului de ședere sunt următoarele:
Conform art. 4 alin. 3 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în R., republicată cu modificările și completările ulterioare: Străinii aflați pe teritoriul R. sunt obligați să respecte scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul R., să nu rămână pe teritoriul R. peste perioada pentru care li s-a aprobat șederea, precum și să depună toate diligențele necesare pentru a ieși din R. până la expirarea acestei perioade, iar conform art. 11 alin. 1 din același act normativ: Străinii aflați temporar în mod legal în R. pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de ședere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de
ședere.
De asemenea, conform art. 81 alin. 1 din OUG nr.194/2002: Împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror ședere pe teritoriul R. a devenit ilegală, a căror viză sau drept de ședere a fost anulat sau revocat, a acelora cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului de ședere temporară, a acelora cărora le-a încetat dreptul de ședere permanentă, precum și a foștilor solicitanți de azil O. Român pentru I. poate dispune măsura returnării de pe teritoriul R.
Din analiza textelor legale mai sus evocate, C. reține că în ipoteza în care
șederea străinului pe teritoriul R. a devenit ilegală O. Român pentru I. are prerogativa să dispună măsura returnării de pe teritoriul R.
O atare prerogativă a fost exercitată și în cazul din speță prin emiterea deciziei de returnare împotriva reclamantei pe considerentul că șederea acesteia a devenit ilegală începând cu data de 2 noiembrie 2009.
Cu toate acestea, C. reține că decizia de îndepărtarea a străinului de pe teritoriul R. nu se adoptă în mod automat, autoritatea publică, recte O. Român pentru I. având facultatea de a dispune o atare măsură. Această concluzie este întărită de utilizarea în norma legală a verbului a putea.
Aceasta semnifică faptul că autoritatea publică are posibilitatea să aprecieze asupra oportunității îndepărtării străinului de pe teritoriul R. cu atât mai mult cu cât chiar actul normativ special prevede situații expres și riguros reglementate privind interzicerea îndepărtării străinului (art. 92 și art. 103 din OUG nr. 194/2002).
Într-o astfel de situație trebuie analizat dacă măsura îndepărtării străinului este necesară și proporțională mai ales că acesta a formulat o cerere de acordare a regimului tolerării , aspect care în pofida susținerii pârâtului a fost analizat de către acesta prin chiar actul de returnare.
În cuprinsul actului de returnare se arată explicit că reclamanta nu se află în niciuna din situațiile de acordare a tolerării rămânerii pe teritoriul R., conform art. 102 -103 din OUG nr. 194/2002, ceea ce presupune că autoritatea publică de resort a luat în discuție și a analizat oportunitatea acordării regimului și statutului de tolerat în favoarea reclamantei.
Într-o atare situație, apărarea pârâtului conform căreia este necesar ca pentru examinarea situației reclamantei în ceea ce privește regimul tolerării rămânerii acesteia pe teritoriul R. aceasta ar trebuie să formuleze expres o cerere în acest sens nu poate fi apreciată ca pertinentă, fiind o formalitate excesivă care ar conduce la același rezultat de vreme ce în litigiul de față pârâtul își menține poziție procesuală privind legalitatea actului de returnare și implicit a refuzului acordării tolerării.
Din perspectiva analizei necesității luării măsurii returnării prin prisma cererii de acordare a regimului tolerării, C. mai reține următoarele:
Conform art. 102 alin. 1 din OUG nr. 194/2002: Tolerarea rămânerii pe teritoriul R., denumită în continuare tolerare, reprezintă permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de O. Român pentru I. străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul R. iar conform art. 102 alin. 3 din același act normativ: Neacordarea tolerării de către O. Român pentru I. poate fi contestată în termen de 5 zile de la comunicare la curtea de apel competentă teritorial. Instanța se pronunță în termen de 30 de zile, hotărârea instanței fiind irevocabilă.
Astfel fiind, permisiunea de rămâne pe teritoriul R. străinului care nu mai are drept de ședere se poate acorda de către autoritatea publică de resort sub controlul instanței judecătorești competente, care este îndrituită să verifice care sunt rațiunile factuale și legale ale neacordării tolerării.
Că este așa, rezultă fără tăgadă nu numai din analiza textelor legale mai sus citate ci și din analiza pe care jurisdicția de contencios constituțional a făcut-o cu prilejul examinării constituționalității textelor legale. Astfel, prin decizia nr. 1227 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al R., partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2008, s- a reținut că: „Instanța de judecată chemată să analizeze legalitatea și oportunitatea deciziei de returnare emise de O. Român pentru I. are competența deplină de a aprecia cu privire la posibila încălcare, în cauza aflată pe rolul său, a drepturilor garantate la nivel constituțional invocate de autorul excepției, în funcție de circumstanțele concrete ale speței și de situația reală a persoanei aflate în cauză.";
Tot astfel, prin decizia nr. 75 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea
Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al R., partea I, nr. 122 din 23 februarie 2010, s-a reținut că: „ … deciziile O. Român pentru I. pot fi contestate în fața instanței de judecată, care va putea înlătura eventualul refuz nejustificat de acordare a tolerării. De altfel, Curtea Constituțională observă că textul de lege criticat are o redactare care permite flexibilitate în stabilirea motivelor pentru care se poate acorda tolerarea, ceea ce este de natură să avantajeze destinatarul normei.";
Într-o altă decizie a aceleiași instanțe de jurisdicție constituțională, s-a reținut cu deosebită forță că: „ … prin numeroase decizii, a statuat că dispozițiile de lege criticate nu impietează exercitarea dreptului persoanei la respectarea vieții private și de familie, ele reglementând condițiile de acordare a tolerării rămânerii străinilor pe teritoriul R. În acest sens, Curtea Constituțională a observat că este firesc ca legiuitorul să fi indicat doar elementele generice pentru identificarea acelor motive obiective ce pot justifica tolerarea rămânerii pe teritoriul R. și să nu fi exemplificat situații concrete, întrucât acestea nu pot fi enumerate și epuizate în cuprinsul unei norme juridice."; (Decizia nr. 284 din 18 martie 2010 publicată în Monitorul Oficial al R., partea I, nr. 256 din 20 aprilie
2010).
În sprijinul neacordării tolerării, pârâta a invocat în actul administrativ contestat că reclamanta nu se află în vreuna din situațiile de acordare a tolerării fără însă ca pârâtul să indice clar care ar fi situațiile concrete ce ar avea incidență în ceea ce o privește pe reclamantă, o poziție concretă a pârâtului cu privire la unul din motivele imposibilității returnării și implicit ale acordării tolerării fiind făcută doar în fața instanței.
C. reține că potrivit dispozițiilor art. 102 alin. 2 din OUG nr. 194/2002 prin motive obiective, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, care fac imposibilă returnarea, se înțelege acele împrejurări independente de voința străinului, imprevizibile și care nu pot fi înlăturate, datorită cărora străinul nu poate părăsi teritoriul R.
Or, probele dosarului materializate în numeroase înscrisuri ce reprezintă punctul de vedere al M. A. de E. al R. față de situația din T. și alte relatări de presă converg la concluzia că situația din R. T. face imposibilă returnarea reclamantei.
Apărarea pârâtului conform căreia măsura returnării nu este paralizată neapărat de obligația reclamantei de intra în T. este neîntemeiată.
Este adevărat că în decizia de returnare străinul nu este obligat ca urmare a părăsirii teritoriului R. să se stabilească într-o țară anume dat tot atât de adevărat este că străinul returnat este practic constrâns de împrejurări să aleagă ca destinație țara de origine sau al cărei cetățean este.
Din această perspectivă este credibilă afirmația conform căreia reclamanta nu ar avea altă destinație în urma returnării decât R. T., stat marcat însă de incertitudini în ceea ce privește stabilizarea unui regim democratic și aflat în prezent în zona de conflict marcată de aplicarea deciziei C. de S. al ONU în privința Libiei.
Dintr-o altă perspectivă, C. are în vedere că reclamanta, în afară de depistarea șederii fără temei legal, nu a fost înregistrată încălcând legislația R., că scopul pentru care inițial a obținut permisul de ședere în R. este urmărit îndeaproape aspect ce rezultă din situația școlară a acesteia și voința exprimată în fața Curții de definitiva studiile în R.
Deși aceste aspecte sunt de ordin personal, C. nu poate nega o astfel de stare de fapt avantajoasă pentru reclamantă, fără însă ca prin valorizarea acesteia să acorde o primă de încurajare reclamantei pentru încălcarea în continuare a legislației privind regimul străinilor în R.
Față de cele ce preced, C. constată că refuzul acordării tolerării pe teritoriul R. în favoarea reclamantei și emiterea deciziei de returnare este o măsură excesivă, incidente fiind în acest sens și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004.
De aceea, pentru motivele arătate se impune a se constat că reclamantei i se poate recunoaște dreptul de acordare a regimului tolerării în condițiile prevăzute de art. 103 lit. f) din OUG nr. 194/2002 pe durata prevăzută la art. 104 alin. 1 din același act normativ interval în care urmează ca pârâta să soluționeze cererea reclamantei de prelungire a dreptului de ședere în scop de studii.
Raportat la nelegalitatea deciziei de returnare constatată de C. va reține că nici măsura interdicției de intrare pe teritoriul R. pentru o perioadă de un an nu are suport legal.
Mai mult, conform art. 105 alin. 4 din OUG nr. 194/2002 instituirea măsurii interzicerii intrării în R. se comunică străinilor, în scris, de către organul care a luat măsura, împreună cu motivele care au stat la baza dispunerii acesteia. Din acest text legal rezultă fără echivoc faptul că actul administrativ care include măsura interzicerii intrării în R. luată față de străin trebuie să conțină o motivare adecvată tocmai pentru a se putea exercita un control judecătoresc eficace garantat de art. 105 alin. 5 din OUG nr. 194/2002.
În această situație, C. face trimitere la exigențele impuse de legea internă și de actele internaționale cu valoare de soft-law, respectiv R. C. de M. al C. E. nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, în special la P. IV din Rezoluție care impune ca în situația când actul administrativ este de o așa natură încât afectează în mod negativ, drepturile, libertățile sau interesele, persoana vizată trebuie să fie informată cu privire la motivele care stau la baza actului.
De asemenea, C. mai reține că și cetățeanului străin care se află permanent sau temporar sub jurisdicția statului și se bucură de regimul național al străinilor aplicat de R. îi sunt opozabile exigențele ce decurg dindreptul la o bună administrație consacrat de R. C. de M. al C. E. REC(2007)7 privind buna administrație cât și de exigențele ce rezultă din art. 41 din Carta drepturilor fundamentale ale UE din 7 decembrie 2000 astfel cum a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la S., și care conform art. 6 din T. privind UE, versiunea consolidată ca urmare a modificărilor survenite prin T. de la L., are aceeași valoare juridică cu tratatele Uniunii și drept urmare este perfect opozabilă în dreptul intern conform art. 148 din Constituția R.
Analizând actul administrativ supus cenzurii C. observă că pârâtul a justificat luarea acestei măsuri pe considerentul că șederea ilegală în R. constituie temei pentru instituirea măsurii nepermiterii intrării în R.
C. constă că măsura interzicerii intrării în R. nu se ia în mod automat ca efect al aplicării măsurii returnării ca urmare a constatării șederii ilegale a străinului pe teritoriul R. Și este așa, deoarece din economia art. 105 alin. 1 și
2 din OUG nr. 194/2002 rezultă că autoritatea publică de resort are facultatea de a dispune instituirea acestei măsuri ceea ce presupune că această măsură nu se aplică direct față de străin în toate situațiile în care șederea sa a devenit ilegală ci luarea măsurii trebuie să fie motivată concret. Din această perspectivă, simpla constatare că șederea reclamantei a devenit ilegală nu impune cu necesitate, în lipsa unor motive temeinicie, luarea măsurii interzicerii intrării în R.
Cât privește cererea reclamantei de a se constata nulitatea deciziei pentru că motivele concrete care au stat la baza luării măsurii returnării reclamantei și a interzicerii de a intra pe teritoriul R. nu au fost traduse și în limba engleză așa cum impune art. 82 alin. 2 din OUG nr. 194/2002, deși reală, în speță nu a condus la reținerea vreunei vătămări concrete aduse reclamantei în exercitarea drepturilor recunoscute de legea română.
Este real că cerința de formă prevăzută de lege este menită să asigure străinului posibilitatea de a lua la cunoștință concret și efectiv de întreg conținutul actului de returnare emis de autoritatea publică. Cum însă legea nu prevede nulitatea expresă pentru neobservarea acestei cerințe formale, rămâne ca de la caz la caz să se verifice în concret dacă nerespectarea acestei prevederi legale a adus o vătămare care nu se poate remedia altfel decât prin anularea actului.
În speță, C. reține că deși reclamanta nu este vorbitoare de limba română a înțeles care sunt rațiunile pentru care s-a luat această măsură și nu a negat afirmația reprezentantului pârâtului conform căreia în cadrul analizei situației fiecărui străin acestuia i se explică și i se aduce la cunoștință în limba pe care o înțelege care sunt motivele și măsurile pe care autoritatea publică urmează să le adopte față de străin.
Din această perspectivă, cererea de completare a contestației nu este întemeiată.
Față de cele ce precedă, în temeiul art. 84 rap. la art. 102 și urm. din OUG nr. 194/2002 corelat cu art. 18 alin. 1 din Legea nr.554/2004, C. urmează să admită cererea introductivă și să anuleze Decizia de returnare de pe teritoriul R. nr. 1. din (...).
De asemenea în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. 1 din Legea nr.
554/2004 corelat cu art. 102 și urm. din OUG nr. 194/2002 va obliga pârâtul să elibereze în favoarea reclamantei un act administrativ prin care să recunoască acesteia dreptul de tolerare a rămânerii pe teritoriul R., în temeiul art. 103 lit. f), coroborat cu art. 104 alin. 1 din OUG nr. 194/2004, până la soluționarea cererii de prelungire a dreptului de ședere în scopul efectuării studiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta K. M., cetățean tunisian, născută la data de (...), posesoare a pașaportului cu nr. T 1., emis la data de (...) de R. T., în prezent studentă a Facultății de M. din cadrul Universității de M. și F. "I. H." C.-N., în contradictoriu cu pârâtul O. ROMÂN PENTRU I. - D. M. - S. PENTRU I. AL J. C. și în consecință:
1. Anulează Decizia de returnare de pe teritoriul R. nr. 1. din (...).
2. Obligă pârâtul să elibereze în favoarea reclamantei un act administrativ prin care să recunoască acesteia dreptul de tolerare a rămânerii pe teritoriul R., în temeiul art. 103, lit. f), coroborat cu art. 104 alin. 1 din OUG nr. 194/2004, până la soluționarea cererii de prelungire a dreptului de ședere în scopul efectuării studiilor.
Respinge cererea de completare a acțiunii introductive, având ca obiect constatarea nulității deciziei de returnare de pe teritoriul R. nr. 1. din (...).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2011.
PREȘEDINTE, GREFIER, L. U. M. T.
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...).
| ← Decizia civilă nr. 25/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 6014/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
