Decizia nr. 352/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 352/2012

Ședința din data de 18 ianuarie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. B. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul V. A. împotriva sentinței civile nr. 705 pronunțată în data de (...), în dosarul nr.

(...) al Tribunalului C. în contradictoriu cu pârâta P. C. C. având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul personal, identificat cu CI seria XB nr. 1., lipsind intimata.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 248 al. 1 și art. 252 al. 1 C.pr.civ., invocă excepția perimării recursului promovat și pune în discuția părților prezente excepția invocată, raportat la împrejurarea că s-a dispus suspendarea soluționării cauzei prin încheierea ședinței publice din (...).

Recurentul-reclamant personal solicită respingerea excepției perimării

și acordarea cuvântului pe fondul cauzei.

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

C U R T E A:

Prin Sentința civilă nr. 705 pronunțată în data de (...), în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. s-a respins actiunea formulată de reclamantul V. A. in contradictoriu cu parata P. C. C., prin P. F. cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul V. A.

În ședința publică din data de (...), Curtea de A. C. a dispus suspendarea judecarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2

C.pr.civ., reținând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la dezbateri

și nici nu au solicitat judecata în lipsă.

Având în vedere că de la data suspendării pe temeiul art. 242 pct. 2

C.pr.civ., nici una dintre părți nu a îndeplinit niciun act de procedură susceptibil să întrerupă cursul perimării, dosarul rămânând în nelucrare din vina părților mai mult de un an de zile, fiind repus pe rol din oficiu de către Curte, în temeiul art. 248, art. 252 alin. 2 C.pr.civ., Curtea, la termenul de judecată din data de (...) a invocat din oficiu excepția perimării cererii de recurs, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege invocate mai sus, care reglementează instituția perimării, Curtea va admite excepția invocată, luând act de faptul că cererea de recurs s-a perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de V. A. împotriva sentinței civile nr. 705 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2012.

Red.M.B./dact.L.C.C.

2 ex./(...) Jud.fond: M. F. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 352/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal