Decizia nr. 10128/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10128/2012

Ședința din data de 05 D. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE D. M.

JUDECĂTOR F. T.

JUDECĂTOR M. H.

G. D. C.

Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta R. căs.PETRUȘE M. S., împotriva sentinței civile nr. 4436 din data de (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M., având ca obiect anulare act administrativ decizie impunere contribuție la asigurări sociale.

Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei conform chitanței aflată la fila 8 din dosar și timbru judiciar de

0,15 lei.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de (...) recurenta a depus concluzii scrise.

Se constată că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din L. nr. 554/2004, art. 218 din OG

92/2003, și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4436 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui M. a fost respinsă acțiunea precizată de către reclamanta R. (Căsătorită Petruse) M. Ș. în contradictoriu cu C. de A. de sănătate M..

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin decizia nr.3/(...) s-a respins contestația formulată de către reclamantă, în sistemul căilor administrative de atac. Î. deciziei de impunere din oficiu nr. 6381/1340 emisă de pârâtă la 2 noiembrie 2009.

Organul fiscal a reținut că activitățile independente desfășurate de către contestatoare intră în categoria veniturilor impozabile conform art. 41 și 46 din L. nr. 571/2003 iar potrivit art. 257 alin.2 lit. b din L. nr. 95/2006 aceasta are obligația plății unei contribuții la F., stabilită sub forma unei cote procentuale și că stabilirea obligațiilor fiscale a fost efectuată pe baza documentelor justificative puse la dispoziția organului fiscal.

Pârâta CAS M. și-a îndeplinit obligația de înștiințare a contestatoarei, anterior emiterii deciziei de impunere care stă la baza demarării executării silite.

Prin decizia de impunere din oficiu nr. 6381/1340 din (...) pârâta a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată în sumă de 8.878,38 lei aferente perioadei (...) - (...) și accesorii la contribuțiile de sănătate, aferente aceleiași perioade.

Stabilirea obligațiilor fiscale a fost efectuată în conformitate cu art. 83 alin.

4 din OG nr. 92/2003 raportat la documentele justificative puse la dispoziție de reclamantă.

Cât privește calitatea de asigurat a reclamantei, pe care aceasta o contestă, ea derivă din legea organică privind reforma în domeniul sănătății, astfel că prevederile art. 257 din L. nr. 95/2008 îi sunt aplicabile, indiferent de încheierea contractului de asigurare cu casa de asigurări de sănătate.

În contextul stării de fapt și de drept expuse, actele administrativ fiscale ce formează obiectul prezentei acțiuni au fost emise cu respectarea prevederilor legale în condiții de temeinicie.

Î. soluției arătate a declarat recurs reclamanta solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar în subsidiar admiterea, modificarea hotărârii în sensul admiterii cel puțin în parte și pentru sumele reprezentând accesorii.

În susținerea celor solicitate se arată în esență că hotărârea nu a fost motivată și a fost dată cu aplicarea greșită a legii în condițiile în care nu a fost notificată vreo obligație, creanța nu este certă și lichidă, decizia nu precizează cu certitudine identitatea contribuabilului și a obiectului , al lipsei unui contract de asigurare și respectiv al necomunicării pentru statuarea accesoriilor.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului în considerarea în esență ca recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile instituite prin OUG nr.150/2002 și respectiv L. nr.95/2006.

Analizând recursul declarat în raport de actele dosarului, de normele juridice incidente Curtea reține că este neîntemeiată pentru următoarele:

OUG nr.150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, prin art.8 alin.1 prevede ca obligația virarii contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe baza de contract individual de munca sau în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.

(2) Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate sa depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin fata de fond și dovada plății contribuțiilor.

(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplica și persoanelor care exercita profesii liberale sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, sa desfășoare activități independente.

Ulterior L. nr.95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. O. virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice ce exercită profesii liberare sau a celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente. Recurenta face parte din categoria persoanelor ce desfășoară activitate context în care în mod corect s-a reținut incidența art.256, 208,215, 257 și respectiv 259 din L. nr.95/2006 .

Corecte sunt și susținerile instanței privind majorărilor și penalităților de întârziere. În materie fiscală, accesoriile sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale indiferent de existența sau nu a unei culpe din partea contribuabilului. Astfel, conform C.ui de procedură fiscală art.85 impozitele, taxele contribuțiile și alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscală în condițiile art.82 alin.2 și 86 alin.4, fie prin decizie emisă de organele fiscale, creanțele fiscale fiind scadente la expirarea termenelor prevăzute de C. fiscal sau de alte legi care le reglementează (art.111). Tot astfel art.119 alin.1 C.pr.fic. prevede că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere.

Același cod prin art.120 mai prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Prin normele enunțate nu se prevede condiție prealabilă incunostintarea,emitere. Dimpotrivă normele prevăd expres că se datorează majorări de întârziere pentru neplata la scadență a creanțelor fiscale stabilite potrivit legii.

Recurenta reclamantă a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile . Astfel avea obligația de a depune și declarațiile prevăzute atât de OG nr.92/2003 și art. 215 din L. nr.95/2006. Această obligație de a depune declarații nu a fost îndeplinită iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul art.83 alin.4 din OG nr.92/2003. Ori în condițiile Legii ce reglementează sistemul de asigurări de sănătate chiar dacă recurenta nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările de sănătate ar fi avut obligatia de a contribui la sistemul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate. În plus drepturile și obligațiile asigurărilor sunt stabilite anual prin contractul cadru așa cum prevede legea nr.95/2006 art.257. Acestea sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în monitorul oficial atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicare a acestuia . Prin urmare necunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora se calculează ar contravine principiului nemo censetur ignorare lege. O. de plată se naște de la data realizării venitului și nu în virtutea actelor. Ca atare nu se poate reține că recurenta ar fi ținut numai la plata datoriei principale ci si la plata accesoriilor.

Recurenta susține că în lipsa încunoștințării din partea autorității nu a știut că trebuie să se achite contribuțiile. Susținerea nu poate fi reținută întrucât nu se poate evoca necunoașterea legii în condițiile în care dispozițiile erau clare, previzibile, legea cât și contractul cadru au fost publicate în monitor și astfel aduse la cunoștința publicului. Prin urmare susținerile recurentei în privința accesoriilor sunt greșite.

Nici restul susținerilor nu pot fi reținute în contextul în care prin actele emise se precizează obligația ,normele incidente iar prin hotărâre se arată că obligațiile derivă din L. nr.95/2008 și dispozițiile OG nr.92/2003.

Așadar constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de R. căsătorită PETRUȘE M. S., împotriva sentinței civile nr. 4436 din 27 iunie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 5 decembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

D. M. F. T. M. H.

G. D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.S. O.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 10128/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal