Decizia nr. 10155/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 10155/2012

Ședința de la 06 D. 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. L. R.

Judecător A. A. M.

Judecător R.-R. D.

G. M. V.-G.

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr.814 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu intimatul A. P. G. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 28 septembrie

2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului A. P. G.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 814 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul cu nr. (...),s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâta D. prin A. M. s-a admis acțiunea formulată de reclamantul A. P. G. în contradictoriu cu pârâtele D. și A. M. și în consecință s-a constatat nelegalitatea încasării la bugetul de stat a sumei de 981 lei achitată de reclamant cu chitanța seria TS3B nr.2153347 din (...); au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 981 lei cu dobândă legală calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă; au fost oblgiate pârâtele la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 343,3 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate sunt neîntemeiate în raport cu obiectul concret al acțiunii și liberul acces la justiție.

Pe fond, tribunalul a constatat că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Ford, autoturism care era înmatriculat în Uniunea Europeană. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma de

981 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la

T. B. M. cu chitanța seria TS3B nr. 2153347/(...). Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 16079/(...).

Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.

Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din T.ul Comunității

Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.

A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantului încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F. P. A J.

M. în nume propriu și în numele A. F. P. A M. M., prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul repingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, pârâta a susținut că instanța de fond a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății, fiind interpretate dispozițiile O.U.G. nr. 5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului; restituirea ar trebui făcută de A.

F. pentru Mediu, unde taxa încasată s-a transmis.

Recurenta a critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu și nelegal al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al Uniunii Europene își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare, citând în acest sens hotărârea Nadasi și Nemeth.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din T., fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamanta solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere că aceasta ar putea fi acordată cel mult de la data introducerii cererii de chemare în judecată conform art. 1088 alin. 2 C. civ.

Cu privire la cheltuielile de judecată, pârâtă a precizat că acestea sunt inadmisibil. Reclamantul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. (f.10).

Examinând recursul, Curtea reține următoarele :

În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din T.. Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din T. produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din T. să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de T. să fie deplin și efectiv protejate.

Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din T. s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.

Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția

României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatori prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.

În speță nu s-a făcut dovada de către reclamant (nici chiar după acordarea de către instanță a unui termen în acest scop) că autoturismul ar fi fost anterior înmatriculat într-un stat comunitar, iar criticile de încălcare în speță a dreptului comunitar aduse de reclamant prin acțiune nu subzistă, jurisprudența comunitară existând exclusiv în raport cu autoturisme care au fost anterior înmatriculate într-un stat membru.

În consecință, în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ., rap.la dispozițiile art.20 din Legea nr.554/2004 se va admite recursul declarat de D. în nume propriu și în numele A. M. împotriva sentinței civile nr.814 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D. G. A F. P. A J. M. în nume propriu și în numele A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr.814 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. A. A. M. R. R. D.

G. M. V. G. red.S.L.R./A.C.

2 ex. - (...) jud.fond.C. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 10155/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal