Sentința civilă nr. 486/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...) R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 486/2011
Ședința { F. publică} de la 23 S. 2011
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G.-A. N.
GREFIER A. B.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. F. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S., având ca obiect refuz acordare drepturi conform Legii nr. 1..
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de 20 iulie 2011 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare, la care s-a anexat documentația care a stat la baza emiterii deciziei atacate.
După deliberare, apreciind cauza în stare de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare în limita probatoriului administrat.
C U R T E A :
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de (...), reclamanta B. F. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta C. J. DE P. S., să se dispună anularea hotărârii nr. 6273 din (...) emisă de pârâtă, cu consecința obligării pârâtei la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se acorde drepturilor prevăzute de L. nr. 1., deoarece a fost persecutat etnic și refugiat în perioada octombrie 1941 - martie 1945 din localitatea de domiciliu C. de Jos, jud. S., în localitatea B., jud. Bihor, fapt pe care l-a dovedit cu înscrisuri și acte.
Pârâta C. J. DE P. S., prin întâmpinarea formulată a solicitat instanței respingerea acțiunii reclamantei, pe de o parte, deoarece din actele depuse nu reiese că ar fi fost persecutată de către regimurile instaurate în România în perioada octombrie 1941 - martie 1945, petenta fiind născută la data de (...), iar pe de altă parte, acesta nu a făcut dovada prin acte oficiale eliberate de către organele competente a refugiului din motive etnice, așa cum impune art. 1196 Cod civil, singura dovadă fiind declarațiile celor 2 martori dar care sunt mult prea generale și stereotipe, lipsind orice detaliu referitor la data exactă a plecării și revenirii din refugiu și la împrejurările concrete care i-au determinat pe martori să memoreze înfățișarea și identitatea reclamantului, neputând sta astfel la baza acordării indemnizației de refugiat. (f. 13-14).
Din probele administrate în cauză, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr. 25, reclamanta B. F. a solicitat pârâtei C. J. de P. S. recunoașterea statutului de refugiat, cu consecința acordării tuturor drepturilor prevăzute de L. nr. 1., depunând în probațiune acte de stare civilă, precum și declarațiile martorilor L. A. și Pop F., autentificate la notarul public.
Prin hotărârea nr. 6273 din data de (...), pârâta respinge cererea reclamantei, apreciind că nu se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 lit. c din O. nr. 1. aprobată prin L. nr. 1.. (f.2)
Analizând dispozițiile art. 1 din L. nr. 1., Curtea constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie
1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detașamentele de muncă forțată, a fost supraviețuitoare a trenului morții, este soțul sau soția persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit
Coroborând dispozițiile legale enunțate anterior se poate conchide că beneficiază de prevederile art. 1 din L. nr. 1. și copiii minori ai persoanelor refugiate - în înțelesul legii - întrucât aceștia nu aveau posibilitatea stabilirii unui alt domiciliu, iar privațiunile impuse părinților aflați în refugiu au afectat implicit și pe copiii lor minori. Se poate observa, de altfel, că nici legiuitorul nu a dorit înlăturarea acestor persoane de la aplicarea legii, întrucât nu le-a inclus în categoria excepțiilor menționate expres.
Conform art. 100 C.fam., copilul minor locuiește la părinții săi.
Dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O. nr. 1. se poate realiza în condițiile definite de art. 6 ind. 1 al aceluiași act normativ, respectiv cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Rezultă din cuprinsul adresei nr. 1296 din (...) a Direcției Județene Bihor a Arhivelor Naționale că în documentele cercetate nu figurează acte referitoare la calitatea de refugiat în urma Dictatului de la V. în perioada
1941 - 1944.
În temeiul prev. art. 193 alin. 1 și 6 Cod pr.civ., sub prestare de jurământ, la termenul de azi, Curtea, a procedat la audierea martorilor L. A. și Pop F. (f. 9-10), care prin declarațiile date în fața instanței, confirmă calitatea de refugiați a familiei reclamantului. A., conform declarațiilor, în perioada 1941 - 1943 martorii s-au întâlnit cu părinții reclamantului în refugiu în localitățile învecinate B.ului, aceștia părăsind localitatea de domiciliu, C. de Jos com. Ip, datorită persecuțiile etnice în urma cedării Ardealului de N.
Curtea, în analiza probei testimoniale administrată, constată că declarațiile martorilor sunt pertinente, având legătură cu obiectul cauzei și relatând fapte pe care le-au cunoscut direct și în care au fost implicați personal.
Drept urmare, în temeiul art. 18 din L. nr. 544/2004, instanța va dispune anularea hotărârii nr. 6273/(...) a pârâtei și va obliga pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat pentru perioada octombrie
1941- martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de O. nr. 1., aprobată prin L. nr. 1., începând cu data de 1 martie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. F. cu domiciliul în sat C. de Jos, nr. 123, jud. S. împotriva pârâtei C. J. DE P. S. cu sediul în loc. Z., B-dul M. V., nr. 85, jud. S. și în consecință:
Dispune anularea hotărârii nr. 6273 din (...) emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada septembrie octombrie 1941 - martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O. nr. 1. aprobată prin L. nr. 1. cu modificările ulterioare, începând cu data de martie 2011.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE, GREFIER, G.-A. N. A. B.
Red.G.A.N./dact.L.C.C.
4 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 18/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 5808/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|