Sentința civilă nr. 323/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 323/2011
Ședința { F. publică} de la 26 Mai 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ NAE G. G., în contradictoriu cu pârâtul M. S., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 3, pct. 1 C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina. S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că acțiunea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de (...) s-a depus la dosar întâmpinare. Reclamantul depune la dosar extindere de acțiune față de Ministerul Sănătății. Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii, învederând reclamantului faptul că urmează a uni cu fondul pronunțarea asupra excepției invocată în cauză. Reclamantul solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată. CURTEA Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 29 martie 2011, reclamantul NAE G. G. a chemat în judecată pe pârâtul M. S., solicitând anularea actului administrativ adoptat de pârât și anularea O.ui nr.25/(...), prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, prin acordul părților, ca director executiv al Direcției de S. P. S., pe care îl consideră nelegal și netemeinic; repararea pagubei cauzate, prin repunerea reclamantului în funcție și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, reprezentând veniturile de care ar fi trebuit să beneficieze, de la data eliberării acestuia din funcție și până la repunerea în funcție; suspendarea O.ui până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu cheltuieli de judecată. În dezvoltarea motivelor, reclamantul a arătat că prin O. nr. 25 din 21 ianuarie 2011, emis de M. S., s-a dispus încetarea raportului meu de serviciu, prin acordul partilor, conform art. 97, lit. b), din Legea nr. 1., republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, incepand cu data de 24 ianuarie 2011, din functia de director executiv al Directiei de S. P. S. Intr-adevar, prin adresa transmisa în data de (...) si înregistrata la M. S. sub nr. CS.A. 559/(...), a solicitat demisia reclamantului din functia de directorexecutiv al Directiei de S. P. S. si totodata aprobarea transferului in interesul serviciului la C. de A. de S. S., pe functia vacanta de consilier superior tr. 1. Cererea de transfer este justificata, prin adresa C. de A. de S. S. nr. 617/(...), transmisa Directiei de S. P. S., prin care se solicita transferul pe functia de consilier superior tr. 1, din cadrul Serviciului Buget, Finante, Contabilitate, vacanta din data de (...), data numirii mele ca director executiv al Directiei de S. P. S. Agentia Nationala a F. P., prin adresa nr. 8. (...), isi precizeaza opinia asupra legalitatii transferului in interesul serviciului de pe o functie publica de conducere pe o functie publica de executie vacanta, aceasta fiind favorabila (adica transferul este legal). Potrivit legii, in cazul demisiei, aceasta produce efecte dupa 30 de zile calendaristice de la inregistrare si nu la data inregistrarii. Avand in vedere cele prezentate mai sus, consider ca O. nr. 25/(...), de incetare a raportului de serviciu, reprezintă un abuz și o gravă încălcare a prevederilor L. nr. 1., privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Acesta reprezinta un act unilateral de vointa, o concediere, o eliberare din functie, dar fara a respecta conditiile legale ale acesteia, adica acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice (art. 99, alin. 3 din L1.) si punerea la dispozitie a unei functii publice de executie corespunzatoare existente in cadrul institutiei publice (art. 99, .alin. 5 din 11.). De asemenea, solutia data prin O. nr. 25/(...), face imposibila procedura de transfer. In consecinta, avand in vedere faptul ca, prin O. nr. 25/(...) - nu s-au avut în vedere nici solicitarile mele, fiind emis fără respectarea condițiilor legii - nu poate fi vorba de incetarea raportului de serviciu prin acordul partilor, neexistand acordul meu pentru rezilierea raportului in aceste conditii. Prin raspunsul la plangerea prealabila, comunicat cu adresa nr. C.S.A. 559/12071/(...), inregistrata la DSP S. sub nr. 1057/(...), M. S. isi motiveaza decizia de refuz al aprobarii transferului prin faptul ca sentinta penala pronuntata impotriva mea este privativa de libertate, ceea ce îl face incompatibil cu exercitarea functiei publice. Dar, analizand prevederile art. 54, lit. h) din Legea nr. 1., privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, (si nu art. 57, cum M. S. greșit arata in raspunsul formulat în plangerea prealabila) o persoana poate ocupa o functie publica daca indeplineste si conditia ca: II nu a fost condamnată pentru săvârșirea unei infractiuni contra umanitătii. contra statului sau contra autorității. de serviciu sau în legătură cu serviciul. care împiedică înfăptuirea justitiei. de fals ori a unor fapte de coruptie sau a unei infractiuni săvârșite cu intentie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției publice. cu exceptia situației în care a intervenit reabilitarea". Ori in cazul meu, condamnarea nu se incadreaza în nici unul din cazurile prezentate mai sus si nu are nici o legatura cu serviciul, sau cu activitatea mea profesionala. (prin sentinta penala nr. 148/(...), pronunțată de Judecătoria Zalău, rămasă definitivă prin D. nr. 9., a fost condamnat la 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism avand in sange o imbibatie alcoolic a peste limita legala. Prin aceeasi sentinta s-a dispus suspendarea executarii pedepsei pe o perioada de 3 ani care constituie termen de încercare incepand cu data de (...), data ramaneri definitive a sentintei). Mai mult, la data savarsirii faptei, nici macar nu am fost angajat al Directiei de S. P. S. Conform dispozitiilor art. 98, alin. (1), lit. "r"din Legea nr. 1., privind statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, "Raportul de serviciu existent Încetează de drept ... când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de condamnare. " Având în vedere acest text al legii, și ordinul în cauză, atacat în contencios administrativ, doresc să arăt următoarele: 1) In primul rand, chiar daca pedeapsa stabilita prin sentinta penala nr. 148/(...), este privativa de libertate, prin aceeasi sentinta s-a dispus si suspendarea executarii pedepsei, deci eu nu am fost privat nici un moment de libertate, doar de libertatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ceea ce nu reprezinta o conditie a ocuparii functiei publice. 2) In al doilea rand, chiar daca consideram pedeapsa ca fiind privativa de libertate, aceasta duce la incetarea de drept a raporturilor de serviciu (modalitate de incetare prevazuta la art. 97, lit. a) si art. 98 lit." f" din L.1., SI NU LA INCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PRIN ACORDUL PARTILOR (modalitate de incetare prevazuta la art. 97, lit. b). 3) O. M.ui S. nr. 25/(...), dispune clar incetarea raportului de serviciu prin acordul partilor. Ori, acesta trebuie consemnat in scris, iar acordul meu pentru incetarea raporturilor de serviciu prin această modalitate, prin acordul părtilor NU EXISTĂ. 4) Totodata, in cazul incetarii de drept a raporturilor de serviciu, art 98, alin. (2), din Legea nr. 1., dispune "Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care are competenta legală de numire în functia publică. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică A. N. a F. P., în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui. " In fapt, constatarea cazului de incetare de drept a raportului de serviciu prin act administrativ... nu s-a facut pana la aceasta data, sau cel putin nu s-a comunicat pana la aceasta data (60 de zile) functionarului public in cauza. Pentru aceaste motive, solicit cu respect, anularea O. nr. 25/(...) in intregime, cu consecinta repunerii reclamantului in situatia anterioara, respectiv in functia de director executiv al Directiei de S. P. S. II. În altă ordine de idei, conform legii contenciosului administrativ persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente. Reclamantul solicită să se aibă în vedere că, potrivit art. 14, alin (1) din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ (1) "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond. " - iar potrivit art. 15, alin (1) din același act normativ - "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motive prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat". Ca atare, din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale, rezultă că pentru a putea fi dispusă suspendarea actului adminsitrativ este necesar,ca pe lângă cerința promovării acțiunii în contencios administrativ să fie îndeplinite cumulativ două condiții, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. Cele două condiții denotă caracterul de excepție al măsurii executării actului administrativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimul administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natura a argumenta existența "unui caz bine justificat" și a "iminenței producerii pagubei". În ceea ce privește existența cazului bine justificat, solicită să se rețină că această condiție vizează - astfel cum prevede art. 2, alin (1), lit. "t" din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, invocarea unor împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natura să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ atacat și astfel cum a statuat în interpretarea Înaltei Curți de C. și Justiție, această condiție nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, căci o asemenea cerință și interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei (D. nr, 3015/2008). Prin cele arătate, consideră cel puțin că există evidenta îndoială asupra legalității actului administrativ, situație în care în practica ÎCCJ s-a decis constant în sensul suspendării actului administrativ atacat în contencioas administrativ. Consideră ca sunt în prezența unui CAZ BINE JUSTIFICAT, prin insesi motivele de nelegalitate invocate prin plângerea prealabilă si prin insași cererea de anulare. Prin cele arătate in cerere, consideră evidenta cel putin indoiala asupra legalitatii actului administrativ - după considerentele acestuia M. S. ar fi avut obligația să se încadreze în prevederile art. 97, lit. a) si art. 98 din L.1. privind incetarea de drept a raporturilor de serviciu SI NU cum greșit a considerat și a dispus INCETAREA RAPORTURILOR DE SERVICIU PRIN ACORDUL PARTILOR (modalitate de incetare prevazuta la art. 97, lit. b). O. M.ui S. nr. 251(...), dispune clar incetarea raportului de serviciu prin acordul partilor. Reclamantul solicită să se rețină, că prima condiție este îndeplinită, incidența acesteia rezidând din considerentele cererii de chemare în judecată, considerente de fapt - vizând modalitatea de încetare a raportului de muncă - și respectiv considerentele de drept condițiile necesare a fi îndeplinite prin prisma actelor normative ce cuprind reglementări cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, reglementări ce urmează a fi analizate pe fond de instanță în cadrul acțiunii în contencios administrativ. În ceea ce privește noțiunea de paguba iminentă, se reține că aceasta e definită de art. 2, alin (1), lit. "ș" din Legea 554/2004, a contenciosului administrativ, ca reprezentând un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. În acest sens raportat la definiția dată de lege pagubei iminente și la faptul că nu mai dețin funcția în cadrul Directiei de S. P. S. (iar legalitatea ordinului prin care s-a hotărât încetarea raportului de muncă va face obiectul analizei în justiție), punerea în executare a O.ui - până la momentul la care instanța se va pronunța irevocabil asupra legalității hotărârii - va afecta activitatea profesională, va produce prejudicii patrimoniale și morale. Îndeplinirea celei. de-a doua condiție pentru suspendare, dat fiind că iminența producerii unei pagube în patrimoniul meu, rezultă implicit din faptul că nu va mai avea functia de conducere deținută anterior, implicit pierdindemnizatia cuvenită, ca unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de director. Prin suspendarea O.UI M.ui S., privind eliberarea reclamantului din functia publica detinuta, se poate preveni unele situații iremediabile, care ar apăra din cauza executării hotărârii, nu în ultimul rând din cauza lipsei coordonării și conducerii a unor servicii importante, date în competența mea de director. Invocă în sprijinul cererii noastre de suspendare, practica ÎCCJ, în consens cu RECOMANDAREA R/89 din 1989 a Comitetului de M. al C. E., prin care este recomandată suspendarea actelor administrative asupra legalității cărora planează îndoială, prejudiciile produse de aplicarea acestor acte celor vătămați fiind dificil de recuperat ulterior. Pentru evitarea acestor situații iremediabile, ce ar putea apărea în perioada eliberării mele din funcție și până la repunerea acestuia în funcția de director, solicită să se dispună suspendarea executării ordinului nr. 25/2011 al M.ui S. privind eliberarea mea din functia de director executiv al Directiei de S. P. S. Potrivit prevederilor art. 7, alin. 1 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, plangerea prealabila a fost înregistrată la M. S. cu nr. 559/(...), respectiv 12071/(...). În drept: întemeiez acțiunea pe prevederile art. l, art. 14, art.15 și art.28 din Legea contenciosului asministrativ nr. 554/2004, combinat cu prevederile art.723 Cod de procedură civilă. Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 mai 2011, Cseke Attila încalitate de M., reprezentant legal al M.UI S. a solicitat respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată. În motivare, pârâtul invocă excepția lipsa calității procesuale a acestuia, și pe cale de consecință solicit instanței respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. Învederează instanței că ministrul sănătății nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta speță unde obiectul acțiunii în justiție pe calea contenciosului administrativ este cererea reclamantului de anulare a unui act administrativ. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într- un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public. " Din interpretarea firească a textului de lege mai sus menționat rezultă că în prezenta speță poate avea calitate procesuală pasivă o instituție publică și nu o persoană. "Instituția contenciosului administrativ cuprinde ansamblul normelor juridice care reglementează soluționarea litigiilor dintre particulari, pe de o parte, și autoritățile publice, pe de altă parte, când drepturile și interesele legitime ale particularilor sunt Încălcate prin acte administrative ilegale sau, după caz, prin refuzul autorității publice de a răspunde particularului în termenul prevăzut de lege." (Antonie Iorgovan - "Noua lege a contenciosului administrativ"). Așadar, contenciosul administrativ este format din totalitatea litigiilor în care este implicată o autoritate publică atunci când acționează cu putere publică. Prin urmare, în litigiile care intră în sfera contenciosului administrativ, prin care se solicita suspendarea executării unui act administrativ sau obligarea la rezolvarea unei cereri, calitate procesuală pasivă trebuie să aibă o institutie sau autoritate publică. și nu conducătorul acesteia. În considerarea celor prezentate mai sus solicit instanței admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a subsemnatului și, pe cale de consecință, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. Pe fond, solicitările reclamantului sunt neîntemeiate și trebuie respinse așa cum va demonstra instanței în continuare: Prin ordinul ministrului sănătății nr. 25/(...) s-a dispus încetarea raportului de serviciu al domnului Nae G. G., director executiv al Direcției de S. P. a județului S., prin acordul părților. Temeiul luării acestei măsuri este reprezentat de art. 97, lit. b) din Legea nr. 1. privind statutul funcționarilor publici, republicată (r2), cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere că Legea nr. 1. privind statutul funcționarilor publici, republicată, (r2), cu modificările și completările ulterioare, dispune obligativitatea emiterii actului administrativ de încetare de drept a raportului de serviciu al funcționarului public pentru care s-a dispus aplicarea sancțiunii privative de libertate, fără a se face precizarea de executare efectivă a acestei sancțiuni, domnului Nae G. G. ar fi trebuit să i se emită un ordin de încetare de drept a raportului de serviciu. Având în vedere cererea domnului Nae G. G. de aprobare fie a "demisiei" începând cu data de (...), care reprezintă de fapt o cerere de aprobare a încetării raportului de serviciu prin acordul părților, fie a unui transfer, și, ținând cont că demisia este un act unilateral al funcționarului public care produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare, a fost emis O. ministrului sănătății nr. 25/(...). Prin ordinul contestat s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului prin acordul părților, începând cu data de (...). Acest lucru a fost solicitat chiar de reclamant prin cererea nr. CSA 5. "de aprobare a demisiei" începând cu data de (...). Susținerea reclamantului că Ministerul Sănătății greșit a considerat și a dispus încetarea raporturilor de serviciu prin acordul părților, neemițând în schimb un act administrativ de încetare de drept a raportului de serviciu al reclamantului, este neîntemeiată, după cum urmează: În situația în care reclamantul nu solicita încetarea raportului de serviciu prin acordul părților prin cererea nr. CSA 5., Ministerul Sănătății emitea, începând cu data de (...), un act administrativ de încetare de drept a raportului de serviciu al reclamantului, măsură impusă de prevederile L. nr. 1. privind statutul funcționarilor publici, republicată, (r2), cu modificările și completările ulterioare. Cu privire la solicitarea domnului Nae G. G. de "aprobare a unui transfer ținând cont de prevederile art. 98 coroborate cu cele ale art. 54 din Legea nr. 1., republicată (r2), cu modificările și completările ulterioare, rezultă cu claritate că reclamantul nu îndeplinea condițiile pentru a se putea transfera într-o funcție publică, așa cum acesta a solicitat în cererea pe care o invocă în acțiune. Referitor la punctul de vedere al A. N. a F. P. nr. 8., în opinia subsemnatului, acesta confirmă posibilitatea efectuării, în general, a unui transfer dintr-o funcție publică de conducere într-o funcție publică de execuție,în condițiile respectării art. 87, alin. (1), lit. a) și alin. (2), lit. c), precum și ale art. 90 din Legea nr. 1.. Având în vedere faptul că reclamantul își întemeiază acțiunea și pe punctul de vedere al A. N. a F. P. nr. 8., solicită instanței să-i fie solicitată fie reclamantului, fie C. de A. de S. S., adresa C.A.S. S. la care a fost formulat răspunsul A.N.F.P. nr. 8., pentru a se verifica dacă C.A.S. S. a precizat faptul că reclamantul a fost condamnat la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având În sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală. În considerarea tuturor aspectelor mai sus prezentate, reiterează concluziile de respingere, în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamant. Analizând acțiunea în contencios administrativ, Curtea rețineurmătoarele: 1. Înainte de rezolvarea pe fond a cererii cu care a fost învestită, Curtea găsește necesar ca în prealabil, conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ., să statueze asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. S. Procesul de contencios administrativ și implici cererea de suspendare a unui act administrativ formulată în condițiile prevăzute de art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 au în principal ca părți litigante: reclamantul, care nu poate fi decât unul dintre subiectele de sesizare a instanței de contencios administrativ așa cum sun configurate la art. 1 și art. 2 alin. 1 lit. a) și art. 3 din Legea nr. 554/2004 și pârâtul care poate fi între altele autoritatea publică emitentă a actului administrativ așa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 1 lit. b) corelat cu art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor: Ministerelesunt organe de specialitate ale administrației publice centrale care realizeazăpolitica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora. Tot astfel conform art. 46 din aceeași lege, conducerea ministerelor se exercita de miniștri iar ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țara și din străinătate, precum și în justiție. De asemenea, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin ministrul emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii. Din cele ce preced, rezultă că ministrul este organul de conducere al ministerului și exercită atribuțiile prevăzute de lege prin emiterea actelor administrative prevăzute de lege. Așa fiind, ministrul nu este prin el însuși un organ unipersonal al administrației publice centrale cu competență administrativă proprie care se detașează de aceea a autorității publice pe care o conduce. Concluzia care poate fi trasă este aceea că, în lipsă de stipulații legale exprese, ministrul nu poate sta în judecată în nume propriu în calitate de conducător al autorității publice ci doar în aceea de reprezentant al ministerului în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țara și din străinătate, precum și în justiție. Așa fiind, pârât în cadrul contenciosului administrativ de funcție publică nu poate figura în nume propriu conducătorul autorității publice ci doar autoritatea publică reprezentată de acesta, decât cu condiția ca introducerea acestuia să fie făcută conform dispozițiilor art. 16 sau ale art. 24 respectiv 25 din legea nr. 554/2004. Cum atare ipoteze nu sunt date în prezenta cauză, Curtea reține în armonie cu cele mai sus expuse că pârâtul M. S. în nume personal nu arecalitate procesuală pasivă motiv pentru care excepția urmează a fi admisă și ca o consecință se va respinge acțiunea față de acesta. 2. Cât privește fondul cauzei, Curtea reține următoarele: Prin cererea formulată de reclamant înregistrată la pârât la data de 21 ianuarie 2011 acesta i-a solicitat să dispună asupra încetării raportului de serviciu prin demisie din funcția de conducere și ulterior să-i aprobe transferul în interes de serviciu cu data de 21 ianuarie 2011 în funcția de execuție de consilier superior la CAS S., funcție deținută anterior de reclamant până la data de (...) (f. 10 dos. asociat nr. (...)/a1). Prin O. nr.25 din (...) emis de pârâtul Ministerul Sănătății prin care s-a dispus ca începând cu data de 24 ianuarie 2011, reclamantul, în calitate de director executiv al Direcției de S. publică a județului S., să îi înceteze raportul de serviciu, prin acordul părților, conform art. 97 lit. b) din Legea nr. 1., republicată, cu modificările și completările ulterioare (f. 11 dos. asociat nr. (...)/a1). Potrivit dispozițiilor art. 97 din Legea nr. 1. : Încetarea raporturilor de serviciuale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc în următoarele condiții:a) de drept;b) prin acordul părților, consemnat în scris;c) prin eliberare din funcția publică;d) prin destituire din funcția publică;e) prin demisie. Rezultă astfel că, ipotezele învederate de părți în contradictoriu ca motiv de încetare a raportului de serviciu sunt total diferite. Astfel conform art. 102 din Legea nr. 1., funcționarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în scris persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare. Tot astfel din economia dispozițiilor art. 97 lit. b) din aceeași lege rezultă că încetarea raportului juridic prin acordul părților presupune consemnarea în scris a acestui acord. Curtea reține astfel că la prin ordinul contestat s-a dispus încetarea raportului de serviciu plecându-se de la o ipoteză diferită de aceea supusă de reclamant, respectiv s-a reținut intervenirea unui acord al părților raportului de serviciu care potrivit legii se cere a fi consemnat în scris, situație care nu a fost probată în cauză. Astfel fiind, actul administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcționarului public pe temeiul art. 97 lit. b) din Legea nr. 1. încalcă tocmai dispozițiile legale în temeiul cărora a fost emis în absența probei intervenirii unui acord al părților consemnat în scris. Și este așa deoarece așa cum s-a reținut mai sus reclamantul a cerut încetarea raportului de serviciu prin demisia sa din funcția de director executiv al Direcției sănătate publică al județului S. nu încetarea raportului de serviciu prin acordul părților, aceste situații fiind esențial diferite din punct de vedere juridic. Aspectul conform căruia exista un alt temei legal pentru încetarea raportului juridic de funcție publică al reclamantului nu este prin sine însuși relevant și nici nu conduce la asanarea motivului de nulitate analizat în precedent. Dacă autoritatea publică ar fi optat pentru a înceta raportul juridicde serviciu în temeiul art. 97 lit. a rap. la art. 98 alin. 1 lit. f) cu aplic.art. 54 lit. h) din Legea nr. 1. trebuia să fie emis un act administrativ conform art. 98 alin. 2 din aceeași lege. Or, un astfel de act nu a fost emis iar instanța de contencios administrativ nu se poate substitui atribuțiilor pe care legea le recunoaște în mod expres persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Tot astfel, anumite defecțiuni de redactare a cererii de demisie care au condus la interpretarea acesteia ca fiind de fapt o solicitare de a demisiona cu o anumită dată și a fi transferat pe o funcție publică de execuție la o altă autoritate publică trebuiau clarificate și abordate în faza administrativă de rezolvare a acestei cereri. Trebuie notat că termenul de 30 de zile prevăzut la art. 102 din Legea nr. 1. este stipulat în avantajul ambelor subiecte ale raportului de funcție publică. Pe de o parte autoritatea publică nu poate fi surprinsă prin demisia intempestivă a funcționarului și lipsită astfel de aportul necesar al exercitării atribuțiilor de serviciu corespunzătoare acesteia iar funcționarul public are la dispoziție un termen rezonabil pentru a încheia toate lucrările ce sunt în curs și a preda corespunzător atribuțiile. Fiind stipulat în interesul ambelor părți, ambele, prin consens, pot renunța la beneficiul termenului, dar acceptarea demisiei cu o anumită dată nu înseamnă și nici nu poate însemna un încetarea raportului de serviciu pe un alt temei decât al demisiei. Tot astfel, autoritatea publică trebuia să lămurească dacă în fapt reclamantul a dorit în realitate să fie încetat raportul de serviciu prin demisie sau să i se modifice raportul de serviciu prin transfer conform art. 87 alin. 2 lit. c) cu aplic. art. 90 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 1. cu atât mai mult cu cât reclamantul a prezentat aprobarea cererii de transfer a funcționarului public de către conducătorul autorității sau instituției publice la care se solicită transferul conform art. art. 90 alin. 5 din Legea nr. 1.. În acest sens este de notat că prin adresa nr. 617 din 20 ianuarie 2011 emisă de C. de A. de S. S. a solicitat acordul Direcției de S. P. a J. S. în vederea realizării transferului în interesul serviciului și totodată și-a dat acordul persoanei în cauză privind transferul pe o funcție de nivel inferior (f. 9 dos. asociat nr. (...)/a1). Toate aceste considerente, prezentate pe larg în cele ce precedă, conduc la concluzia că ordinul atacat în cauză este nelegal și drept urmare în temeiul art. 106 alin 1 din Legea nr. 1. rap. la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 544/2004 urmează a fi admisă acțiunea și a se dispune anularea acestuia. În temeiul acelorași dispoziții legale, în special ale art. 106 alin. 2 din Legea nr. 1., ca efect al anulării ordinului contestat Curtea va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută. De asemenea, în temeiul art. 106 alin. 1 parte finală corelat cu art. 18 alin. 3 Legea nr. 554/2004, pârâtul va fi obligat să plătească reclamantului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcție și până la data repunerii efective a acestuia în funcție. Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. { F. |HOTĂRĂȘTE} Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. S. Respinge cererea formulată de reclamantul NAE G. G., împotriva pârâtului M. S. Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul NAE G. G., în contradictoriu cu pârâtul M. S. și ca o consecință dispune: Anularea O.ui nr. 25/(...), prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului, prin acordul părților, din funcția de director executiv al Direcției de S. P. S. Reintegrarea reclamantului în funcția anterior deținută. Obligă pârâtul la plata sumelor către reclamant, reprezentând veniturile salariale de care acesta a fost lipsit pentru perioada cuprinsă între data eliberării din funcție și până la data repunerii efective a acestuia în funcție. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 26 mai 2011. PREȘEDINTE, GREFIER, L. U. M. T. Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./(...).
| ← Decizia civilă nr. 5353/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3297/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
|---|
