Decizia nr. 10159/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 10159/2012

Ședința publică din data de 06 decembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. L. R.

JUDECĂTORI: A. A. M.

R.- R. D.

GREFIER: M. V.-G.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- pârâtă A. F. P. a municipiului T., împotriva sentinței civile nr. 3889 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Cluj, în contradictoriu cu intimatul- reclamant O. L. și chemata în garanție A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul intimatului- reclamant O. L., avocat S. L. din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind intimatul- reclamant O. L., recurenta - pârâta A. F. P. a municipiului T. și chemata în garanție A. F. pentru M..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Nefiind cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul intimatului- reclamant O. L., avocat S. L. solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond. Cu cheltuieli de judecată în fond.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3889 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al

T.ui Cluj s-au respins excepțiile invocate de pârâta A. s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul O. L. în contradictoriu cu pârâta A. a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2136 lei reprezentând taxă de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării și până la data restituirii efective; s-a admis cererea de chemare în garanție a A.F.M.; a fost obligată chemata în garanție să plătească pârâtei suma de

2316 lei cu titlu de taxă de poluare și dobânda legală calculată de la data achitării și până la data restituirii efective; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 339,30 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate sunt neîntemeiate în raport cu obiectul concret al acțiunii și liberul acces la justiție.

Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. T. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

În privința cererii de chemare în garanție:

Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O. 5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. T. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul repingerii cererii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată sau diminuarea onorariului avocațial acordat.

În motivarea recursului, recurenta consideră că acestea au fost acordate într-un cuantum excesiv în raport de munca avocatului și valoarea obiectului pricinii, și că nici nu ar putea fi obligată la plata cheltuielilor având în vedere lipsa sa de culpă.

Analizând recursul formulat Curtea reține următoarele:

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligată la fond recurenta, Curtea reține că obligarea recurentei este legală, neputând fi vorba despre o lipsă de culpă în condițiile în care a refuzat să facă aplicarea prevederilor comunitare, supranaționale.

Potrivit art. 274 alin. 3 C. pr. civ., judecătorii au dreptul să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de ori vor constata motivat ca sunt nepotrivite de mici sau de mari, fata de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. E. adevărat că nu există în prezent un tablou al onorariilor minimale, însă Curtea nu consideră că această împrejurare atrage caducitatea textului în discuție, ci aplicarea lui în modul în care acesta poate avea un efect, nu într-un mod în care nu poate produce nici un efect, conform acestui principiu general de interpretare a actelor normative. Din această perspectivă, textul poate avea efect prin aprecierea de către judecător a corespondenței dintre mărimea onorariului și cele două repere stabilite legislativ: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, iar aprecierea în concret făcută de prima instanță cu privire la cuantumul cheltuielilor acordate nu este abuziv și este însușit de C.

Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACE. MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. F. P. T. împotriva sentinței civile nr.

3889 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

S. L. R. A. A. M. R. R. D.

GREFIER M. V. G.

red.S.L.R./A.C.

2 ex. - (...)

jud.fond.B. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 10159/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal