Decizia nr. 10223/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 10223/2012
Ședința { F. publică} de la 06 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta C. H., împotriva sentinței civile nr. 3923,/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu S. C. S. ȘIMLEU S. și P. C. H. - PRIN P., având ca obiect obligația de a face pretenții pecuniare - dosarul nr. (...) declinat de la Judecătoria Zalău.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintîă pentru recurentă, consilier juridic L. A.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat, iar la dosar, intimata C. a depus concluzii scrise.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru aferente, în sumă de 1123,41 taxă judiciară de timbru și 5 lei, timbru judiciar mobil.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxelor judiciare de timbru achitate în recurs.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3923 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S. C. S. Ș. S. împotriva pârâtei C. H., pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de
5.688,73 lei cu titlu de penalități de întârziere, cu dobânda legală de la data de 27 aprilie 2010, până la plata efectivă.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S. C. S. împotriva pârâtei P.
H., pentru lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei.
A fost obligată pârâta C. H. să achite reclamantei suma de 2452,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate această excepție peremtorie, conform art. 137 alin.1
C.proc.Civ. instanța a admis-o reținând următoarele:
Art. 5 alin.2 din Decretul nr. 31/1954 definește capacitatea de folosință ca fiind capacitatea de a avea drepturi și obligații.
Pe plan procesual, capacitatea de folosință apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.
Conform art. 21 din L. nr. 215/2001, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt subiecte juridice de drept fiscal, titulare ale codului de înregistrare fiscală și ale conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare. Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.
Art. 77 din același act normativ, prevede că primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
În consecință, P. H. nu are capacitate procesuală, acțiunea promovată împotriva acesteia a fost respinsă.
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut următoarele:
În data de 30 aprilie 2008, între reclamanta S. C. S. în calitate de executant și
C. H. reprezentată de primar, în calitate de achizitor s-a încheiat contractul de lucrări nr. 2533 având ca obiect executarea și finalizarea lucrării de asfaltare drum comunal DC 1. 1 F H., km 0+000-2+000.
În articolul 4.2 din contract achizitorul s-a obligat să plătească executantului prețul de 682.794 lei, la care se adaugă TVA în valoare de 129.731 lei, pentru execuția și finalizarea lucrărilor de „. drum comunal D. 1F H., km 0+000-2+0., județul Sălaj, după cum urmează: a) 190.000 lei, inclusiv TVA, se vor plăti până la finele anului 2008, respectiv până la 31 decembrie 2008, pe baza situațiilor de lucrări semnate și acceptate de către dirigintele de șantier și de către conducătorul autorității contractante; b) restul sumei, respectiv 622.525 lei, se vor plăti până la finalizarea contractului, respectiv până în luna mai 2009, în funcție de sumele primite și de lucrările executate, pe baza situațiilor de lucrări semnate și acceptate de către dirigintele de șantier și de către conducătorul autorității contractante.
Conform art. 9.1 și 9.2 din același contract, în cazul în care, din vina sa exclusivă, executantul nu reușește să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract, atunci achizitorul este îndreptățit de a percepe ca penalități o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din prețul contractului, respectiv 0,1%, iar în cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termenul convenit conform contractului, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată, respectiv 0,1%.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta, cu toate că susține că suma solicitată de reclamantă nu este certă, lichidă și exigibilă, arată că penalitățile de întârziere se pot calcula doar cu începere de la data scadenței ultimei părți din preț, rezultând o întârziere de doar 11 luni.
Cu privire la termenul de la care încep să curgă penalitățile de întârziere, instanța apreciază că acesta a fost clar determinat de părți, clauza fiind cuprinsă în art. 4.2 sus enunțat.
Esențial pentru fiecare plată este data lucrărilor executate, pe baza situațiilor de lucrări semnate și acceptate de către dirigintele de șantier și de către conducătorul autorității contractante, precum și data limită stabilită pentru cele două tranșe, 31 decembrie 2008, pentru suma de 190.000 lei, inclusiv TVA și luna mai 2009 pentru suma de 622.525 lei.
În vederea determinării cuantumului penalităților de întârziere datorate, s-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize contabile.
Expertul contabil, a interpretat clauza penală ca fiind invariabil 1% din plata neefectuată, indiferent de perioada de întârziere în plată, și a determinat suma datorată de pârâtă cu titlu de penalități de întârziere ca fiind 169 lei.
A reținut în esență că suma de bani de 168.666 lei plătită cu întârziere este aferentă facturii C/68, a fost scadentă în data de 27 noiembrie 2008 și achitată în 10 rate, în perioada (...)-(...).
Reclamanta a contestat modul de calcul al penalităților de întârziere, arătând că voința părților a fost de achitare a unei penalități de întârziere de 1% pe zi de întârziere, iar calculul efectuat de expertul contabil, cu ignorarea perioadei de întârziere și prin aplicarea exclusivă a criteriului prețului rămas neachitat este eronat.
Reclamanta susține că, în fapt, la data încheierii contractului, părțile au avut în vedere respectarea prevederilor O.ui (...) emis de Ministerul Finanțelor Publice, privind aprobarea structurii, conținutului și modului de utilizare a D. standard pentru elaborarea și prezentarea ofertei pentru achiziția publică de lucrări.
Capitolul V din acest ordin prevede conținutul pe care trebuie să-l aibă contractul de execuție de lucrări.
Cu privire la penalități de întârziere, art. 23 din acest capitol prevede următoarele:
23.1. În cazul în care, din vina sa exclusivă, executantul nu reușește să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, achizitorul are dreptul de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din prețul contractului.
(se precizează cota procentuală pentru fiecare zi/săptămână de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor)
23.2. În cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la clauza 18.2, acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată.
(se precizează cota procentuală pentru fiecare zi/săptămână de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, cotă care, de regulă, trebuie să acopere dobânda practicată pe piața bancară)
Prin art. 305 din O.U.G. nr. 34/2006 s-a abrogat Ordonanța de urgență a G. nr. 6. privind achizițiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 11 mai 2001, aprobată cu modificări și completări prin L. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, precum și actele normative emise în aplicarea acesteia.
Acest text de lege abrogă așadar și O.ui (...) emis de Ministerul Finanțelor
Publice, astfel că la data încheierii contractului supus prezentei analize, acesta nu mai era în vigoare.
În ședința publică din data de 16 martie 2012, reprezentantul pârâtei a declarat că de la data abrogării acestui din urmă ordin, modelul standard pentru contractele de achiziție pe care îl utilizează este modelul existent pe site-ul A.
La solicitarea instanței, acest model a fost depus la dosar.
Acest model se referă la clauzele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă contractul de lucrări și prevede la art. 13, în cazul în care, din vina sa exclusivă, executantul nu reușește să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contract, atunci achizitorul este îndreptățit de a deduce din prețul contractului, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din prețul contractului.
(se precizează cota procentuală pentru fiecare zi/săptămână de întârziere,
până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor)
În cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată.
(se precizează aceea și cotă procentuală prevăzută pentru c lauza 13.1 pentru
fiecare zi/săptămână de întârziere, până la îndeplin irea efectivă a obligațiilor )
Rezultă așadar că, la data încheierii contractului, voința reală a părților, a fost aceea de determinare a cuantumului penalităților în funcție de numărul zilelor sau săptămânilor de întârziere, pentru a determina îndeplinirea efectivă a obligațiilor.
Scopul instituirii clauzei penale a fost tocmai constrângerea pecuniară în vederea executării obligațiilor asumate, fiecare zi/săptămână de întârziere fiind penalizată cu 1% din prețul contractului, respectiv plata neefectuată.
Art. 977 C.Civil prevede că interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor.
Cu privire la unitatea de timp raportat la care părțile au convenit a calcula penalitățile de întârziere, instanța a avut în vedere prevederile art. 983 C.Civil care consacră principiul in dubio pro reo, astfel"; când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui care se obligă";.
Debitorul obligației neexecutate este în speță, pârâta, iar in favoarea acesteia ar fi interpretarea conform căreia penalitățile se calculează pe săptămână de întârziere.
Raportat la această unitate de timp, expertul contabil a determinat cuantumul penalităților de întârziere la 5.688,73 lei, sumă la care urmează a se aplica dobânda legală de la data scadenței, conform art. 43 C.Comercial.
P. considerentele arătate, văzând și prevederile art. 969 C Civil, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S. C. S. împotriva pârâtei C. H. pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 5.688,73 lei cu titlu de penalități de întârziere, cu dobânda legală de la data de 27 aprilie 2010, până la plata efectivă.
În baza art. 274 C.Proc.Civ. a fost obligată pârâta C. H. să achite reclamantei suma de 2452,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu expert, și taxa judiciară de timbru aferentă sumei pentru care a fost admisă acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta C. H., solicitând casarea sentinței civile atacate și în consecință respingerea acțiunii formulate de către reclamantă.
În motivarea recursului pârâta a arătat că prin acțiunea introductiva reclamanta a solicitat acordarea unor sumei de 40.895,43 cu titlu de penalități de întârziere ca urmare a efectuării unor plăți cu depășirea termenelor prevăzute in contractul de lucrări.
Potrivit prevederilor contractuale penalitățile au fost prevăzute ca fiind de 0,1% din sumele neachitate la timp.
Instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize contabile, pentru determinarea cuantumului penalităților datorate in baza contractului de lucrări. În urma efectuării expertizei în cauza cuantumul penalităților de întârziere a fost stabilita la suma de 169 de lei, raportat la dispozițiile contractului de lucrări.
Suma a fost contestata de către reclamanta care a arătat ca la data semnării contractului voința părților a fost de a se stipula in contract o penalitate de 0,1 % pe zi de întârziere, motiv pentru care concluziile expertizei sunt greșite. Mai mult pentru justificarea celor susținute reclamanta a invocat prevederile O. (...) act normativ abrogat.
Instanța de fond a admis in mod greșit o astfel de susținere, si a dispus refacerea expertizei având in vedere modelul de contract publicat pe site-ul A.-ului depus de către recurentă.
Susținerea reclamantei cum ca la data semnării contractului doreau sa prevadă alta perioada la care sa se aplice procentul de penalizare, este una nefondata. Astfel contratul de lucrări a fost semnat de către reprezentanții legali ai reclamantei, fără obiecțiuni, reprezentanți din partea cărora la dosarul instanței de fond nu este depus nici un script prin care sa se susțină vicierea consimțământului lor la data semnării contractului. O singura afirmație a avocatului reclamantei, cum ca la data semnării contractului intenția semnatarului era alta, este fără acoperire si una gratuita. Mai mult să vi in fata instanței si sa invoci propria culpa, căutat ca prin o astfel de afirmație sa îți creezi o situație mai favorabile, este de neadmis.
Cat privește determinarea perioada la care sa se aplice procentul de penalizare prin raportare la un. modul de contract luat chiar si de pe site-ul A.-ului este o practica nemaiantilnita la instanțele de judecata. P. a da o aparenta legala unei astfel de decizii instanța face trimitere la prevederile art. 977 cod civil. C. ca aplicarea acestui text de lege era oportuna daca in cuprinsul contractului apărea mențiunea privind perioada la care sa se aplice procentul de penalizare cum apare in modelul de contract si anume apăreau cele doua variante zi/săptămâna, Intr-o astfel de situatei se putea pune in discuție intenția părților la data semnării contractului, interpretarea pe care trebuie data clauzei contractuale pentru determinarea perioada la care sa se aplice procentul de penalizare, precum si aplicabilitatea art. 983 cod civil.
De altfel nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca suntem in fata unui contract de achiziție public, încheiat in paza OUG nr. 34/2006 act normativ care reglementează modul de încheiere, execuție si aplicare a unui astfel de contract, astfel încât consideră ca prevederile Codului civil nu sunt aplicabile având in vedere ca exista o lege speciala.
Totuși rămânând la motivarea instanței, invocarea prevederilor art. 969 cod civil este una total neadevărata, având in vedete nerespectarea lui chiar de către instanța. Astfel potrivit art. 969 cod civil "C. legal făcute au putere de lege între părțile contractante." Daca respectă acest text din cod atunci nu se mai pune in discuție intenția părților privind perioada la care sa se aplice procentul de penalizare pana la data la care se demonstrează ca voința uneia dintre părțile semnatare a fost viciata.
Cât privește acordarea unor accesorii legale conform art. 43 cod comercial coroborat cu prevederile act 3711 arată faptul ca primul text de lege nu se aplică contractelor încheiate între o autoritate contractantă si un comerciant, fapt ce rezultă din economia art. 3 din OUG nr. 119/2007, iar art. 371 alin 2 se refera la executarea silită a obligațiilor neexecutate de buna voie de către un debitor.
Mai mult în cuprinsul acestui text de lege se face vorbire de penalitățile pe care le produc debitele neachitate la timp; penalități care au fost stabilite prin contract.
Având în vedere că ne aflăm în faza procesuală consideră că invocarea unor articole privind executarea silită în baza unor titluri executorii este prematură.
Prin invocarea acestor texte de lege, reclamantul încearcă inducerea în eroare a instanței pentru a obliga pârâta la plata penalităților.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile atacate și în consecință respingerea acțiunii.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 6 decembrie 2012 (f.9-11) S. C. S.A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu consecinț-a menținerii ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
În motivare arată că recurenta critică sentința instanței de fond deoarece aceasta a făcut trimitere în argumentația sa la prevederile art. 977 C.civ. care, potrivit susținerilor recurentei nu ar fi incidente.
Această critică și motivația instanței constituită pe prevederile art. 969 C.civ., care de asemenea apreciază că nu ar fi incidente. Recurenta apreciază că nici obligarea pârâtei la plata dobânzii legale nu ar fi în acord cu prevederile legale.
„Interpretarea contractelor se face după intenția comună a parților contractante iar nu după sensul literal al termenilor";.
În speța de fata ne găsim in fata unui contract comercial, care in realitate este un contract de achiziție publica de executări lucrări în sensul prevederile art. 3 lit.f , coroborat cu prevederile art. 3 indice 1 lit. a din OUG nr. 34/2006.
Potrivit procedurii instituite de acest ultim act normativ, oferta avansata de achizitor si reținuta de C. de S. pe care acesta l-a pus in circulație, include inclusiv modelul de contract, care este un contract cadru ce este reglementat in anexa la O. comun al ministrului finanțelor si al ministrului lucrărilor publice, transporturilor si a locuinței privind aprobarea structurii conținutului si modului de utilizare a D. standard pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru achiziția publica de lucrări, nr. 1. din 12 iunie 2001, publicat in M.Of. nr. 357 din 04.iulie 2001.
Acest contract cadru retine sub pct. 23 subpct. 32.2 următoarele:
„În cazul în care achizitoriul nu onorează facturile în termen de 28 de zile de la expirarea perioadei prevăzute la clauza 18.2, acesta are obligația de a plăti ca penalitate, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din plata neefectuată (se precizează cota procentual pentru fiecare zi/săptămână de întârziere până la îndeplinirea efectiva a obligațiilor, cota care de regula trebuie să acopere dobânda practicata pe piața bancara).
Acest text face parte din Contractul cadru, anexă la O. mai sus menționat si constituie Secțiunea nr. V a acestuia.
Mai mult decât atât, art. 4 din Or. 10141814 din 2001 retine faptul ca:
„La întocmirea documente iei pentru elaborarea și prezentarea ofertei autoritatea contractanta are obligația de a utiliza documentația standard prevăzută în anexa, după cum urmează: e) conținutul secțiunii v din cadrul fiecărei documentării ……va cuprinde propunerea concreta de contractare va fi încheiat între autoritatea contractanta si executantul de lucrări, propunere care se elaborează prin adaptarea modelului orientativ prevăzut in documentația standard la specificul fiecărui contractare urmează să fie atribuit.
Paratul a fost citata la doua termen consecutive cu mentiune expresa de-a depune la dosarul cauzei copia caietului de sarcini si a cererii de oferta.
Reprezentantul paratei, a informat instanța ca parata nu mai deține C. de sarcini si nici Cererea de oferta, cu toate ca obligația păstrării unei asemenea documentații deriva din lege.
In acest context chiar daca instanta ar fi dorit sa dea eficienta „interpretării literale"; a termenilor, in sensul de-a retine ca penalitatea din contract este in
„cuantum de 1 %";, (fără alta explicație), aceasta (instanța) este ținută de prevederile
C. cadru care (repet) potrivit prevederile art. 4 din Or. 10141874 din 2001 sunt obligatorii.
Relativ la dobânda legala, potrivita Ordonanței guvernului nr. 119/2007, art. 3,
„Creanța produce dobânzi după cum urmează:….. b). în cazul unui contrat încheiat între un comerciant și o autoritate contractantă, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului; i) dacă în contract a fost fixat un termen de plată, din ziua imediat următoare acestui termen…";.
În acesta situație reclamanta este îndreptățita și la dobânzi legale, prin prisma reglementarii de mai sus.
P. aceste considerente solicită sa procedați la respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecata.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, a limitelor acestuia
și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
P. problemă de drept și care face obiectul criticii în recurs este vizată de interpretarea și aplicarea prevederilor contractuale stipulate de părți în contractul de lucrări nr. 2533 din 30 aprilie 2008, mai precis clauza inserată la pct. 9.2 cuprinsă la pct. 9 - S. pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor.
Textul inserat la pct. 9.2 are următorul cuprins: „În cazul în care achizitorul nu onorează facturile în termenul convenit conform contractului, atunci acesta are obligația de a plăti, ca penalități, o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de plata neefectuată, respectiv 0,1%.";
Natura juridică a acestei stipulații contractuale a fost corect stabilită de instanța de fond, respectiv aceea a unei clauze penale.
Astfel, conform art. 1066 din Codul civil de la 1864, aplicabil ca drept comun la data încheierii contractului, clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.
Cu referire la regimul juridic al clauzei penale, Curtea reține în esență caracteristicile acesteia, după cum urmează:
Clauza penală are caracter accesoriu, dat fiind că existența ei este justificată de existența unei obligații principale. Ca urmare, nulitatea obligației principale o atrage pe aceea a clauzei penale, dar nu și invers.
Clauza penală intervine ca sancțiune pentru neexecutarea obligației principale, pentru executarea ei cu întârziere sau necorespunzătoare.
Creditorul nu poate cere atât executarea în natură a obligației principale, cât și plata penalității, afară de cazul în care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în locul stabilit. În acest din urmă caz, creditorul poate cere atât executarea obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau dacă nu acceptă, fără rezerve, executarea obligației. Stipularea clauzei penale prezintă o mare utilitate practică, deoarece prin ea se fixează anticipat valoarea prejudiciului cauzat creditorului prin neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare. În acest scop, părțile sunt scutite să se mai adreseze justiției pentru evaluarea prejudiciului și se înlătură dificultățile pe care implică proba lui.
În speță, așa cum s-a observat, litigiul a plecat de la interpretarea și aplicarea divergentă a părților a clauzei penale stipulată de părți în contract.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, conform art. 969 alin. 1 din Codul civil de la 1864, aplicabil în cauză, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.
Așa fiind, în sensul clauzei stipulate de părți, evaluarea anticipată a prejudiciului ce urma să fie încercat de către executant pentru situația în care achizitorul nu onorează plata la termenul convenit conform contractului ( a se vedea clauza inserată la pct. 14.1) are ca reper de determinare o sumă echivalentă cu o cotă procentuală de 0,1 % din plata neefectuată. Altfel spus, cota procentuală se aplică sumei în debit, plătită cu întârziere.
Prin urmare, Curtea reține că pentru determinarea prejudiciului anticipat de părți, cota procentuală nu se aplică la suma în debit multiplicată cu o anumită unitate de timp ci exclusiv asupra sumei în debit plătită cu întârziere.
Modalitățile de determinare invocate de reclamanta intimată nu sunt în acord cu prevederile contractuale clar stipulate de părți.
Aplicarea și reținerea dispozițiilor art. 977 din Codul civil de la 1864 de către instanța de fond pentru a justifica interpretarea propusă de reclamantă nu poate fi acceptată.
Textul inserat la pct. 9.2 din contract este extrem de clar și deci nu este necesar să se deceleze o altă interpretare apelând la regulile de interpretare a convențiilor.
Și este așa, deoarece în clauza stipulată de părți nu s-a prevăzut nicio unitate de timp, ceea ce nu s-a demonstrat că ar fi fost simplă scăpare care să pună problema incidenței art. 977 C. civil, ci aceasta a reprezentat voința reală internă concordantă a părților.
Curtea nu poate accepta modificarea clauzelor contractuale după voința exclusivă a uneia dintre părți ci doar în condițiile admise de lege, adică prin voința concordantă a părților.
În lipsa unei atari voințe pentru a modifica contractul acesta rămâne așa cum a fost negociat și încheiat anterior.
Apărările intimatei cu trimitere la dispozițiile caietului de sarcini și modelului de contract nu sunt pertinente de vreme ce nu s-a ridicat în cauză nelegalitatea clauzei penale, ori nelegalitatea convenției raportat la împrejurarea că voința părților nu este concordantă cu contractul cadru anexă la O. comun nr. (...).
De altfel, la pct. 23 subpct. 32.2 din contractul cadru se recomandă să se precizeze cota procentuală pentru fiecare zi /săptămână de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor, cotă care de regulă trebuie să acopere dobânda practicată pe piața bancară.
Or, absența unei astfel de stipulații nu poate fi complinită de instanță, ci exclusiv de părțile contractante prin voința lor comună.
Din această perspectivă, Curtea reține că instanța de fond a aplicat și interpretat greșit dispozițiile legale circumscrise materiei, motiv de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C.pr.civ, sens în care în temeiul art. 312 C.pr.civ. se va admite recursul, va fi modificată sentința instanței de fond în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligarea pârâtului la plata sumei de 169 lei cu titlu de penalități de întârziere, așa cum rezultă din prima expertiză contabilă efectuată în cauză de expert ec. A. P. (f. 47-54 dos. fond).
În temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga intimata să plătească recurentei suma de
1125,41 lei, cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
P. ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta C. H. împotriva sentinței civile nr. 3923 din
(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, pe care o modifică în întregime, în sensul că admite acțiunea reclamantului și obligarea pârâtului la plata sumei de 169 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Menține soluția de respingere a acțiunii reclamantei pentru lipsa calității procesuale pasive P. H..
Obligă intimata SC C. SRL să plătească reclamantei suma de 1125,41 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...)/Jud.fond. P. A. R..
