Sentința civilă nr. 55/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 55/2011
Ședința { F. publică} de la 28 I. 2011
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ana M. T.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul V. I. V., în contradictoriu cu pârâții M. A. N. și CASA DE PENSII S. A M., având ca obiect suspendarea aplicării D. nr. 56473/(...), privind recalcularea pensiilor în baza Legii nr. 119/2010.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A :
Prin cererea de ordonanță președințială formulată la data de 27 ianuarie 2011, reclamantul V. I. V., în contradictoriu cu pârâții M. A. N., și CASA DE PENSII S. A M., a solicitat instanței suspendarea aplicării D. nr.
56.473/(...) privind recalcularea pensiilor în baza Legii nr. 119/2010, până la data de (...) și obligarea pârâtelor la plata în favoarea sa a pensie pentru întreg anul 2011, în cuantumul de 3.842 lei lunar, cuantum ce i-a fost acordat prin D. nr. 0101617/(...).
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de (...) a fost pensionat în conformitate cu prev. art. 53 din Legea nr. 164/2002 prin D. nr. 0101617, cu gradul de colonel, iar în urma revizuirii acestei decizii la data de (...), a beneficiat începând cu această dată de o pensie în cuantum de 3.842 lei lunar.
A mai precizat reclamantul că prin D. nr. 56.473 din (...) privind recalcularea pensiilor în baza Legii nr. 119/2010, pârâta Casa de pensii S. a
M., a procedat la recalcularea și reducerea cuantumului pensie sale brute de la 3.842 lei lunar la 2.885 lei lunar, reducerea fiind de 957 Iei pentru fiecare lună. În aceste condiții, reclamantul a apreciat că decizia nr. 56473/2011 nu are temei juridic.
În argumentarea poziției sale, reclamantul a mai arătat că prin sentința civilă nr. 3. pronunțată de către Curtea de A. C. în dosarul civil nr.
1., rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 38/(...), pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus: „…suspendarea executării
H.G. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legii privind pensiile militare de stat, a pensiilor polițiștilor și ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor conform Legii
119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor până la pronunțarea instanței de fond". În aceste condiții, se apreciază că emiterea deciziei de recalculare s-a făcut în baza unui act normativ lipsit de orice efect juridic în temeiul hotărârilor judecătorești de mai sus.
Mai mult, a precizat reclamantul, decizia nr. 56473 a fost emisă în data de (...), la o zi după ce și Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, prin D. nr. 38/(...), suspendarea aplicării Hotărârii Guvernului nr.
735/2010, prin urmare, aceasta s-a făcut în afara cadrului legal, în baza unui act administrativ suspendat.
Cu toate că decizia de mai sus a fost emisă fără un temei juridic, cu încălcarea principiilor neretroactivității legii, a dreptului câștigat și a celui de proprietate al reclamantului, în prezent, prin măsurile stabilite în data de
(...) de către președintele României, împreună cu o parte din membrii guvernului, măsuri ce se referă la respectarea D. nr. 38/(...) a Î.C.C.J., se încalcă și principiul egalității în drepturi și nediscriminării.
În acest sens, reclamantul a menționat și faptul că în urma acestor consultări din (...), președintele României a anunțat, prin mass media, suspendarea recalculării pensiilor în baza Legii nr. 119/2010, pensionarii ale căror pensii nu au fost recalculate în baza acestei legi vor primi, până la data de (...), pensiile pe care le-au avut în luna decembrie 2010 și obținute în baza Legii 164/2001, iar pensionarii ai căror pensii au fost recalculate până la acea dată, vor primi pe parcursul anului 2011, pensiile obținute prin recalculare, indiferent dacă acestea au înregistrat creșteri sau scăderi.
Prin această măsură, stabilită și pusă în aplicare de către pârâta Casa de pensii S. a M. reclamantul apreciază că este discriminat în raport cu ceilalți pensionari militari care au ieșit la pensie în aceleași condiții, dar lor nu li s-au recalculat pensiile în baza noii legi, până la data de (...). De asemenea, consideră că este întemeiată cererea sa de ordonanță președințială raportat și la faptul că dacă nu se suspendă decizia nr. 56473 din (...), va suferi un prejudiciu de 11.484 lei, prejudiciu pe care are puține șanse să-l recupereze în viitorul apropiat.
Ținând cont de starea de fapt prezentată, reclamantul apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale prev. de art. 581 C., respectiv urgența, caracterul vremelnic și neprejudecarea fondului.
În drept a invocat dispozițiile art. 15 și 44 din Constituția României, art. 581 C., art. 85, 169 și art. 180 din Legea nr. 19/2000, art. 2 și 6 din
Legea nr. 119/2010.
Analizând cererea sub aspectul admisibilității sale, Curtea reține următoarele:
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă, or acestea nu își găsesc aplicabilitate în materia contenciosului administrativ, în care măsura provizorie de suspendare a executării actelor administrative este reglementată de dispozițiile cu caracter special cuprinse în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Reclamantul are deschise căile de atac prevăzute de legislația incidentă, în fața instanței specializate în litigii de muncă și asigurări sociale.
Ca urmare, va fi respinsă prezenta cerere ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
{ F. |H O T Ă R Ă Ș T E} :
Respinge ca inadmisibilă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul V. I. V., domiciliat în mun. Dej, str. V. Codorului, nr. 10, jud. C., în contradictoriu cu pârâții M. A. N., cu sediul în B., str. I. nr. 110 și CASA DE PENSII S. A M., cu sediul în B., D. T., nr. 7-9 oficiul poștal 66, cod 0..
Pronunțată în ședința publică din data de 28 ianuarie 2011.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ANA-M. T. M. T.
Red.A.M.T. Dact.H.C./5 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 3410/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 2269/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|