Decizia nr. 8784/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA C. Nr. 8784/2012
Ședința publică de la 01 N. 2012
Completul compus din:
PREȘED.TE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. N. DE A. F., împotriva sentinței civile nr. 535/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.- N., în contradictoriu cu reclamantul B. V. M. și pârâții D. G. A F. P. B.-N., SC OMV P. SA, D. G. A A. A M. C. D. C. A. N. DE A. F. și A. F. P. A M. B., având ca obiect contestație act administrativ fiscal restituire impozit reținut pe sume compensatorii.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata OMV P. SA, avocat din cadrul Bilan Lombrea, Moroșan și Asociații, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la dosar s-au depus întâmpinări, de către reclamantul intimat și pârâta intimată OMV P. SA.
Curtea, după deliberare, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. 2 C. pr. Civ., cu referire la art. 304, pct. 3 C. pr. Civ. invocă necompetența materială în soluționarea cauzei, având în vedere raportul juridic de drept material, de la care a izvorât conflictul, învederându-i părții prezente faptul că reclamanta trebuia să cheme în judecată pe angajatorul său fundamentul litigiului având la bază un raport de muncă, motiv pentru care și jurisdicția este una de drept comun.
Curtea învederează părții prezente faptul că are în vedere și data formulării acțiunii în justiție, moment la care erau aplicabile norme din acea perioadă, conform art. 725 C. pr. Civ.
Reprezentanta pârâtei intimată OMV P. SA apereciază că aceasta instanță, prin Secția a II-a C. are competența de a statua asupra litigiului dedus judecății, aspect arătat de altfel și prin întâmpinare. A. că acțiunea introductivă are un caracter fiscal, prin urmare este de competența acestei secții.
A. că atât timp cât nu se discută contractul de muncă și raporturile dintre părți, competența în soluționarea cauzei aparține acestei secții. Raportul de muncă nu a fost pus în discuție nici de către prima instanță, discuția fiind circumscrisă în sfera impozitelor și contribuției sociale datorată.
Curtea învederează părții prezente faptul că OMV P., în calitate de angajator, a operat reținerea la sursă.
Reprezentanta acesteia confirmă afirmația instanței, precizând însă că acest stopaj a avut loc în baza legii. D. acțiunea formulată rezultă că pârâta intimată OMV P. a fost împrocesuată ca o garanție pentru restituirea sumei, reclamanții solicitând restituirea sumei de la A., urmând a se obliga la restituire, în situația în care se va constata faptul că sumele nu au fost reținute în mod corect. A. că la dosar există o serie de adrese reprezentând corespondența purtată între angajator și angajat.
Referitor la recursul formulat, reprezentanta pârâtei intimată OMV
P. apreciază că se impune respingerea acestuia ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, conform motivelor invocate prin întâmpinare. A. că a precizat în cuprinsul cererii de chemare în garanție faptul că, în situația în care va fi obligată la restituirea sumei, se va îndrepta împotriva beneficiarei acesteia.
Solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 535 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., a fost admis excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B.-N., A. F. P. B. și SC OMV P. SA, B. și, în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul B. V. M. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F..
A fost admisă în parte acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamantul B. V. M. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. B.
și, în consecință a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului suma de 2.025 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC OMV P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P. B.-N. și A. F. P. B.
A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC OMV P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 491,18 lei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în privința aspectelor criticate în recurs următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
OMV P. SA, invocată din oficiu, tribunalul a reținut că aceasta este dată în cauză, relevantă sub acest aspect fiind analiza asupra naturii sumelor reținute de angajator și beneficiarul final al acestor sume. În raportul juridic astfel creat, reclamantul are calitatea de contribuabil a impozitului pe venituri de natură salarială (conform art. 39-41 din C. fiscal), iar A. este creditorul final al acestor contribuții bugetare ca și componente ale bugetului general consolidat, în timp ce pârâta OMV P. SA are doar calitatea de plătitor respectiv mandatar legal al autorităților fiscale care efectuează operațiunile de calcul, reținere și virare la bugetul statului a sumelor pretinse a fi restituite în prezenta cauză, obligație ce subzista în sarcina angajatorului în condițiile art. 40 alin.2 lit. f din C. muncii în vigoare la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă.
Relativ, la calitatea procesuală pasivă a pârâtelor D. G. a F. P. B.-
N., A. F. P. B. și A. N. a F. P., instanța a apreciat că DGFP B.-N. și AFP B. nu au calitate procesuală pasivă, spre deosebire de A. care deține această calitate, în condițiile în care în cauză, așa cum s-a relevat și în considerentele ce susțin excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei OMV P. SA, analiza poartă asupra raportului juridic în baza căruia angajatorul, în calitate de mandatar al instituțiilor financiare, a reținut și virat impozitul pe venit, ca raport juridic de drept fiscal guvernat de normele C. fiscal (art.1 din Legea nr.5. privind C. fiscal) și care s-a născut și produce efecte juridice între contribuabil și autoritatea fiscală gestionară a fondului în care s-a vărsat impozitul astfel reținut de către angajatorul mandatar.
Așa cum s-a reținut în cele ce preced, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată este reprezentat de cererea de restituire a unor sume în temeiul prevederilor art.117 Cod procedură fiscală, iar înscrisurile depuse la dosar, respectiv cererea înregistrată sub nr. 1559 din (...) îndeplinește cerința prevăzută de O. 1. care reglementează procedura ce trebuie urmată în astfel de cazuri.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată în cauză de către aceeași pârâtă prin prisma celui de-al doilea aspect relevat, respectiv acela al neîndeplinirii condițiilor legale stipulate de prev. art. 117 lit. a-h Cod procedură fiscală și disp. pct. 2 din Anexa 1 la O. nr. 1., instanța a apreciat că argumentul prezentat nu poate fi analizat din perspectiva inadmisibilității, nereprezentând un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, ci un aspect care vizează însuși fondul acțiunii, respectiv caracterul întemeiat sau dimpotrivă, neîntemeiat, al cererii de restituire, sens în care, și din acest punct de vedere, respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a reținut că potrivit art. 55 alin.4 lit. j din Legea nr.5. privind C. fiscal (în forma de la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă și acordării indemnizației de concediere), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, în înțelesul impozitului pe venit, sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii.
D. această perspectivă, apare ca nelegal modul de raportare la normele hotărârii de G. realizat de pârâta A., norme ce vin în contradicție cu actul normativ în aplicarea căruia au fost edictate.
Interpretării realizate de pârâtă textului art. 55 lit. j din C. fiscal - în sensul distingerii între situațiile în care veniturile reprezentând compensații bănești sunt acordate din fondul de salarii, de către angajator (caz în care, în opinia pârâtei, acestea sunt impozabile cu 16%) și cazul de excepție, în care nu sunt impozabile aceste compensații, atunci când sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat „. legii";, se opune principiul de drept aplicabil interpretării actelor normative și potrivit cu care unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate să o facă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. DE A. F. - D. G.
A. F. A M. C. B., solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii intimatului reclamant ca neîntemeiată.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin sentința civila nr.535/(...), a respins, în mod greșit, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a A. N. de A. F., fara a motiva în niciun fel solutia pronuntata.
D. continutul actiunii formulate, rezulta ca intimatul-reclamant a dorit sa se judece în contradictoriu cu A., DGFP a judetului B. N., AFP B. și SC P. SA.
A. instantei ca, intimatul reclamant a fost angajatul SC P. SA B., societate comerciala care a calculat și a retinut impozitul pe venit, iar parata SC P. SA este mare contribuabil și intra in administratia Directiei Generale de A. a M. C.
Avand în vedere dispozițiile legale mentionate, solicită instanței sa constate ca intre intimatul reclamant și institutia nu a existat nici un raport juridic, acesta avand raporturi juridice doar cu intimata parata SC P. SA, astfel ca A. N. DE A. F. nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecatii și de aceea nu exista motive pentru a se pronunta o hotarare judecatoreasca în contradictoriu cu A. N. de A. F.
Ori, în prezenta cauza nu exista un raport juridic intre reclamant și organele fiscale, retinerea și virarea impozitului pe venit fiind facuta de către intimata parata SC OMV P. SA.
Avand în vedere ca, intimata parata SC P. SA a calculat și retinut impozitul pe venit aferent compensatiilor banesti individuale acordate ca urmare a concedierilor colective, arată că, aceasta institutie era singura în masura sa solicite restituirea sumelor, în concordanta cu dispozițiile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ. cu completarile și modificarile ulterioare.
Restituirea solicitata nu poate fi incadrata în niciuna din situatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind plătite în temeiul unor dispozitii legale:
Atâta timp cât intimata parata SC OMV P. SA nu a solicitat A. N. DE
A. F. restituirea nici unei sume, consideram ca actiunea formulata este inadmisibila.
Totodata, solicită sa se retină ca, instanta de fond, prin sentinta nr.535/(...), nu a analizat exceptia inadmisibilitatii actiunii din perspectiva motivelor sus mentionate, ignorand cu desavarsire sustinerile formulate.
Intimatul reclamant nu a formulat o plangere prealabila către organul fiscal competent, în speta către A. N. de A. F. - D. generala de administrare a marilor contribuabili, și ca atare, consideram ca instanta de fond a fost în eroare cand a retinut ca reclamantul ar fi respectat aceasta procedura.
Instanta de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speta, a dispozitiilor art.55 alin.2 lit.k) din C. fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a L. nr. 5. privind C. fiscal, aprobate prin H. nr. 4., cu modificarile și completarile ulterioare, care prevad ca sumele acordate cu titlu de compensatii banesti individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor si, în consecința, sunt supuse impozitării.
Astfel, art. 55 alin. 4 lit.j) din C. fiscal reglementa institutia platilor compensatorii definite de OUG 9., în art. 28, ca fiind sume neimpozabile, în timp ce HG nr. 4. pct. 68 lit. I) reglementează instituția compensațiilor bănești individuale, definite ca venituri asimilate salariilor.
Referitor la obligarea A.-D. la plata dobanzii legale aferenta sumei de
2025 lei de la data retinerii impozitului și pana la data restituirii efective se susține că aceste dobânzi nu au fost solicitate prin cererea de restituire și nu sunt datorate de către organul fiscal pentru că pe de o parte sumele reținute prin stopaj la sursă sunt datorate potrivit prevederilor legale, iar pe de altă parte, cererea de restituire putea fi formulată doar de persoana care a făcut aceste rețineri, OMV P..
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26 octombrie 2012 reclamantul B. V. M. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă ca inadmisibil, neîntemeiat și nelegal, soluția instanței de fond fiind întemeiată și temeinic motivată, cu obligarea recurentei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare reclamantul arată că prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A., astfel că susținerile acesteia că nu s-a motivat respingerea excepției este nefondată.
Ținând cont de raționamentul instanței de fond, aceasta a admis excepția lipsei calității pasive a S.C. OMV P. S. deoarece aceasta a acționat doar ca un mandatar, în sensul ca a reținut impozitul și l-a virat către recurenta pârâtă, neexistând nici o îmbogățire a acesteia.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție formulată de recurentă, instanța de fond a respins-o, deoarece acesta a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art.117 din O.G. nr. nr.
92/2003, în sensul că a formulat o cerere de restituire a impozitului către
D. G. a F. P. B.-N..
Reclamantul mai arată că deși P. a susținut că a acordat intimatului reclamant în totalitate salariile compensatorii și că ar fi virat impozitul către recurentă pârâtă, acest impozit nu se datora, potrivit art.55 alin.4 lit.j din Legea nr. 5..
În ceea ce privește obligarea recurentului la plata dobânzii legale aferente impozitului reținut în mod nejustificat, arată că reclamantul a solicitat aceste dobânzi în fața instanței de fond, dar potrivit art.132 (2) pct.
2 C.pr.civ. „cererile nu se socotește modificată …când reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii";.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 29 octombrie 2012 pârâta SC
OMV P. S. B., solicitând respingerea recursului declarat de parata-recurenta A. N. de A. F. (A.N.A.F.) ca nefondat; cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod pr.civ.
SC OMV P. SA apreciază că hotărârea recurata este legala și temeinica sub toate aspectele, impunându-se respingerea recursului declarat de recurenta A. ca nefondat.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 octombrie 2012 pârâta D.
G. a F. P. B.-N. a solicitat admiterea recursului declarat ca fiind fondat, pe cale de consecință modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate ca fiind neîntemeiată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamantul B. V. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A. N. de A. F., D. G. a F. P. a jud. C., A. F. P. a mun. B. și SC P. SA, obligarea acestora la restituirea, către reclamantă, a impozitului în cuantum de 2025 lei, reținut și plătit de către angajatorul SC P. SA, al cărui salariat a fost, pentru sumele compensatorii datorate ca urmare a desfacerii contractului individual de muncă, în urma concedierilor colective.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că pentru sumele de bani încasate cu titlu de plăți compensatorii nu datorează impozit, astfel încât în mod nelegal SC P. SA a reținut suma de 2025 lei, cu acest titlu. D. această perspectivă, reclamantul, în finalul acțiunii, precizează în mod expres că această pârâtă ar trebui obligată la restituirea sumei de bani reținute cu titlu de impozit, în calitate de persoană care a reținut această sumă și care are dreptul să solicite recuperarea acesteia de la pârâtele de rd.
1-3.
Prin urmare, contrar celor menționate de către pârâta SC P. SA cu ocazia dezbaterilor asupra recursului și a celor menționate în petitul acțiunii, Curtea constată că, în principal, reclamantul a înțeles să solicite obligarea SC P. SA la restituirea sumei reținute cu titlu de impozit, precizarea acesteia fiind lipsită de orice echivoc. Și este normal să fie așa, reclamantul neavând vreun interes de a apela la parcurgerea unei proceduri fiscale, în condițiile în care consideră că pârâta SC P. SA, în calitate de fost angajator, a reținut și virat în mod greșit la bugetul statului o sumă cu titlu de impozit.
Pe de altă parte, Curtea constată că instanța de fond s-a considerat competentă să soluționeze pricina, apreciind natura juridică a litigiului cu care a fost investită ca fiind una de contencios fiscal, prin prisma faptului că sunt avute în vedere texte prevăzute de C. fiscal și de procedură fiscală și că angajatorul a acționat în calitate de mandatar al statului, efectuând reținerea prin stopaj la sursă.
În acest context, Curtea constată că obiect al litigiului de față îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC P. SA, aceasta din urmă în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit din cele datorate reclamantei cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a încetării contractului individual de muncă și în baza contractului colectiv de muncă.
Or, este evident că plățile compensatorii au fost achitate foștilor salariați în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, fiind datorate salariaților la încetarea contractului individual de muncă datorate concedierilor colective. Prin urmare, orice pretenție în legătură cu aceste sume, inclusiv în ceea ce privește cuantumul datorat, este una în legătură cu încetarea contractului individual de muncă și, reprezintă deci un conflict de drepturi, în sensul dispozițiilor art. 266 C. muncii.
Pe de altă parte, este real că angajatorul are obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, în baza C. de procedură fiscală, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiv dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din C. muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii.
Prin urmare, obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați, în condițiile legii este una proprie, care derivă din C. muncii, astfel încât și din această perspectivă prezentul litigiu nu poate fi calificat decât ca unul de conflict de muncă.
De altfel, și Curtea Supremă de Justiție a decis, într-o speță, că cererea salariaților de restituire a impozitului reținut de către angajator din salariu reprezintă un litigiu de muncă, salariul având în primul rând o componentă juridică și apoi una materială (a se vedea decizia nr. 1816/(...)).
Aceleași rațiuni se aplică și în prezentul litigiu, în care se pune în discuție, practic, dacă reclamantul a încasat întreaga sumă la care avea dreptul cu titlu de plăți compensatorii.
A accepta ideea că orice cerere care vizează obligarea angajatorului la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit și contribuții ar fi una de contencios fiscal, doar pe considerentul că în soluționarea acestei cereri se impun a fi analizate texte din C. fiscal sau de procedură fiscală și că reținerile se fac prin stopaj la sursă ar conduce la concluzia că litigiile de muncă vizează doar salariul net, ceea ce contravine dispozițiilor art. 266 C. muncii. De altfel, ceea ce negociază salariatul este salariul de bază, respectiv salariu brut, care este și înscris în contractul individual de muncă și nu venitul net, prin urmare orice contestație cu privire la cuantumul pe care angajatorul înțelege să îl plătească reprezintă un conflict de muncă și nu unul de contencios fiscal.
Pe de altă parte, astfel cum s-a evidențiat anterior, reclamantul este, în realitate, nemulțumită de cum a înțeles angajatorul SC P. SA să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există nici o rațiune de a califica acest litigiu ca fiind unul de contencios fiscal și de a obliga fostul salariat să parcurgă procedura anevoioasă prevăzută de C. de procedură fiscală.
În consecință, Curtea constată că în mod greșit litigiul a fost tranșat de T. B.-N., ca instanță de contencios administrativ, în realitate acest litigiu fiind unul de dreptul muncii, care trebuia soluționat de instanța specializată în această materie și în compunerea prevăzută de lege.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază recursul declarat de pârâtă este întemeiat, fiind incident motivul de casare de ordine publică prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, care atrage casarea în întregime a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 535 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., pe care o casează în întregime și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare T. B.-N., Secția I C., în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 noiembrie 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
L. U. M. D. R.-R. D.
GREFIER, M. T.
Red.RRD/AC
2 ex./(...)
Jud.fond. D. E. L.
