Decizia nr. 10224/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 10224/2012
Ședința publică de la 06 D. 2012
PREȘED.TE R.-R. D.
Judecător L. U. Judecător M. D.
G. M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul C. N. AL P.-B. E. C. IN N. SI IN I. M.-F. P. CU S. S.-P. D. C. I. M., împotriva sentinței civile nr.
4234/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu pârâții M.
A. SI I., I. G. AL P. R., I. M., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L.
Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părțilorlitigante de la dezbateri.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de (...), pârâtul intimat Ministerul Administrației și Internelor a depus la dosar întâmpinare, iar la data de (...), I. de P. J. M., a depus concluzii scrise.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 4234/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului I. G. al P. R., invocată de acesta prin întâmpinare.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul C. N. al P. - B. E. C., în numele și interesul membrilor săi, funcționarilor cu statut special, polițiști din cadrul IPJ M., ca nefondată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor și I. de P. al J. M., ca fiind făcută împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă în raport cu pârâtul I. G. al P. R.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
T. a admis excepția invocată de pârâtul IGPR prin întâmpinare deoarece membrii organizației profesionale au raporturi de serviciu cu IPJ M. care este ordonator terțiar de credite, iar nu cu IGPR,
Examinând acțiunea pe fond, instanța a reținut următoarele:
Curtea Constituțională în D. nr. 872 din 25 iunie 2010 a constatat că L. 1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar este constituțională, reținând că restrângerea prevăzută de legea criticată este necesară într-o societate democratică tocmai pentru menținerea democrației și salvgardarea ființei statului și că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.
In ce privește susținerile reclamantului conform cărora reducerea unilaterală a salariului brut cu 25% în temeiul dispozițiilor art. 1 din L. 1. încalcă prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru că nu oferă salariaților posibilitatea de a obține despăgubiri pentru privarea de proprietate în cauză, rupându-se în defavoarea salariaților justul echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general, instanța a considerat că sunt nefondate.
În privința drepturilor salariale, CEDO face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas c. Croației din 20 mai 2010 par. 58).
Față de jurisprudența evocată, instanța a reținut că CEDO nu garantează dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum.
R. drepturilor reclamantului de a primi salariul integral a fost prevăzută de lege, pentru o perioadă de 6 luni.
Ingerința statului în exercitarea dreptului este, în întregime, posibilă dacă se sprijină pe o bază legală, urmărește un scop legitim și este necesară într-o societate democratică și aceasta deoarece dreptul de proprietate, ca aproape toate drepturile ocrotite de C. nu are caracter absolut.
Așa cum a indicat Curtea E., statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere pentru a hotărî necesitatea unei ingerințe, acest aspect impunându-se în contextul în care autoritățile naționale dispun de o cunoaștere aprofundată și concretă a situației sociale locale și, de aceea, sunt mai bine plasate decât judecătorul internațional pentru a determina ce măsuri apar ca imperative de interes general al comunității.
In primul rând apanajul aprecierii revine legiuitorului, căci acesta este chemat să analizeze oportunitatea luării unei măsuri de ordin legislativ și apoi, în funcție de datele complexe de care dispune, să aplice acea măsură legislativă menită să soluționeze problematica socio-economică astfel încât să corespundă cel mai bine dezideratului avut în vedere.
In speță, ingerința a fost prevăzută de lege, iar scopul legitim al măsurilor luate este evidențiat ca atare în expunerea de motive a L. 1. și recunoscut de Curtea Constituțională în D. nr. 872 și 874 din (...) când a analizat constituționalitatea acestei legi în raport de încălcarea art. 53 din C., respectiv situația de criză economică și financiară cu care se confruntă statul, atât bugetul de stat, cât și cel al asigurărilor sociale de stat.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că în speță nu s-a produs o încălcare a prevederilor art. 1 Protocolul nr. 1, măsura reducerii salariale de 25% în temeiul art. 1 al. 1 din L. 1., pe o perioadă determinată intrând în marja de apreciere a statului cu privire la reglementarea politicilor sociale și economice și a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru considerentele menționate acțiunea a fost respinsă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. N. AL P.-B. E.
C. IN N. SI IN I. M.-F. P. CU S. S.-P. D. C. I. M. solicitând admiterea recursului, casarea în integralitate a hotărîrii atacate și în temeiul art.20 alin.3 teza 2 din L. nr.554/2004 a contenciosului administrativ, să se procedeze la rejudecarea litigiului în fond, iar în rejudecare:
- să se admită actiunea așa cum a fost formulată (mai puțin capătul de cerere nr.3 care este inadmisibil pentru lipsa procedurii prealabile) ;
- să se constate dreptul reclamanților - funcționarilor publici cu statut special
- polițiști, la plata salariilor nediminuate;
- să fie obligați pârâții la plata diferentei dintre salariile cuvenite potrivit raporturilor de serviciu pe lunile iulie-decembrie 2010 si salariile platite efectiv, adică la plata cotelor de 25% reținute din salarii în această perioadă, sume actualizate cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecăreia, până la data plății efective;
- să fie obligați pârâții la plata dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul, în esență, că raporturile de serviciu ale functionarilor publici sunt de natura contractuala, forma tipica a raporturilor de munca, care, desi nu isi au izvorul in contractul individual de munca (arhetip al raportului juridic de munca), nu sunt totusi esential diferite de acestea din urma.
Natura contractuala a raporturilor de serviciu ale functionarilor publici este insusita si de I. Curte de C. si J. a R.
Mergand pe aceasta idee se arata ca sunt doua situatii distincte pentru realizarea acordului de vointa prin manifestarea vointei subiectelor raportului de serviciu: a) prima situatie vizeaza intrarea in corpul functionarilor publici pe o functie publica de executie stabilita la gradul profesional "debutant", cand raportul de serviciu se formeaza prin cererea de inscriere la concursul de recrutare si actul de numire in acea functie publica, emis de conducatorul autoritatii sau institutiei publice; b) a doua situatie vizeaza intrarea in corpul functionarilor publici pe o functie publica de executie definitiva, cand raportul de serviciu se formeaza prin actul de numire in acea functie publica, emis de conducatorul autoritatii sau institutiei publice si prin cererea la concursul de recrutare, urmata de juramantul de credinta al functionarului public numit.
Riguros vorbind, sunt necesare doar formularul de inscriere la concursul de recrutare si actul de numire in respectiva functie publica, pentru realizarea raportului de serviciu, asa cum se arata in decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, pronuntata in Sectiile Unite, de catre I. Curte de C. si J. (P.ata in M Of nr. 853 din
18 decembrie 2008).
Consimtamantul persoanei care a fost numita in functia publica nu da posibilitatea negocierii atributiilor si responsabilitatilor postului in cauza; contractul care se incheie astfel apare ca un contract de adeziune, singura opțiune fiind aceea de a accepta sau nu, in corpore, conditiile de munca si salariul, fapt pentru care, in conceptia I. C. de C. si J. acest contract constituie un contract administrativ.
Salariul este un element cuprins obligatoriu în actul de numire emis în forma scrisă și elementele acestuia se menționează în act administrativ, ori de câte ori intervin modificări ale acestora.
Dispozițiile legale de mai sus, sunt prevăzute și de paragraful 2, subparagraful 2.1 din Anexa 1 (numită "N. metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, polițiștilor, precum și personalului civil din MA.l) a Ordinul Ministrului A. și I. nr.S/255 din (...), pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului militar, polițiștilor și personalului civil din M.A.I.
Este adevărat că salariile functionarilor publici nu sunt negociate, dar ele sunt stabilite prin actul de numire în functie, care alături de cererea de înscriere la concursul de recrutare și de jurământul depus cu ocazia numirii în funcție, reprezintă manifestarea de voință a subiectelor raportului de serviciu care sunt de natură contractuală.
La momentul depunerii cererii de înscriere la concursul de recrutare și al depunerii jurământul cu ocazia numirii în funcție, reclamanții din prezenta cauză știau că pentru munca prestată, pentru riscul deosebit și pentru privațiunile serviciului polițienesc, vor primi un anumit salariu (cel prevăzut în actul de numire) și nu au avut la cunoștință faptul că la un anumit moment, statul, invocând salvarea securității nationale (de parcă aceasta ar fi fost în vreun fel, pusă în pericol), le va reține 25% din salariile acordate inițial, pentru o perioadă de 6 luni, iar ulterior le va reține 28% din salariu pentru încă un an, deoarece prin L. nr. 2. privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, măsura reducerii drepturilor salariale este menținută și pe toată durata anului 2011, ba chiar proporția de reducere este mărită, de la 25% în sem.II-2010, la 28% în anul
2011.
2. În mod gresit si prin interpretarea eronată a legii, I. de fond a retinut că "dreptul invocat de reclamanti, respectiv încasarea unui salariu de un anumit cuantum, pentru munca ce va fi prestată", ar reprezenta un interes patrimonial ce nu poate fi considerat "bun actual" în întelesul C. si că acesta nu poate fi protejat de art.l din Protocolul 1 CEDO.
În realitate reclamanții nu au solicitat încasarea unui salariu "de un anumit cuantum", ci au solicitat ,,să constatați dreptul reclamantilor - functionarilor publici cu statut special- politisti. la plata salariilor nediminuate",
De asemenea reclamanții nu au solicitat acest drept pentru "munca ce va fi prestată", ci pentru munca pe care ei deja au prestat-o, întrucât așa cum este bine cunoscut, plata salariilor se face în fiecare lună, pentru munca prestată în luna anterioară și nu pentru viitor.
Totodată, I. de fond recunoaște în cuprinsul hotărârii atacate, faptul că, în accepțiunea CEDO, "bunuri pot fi bunuri existente sau creanțe stabilite suficient pentru a fi considerate ca active".
Salariul reclamanților, ca și obligatie a angajatorului de a plăti munca prestată în luna anterioară, constituie practic o creanță certă, lichidă și exigibilă, stabilită suficient prin legi organice, pentru a fi considerată ca activă, deci este un bun actual protejat de art.l din Protocolul 1 CEDO.
3. În mod greșit si prin interpretarea eronată a legii, I. de fond a retinut că
"dreptul la salariul aferent perioadei iulie-decembrie 2010 nu exista în patrimoniul reclamanților la intrarea în vigoare a dispoziției legale în discuție ((...)) și că acesta ar fi un "drept viitor".
In realitate, interpretând eronat dreptul solicitat de reclamanți, I. de fond confundă "dreptul la salariul aferent perioadei iulie-decembrie 2010", cu "dreptul la salariu nediminuat", raportându-se în mod greșit la data intrării în vigoare a L. 1..
Reclamanții nu au solicitat "dreptul la salariul aferent perioadei iulie- decembrie 2010" la data de (...), ci au solicitat "dreptul la salariu nediminuat" la data de (...), adică după trecerea perioadei în cauză, când dreptul solicitat nu era "un drept viitor", ci o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatorului.
4. În mod gresit si prin interpretarea eronată a jurisprudentei CEDO, I. de fond a retinut faptul că, " Curtea consideră că este în puterea de apreciere a statului pentru a determina ce beneficii trebuie să fie plătite angajatilor săi. din bugetul de stat.", confundând notiunea de "beneficii" cu notiunea de "salarii".
Conform dicționarului explicativ al Limbii R., "BENEFICIU, beneficii, s. n. = Câștig, profit sau folos pe care-l are cineva din ceva; profit financiar al unei întreprinderi, reprezentând diferența dintre veniturile realizate și cheltuielile ocazionate de acestea - D. fr. benefice, lat. beneficium.
SALARIU, salarii, s. n. = Sumă de bani pe care o primeste o persoană pentru munca depusă într-o perioadă de timp (săptămână, lună); leafă2. [Var.: (pop.) salăr s. n.] - D. fr. salaire, lat. salarium.
În aceste condiții, solicită a se constata că în cauză nu este vorba despre plata vreunor beneficii, ci despre salarii, mai exact despre reținerea abuzivă a 25% din acestea. Reclamanții nu au solicitat beneficii din profitul financiar al statului, ci au solicitat restituirea cotelor retinute din salarii.
5. În mod greșit și prin interpretarea eronată a jurisprudentei CEDO, I. de fond a retinut că, "Curtea notează că C. nu conferă dreptul de a primi În continuare un salariu de o anumită sumă", citând cauza Vilho Eskelinen contra Finlandei din
19 aprilie 2007.
În această cauză este vorba de schimbarea sau modificarea clauzelor contractului de muncă, spre deosebire de cazul nostru, în care, în perioada iulie- decembrie 2010, polițiștii reclamanți, deși au prestat aceeași muncă, în aceleași condiții și conform acelorași fișe ale postului, au primit salariul diminuat cu 25%.
6. În mod gresit si făcând abstractie de existenta si dispozitiile L. nr. 2. privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice (prin care reducerile salariale sunt mentinute si pe tot parcursul anului 2011, Într-o proportie mai mare decât În 2010 si anume la 28%), I. de fond a retinut că L. 1., ar avea un caracter temporar.
În realitate, așa cum a arătat mai sus, așa-zisa creștere salarială de 15% (pe anul 2011) din procentul de 75% din salariu (primit în luna octombrie 2010), reprezinta doar 11,25% peste cei 75% la care aceasta se raportează. Deci salariile bugetarilor au crescut în 2011 cu doar 11,25% față de luna iunie-2010, ajungând astfel la nivelul de 86,25% fata de salariul din iunie-2010.
Prin neacordarea premiului anual pe 2010 (plătibil în ianuarie 2011) și a primelor de concediu pe anul 2011, drepturile noastre salariale pe anul 2011 au fost reduse cu înca 2 salarii din cele 14 anual (adică 12 salarii lunare, plus premiul anual prev.de art.26, plus prima de concediu prev.de art.37 alin.2 din OG
38/2003), ceea ce înseamnă 14,25% din drepturile salariale anuale ale reclamanților.
Scăzând și acest procent din cele 86.25%, se constată că salariul reclamanților pe anul 2011, este de 72% fata de iunie 2010, adică mai mic cu 28% fată de sem.I-2010 și mai mic cu 3% fată de sem.II-2010. În concluzie, prin aplicarea L. nr. 2. privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, salariile reclamanților nu au crescut cu 15%, asa cum li s-a promis, ci au scazut cu 3% fată de cel din sem.II-2010, adica cu 28% mai mic fată de cel din iunie
2010.
7. În mod gresit, I. de fond a apreciat că, neemiterea actelor administrative prin care s-a luat măsura reducerii salariale, nu afectează legalitatea reducerilor.
Salariul este un element cuprins obligatoriu în actul de numire emis în forma scrisă și elementele acestuia se mentionează în act administrativ, ori de câte ori intervin modificări ale acestora.
Dispozițiile legale de mai sus, sunt prevăzute și de paragraful 2, subparagraful 2.1 din Anexa 1 (numită "N. metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, polițiștilor. precum și personalului civil din MA.!.) a Ordinul Ministrului A. și I. nr.S/255 din (...).
8. În mod gresit si prin interpretarea eronată a art.S3 din L. Fundamentală, I. de fond a retinut că diminuarea salariilor:
- s-ar impune pentru apărarea securității naționale ;
- ar fi necesară într-o societate democratică:
- ar fi proporțională cu situația care a creat-o;
- ar fi aplicată în mod nediscriminatoriu ;
- nu ar aduce atingere existenței dreptului;
- ar fi o măsură temporară.
În realitate, referitor la măsura diminuării salariale, în cuprinsul expunerii de motive G. a motivat că "referitor la prioritatea C. asupra normelor interne, art. 53 din Constituția R. impune mai multă rigoare la restrângerea drepturilor fundamentale decât dispozițiile C., astfel că vor trebui respectate cu prioritate exigențele constituționale iar nu cele ale C. Europene deoarece dispozițiile din tratatele la care R. este parte se aplică cu prioritate față de dreptul intern numai în măsura în care acestea sunt mai favorabile. Or, în condițiile în care dispozițiile din
Constituția R. sunt mai stricte în privința restrângerii drepturilor fundamentale, acestea vor deveni aplicabile la analizarea constituționalității restrângerii".
Rezultă fără vreun dubiu că încă de la bun început Guvernul României s-a decis să nu respecte dispozitiile C. Europene. pretextând în mod fals că dispozițiile C.i sunt mai riguroase și totodată mai favorabile, fără să precizeze în concret în ce anume constă rigoarea, având în vedere că nici art: 53 din C. nu enumeră expres printre situațiile în care se poate restrânge exercițiul unui drept și criza economică, așadar nu se întrevede unde anume este rigoarea de care se vorbeste si nici ce anume face mai favorabile dispozitiile ari. 53 din C. în raport de ari. 15 paragraful 3 din C. E..
Prevalându-se în mod artificial de acest motiv Guvernul României nu a urmat nici procedura prevăzută de art. 15 paragraful al treilea din C. E.. în sensul că nu a notificat Secretarul G. al Consiliului Europei cu privire la măsura diminuării salariale cu 25% si durata prevăzută pentru aplicarea acesteia.
Deși nu a formulat un punct de vedere prin S. G. în acest sens, G. ar putea pretinde că nu sunt incidente dispozițiile ari. 15 paragraful al treilea din C. E. pentru că R. nu se află într-o situație de război sau calamitate naturală.
Totuși instanța observă că s-a invocat o situație economică excepțională care afectează în mod foarte grav stabilitatea economică și securitatea națională.
Or, drepturile si libertățile cetățenești la care se refera art. 53 din C. sunt, de regula, drepturile cu caracter politic sau electoral, precum si, in anumite limite, dreptul de proprietate.
Salariul trebuie să fie plătit chiar si în timp de război. nici chiar războiul nu poate presupune excluderea plătii unui sfert din drepturile salariale lunare.
Pe de alta parte, criza economica nu poate fi asimilată cu niciuna dintre situatiile de exceptie la care se refera arte 53 din C..
Chiar si in situații excepționale, statul nu are dreptul arbitrar de a limita drepturile.
Este totuși interesant că în expunerea de motive la L. 1. G. invocând necesitatea luării măsurii de diminuare a salariilor bugetarilor cu 25%, G. a citat cauza Lawless contra lrlandei din 1961, care este în legătură chiar cu aplicarea art. 15 paragraful 3 din C., de care G. nu a tinut însă seama.
În speța menționată este vorba de o situație de război, A. R. I. (IRA) fiind in plină ascensiune si făcând prăpăd în Irlanda si in UK la momentul respectiv, G. britanic a procedat la restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale pe timp de război cu respectarea dispozitiilor art. 15 paragraful 3 din C., ceea ce executivul din R. nu a făcut și exact pentru asta a si fost criticat.
Atât de favorabile au fost și sunt și în continuare dispozițiile art. 53 din
Constituția R., încât este mai mult decât evident că. au permis continuarea aplicării diminuărilor salariale si după 31 decembrie 2010, doar un procent de 15% din cuantumul salariului din luna octombrie 2010, prin art. 1 alin. 1 din L. 2., întorcându-se la cei îndreptățiți, pentru diferenta. diminuarea operând sine die.
Permanentizarea diminuării salariale nu poate fi pusă la îndoială și în nici un caz nu se poate admite că obligatia de rezultat. constând în revenirea la cuantumul salariilor astfel cum a fost stabilit prin legea 3. poate fi anihilată de obligatia sub conditie. aceea de încadrare în nivelul cheltuielilor bugetare.
G. era acela care trebuia să adopte un program de restructurări în privinta numărului de salariati astfel încât după data de (...), cei rămași să beneficieze de salariile stabilite prin L. 3..
În acest fel puterea executivă a abuzat de pozitia de putere în stat încălcând art. 18 din C.. care instituie obligatia suplimentară de a nu abuza de posibilitatea ce a fost oferită si de a o utiliza doar în scopurile pentru care ea a fost prevăzută.
Măsura diminuării salariilor este în mod evident discriminatorie în sensul că vizează numai angajatii plătiti din fonduri publice.
Astfel, statul nu a furnizat o explicatie suficient de rezonabilă pentru motivul excluderii angajatilor societătilor comerciale cu capital de stat, subventionate de la bugetul de stat, de la aplicarea măsurii de diminuare cu 25% a salariilor.
Ori, restrângerea exercițiului unor drepturi poate opera doar într-una dintre ipotezele exhaustive enumerate de art. 53 din C., ipoteză care nu poate subzista în mod selectiv, numai pentru angajații plătiți din fonduri publice iar nu pentru cei de la societățile comerciale.
Deși inițial autoritățile statului au declarat public că și salariile angajaților societăților cu capital de stat, mai ales cele cu pierderi, vor suferi ajustări, ele au rămas în cele din urmă nediminuate în 2010 dar și ulterior, invocându-se în mod artificial tocmai de derularea unor contracte colective de muncă.
Potrivit art. 14 din C. E. a D. O., exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazata in special pe sex, rasa, culoare ... sau orice alta situatie.
Nu orice diferența de tratament constituie discriminare.
Dreptul la nediscriminare protejează persoanele fizice aflate in situații asemănătoare împotriva aplicării unui tratament diferit.
În speța de fata discriminarea se refera la împrejurarea ca atât salariaților din sectorul bugetar cât si cei ai entitătilor, li s-au plătit salariile de unul si acelasi buget de stat și în consecință tratamentul diferit nu se justifică.
Or, definiția pe care a dat-o Curtea, discriminării, în hotărârea Abdulaziz, Cabales si Balkandali c Regatului Unit a fost aceea ca există o discriminare în cazul în care "un individ sau grup se vede.fără o justificare adecvată, mai puțin bine tratat decât altul".
Cu alte cuvinte, S. nu trebuie, în aceste interventii, să comită discriminări, nici în drept nici în fapt, în exercitarea drepturilor enuntate de către instrumentul european.
Orice încălcare trebuie deci să fie analizată, din acest punct de vedere, ca un obstacol activ și ilicit în dreptul reclamanților la nediscriminare.
Referitor la incalcarea dreptului de proprietate.
Chiar daca drepturile salariale nu sunt drepturi reale, cum este dreptul de proprietate, ci drepturi de creanță, în privinta apararii lor, în jurisprudenta CEDO, acestea sunt asimilate cu bunuri, statuându-se ca noțiunile de "bun" si ". au un sens care "nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale, ci cuprinde si alte drepturi si interese patrimoniale" (cauza Beyler împotriva Italiei,
2000).
Prin H. Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie
2007 s-a stabilit cu valoare de principiu în paragraful 94: "C. nu conferă dreptul de a continua sa primești un salariu intr-un anume cuantum ( ...) O creanță poate fi considerată o valoare patrimoniala in sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 daca are o baza suficienta in drept intern, de exemplu daca este confirmata prin jurisprudența bine stabilita a instanțelor de judecata".
De asemenea, prin H. K. contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005: Curtea E. a D.
O. a mai stabilit că "( ... ) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala în vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, in mod deliberat, sa amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile lega le sunt in vigoare."
Solicită a se constata că, în dreptul intern al R. exista o bază legală suficientă pentru a permite reclamantilor să considere că si după 1 iulie 2010 erau îndreptătiti să primească acelasi salariu ca cel avut în plată în intervalul 1 ianuarie
2010 - 30 iunie 2010, deoarece concomitent cu L. 1. au fost în vigoare până la (...) si prevederile art.30 aL5 din L. 3. ,care nu au fost abrogate implicit sau explicit prin vreun alt act normativ.
Pe de altă parte dreptul ocrotit de art. 1 alin. 1 din Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O. nu este in orice caz un drept absolut, acesta însemnând ca el comporta limitări de către stat, care, are sub acest aspect o larga marja de apreciere.
Pentru a verifica dacă, în ce privește pe reclamanta în cauza de față, măsura diminuării salariale cu 25% corespunde limitărilor prevăzute de C., solicită judecatorului cauzei să aibe în vedere urmatoarele aspecte: a) Ingerinta sa fie prevăzută de lege,
Deși măsura diminuării salariului personalului din sectorul bugetar este prevăzută de o lege, așa cum a arătat în precedentele considerente punctul 1. aceasta a fost adoptată de către Parlamentul României prin procedura asumării răspunderii cu nerespectarea art 15 din L. 47/1992 atât sub aspectul dispozitiilor privind data intrării în vigoare ca urmare a promulgării cât si din punctul de vedere al respectării procedurii prealabile de comunicare a textului adoptat institutiilor ce puteau formula sesizări în ceea ce priveste obiectiile de neconstitutionalitate a priori.
L. 1. putea fi promulgată de P. R. numai după expirarea celor două zile stabilite de art15 din L. 47/1992 și numai în măsura în care nu a fost invocată o obiecție de neconstituționalitate iar pe de altă parte era necesar ca acesta să fie comunicat și I. C. de C. și J., respectiv A. P. în vederea respectării dreptului acestor două instituții cu privire la invocarea unor eventuale obiecții de neconstituționalitate, așa cum s-a întâmplat în alte cazuri (situații L. 247/2005), contrariul echivalând cu un viciu procedural de natură să pună sub serioasă îndoială validitatea actului.
În cauza Zvolsky și Zvolska împotriva Republicii Cehe din 12 noiembrie 2002
Curtea E. a D. O. a statuat că "legea pe care se bazează o atingere adusă bunurilor unei persoane trebuie să fie conformă cu normele de drept intern ale statului în cauză inclusiv cu dispozitiile constituționale pertinente. În orice caz ,aparține în primul rând autorităților naționale interne atributul interpretării și aplicării acestor norme și acela de a se pronunța cu privire la constituționalitatea lor."
Chiar admițând valabilitatea actului normativ adoptat există suficiente rezerve în legătură cu previzibilitatea legii.
L. trebuie să fie suficient de clară si previzibilă.
În acest moment angajatii plătiti din fonduri publice si deci si reclamantii În spetă nu au nici un fel de previzibilitate În ce priveste durata În timp a măsurii diminuării salariilor. Întrucât În prezent nu există nici un act normativ care să precizeze durata până la care se limitează expres aplicarea unei măsuri de asemenea natură.
Persoanele au astfel un drept la continuitatea actiunii statale.
Acest drept presupune că statul nu poate încălca încrederea legitimă a persoanelor în continuitatea actiunii sale. b) Să existe un scop legitim pentru luarea măsurii
Scopul declarat în cuprinsul expunerii de motive a L. 1. a fost în esență restabilirea echilibrului bugetar.
G. arata ca legea privind restabilirea echilibrului bugetar nu are impact declarat macro-economic si asupra mediului de afaceri, deși in secțiunea 1 a Expunerii la motive se arata ca este generata si are ca scop sa "inverseze dezechilibrele macro-economice si sa pregătească redresarea economica" și nu se arata nici care ar fi impactul financiar asupra bugetului general consolidat (Secțiunea a 4-a), respectiv care este economia ce se (ace exprimată În cifre concrete.
Este evidentă lipsa totală a oricărei evaluări preliminare a impactului unei asemenea legi în plan social și în plan economic, deși obiectul de reglementare și implicațiile sunt de maximă relevanță. Sunt propuse soluții legislative, nefundamentate, incoerente, bazate pe cu totul alte criterii decât cele de tehnică legislativă.
D. expunerea de motive rezultă fără echivoc faptul că nu s-a realizat nici un studiu de impact asupra mediului macro economic (Secțiunea a 3-a, punctul 1), deși sunt previzibile consecințele negative ale scăderii puterii de cumpărare a unui număr foarte mare de oameni asupra consumului și producției. Acesta este încă un motiv de nelegalitate, care viciază respectarea procedurii de adoptare a actului normativ.
Faptul că documentele adresate creditorilor internaționali conțin promisiunea guvernului de a adopta prevederile lega le în discuție nu înseamnă că acei creditori au stabilit unilateral aceste condiții, ei limitându-se la a indica obiectivele ce urmează a fi atinse (ex. reducerea cheltuielilor bugetare), însă alegerea celor mai adecvate măsuri rămâne la discreția S.
Conform datelor Eurostat, în anul 2009 deficitul bugetar al R. a fost de 8.3%. în vreme ce în Lituania a fost de 8,9%, în L. de 9% în S. de 11,2% iar în Grecia de
13,6%.
În ce privește datoria publică, în 2009 aceasta era în privința R. de 23,7% din
PIR în vreme ce în Lituania a fost de 29,3% din PIR, în L. de 36,1% din PIR, în S. de
53,2% din PIB iar în Grecia de 115,1% din PIR.
Ori. în nici unul dintre statele mentionate nu s-a luat o măsură de asemenea anvergură iar proportia în care au fost reduse salariile a fost cu mult mai mică si oricum fără a se invoca siguranta natională. desi au avut ca sorginte aceeasi cauză : criza economică internatională.
Or, daca măsura de diminuare a salariilor angajaților din sectorul bugetar a fost calificată ca având natura juridica a unei masuri cu caracter excepțional, atunci este cu totul evident ca aceasta trebuie să aibă neapărat un caracter temporar. limitat în timp. ceea ce nu este cazul. cel putin în parte. în privinta diminuării salariului. c) Să existe un raport rezonabil de proportionalitate intre mijloacele utilizate si scopul avut in vedere pentru utilizarea lui.
Această condiție ar fi îndeplinită dacă și numai dacă S. ar fi demonstrat fără putință de tăgadă că nu existau alte măsuri economice alternative de atingere a scopului propus cu efect similar măsurii contestate, insa care nu restrâng drepturile garantate de C., cu alte cuvinte, că măsura este absolut necesara.
În mod eronat s-a recurs la aplicarea art. 53 din Constituția R. ca motiv care îndreptățește G. să diminueze salariile angajaților bugetari
Invocarea siguranței naționale ca temei al restrângerii dreptului contravine însuși conceptului de siguranța națională prevăzut de art. 1 din L. nr. 51/1991, care definind aceasta noțiune, fixează una dintre componentele sale ca fiind "asigurarea unui climat de exercitare neîngrădită a drepturilor și libertăților cetățenilor", adică exercitarea lor plenara si nu îngrădirea acestora.
Prin aplicarea acestor masuri, G. si-a înlăturat propria obligație de a asigura plata drepturilor salariale si a pensiilor, transferând responsabilitatea propriului management defectuos asupra angajaților bugetari, aproape în totalitate dependenți de decizia guvernamentală.
Pe de altă parte trebuie stabilit care sunt efectele restrângerii dreptului individual în raport de efectele nivelul satisfacerii intereselor colective prin aplicarea măsurii contestate.
Astfel, restrângerea unui drept poate fi justificata doar atunci când nu violează esenta dreptului restrâns.
Suprimarea unui sfert din salariu. echivalentul unei săptămâni de lucru are însă ca efect chiar violarea dreptului în substanta sa, cu atât mai mult cu cât după (...) măsura nu a încetat iar salariile nu au revenit la cuantumurile initiale, ci G. a permanentizat diminuarea salarială chiar dacă a înapoiat 15 % din cuantumul salariului avut de fiecare salariat la data de (...).
Este vorba de afectarea dreptului la salariu în esența sa.
Particularizând situatia personală a reclamantilor, solicită a se observa că:
În cursul anului 2010 salariul rec1amanților a suferit succesiv o micșorare ce a ajuns la procentul de 65% (ca urmare a aplicării L. 3. și ulterior ca urmare a aplicării L. 1.) ori aceasta echivalează deja cu atingerea substanței dreptului întrecând orice proporționalitate și încălcând orice sperantă legitimă si încredere a cetăteanului în previzibilitate a actului normativ.
Reclamanții au în întreținere copii și au obligații financiare care dovedesc fără putință de tăgadă că, nu există proportionalitate între scopul urmărit si mijlocul utilizat de statul român.
Cu plata utilităților lunare, respectiv energie electrică, telefon, cablu, asociația de proprietari, în valoare totală aproximativă de 800-900 lei, cheltuieli lunare pentru hrană în valoare de 1000-1200 lei, rate la bănci sau la CAR de 400-800 lei, cheltuieli cu medicația, etc., nu se poate pretinde că reclamanții pot face față în condițiile reducerilor succesive, ultima fiind de natură să determine semnificativ scăderea accentuată a nivelului de trai până la imposibilitatea chiar a onorării obligațiilor financiare existente din cuantumul salariului actual de 1500 lei brut, astfel cum a fost diminuat.
Sub acest aspect. măsura reducerii salariilor cu 25% este nelegală si pe cale de consecintă solicită a se proceda la anularea acesteia.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.20 ȘI 28 alin.l din L. nr.554/ 2004 a contenciosului administrativ și ale art.299 - 316 C.pr.civ.
Pârâtul intimat I. G. AL P. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului - filele 20-22.
Pârâtul intimat MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală - filele 28-31.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin art.1 din L. nr. 117/2010 se prevede următoarele: cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare inclusiv sporuri indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau valută stabilite în conformitate cu prevederile L. cadru nr.3. privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de U. a G. nr-1. privind unele măsuri de încadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora precum și alte măsuri din domeniul bugetar se diminuează cu
25%.
În situația în care aplicarea prevederilor alin.1 rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată suma care se acordă este de 600 lei.
În cazul salariaților din sectorul public salariul este cel stabilit prin legea unică de salarizare, nu poate fi negociat, modificat ceea ce poate fi modificat este doar măsura în domeniul îmbunătățirii condițiilor nu și drepturile salariale, iar legile trebuie să fie suficient de previzibile să respecte dreptul de informare pentru ca aceștia să își poată orienta conduita în raport de măsurile ce urmează a fi luate.
În acest sens este și art. 6 alin. 1 din L. nr. 24/2000, potrivit căruia, orice proiect de act normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care R. este parte, precum și cu jurisprudența C. Europene a D. O.
Având în vedere că sectoarele de activitate în care prestează munca salariații plătiți din fondurile publice sunt de o deosebită însemnătate și responsabilitate, că în aceste domenii activează foarte multe persoane care au înalt grad de pregătire profesională, de specializare, care au fost angajați sau numiți în funcții, cu respectarea legislației, doar prin concursuri sau examene severe, că o parte însemnată dintre angajații ce fac parte din această categorie, datorită incompatibilităților prevăzute de actele normative în vigoare, nu ar putea să-și asigure menținerea unor venituri lunare pe care aveau speranța de a le obține, muncind în sectorul privat, se impune ca S. să asigure acestora, în mod nediscriminatoriu față de lucrătorii din sectorul privat, stabilitatea și previzibilitatea salarială, siguranța economică a lor ca indivizi și, implicit, a familiilor lor, acesta trebuind să fie un deziderat pentru Stat și un obiectiv de interes public.
Riscul pe care și-l asumă statul în situația în care nu asigură o asemenea stabilitate a veniturilor lunare realizate în urma muncii prestate, salariaților plătiți din fonduri publice, este tocmai orientarea lucrătorilor, mai ales a acelora cu înaltă calificare, spre sectorul privat, care poate să le garanteze respectarea stabilității și previzibilității salariale.
Pentru argumentele prezentate anterior, Curtea consideră că salariații reprezentați în cauză aveau "un bun"; în sensul C. Europene a D. O.
Se reține însă că, măsura luată prin L. nr.1., constând în restrângerea exercițiului dreptului reclamanților, respectiv în reducerea drepturilor salariale cu
25%, fără a fi afectată substanța bunului, a fost determinată de motive de utilitate publică, în contextul crizei economice profunde cu care se confrunta R., care putea pune în pericol stabilitatea economică a R. și, prin aceasta, siguranța națională, situație ce a impus adoptarea unor măsuri cu caracter excepțional.
Potrivit art. 16 alin. 1, prevederile acestei legi, intrate în vigoare la data de (...), se aplică până la data de 31 decembrie 2010, fiind deci, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din L. nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții temporare, păstrându-se astfel justul echilibru între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Art. 53 din C. prevede că exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. R. poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.
Art.1 din Protocolul adițional la C. prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Pentru aceste motive, se reține că, în speță, restrângerea exercițiului dreptului reclamanților s-a efectuat cu respectarea cerințelor art. 53 din C. și nu încalcă prevederile art.1 din Protocolul adițional la C. E. a D. O.
De altfel, potrivit deciziei nr.874/(...) a C. C., G. a opinat că măsurile dispuse prin L. nr.1. sunt legale și conforme jurisprudenței CEDO, tocmai având în vedere faptul că acestea reprezintă doar restrângeri ale exercițiului unor drepturi, nefiind afectată substanța acestora și că au fost luate pe o perioadă determinată, iar
Curtea Constituțională a reținut că măsura criticată are un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
Curtea Constituțională a mai reținut, prin aceeași decizie, că este evident că restrângerea exercițiului unui drept trebuie să dureze numai atât timp cât se menține amenințarea în considerarea căreia această măsură a fost edictată, aceasta fiind de esența art.53 din C..
În acest sens, Curtea Constituțională a constatat că măsura criticată are o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010.
S-a reținut că aceasta: "Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor."; Or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art.53 din C..
De asemenea, prin D. nr. 1., Curtea Constituțională a reținut, analizând dispozițiile art. 10 cap. III din L. nr. 329/2009, următoarele: „Se impune subliniat însă faptul că de esența legitimității constituționale a restrângerii exercițiului unui drept sau al unei libertăți este caracterul excepțional și temporar al acesteia. Într-o societate democratică, regula este cea a exercitării neîngrădite a drepturilor și libertăților fundamentale, restrângerea fiind prevăzută ce excepție, dacă nu există altă soluție pentru a salvgarda valori ale statului care sunt puse în pericol. Este sarcina statului să găsească soluții pentru contracararea efectelor crizei economice, printr-o politică economică și socială adecvată. Diminuarea veniturilor personalului din autoritățile și instituțiile publice nu poate constitui, pe termen lung, o măsură proporțională cu situația invocată de inițiatorul proiectului de lege";.
Ca o confirmare a caracterului temporar al L. nr.1. este și faptul că și faptul că, începând cu data de (...), a intrat în vigoare L. nr. 2., privind salarizarea în anul
2011 a personalului plătit din fonduri publice, prin care s-a stabilit că pentru anul
2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Constituționalitatea acestei legi a fost constatată și prin D. C. C. nr.
1655/(...), invocată de recurent.
În ceea ce privește susținerea recurenților în sensul că, în fapt, ar fi trebuit să opereze doar o amânare la plată a acestor drepturi salariale, Curtea constată că aceasta este vădit nefondată, dispozițiile legale fiind clare în acest sens, prevăzând reducerea salariilor cu 25% și nu amânarea, la plată, a acestui procent.
Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, Curtea apreciază că soluția primei instanțe este legală, impunându-se a fi menținută ca atare.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse și a prevederilor art. 3041, art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 1 C. proc. civ., Curtea urmează să respingă ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN N. L.
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C. N. AL P., împotriva sentinței civile nr. 4234/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 decembrie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. | JUDECĂTOR, M. D. |
G., M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: A. S.
