Sentința civilă nr. 752/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

S. CIVILĂ Nr. 752/2011

Ședința Camerei de consiliu din 15 decembrie 2011

Completul compus din: P. : C. I.

GREFIER : M. N. ȚÂR

Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ declarată de reclamanții A. T., A. M. împotriva pârâtei D. D. - ÎN C. DE C. AL C. C. P. S. D., având ca obiect amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești (art.24 din Legea nr.554/2004 ).

La data de (...) se înregistrează din partea reclamanților concluzii scrise. Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de

ședință din data de 13 decembrie 2011, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.

C U R T E A :

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții A. T. și A. M. în contradictoriu cu D. D. (conducătoarea C. C. pentru S. D.) au solicitat aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie pe zi de întârziere , conducătoarei pârâtei D. D. de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței civile nr.493/(...), respectiv data de (...) și până la emiterea titlului de despăgubire cu privire la măsurile reparatorii stabilite în favoarea reclamanților cu privire la imobilul naționalizat situat în Lugoj str. Comuna Paris nr.12, jud. Timiș înscris în CF nr.1998 nr.top.733/b/3, compus din casă și teren, având suprafața de 629 mp.; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru întârziere, constând în dobânda legală din suma cuvenită reclamanților cu titlu de măsuri reparatorii pentru imobilul de mai sus , dobânda calculată de la data de (...) și până la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în favoarea reclamanților.

În motivarea acțiunii a arătat că în baza Decretului nr.233/1974 s-a adoptat decizia nr.401/(...), prin care s-a preluat abuziv imobilul situat în Lugoj str. Comuna Paris nr.12, jud. Timiș înscris în CF nr.1998 nr.top.733/b/3, a fost naționalizat de la A. P. și A. T. fără plata unor despăgubiri, fiind vândut ulterior familiei Bona prin efectul L. nr.112/1995.

În urma adoptării L. nr.1. reclamanții au depus notificarea nr.398/(...), înregistrată la B. E. J. B. N.-T., solicitând restituirea imobilului. În urma notificării s-a constituit în cadrul P.ăriei Lugoj, C. de A. a L. nr. 1., dosarul administrativ nr. 326/2001, soluționat prin D. P. nr. 1427 din (...). Prin aceasta din urmă, s-a respins cererea de restituire în natură și s-a făcut ofertă de despăgubiri bănești lui A. T. ( în cota de 3/4 ) și A. M., fiul acesteia ( în cota de 1/4 ).

Având în vedere că s-a stabilit dreptul la acordarea de despăgubiri bănești încă din anul 2002 și, întrucât nu le-au primit efectiv, în anul 2007 s- au adresat cu memoriul nr. 709244/(...) A. N. pentru Restituirea Proprietăților, solicitând evaluarea imobilului și plata efectivă a despăgubiri lor.

Au primit un răspuns în data de (...) prin care li s-a precizat că se va numi un evaluator pentru întocmirea expertizei în dosarul de despăgubiri al reclamanților, cu ajutorul unui program pe calculator - având funcția

„random" (aleatoriu), însă acest fapt nu s-a întâmplat nici până în prezent.

În condițiile în care dosarul de află la C. C. pentru S. D. de mai bine de 3 ani, reclamanții au formulat, la data de (...), o cerere prin care au solicitat să se numească în termen de 30 de zile un evaluator care să efectueze lucrarea de specialitate în legătură cu acordarea de măsuri reparatorii cu privire la imobilul menționat mai sus.

Având în vedere că autoritatea competentă nu a răspuns solicitării, s-au adresat instanței de judecată în vederea obligării C. C. pentru S. D. să numească evaluator care să întocmească raportul de expertiză cât și emiterea titlului de despăgubire.

Astfel, prin S. civilă nr. 493/(...) a C. de A. C., în dosar nr. (...) instanța a admis cererea și a dispus obligarea pârâtului să numească evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii pentru imobilul din Lugoj, str. Comuna din Paris, nr. 12, jud. Timiș și să emită o decizie reprezentând titlu de despăgubire, ținând cont de valoarea stabilită prin raportul de evaluare.

Împotriva acestei hotărâri autoritatea pârâtă a formulat recurs, soluționat prin D. nr. 4851/(...) pronunțată în dosar nr. (...). Prin decizia amintită Î. a respins recursul introdus de C. C. pentru S. D. cu consecința menținerii dispozițiilor hotărârii din fond.

Raportat la soluția din dosar nr. (...) au formulat o cerere înregistrată la

A. N. pentru Restituirea Proprietăților sub nr. 63303 din data de (...) prin care au cerut să fie numit un evaluator care să întocmească expertiza de evaluare și să fie emis titlul de despăgubire.

Până la data formulării prezentei acțiuni, autoritatea publică la a cărei conducere se află pârâtă, nu a oferit niciun răspuns la cerere și nu a efectuat niciun demers în vederea punerii în executare a hotărârii irevocabile, și anume

S. civilă nr. 493/(...) a C. de A. C.

Cu privire la amendarea conducătorului autorității publice arată că raportat la starea de fapt evidențiată mai sus, se poate observa că reclamanții nu au încasat despăgubirile cuvenite în temeiul L. nr. 1. din culpa exclusivă a autorității publice centrale care nu a înțeles să soluționeze dosarul nostru într- un termen rezonabil.

În acest sens evidențiază că autoritățile locale, în speță primarul mun.

Lugoj, a emis D. nr. 1427 de la începutul anului 2002 prin care li s-a propus acordarea de despăgubiri în numerar. U., după înființarea C. C. pentru S. D., dosarul a ajuns la autoritatea publică centrală în vederea parcurgerii procedurii reglementate de T. VII al L. nr. 2..

Au înaintat autorității publice centrale mai multe memorii în vederea acordării despăgubirilor cuvenite, însă fără a avea vreun succes. P. a-și justifica faptul că nu s-a soluționat dosarul, mai întâi s-a invocat D. nr.

2/2006 a C. C. pentru S. D. prin care dosarele se soluționau aleatoriu, apoi s-a susținut că este aplicabilă D. nr. 2815/(...) potrivit căreia dosarele se soluționează în ordinea înregistrării lor. Însă, indiferent de decizia aplicată de autoritatea centrală, dosarul reclamanților nu a fost selectat niciodată deși este înregistrat la S. C. de aproximativ 5 ani, iar dispoziția primarului a fost emisă încă din anul 2002.

Apoi, cu rea-credință s-a invocat în cursul soluționării dosarului nr. (...) faptul că lipsesc diferite acte de la dosar, și prin urmare aceasta ar fi justificarea pentru care nu s-a numit încă evaluator autorizat care săîntocmească raportul de expertiză. Evident că instanțele investite cu soluționarea dosarului au trecut peste aceste apărări ale autorității pârâte și a fost obligată să numească evaluator și să emită titlul de despăgubire.

Aceeași atitudine pasivă o are autoritatea publică centrală (și implicit și conducătoarea acesteia - pârâta D. D.) și cu privire la numirea evaluatorului și emiterea titlului de despăgubire obligații stabilite prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Cu toate că au fost parte în litigiu și prin urmare au cunoștință de soluția pronunțată de Î. prin D. nr. 4..10.20 II pârâta refuză să des curs dispozițiilor instanței.

De asemenea, evidențiază reaua-credință a pârâtei și raportat la faptul că au înregistrat la C. C. pentru S. D. o cerere prin care am solicitat numirea unui evaluator și emiterea titlului de despăgubire. D. au atras atenția instituției centrale cât și conducătoarei acesteia (pârâta din prezenta speță) asupra faptului că vor formula o cerere de amendare în ipoteza în care nu i se soluționează favorabil cererea, până în prezent nu a primit niciun răspuns și nici nu s-a numit un evaluator.

În plus, C. C. pentru S. D. a fost obligată prin hotărâre judecătorească irevocabilă să numească un evaluator autorizat care să efectueze raportul de evaluare și raportat la valoarea de circulație stabilită de expert, să emisă în favoarea subsemnaților decizie reprezentând titlul de despăgubire. Prin urmare, autoritatea publică la a cărei conducere se află pârâta, avea obligația ca până la data de (...) să pună în executare S. nr. 493/(...) a C. de A. C. mai ales că reclamanții au formulat o cerere expresă în acest sens. În acest sens sunt dispozițiile art. 24 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 care impun ca autoritatea publică să pună În executare hotărârile definitive și irevocabile în termenul prevăzut în cuprinsul acestora, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Cum S. civilă nr.

493/(...) a rămas irevocabilă la data de (...) (prin soluționarea recursului introduse de autoritatea pârâtă - prin D. nr. 4..10.20 11) C. C. pentru S. D. avea obligația ca până la data de (...) să o pună în executare.

Raportat la faptul că C. C. pentru S. D. nu a pus în executare o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, se impune aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 și anume aplicarea conducătorului autorității publice, pârâta din prezenta speță, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere începând cu data de (...) și până la punerea în executare a acesteia, mai exact emiterea titlului de despăgubire în favoarea reclamanților.

Cu privire la acordarea despăgubirilor pentru întârzierea în punerea în executare a Sentinței civile nr. 493/(...) a C. de A. C. arată că prin întârzierea nejustificată la numirea evaluatorului și evaluarea efectivă a imobilului amintit mai sus, i se creează un prejudiciu. Acesta deoarece deși prin hotărârea C. de A. C. a fost obligată autoritatea la a cărei conducere se află pârâta să numească un evaluator ANEVAR, a stat în pasivitate aproape un an de zile și nu a efectuat niciun demers în soluționarea dosarului. Apoi, după numirea evaluatorului, reclamanții trebuie să mai aștepte până când se va întocmi raportul de evaluare și pârâta să emită titlul de despăgubire.

Prin urmare, pentru toate aceste întârzieri nejustificate în punerea în executare a hotărârii judecătorești amintite reclamanții au dreptul la acordarea despăgubirilor constând în dobânda legală din suma cuvenită cu titlu de măsuri reparatorii. De altfel, dispozițiile cuprinse în art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 reglementează dreptul reclamantului de a obține despăgubiri pentru întârzierea în punerea în executare a hotărârii irevocabile.

D. D. în calitate de președinte al A. N. pentru Restituirea Proprietăților prin întâmpinare (f.16-26) a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a P.lui A. N. pentru Restituirea Proprietăților cu privire la cererea formulată de către reclamanți. În susținerea acestei excepții se arată că deși deține funcția de președinte a A. nu a fost numită prin decizie a P. M. R. și în funcția de P. al C. C. pentru S. D. Aceasta și A. sunt entități diferite urmând a se face distincție în aplicarea art.13, 13/1 și 14 din Legea nr.2.. Deoarece în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv nu A. a fost investită cu emiterea deciziei conținând titlu de despăgubire, ci C. C. pentru S. D. și cum aceasta nu a fost numită în calitate de președinte a acesteia din urmă, nu are calitate procesuală pasivă.

Câr privește fondul cauzei pârâta susține că acțiunea este neîntemeiată deoarece atribuția de emitere a deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire aparține numai C. centrale de S. a D.

Analizând cererea formulată în raport de probatoriul administrat, Curtea reține următoarele:

Prin decizia nr.493 din 17 dec.2010 pronunțată în dosarul nr.(...) a C. de apel C. (f.8-9) a fost admisă cererea formulată de reclamanți , în contradictoriu cu pârâta C. C. P. S. D., având ca obiect obligare emitere act administrativ - titlu de despăgubiri și în consecință a fost obligată pârâta C. C. P. S. D. să numească un evaluator autorizat care să efectueze lucrarea de specialitate în vederea stabilirii cuantumului măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în Lugoj str. Comuna din Paris nr.12 și să emită pentru reclamanți o decizie reprezentând titlul de despăgubire ținând cont de valoarea stabilită prin raportul de evaluare.

Prin decizia nr.4851 din (...) hotărârea a rămas irevocabilă fiind respins recursul promovat de C. centrală pentru stabilirea despăgubirilor împotriva acesteia (f.10).

Obligația executării de către autoritate a dispozițiilor instanței de contencios administrativ a fost reglementată de prevederile art.24 din Legea nr.554/2004 .

Legiuitorul a statuat că dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.

Textul instituie în mod expres obligația executării hotărârii definitive și irevocabile pentru ipoteza în care în cuprinsul acesteia nu s-a stabilit un termen în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Nerespectarea termenului de 30 de zile instituit de legiuitor atrage după sine aplicarea dispozițiilor art.24 alin.2 care instituie o răspundere obiectivă.

Pârâta D. D. care a fost chemată în judecată în calitate de conducător al

C. centrale pentru stabilirea despăgubirilor apreciază că nu are calitate procesuală pasivă deoarece a fost numită doar în funcția de președinte a A. N. pentru Restituirea Proprietăților nefiind emisă o decizie de către P. M. prin care să fie numită și în funcția de P. a C. C. pentru S. D.

Contrar celor invocate instanța reține că în speță calitatea acesteia de conducător al C. centrale pentru stabilirea despăgubirilor rezidă din însășidispozițiile legale cuprinse în art.13 și respectiv 14 din T. VII al L. nr. 2.. Este indiscutabil faptul că aceasta are calitatea de președinte a C. de la data numirii în funcția de președinte a A. N. pentru restituirea Proprietăților. Prin urmare pârâta a devenind de drept președintele C. centrale odată cu numirea în funcția de președinte a A. N. pentru Restituirea proprietăților și anume la data de (...). Emiterea deciziei P.ui M. are doar efect declarativ cu privire la numirea președintei A.O în funcția de președinte al C. centrale de vreme ce această calitate derivă din lege.

Așa fiind, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. D. în calitate de conducător al C. centrale pentru stabilirea despăgubirilor este neîntemeiată, urmând a fi respinsă potrivit art.137 C.proc.civ.

Pretențiile reclamanților vizând obligarea la plata despăgubirilor pentru întârziere începând cu (...) și până la executarea efectivă a deciziei nr.4. a C. de A. C. au fost justificate prin cuantificarea acestora la nivelul dobânzii legale, prejudiciul presupus încercat de reclamanți fiind dovedit având în vedere că sumele solicitate sunt lichide și exigibile și cuprinse într-un titlu executoriu un mijloc, astfel că sub acest aspect cererea apare ca fiind fondată și urmează a fi admisă, dobânda legală fiind datorată de la 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a deciziei civile nr. 4. , respectiv data de (...) și până la emiterea titlului de plată, ceea ce echivalează cu executarea obligației .

Considerentele evidențiate anterior au relevat că acțiunea apare ca fiind întemeiată în ceea ce privește solicitarea privind aplicarea dispozițiilor art.24 alin.2 teza I din Legea nr.554/2004 reținându-se depășirea termenului instituit de prevederile art.24 alin.1 din Legea contenciosului administrativ și de asemenea întemeiată în ceea ce privește cererea vizând despăgubiri pentru întârziere fundamentată pe prevederile art.24 alin.2 teza finală ,pentru intervalul stabilit și în consecință urmează a fi admisă în aceste limite.

Pârâta aflându-se în culpă procesuală în temeiul dispozițiilor art. 274

C.proc.civ. va fi obligată să plătească reclamanților suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocați achitat de reclamanți la data de (...) cu chitanța nr.210 (f.31).

P. ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a conducătorului C. C. P. S. D. - D. D..

Admite acțiunea formulată de reclamanții A. T. și A. M. în contradictoriu pârâta D. D. - în calitate de conducător al C. C. P. S. D. B. și în consecință :

Dispune aplicarea unei amenzi de 20 % din salariul brut pe economie, pe zi de întârziere, conducătoarei autorității publice - C. C. P. S. D., de la data expirării termenului de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a Sentinței civile nr.493/(...), respectiv data de (...) și până la emiterea titlului de despăgubire cu privire la măsurile asiguratorii stabilite în favoarea reclamanților cu privire la imobilul naționalizat situat în Lugoj str. Comuna Paris nr.12, jud. Timiș, înscris în CF 1998 nr.top 733/b/3 compus din casă și teren, în suprafață de

629 mp.

Obligă pârâta la plata despăgubirilor pentru întârziere, constând în dobânda legală din suma cuvenită reclamanților cu titlu de măsuri reparatorii pentru imobilul mai sus amintit, calculată de la data de (...) și până la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din (...).

P. GREFIER I. C. ȚÂR M. N.

Red.CI Dact.SzM/6ex. (...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 752/2011, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal