Sentința civilă nr. 64/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 64/2011
Ședința publică de la 02 F. 2011
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. GREFIER A. B.
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții POP V., N. P., G. V.-S., T. C., D. G., I. D. D., POP R. M., D. P., K. M., B. A., M. S., C. N.-C., L. M., M. G., B. S., H. I., H. B., M. R., BUZ A., P. F. V., Ș. M. C., G. S., T. A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C. având ca obiect anularea adresei nr. 76602/2009.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că judecarea prezentei cauze a fost suspendată la data de 2 decembrie 2009, în temeiul art. 1551 C., dată de la care în dosar nu s-a mai efectuat nici un act de procedură. Raportat la această împrejurare, Curtea, din oficiu, în temeiul art.252 alin 2 raportat la art. 248 C., invocă excepția de perimare și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată. CURTEA Constată că prin cererea înregistrată la data de (...) sub nr.(...) reclamanții POP V., N. P., G. V.-S., T. C., D. G., I. D. D., POP R. M., D. P., K. M., B. A., M. S., C. N.-C., L. M., M. G., B. S., H. I., H. B., M. R., BUZ A., P. F. V., Ș. M. C., G. S., T. A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C. au solicitat instanței a dispune anularea circularei nr.76.602 din (...) ca fiind vădit nelegală. Astfel se arată că prin ordinul nr. 768/C/(...) din data de 03 iulie 2009 semnat de M. justiției și libertăților cetățenești s-a dispus ca începând cu data de 1 martie 2009 judecători i să beneficieze de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, prevăzută de lege, având în vedere dispozițiile Legii nr. 18/2009 a bugetului de stat pe anul 2009 ale Legii nr. 304/2004 și ale Deciziei nr. 21/2008 a înaltei Curți de C. și J. Apoi prin O. nr. 1165/C/(...) s-a dispus că de acest spor beneficiază judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești care dețin hotărâri judecătorești executorii și li se recunoaște plata și pentru viitor. După aproximativ 4 luni de zile M. justiției și libertăților cetățenești a emis circulara nr. 76.602/0(...) act nelegal întrucât prin acesta se încalcă L. nr. 303/2004. În acest context, circulara contravine flagrant dispozițiilor art.74 alin. 2 din L. nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit căreia "Drepturile salariate ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzutede prezenta lege". În mod nelegal circulara în discuție dispune pentru o perioadă anterioară datei emiterii sale, deși, având în vedere exigențele art. 2 alin. 1 litera c din L. nr. 554/2004, nașterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice pe care le vizează nu poate opera decât de la momentul emiterii sale, iar nu retroactiv, cu atât mai mult cu cât produce vătămări în drepturi legitime. Se invocă total nejustificat drept argument al emiterii circularei OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executoriu având ca obiect acordarea de drepturi salariate personalului din sectorul bugetar, câtă vreme aceasta nu-și găsește incidență. P. art. 3 din ordonanța invocată, "Plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sub incidența prevederilor Ordonanței de urgență a G. nr. 7. privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, aprobată cu modificări prin L. nr. 7., și a prevederilor O.ui ministrului justiției, ai ministrului economiei și finanțelor, al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de C. și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1.859/C/2.484/26.650/l31 /3. 774/C/2008 privind modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a OUG nr. 7. privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției se execută cu respectarea prevederilor art. 1 și 2." Ori, este evident că aceasta se referă la "plățile restante la sumele aferente titlurilor executorii", pe când salariul lunar nu este un drept restant, ci unul actual, care nu este supus prevederilor unei ordonanțe în care, oricum, total nelegal sumele datorate sunt eșalonate exclusiv prin voința debitorului, contrar tuturor principiilor de drept. Apare ca total neconformă cu principiile de drept și suspendarea sine die a ordinului prin care se recunoștea plata sporului de 5., câtă vreme instituția juridică a suspendării poate produce efecte numai pe o durată determinată, iar nu sine die, cum se stabilește prin circulară. La data de (...) în considerarea că nu a fost semnat demersul iar înscrisul solicitat pentru a se face verificarea renunțării nu este lizibil și depus într-o formă corespunzătoare și nici nu a fost depus actul care să ateste cine este persoana desemnată să primească corespondența în temeiul art.1551 C. cauza a fost suspendată până la împlinirea obligațiilor stabilite în sarcina reclamanților. La data de (...) din oficiu Curtea în baza art.137 C. coroborat cu art.248, 259 C. a invocat excepția perimării apreciată ca întemeiată. Astfel se reține că potrivit art.248 alin.1 C. orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs se perimă de drept chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. P. alin.3 al aceluiași articol în materie comercială termenul de perimare este de șase luni. Conform art.2521 (1) perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate. În cauză se reține că acțiunea a fost suspendată în temeiul art.1551 C. la (...), iar de la această dată reclamanții avea la dispoziție un termen de un an pentru a solicita repunerea pe rol a prezentei cauze. Nefiind îndeplinit nici un act de procedură în termenul legal stabilit Curtea va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE Constată perimată acțiunea formulată de reclamanții POP V., N. P., G. V.-S., T. C., D. G., I. D. D., POP R. M., D. P., K. M., B. A., M. S., C. N.-C., L. M., M. G., B. S., H. I., H. B., M. R., BUZ A., P. F. V., Ș. M. C., G. S., T. A. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI L. C. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE GREFIER F. T. A. B. Red.F.T./S.M.D. 2 ex./(...)
← Decizia civilă nr. 3638/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... | Decizia civilă nr. 3820/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția... → |
---|