Decizia nr. 10291/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Nr. 10291/2012
Ședința de la 10 D. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. P.
Judecător A. M. C.
Judecător M. S.
G. V. D.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr.1721 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu reclamanta C. M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din
Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1721 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. au fost respinse excepțiile invocate de pârâtele D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M..
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. și, în consecință:
S-a constatat nelegalitatea deciziei de stabilire a taxei de poluare nr.
44926 din (...) emisă de A. F. P. B. M. și a fost obligată pârâta A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B. să restituie reclamantei suma de 690 lei reprezentând taxă de poluare achitată cu citanța seria TS5 nr. 4932952 din (...) cu dobândă legală începând cu (...) și până la restituirea efectivă sumei.
Au fost obligate aceleași pârâte să plătească reclamantei suma de 43,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Analizând cu prioritate excepțiile formulate conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă, tribunalul le-a considerat nefondate și le-a respins având în vedere că la 27 octombrie 2010 reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare, aspect care rezultă din cererea depusă la fila 44, situație în care nici excepția inadmmisibilității acțiunii nu subzistă.
Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei municipiului B. M. suma de
690 lei cu titlu de taxă de poluare, aspect dovedit cu chitanța seria TS5 nr.
4932952 din (...).
Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al U. E., în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.
In contextul celor de mai sus, instanța a considerat că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național.
Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.
Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza O. nr. 5. modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de J. a U. E. în cauza C-
402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O. nr. 5., în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din T., se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu (...).
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R. are un temei legal pentru stabilirea taxei de poluare.
Constatând că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantei a fost înmatriculat pentru prima dată la (...) în Franța, stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime.
Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantei, instanța a acordat dobânda legală prevăzută de art. 3 și 6 din O.G. nr.
13/2011 începând cu data la care a solicitat restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantei a fost apreciată întemeiată și a fost admisă în baza prevederilor art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată și menținerea deciziei de stabilire a taxei de poluare ca legală și temeinică.
În motivarea recursului se arată că luand in discutie Hotararea din 07 aprilie 2011 pronuntata de Curtea E. de J. in cauza C-402/09, hotarare prin care instanta s-a pronuntat asupra prevederilor OUG.5. - stabilind ca fiind obligatorie pentru instanta nationala in procesul de solutionare a cauzei, "Nevoia obiectivă" din litigiul Tatu a fost identificată prin raportare la data emiterii deciziei de aplicare a taxei, (...). Orice reglementare ulterioară în materie nu este relevantă pentru solutionarea dosarului, asa încât descrierea modificărilor aduse OUG 5012008 nu este pertinentă pentru această trimitere preliminară.
În ce priveste solicitarea dobanzii legale fiscale, solicită respingerea acesteia ca neintemeiata, avand in vedere ca taxa pe poluare nu este o taxa fiscala si nu se circumscrie situatiilor limitativ reglementate de art.117 Cod P. F., iar repararea prejudiciului se realizeaza in conditiile dreptului comun - art.1
088 alin.2 cod civil cu aplicarea O.G. nr. 9 / 2000 de la data cererii de chemare in judecata si nu de la data achitarii taxei.
Cu privire la cheltuielile de judecata, solicită respingerea petitului cu privire la cheltuielile de judecata ca fiind inadmisibil astfel cum a fost formulat.
Taxa pe poluare achitata de reclamanta nu a ramas la bugetul de stat, ci potrivit dispozitiilor legale aceasta taxa se vireaza in contul A. F. pentru M. O eventuala culpa procesuala poate fi retinuta in sarcina organului fiscal doar daca prin modul de calcul a taxei pe poluare rcclamanta a suferit un prejudiciu, ori criticile aduse de reclamanta vizeaza insasi actul normativ in baza caruia a fost calculata taxa pe poluare. O. fiscal a avut doar atributii in calculul taxei pe poluare, taxa fiind virata in contul A. F. de M. conform Normelor metodologice emise in aplicarea O. nr. 50 / 2008, iar restituirea taxei pe poluare (si dobanda legala) urmand sa se faca tot de la bugetul A. F. de M.
Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Pe fondul cauzei, curtea reține că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de J. a U. E. a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul U. se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul U. nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Aceleași concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr.
5..
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 T., o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată direct, cu prioritate, încă de la data intrării în vigoare a OUG 5., deci încă de la data de 0(...).
Astfel, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a Curții de J. a U. E. (cauza Simmenthal).
Referitor la obligarea la plata dobânzii
Curtea observă că recurenta se află în eroare cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la dobânda fiscală, întrucât a fost acordată dobândă legală, aspect care lasă criticile recurentei fără temei.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală, iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de această sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura micșorării patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Referitor la cheltuielile de judecată
Contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.274 C.proc.civ., pârâta fiind în culpă procesuală întrucât a încasat o taxă constatată ca fiind nelegală, nu a restituit-o la cerere, astfel că reclamantul a fost nevoit să inițieze prezentul demers procedural pentru a-și recupera suma de bani percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente, iar recursul declarat este nefondat și, în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 și art.312 alin.1 C.proc.civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1721 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. P. A. M. C. M. S.
G. V. D.
Red.C.P./Dact. GC
2 ex/(...)
Jud. primă instanță: V. I.