Decizia nr. 104/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 104/2012
Ședința publică de la 12 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâții C. LOCAL AL M. C. N.
și M. C. N. R. PRIN P., împotriva sentinței civile nr. 1., pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta SC V. & D. A. I. E. S. S., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale reziliere contract de concesiune.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta intimată, avocat P. O.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către învederează} faptul că recursul este timbrat, iar la data de (...), intimata a depus la dosar note de ședință, iar recurentul note scrise, un exemplar de pe acestea comunicându-se cu reprezentantul intimatei.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei, cu privire la toate aspectele.
Reprezentantul intimatei arată că în prezenta cauză trebuie analizată atât sub aspectul naturii juridice a actului, cât și sub aspectul legalității hotărârii de reziliere.
Sub aspectul naturii juridice a actului arată că prima instanță în mod corect s-a pronunțat, considerându-se competentă să soluționeze cauza. Arată de altfel faptul că, în această chestiune, doctrina s-a pronunțat în sensul unui partaj de competență, în care calitatea bunului nu constituie un element hotărâtor. Pornind de la definiția actului administrativ ";…lucrări de interes public..."; arată că obiectul concesiunii este impus de administrație și are ca scop satisfacerea unui interes public. În contractul de concesiune există stipulată clauza de denunțare, în raport de un interes public mai important, apreciind că natura juriuidcă a actului se circumscrie contenciosului administrativ.
Arată de altfel că și hotărârea de reziliere este un act administrativ, în cuprinsul căreia se disimulează un act de denunțare, care este consecința unui exces de putere. Pe fondul recursului, pârâții aduc o serie de critici vagi.
În analiza legalității actului atacat, reprezentantul intimatei descoperă trei condiții care sunt încălcate. În primul rand, condiția competenței a fost încălcată, precizând că regula, în material rezilierii este aceea că, competența este judiciară. În acest sens, concedentul a procedat la rezilierea unilaterală a contractului de concesiune, cu încălcarea competenței instanței judecătorești. Posibilitatea rezilierii unilaterale a contractului de concesiune subzista în ipoteza îndeplinirii condiției pactului comisoriu expres din contract, iar competența concedentului se năștea, în această ipoteză, după expirarea termenului de 30 zile, prevăzut în contract.
În al doilea rand, arată că procedura rezilierii are un caracter esențial.
Clauza contractuală cu valoare de pact comisoriu expres este menită și își are rațiunea tocmai în garantarea drepturilor particularului.
În al treilea rand, cauza. Apreciază că rezilierea a avut o cauză ilicită. În acest context, trebuie văzut dacă obligația de edificare a unui motel avea sau nu un character esențial. Arată că sub acest aspect, nu se cunoaște esența acestei obligații, în sensul că obligația viza doar edificarea motelului, sau și darea în funcțiune a acestuia. Arată că la dosar sunt depuse actele de carte funciară, care fac dovada edificării, chiar dacă în cuprinsul acestora construcția figurează ca având o altă utilitate, apreciind că s-a realizat condiția edificării.
Analizând voința administrației, în raport de contract și de derularea acestuia de-a lungul timpului, rezultă faptul că aceasta nu a fost interesată dacă există sau nu un motel, aspect ce rezultă de altfel din cuprinsul interogatoriului administrat în cauză, singurul interes existent în tot acest timp fiind acela de încasare a plății redevenței, plată care a și făcut de altfel obiectul unor executării silite.
Apreciază că actul administrativ a fost emis cu rea-credință. Buna credință rezultă din coerența și previzibilitatea conduitei administrației publice, însă conduita imprevizibilă a acesteia induce idea că motivul de reziliere nu este decât un pretext, în rezolvarea unei posibile situații litigioase ivite în legătură cu o parcelă de teren învecinată, concesionată în favoarea Optilens, parcelă care se suprapune parțial în acte, peste parcela reclamantei.
Din toate aceste considerente, reprezentantul reclamantei solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1272 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost admisă cererea formulată de reclamanta S. V. & D. A. I. E. S. S. C.-N. împotriva pârâților C. Local al M. C.-N. și M. C.-N., cu sediul în C.-N. și în consecință s-a anulat Hotărârea C. Local al municipiului C.-N. nr.456/(...).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Între părți s-a încheiat contractul de concesiune nr.20831/(...), modificat ulterior sub aspecte neesențiale, cu privire la terenul situat în C. - N., B. 21 D.
1918, f.n. jud. C., pe o perioadă de 99 de ani, obligațiile asumate de reclamantă fiind, conform caietului de sarcini, realizarea unui service auto, magazin, spații producție, motel.
Prin HCL 8456/(...) s-a dispus retragerea concesiunii și rezilierea unilaterală a acestui contract, raportat la art.10.c.1 și 10.c.3, în preambulul acestui act făcându-se referire la referatul nr.157743/(...) al Direcției patrimoniului municipiului și evidența proprietății. A. referat face, de asemenea, trimitere la efectuarea unei verificări în teren de către P. C. la o dată neprecizată, care a constatat că nu a fost respectat obiectul concesiunii (fără alte detalii), s-a constatat că pe terenul concesionat s-a constatat existența unui imobil - construcție înscris în CF 1. în care funcționează un centru de colectare fier vechi și în fapt nu există nici service auto, nici motel și nici activități productive.
S-a făcut dovada, ulterior adoptării acestei HCL, că reclamanta a construit motelul prevăzut în caietul de sarcini, înscris în CF 1. C. - N. (construcție compusă din demisol - două depozite, birou, trei hale atelier, parter - magazin, depozit și birou de primire, casa scării, etaj - casa scării și 15 încăperi), fapt pe care pârâtul l-a considerat lipsit de relevanță, întrucât rezilierea ar fi operat de drept, astfel că executarea ulterioară nu mai poate împiedica constatarea rezilierii.
Cu privire la acest aspect, instanța observă că, potrivit art.10.c.1 din contract, concesiunea se retrage și contractul se reziliază în cazul în care concesionarul nu respectă obligațiile asumate prin contract, constatarea făcându-se de organele de control autorizate, iar, conform art.10.c.3, concedentul va rezilia contractul numai după notificarea intenției sale concesionarului, cu precizarea cauzelor care au determinat-o. Deși la alin.2 al acestui articol se precizează că rezilierea va opera „din plin drept"; la expirarea unei perioade de 30 de zile de la notificare, dacă concesionarul nu își îndeplinește obligațiile în acest interval, instanța apreciază că această clauză nu echivalează cu un pact comisoriu de ultim grad, întrucât regula fiind rezilierea judiciară, excepția trebuie să fie prevăzută în mod neechivoc. De altfel, chiar pârâtul a procedat ca și cum ar fi fost nevoie de manifestarea părților de voință pentru a interveni rezilierea, întrucât prin HCL contestată s-a
„aprobat rezilierea";, iar reclamanta a fost chemată la sediu pentru a semna
„actul de reziliere";.
În speță, clauzele contractuale conduc spre concluzia că rezilierea este condiționată de punerea reclamantei în întârziere în condițiile art.10.c.3. De asemenea, instanța constată că în speță nu este invocat vreun interes public care să pună pe un plan secundar principiul libertății contractuale (de altfel, terenul este proprietate privată a statului - art.1.2 din caietul de sarcini, iar obiectivul nu era de interes public), astfel că instanța va verifica condițiile
„clasice"; ale rezilierii, respectiv să existe o neexecutare esențială imputabilă a obligațiilor ce revin părții care să fi fost pusă anterior în întârziere.
Raportat la clauzele contractului de concesiune, instanța apreciază că aceste condiții nu sunt îndeplinite, față de cuprinsul notificării nr.121459/451.1/(...) adresate reclamantei (fila 16) și care nu arată în concret cauzele care au determinat intenția concedentului de a rezilia contractul, respectiv nerespectarea căror anume obligații contractuale i se reproșează reclamantei, pentru ca aceasta să-și poată formula o apărare concretă, specifică, și pentru ca aceasta să poată, eventual, să-și îndeplinească respectivele obligații în termenul de 30 de zile. A. mod de a proceda s-ar fi impus cu atât mai mult cu cât timp de 14 ani autoritățile nu au considerat ca fiind esențiale alte obligații asumate de reclamantă în afară de plata redevenței. Obligația autorității publice de a-și motiva intenția de reziliere conform art.10.c.3, cu arătarea în concret a elementelor avute în vedere, ar fi permis reclamantei a evalua temeiurile și efectele acesteia și a se conforma dacă ar fi considerat oportun.
Prin această notificare, pârâtul a plecat de la premisa că reclamanta nu și- a îndeplinit nicio obligație și i-a solicitat acesteia să facă dovada contrară, fără a preciza care sunt deficiențele concrete imputate.
Instanța a mai reținut și faptul că pe terenul concesionat se află clădirea înscrisă în CF 1. C. - N. (fapt față de care nu prezintă importanță lipsa autorizației de construire), în care funcționează un centru de colectare fier vechi conex activităților gen service auto/centru de casare auto/parc auto. Din fotografiile depuse rezultă și existența, necontestată de pârât, a motelului prevăzut în caietul de sarcini, chiar dacă acesta a fost realizat ulterior.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a reținut că nu se impunea rezilierea contractului de concesiune nr.20831/1995, nefiind dovedită o neexecutare esențială a obligațiilor contractuale din partea reclamantei, astfel că a admis cererea și a dispus anularea HCL 4..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții C. LOCAL AL M. C. N. și
M. C. N., solicitând modificarea sentinței atacate cu respingerea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamant.
În motivarea recursului pârâții au arătat că sentința recurată, este fundamental greșită. Astfel, ea analizează problema anulării hotărârii consiliului local privind retragerea concesiunii prin prisma existenței sau nu a unei neexecutări a unei obligații esențiale de către reclamantă.
Astfel, în esenta, instanta a stabilit ca fata de cuprinsul notificarii nr.
121459/451.1/(...), nu sunt indeplinite conditiile "c1asice" ale rezilierii și anume, nu este dovedita o neexecutare esentiala a obligatiilor contractuale din partea reclamantei.
Insa, în raport de prevederile contractuale și de starea de fapt reala, avuta în vedere la data adoptarii actului administrativ contestat, contrar celor retinute de instanta de fond, sunt indeplinite conditiile legale pentru retragerea concesiunii, hotararea C. local fiind atat legala cat și intemeiata.
In anularea hotararii C. local, cauza pronuntarii unei hotarari judecatoresti în acest sens trebuie sa o constituie, de lege lata, ilegalitatea actului administrativ existenta la momentul emiterii sale.
Actul administrativ contestat a fost emis în conditiile legii, în limitele competentei organului administrativ, cu respectarea procedurii legale și în conformitate cu norma speciale pe care o pune în aplicare, în cazul de fata prevederile contractului de concesiune incheiat intre rec1amanta în calitate de concesionar și C. Local al mun. C.-N. în calitate de concedent.
Contractul de concesiune nr. 20831 incheiat la (...), avand ca obiect concesionarea terenului situat în municipiul C.-N., B. 1 D. 1918 f.n., în suprafata de 3500 mp, inscris în CF nr. 1. C., nr. top. 23924/1/2 și nr. top.
23925/1/2 în scopul realizarii obiectivului de investitie service auto, magazin, spatii productie, motel, în termenul prevazut la art. 2 din contract, a stabilit în art. art. 10.c. coroborate cu ari. 5.3.1 și 5.3.3 din caietul de sarcini:
" 10.c.l. Concesiunea se retrage și contractul se reziliaza în situatia în care concesionarul nu respecta obligatiile asumate prin contract, constatarea facandu-se de organele de control autorizate.
10.c.3 Concedentul va putea rezilia contractul numai dupa notificarea intentiei sale concesionarului, cu precizarea cauzelor care au determinat-o. Rezilierea va opera de plin drept, la expirarea unei perioade de 30 de zile de la notificare, daca concesionarul nu isi indeplineste obligatiile în acest interval. "
Prin notificarea comunicata concesionarului în data de (...), în urma controlului efectuat de catre serviciul de specialitate din cadrul P., se arata ca potrivit contractului de concesiune, rec1amanta avea obligatia realizarii obiectivului de investitie prevazut în caietul de sarcini și i se solicita concesionarului sa comunice modul în care au fost respectate clauzele contractuale, respectiv actele prin care sa faca dovada realizarii obiectivelor. De asemenea, se stipuleaza în mod expres, în partea finala, faptul ca "prezenta se constituie intr-o ultima incercare de reconciliere, [. . .], respectiv în notificare prevazuta în art. 5.3. 1 și 5.3.3 al caietului de sarcini ", urmand ca în caz de neconformare în termen de 30 de zile, contractul va fi reziliat de drept conf. art. 1 O.c.l, prin retragerea concesiunii.
Asa cum a aratat și la fond, aceasta solicitare a ramas fara raspuns, concesionarul neintelegand sa depuna diligente în a oferi lamuriri și a face dovada indeplinirii obligatiilor contractuale.
In concret, pe terenul concesionat nu functioneaza nici în prezent obiectivele prevazute in caietul de sarcini.
Prin clauza cuprinsa în teza finala din art. 10.c.3 se stabileste astfel ca în situatia în care concesionarul nu își executa obligatiile pana la un anumit termen, contractul este rezolvit de plin drept, aceasta reprezentand, în fapt, un pact comisoriu de gradul I.
In acest caz, conform determinarilor doctrinare, instanta de judecata nu este competenta nici sa acorde un termen de gratie debitorului și nici sa se pronunte referitor la oportunitatea rezilierii.
Consideră ca atunci cand instanta decide sa intervina și sa faca un control de oportunitate asupra unui act administrativ, ea trebuie sa actioneze cu maximum de vigilenta.
Or, în prezenta speta, instanta a omis sa observe ca pactul comisoriu de grad III prevazut la art. 10.c.3 din contract, acceptat de reclamanta prin semnarea contractului, dă legitimitate și temeinicie hotărarii consiliului local, prin care, constatandu-se neindeplinirea obligatiei de realizare a obiectivelor prevazute în caietul de sarcini (potrivit actului de control efectuat de catre inspectorii din cadrul S.ui C. U. și disciplina în constructii, n.i. nr.
4344/303.1/481/(...), se mentioneaza ca în loc de investitia aprobata - service auto, magazin, spatii productie, motel - pe terenul concesionat în suprafata de
2500 mp, s-a constatat existenta unui centru de colectare fier vechi și a unui parc auto - vanzari autoturisme), s-a dispus rezilierea contractului și retragerea concesiunii, fara interventia instantei de judecata. Asa cum reiese din probatoriul administrat și din sustinerile facute în fata tribunalului, insasi reclamanta a recunoscut în mod expres ca lata rezilierii contractului de concesiune nu isi executase obligatia privind functionarea unui motel, asa cum si-a asumat prin semnarea contractului.
Instanta fiind sesizata cu cererea de anulare a hotararii consiliului local a coestatat în mod eronat ca reclamantului nu i se poate imputa neexecutarea unei obligatii esentiale și ca paratul C. Local nu avea competenta sa rezilieze unilateral contractul, fiind incalcate astfel atributiile puterii judecatoresti.
Fata de cele ce preced, consideră ca instanta de fond a pronuntat o hotarare nelegala și prin urmare, în temeiul art. 312 c.pr. civ., solicitam onoratei instante admiterea recursului.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 14 noiembrie 2011 reclamanta S. V. & D. A. I. E. S. S. C.-N., a solicitat respingerea recursului formulat de pârâții C. Local al mun. C.-N. și M. C.-N. ca neîntemeiat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 1272/(...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...);
În motivare, reclamanta a arătat următoarele:
1. Criticile aduse de recurenti hotărârii pronuntate de instanta de fond. . recursul introdus în prezenta cauză se critică hotărâre a atacată prin raportare la dispozițiile cuprinse în art. 304 pct. 3 și 9 și art. 3041 C.pr.civ. În motivarea căii de atac se arată faptul că sunt îndeplinite condițiile pentru retragerea concesiunii deoarece prin notificarea comunicată subscrisei în data de (...), în urma controlului efectuat de către serviciul de specialitate din cadrul P., avea obligația realizării obiectivului de investiție prevăzut în caietul de sarcini și i se solicită să comunic modul în care au fost respectate clauzele contractuale. Apoi se arată că nu a depus diligențe în a oferi lămuriri și a face dovada îndeplinirii obligațiilor contractuale, iar în concret pe terenul concesionat nu funcționează nici în prezent obiectivele prevăzute în caietul de sarcini.
De asemenea se mai arată faptul că prin clauza inserată în teza finală din art. 10.c.3 din contractul de concesiune, se stabilește că în situația în care concesionarul nu își execută obligațiile până la un anumit termen, contractul este rezolvit de plin drept, acesta reprezentând, în fapt, un pact comisoriu de gradul I. Or, în speță instanța de fond a omis să observe că pactul comisoriu de gradul III dă legitimitate și temeinicie HCL nr. 456/(...), prin care s-a constat neîndeplinirea obligației de realizare a obiectivelor prevăzute în caietul de sarcini, s-a dispus rezilierea contractului și retragerea concesiunii, fără intervenția instanței de judecată. În același context se mai prezintă că potrivit actului de control efectuat de S. C. U. și disciplină În construcții nr.
4344/303.1/481/(...) se menționează că în loc de investiția aprobată (service auto, magazin, spații producție, motel) - pe terenul concesionat s-a constat existența unui centru de colectare fier vechi și a unui parc auto - vânzări autoturisme și că reclamanta a recunoscut că la data rezilierii contractului nu era executată obligația privind funcționarea unui motel.
2. Netemeinicia recursului introdus în prezentul dosar. a) Cu privire la nerespectarea procedurii de notificare a intenției de reziliere a contractului de concesiune
Pentru a se putea prevala de dispozițiile cuprinse în pct. 10.c.3 din contractul de concesiune, respectiv pct. 5.3.3 din caietul de sarcini, referitoare la încetarea contractului prin retragere, concedentul trebuie să îndeplinească procedura notificării concesionarului.
În speță, concedentul susține că și-a notificat intenția de retragere a contractului prin intermediul A. nr. 121549/(...). Însă, acest înscris nu îndeplinește cerințele notificării prevăzute de contractul de concesiune și nu poate sta la baza rezilierii unilaterale a contractului. Adresa nu o notifică cu privire la existenta vreunei obligatii nerespectate pe care să o someze să o execute în 30 de zile, sub sancțiunea rezilierii unilaterale a contractului. Cu alte cuvinte, deși face referire la o eventuală retragere a concesiunii, notificarea nu cuprinde motivele care stau la baza acestei intenții. Argumentele aduse în acest sens sunt următoarele:
• adresa nu numai că nu precizează care anume dintre obligațiile concesionarului nu au fost respectate, dar nici măcar nu invocă constatarea de către concedent a nerespectării vreunei obligații. Or, pentru a se produce rezilierea de drept la expirarea celor 30 de zile de la notificare, trebuia ca din notificare să rezulte clar comportamentul sau omisiunea care i se impută concesionarului, pentru a putea constata ulterior că, deși a fost somat cu privire la intenția de a-l sancționa pentru neîndeplinirea respectivei obligații, concesionarul nu a trecut la executare.
• termenul de 30 de zile la care face referire este acordat prin somație nu pentru executarea obligațiilor nerespectate, ci pentru comunicarea modului în care au fost respectate clauzele contractuale, în principal obiectul concesiunii, precum și autorizațiile de construcție.
• adresa se referă la ambele contracte de concesiune ale reclamantului în mod global, deci nici măcar nu indică clar contractul care în opinia concedentului nu a fost respectat.
• expresiile folosite, "modul în care au fost respectate clauzele contractuale", "în principal obiectul concesiunii", " dovada realizării obiectivelor prevăzute", sunt extrem de vagi, ceea ce trimite la concluzia că adresa poate fi doar o primă chemare la o discuție cu privire la derularea contractelor, urmând ca, dacă se va constata vreo obligație neexecutată, să se pună problema deciziei privind soarta contractului, în funcție de gravitatea acesteia.
În concluzie, adresa nr. 12549/451.1/(...) nu cuprinde intenția de reziliere pentru neîndeplinirea unei obligații concrete în termen de 30 de zile. Cu privire la o eventuală reziliere, adresa menționată nu aduce decât o reamintire a clauzelor contractuale cu privire la posibilitatea abstractă de reziliere dacă obligațiile, obiectul sau obiectivele contractului nu sunt respectate.
Prin urmare nu se poate susține că s-a îndeplinit notificarea intenției de reziliere, în vederea respectării procedurii stipulate în prevederile de la pct.
10.c.3 din contract. b) Cu privire la pactul comisoriu de gradul III invocat de recurenți.
Principalul argument adus de intimații-recurenți în vederea modificării hotărârii din fond se referă la faptul că în teza finală din pct. 1O.c.3 din contractul nr. 20831/(...) este inserat un pact comisoriu de gradul III și prin urmare instanța nu trebuia să facă un control de oportunitate asupra actului administrativ.
Contrar acestei susțineri, chiar dacă admitem existența unui pact comisoriu de gradul III în cuprinsul dispozițiilor art. 10.c.3 din contractul de concesiune, instanța trebuie să verifice în ce măsură sunt îndeplinite condițiile pentru a constata aplicabilitatea clauzei de reziliere unilaterală.
Or, așa cum a arătat mai sus (pct. a», concedentul nu a respectat cerința notificării corespunzătoare a intenției de reziliere. Cum adresa nr. 121549/(...) nu reprezintă o notificare prealabilă a concesionarului cu privire la obligațiile neexecutate, recurenții nu pot susține faptul că rezilierea a operat de plin drept. Nu s-a realizat notificarea prealabilă a concesionarului cu privire la obligațiile neexecutate, procedură obligatorie pentru a opera ulterior pactul comisoriu de gradul I.
În plus, așa cum a reținut și instanța de fond, este discutabil dacă în art. 10.c.3 avem stipulat un pact comisoriu de I. Mai ales că din comportamentul pârâtului, în vederea rezilierii contractului a înțeles să trimită Adresa nr. (...).10.2009 prin care i-a solicitat să se prezente la sediul P. "în vederea semnării actului de reziliere a contractului de concesiune nr. 20831/(...) ... " iar în HCL nr. 4. s-a stipulat ,,s-a aprobat rezilierea ... " aspecte ce inevitabil duc la interpretarea dată de instanța de fond, și anume că rezilierea este una judiciară. Inclusiv concedentul, prin actele emise cu privire la reziliere, nu a înțeles să se prevaleze de așa-zisul pact comisoriu de gradul III inserat în contractul de concesiune. c) Cu privire la desfășurarea contractului de concesiune.
Contrar celor susținute de recurenți, instanța de fond nu a analizat aspecte ce țin de oportunitatea actului administrativ, ci a analizat aplicabilitatea clauzei inserată în pct. 10.c.3. din contractul de concesiune raportat la modalitatea de desfășurare a contractului de concesiune.
Bunul concesionat face parte din domeniul privat al mun. C.-N., iar pentru a-l valorifica autoritățile l-au concesionat în special în scopul obținerii redevenței. A. aspect rezultă din faptul că pe de o parte, contractul de concesiune a fost încheiat în perioada anilor "90, în care statul urmărea în special obținerea de venituri la buget, iar pe de altă parte, din modul de stabilire a platei redevenței - achitarea în întregime în primii 25 de ani, în condițiile în care contractul s-a încheiat pe 99 de ani.
Astfel, obligația principală a concesionarului din perspectiva administrației este plata redevenței, ceea ce constituie, de altfel, regula în privința concesionării bunurilor proprietate privată. în aceste condiții, criticile aduse de concedent cu privire la neexecutarea obligației de a exploata obiectivul după punerea în funcțiune lezează interesul public rămâne fără fundament.
În plus, în perioada în care administrația și-a recuperat creanțele pe care le avea împotriva subscrisei, aceasta nu a considerat necesar a urmări modul în care executăm concesiunea. Astfel, executarea obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini, impuse reclamantei, nu a reprezentat pentru concedent un element esențial nici măcar în momentul în care întârziasem cu plata redevenței și a impozitelor pe teren. Cu atât mai puțin aceste obligații pot prezenta o importanță suficientă pentru administrație, astfel încât să determine rezilierea contractului, atunci când toate obligațiile pecuniare ale subscrisei erau executate.
Mai mult, această condiție, a caracterului esențial al obligației neexecutate trebuie analizată din prisma concedentului, fiind necesar a se stabili dacă, din punctul acestuia de vedere, obligația neexecutată este suficient de importantă pentru a-l determina să renunțe la contract.
A. demers poate fi realizat doar luând în considerare atitudinea părții cocontractante pe parcursul derulării relațiilor contractuale. Astfel, timp de 14 ani, comportamentul concedentului s-a caracterizat printr-o pasivitate totală cu privire la executarea obligațiilor contractuale, cu excepția plății redevenței, în ciuda faptului că este obligat inclusiv prin contract "să urmărească mersul lucrărilor de construcții la obiectivul ce se va realiza pe terenul concesionat"
(art. 13.3).
În consecință, este greu de crezut că timp de 14 ani neobținerea avizelor necesare exploatării obiectivului i-a fost indiferentă administrației pentru ca mai apoi, subit, să dobândească o asemenea importanță care să justifice aplicarea celei mai grave sancțiuni pentru neexecutarea unui contract, rezilierea.
Având în vedere că aspectul esențial pentru concedent a fost acela de a-și încasa redevența (obligație pe care subscrisa am executat-o!!) cât și faptul că în prezent pe terenul concesionat se află imobilul-clădire în care funcționează un service auto/centru de casare auto/parc auto cât și un motel (chiar dacă acesta a fost edificat ulterior) apreciem că soluția rezilierii contractului de concesiune este una mult prea drastică.
Raportat la toate considerentele expuse mai sus, cât și cele din scriptele depuse în fața instanței de fond, apreciază că recursul este nefondat iar soluția pronunțată prin S. civilă nr. 1272/(...) a T.ui C. trebuie menținută ca temeinică și legală.
La data de 22 noiembrie 2011 reclamanta S. V. & D. A. I. E. S. S. C.-N., a înregistrat note scrise, prin care a înțeles să invoce un motiv nou de nulitate a HCL de reziliere unilaterală a contractului de concesiune nr. 20831/(...), încheiat între reclamantă și pârâți: încălcarea competenței organ ului administrativ.
În motivare reclamanta a arătat despre competenta de a rezilia contract de concesiune din speță:
1. Art. l0.c.1. din contract stipulează retragerea concesiunii și rezilierea contractului "în situația în care concesionarul nu respectă obligațiile asumate prin contract, constatarea făcându-se de organele de control autorizate". Aceasta reprezintă norma generală care reglementează materia rezilierii contractelor. Și, întrucât nu se specifică nimic despre tipul rezoluțiunii, deducem că aceasta rămâne judiciară. În consecință, în principiu competența de a rezoluționa contractul de concesiune îl are instanța de judecată.
2. Apoi, potrivit art. l0.c.3., "concedentul va putea rezilia contractul numai după notificarea intenției sale concesionarului, cu precizarea cauzelor care au determinat-o.
Rezilierea va opera din plin drept, la expirarea unei perioade de 30 de zile de la notificare, dacă concesionarul nu își îndeplinește obligațiile în acest interval". Aceasta este o normă specială, derogatorie de la "dreptul comun" din speță (art. 10.c.1.), care instituie practic posibilitatea unei rezoluțiuni convenționale (doar în favoarea concedentului). Așadar, în anumite situații, concedentul are el însuși competența de a emite actul unilateral de reziliere a contractului.
3. Dintr-o altă perspectivă, competența este acea calitate pe care trebuie să o aibă autorul de fapt al unui act juridic, pentru ca el să poată dobândi și calitatea de autor de drept al actului 1. În cazul acesta, C. Local al M. C.-N. este autorul de fapt al HCL nr. 4..(...), act administrativ unilateral prin care se reziliază contractul de concesiune pus în discuție, însă nu și autorul de drept al acestuia, calitate pe care ar putea să o obțină doar în cazul în care ar îndeplini cumulativ toate condițiile enumerate de art. l0.c.3. și anume: a) anterior declarației de reziliere să formuleze o notificare către reclamantă (concesionar ); d) notificarea să conțină intenția de a rezilia contractul, e) notificarea să precizeze cauzele care au determinat această intenție; f) să se scurgă un termen de grație de 30 de zile (în favoarea concesionarului) de la comunicarea notificării e) în acest răstimp concesionarul să nu își fi îndeplinit obligațiile pretinse prin notificare.
4. Or, prin notificarea făcută de către M. C.-N., prin D. patrimoniului municipiului și evidența proprietății serviciului administrare terenuri, pârâta doar reiterează clauzele contractuale din contractul de concesiune. La o simplă lectură se observă că această notificare nu întrunește condițiile cerute de reglementările din contract. În cazul în care administrația avea o asemenea intenție (de reziliere), aceasta trebuia să fie neechivocă, expresă și lipsită de orice dubiu. Notificarea primită de subscrisa nu conține nici intenția de reziliere a contractului și, implicit, nici cauzele care au stat la baza acesteia. În consecință, subscrisa nu am avut la dispoziție nici termenul de 30 de zile pentru a remedia eventuala neexecutare, pentru că știa ce trebuie să remedieze.
5. În concluzie rezilierea contractului de concesiune anterior menționat s-a făcut cu incălcarea regulilor privitoare la: a) competenta materială: întrucât în speță nu au fost îndeplinite condițiile impuse de art. l0.c.3. din contract, competența în ceea ce privește rezilierea contractului rămâne a fi reglementată de art. l0.c.1; prin urmare, instanța de judecată este singura care poate constata rezilierea contractului. b) competenta temporală. Chiar dacă am admite ideea că, în abstract, concedentul are competența de a emite actul de reziliere unilaterală, vom observa că, în lipsa unei notificări regulate, încă nu s-a născut dreptul de reziliere, căci, așa cum a arătat mai sus, numai după scurgerea termenului de
30 de zile prevăzut de art. 10.c.3., pârâta ar putea hotărî rezilierea pe cale unilaterală a contractului. Astfel, nu rămâne decât să constată faptul că pârâtul C. Local al M. C.-N. a emis HCL nr.456/(...) cu încălcarea competenței temporale.
B. Condiția competenței este de ordine publică. Consecințe.
Una dintre trăsăturile competenței este caracterul de ordine publică al acesteia. Una dintre cele mai importante consecințe ale acestui caracter constă în posibilitatea de a fi invocată în orice moment al unui litigiu de contencios administrativ, chiar și în recurs, fază procesuală în care se află reclamanta.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
1. La termenul din 17 noiembrie 2011 (f. 15) Curtea a pus în discuția contradictorie a părților, din oficiu, ca motiv de ordine publice, conform art. 306 alin. 2 rap. la art. 304 pct. 3 C.pr.civ, necompetența materială a instanței de forn, raportat la natura juridică a actului contestat.
În analiza acestui motiv de recurs, Curtea are în vedere, față de explicațiile și poziția procesuală exprimată în acest sens exclusiv de reclamanta intimată, că motivul de recurs nu este întemeiat.
Astfel, obiectul acțiunii introduictive de instanță a fost format din cererea de anulare a H. C. Local al municipiului C.-N. (HCL) nr. 456 din (...) prin care s-a hotărât rezilierea contractului de concesiune nr. 20831/(...) având ca obiect terenul situat în C.-N., B-dul 1 D. 1918 f.n. înscris în CF nr.
1. C.-N. nr. top. 23924/1/2 și 23925/1/2.
Din economia clauzelor contrcatuale se poate desprinde concluzia că această convenție a fost încheiată sub imperiul Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea lucuințelor, bunul concesionat aflându-se în proprietatea privată a municpiului C.-N..
Cu toate că bunul se află în domeniul privat al unității administrativ teriotriale, Curtea reține că scopul încheierii contractului pentru concedent, administrația publică, a fost de a se realiza o lucrare de interes public.
Și este așa, deoarece prin realizarea concesiunii s-a urmărit realizarea unie investiții în beneficiul comunității, stabilirea obiectivului contrcatului fiind realizată exclusiv de administrație.
Cele ce precedă, inidcă în mod elocvent că în cauză avem de-a face nu cu un simplu contrcat încheiat de administrație și particular de punere în valoare a unui bun proprietate privată ci cu un contrcat prin care administrația publică a urmărit realizarea unei lucrări de interes public.
Că este așa, mai rezultă și din clauzele contractuale, în special cele de reziliere exorbitante pentru poarticularul concesionar, mai precis s-a stipulat posibilitatea denunțării unilaterale pentru cauze de interes public, specifice dreptului administrativ.
Din acesată perspectivă, se poate constata că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 be aflăm în prezența unui contrcat încheiat de autoritatea publică cu un particular prin care are ca obiect executarea unei lucrări de interes public.
Deși legea îl asimilează cu actul administrativ unilateral un astfle de contrcat are regimul juridic al contrcatului administrativ.
Or, conform art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 instanta de contencios administrativ este competenta sa solutioneze litigiile care apar in fazele premergatoare încheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de aplicarea si executarea contractului administrativ.
Din această perspectivă, aparține competența materială a instanței de contencios administrativ pentru litigiul care are ca obiect verificarea legalității actului unilateral de reziliere a autorității publice concedente, independent de calificarea în sine a naturii juridice a actului prin care s-a hotărât rezilierea.
Față de cele ce precedă, Curtea reține că instanța de fond a statuat asupra litigiului dedus judecății cu respectarea regulilor de competență materială, astfel că motivul de recurs pus în discuțșie din oficiu de către instanța de recurs s-a dovedit a fi nefondat și va tratat ca atare.
2. Cu referire la criticile formulate de recurenți printr-un demers unic, comun, Curtea reține următoarele:
2.1 Privitor la temeincia și legalitate actului de reziliere a contractului este necesar să se facă o evaluare a termenilor contractuali prin care s-a prevăzut autorizarea concedentului pentru a denunța unilateral contractul.
Astfel, prevederile contrcatuale, analizate de altfel și de instanbța de fond, sunt cele oglidite în art. 10 pct. 10. c. 1. și respectiv 10. c.3. precum și pct. 5.3.3 din caietul de sarcini.
Astfel, conform clauzei inserate la art. 10 pct. 10.c.1. concesiunea se retrage și contrcatul se reziliază în situația în care concesionarul nu respectă obligațiile asumate prin contract, constatarea făcându-se de organele de control.
Mai apoi, în art. 10 pct. 10.c.3, coroborată cu stipulația de la pct. 5.3.3 din caietul de sarcini, s-a prevăzut că: concedentul va putea rezilia contractul numai după notificarea intenției sale, concesionarului, cu precizarea cauzelor care au determinat-o.
Rezilierea va opera de plin drept, la expirarea unei perioade de 30 de zile de la notificare, dacă concesionarul nu-și îndeplinește obligațiile în acest interval.
Cu referire la procedura prin care s-a hotărât rezilierea contrcatului, Curtea reține că apărarea recurenților conform căreia concedentul și-a notificat intenția de retragere a contrcatului prin intermediul A. nr. 121549/(...) nu este corectă.
Prin adresa nr. 121549/(...) (f. 16 dos. fond) intimata este somată ca în termen de 30 de zile de la primirea actesteia să comunice modul în care au fost respectate clauzele contractuale, în principal obiectul concesiunii, precum și autorizațiile de construire emise în acest sens.
În conținutul adresei nu se indică practic existența unei obligații care nu a fost respectată și care urma să fie remediată în termenul de 30 de zile așa cum impunea art. 10 pct. 10.c.3. din contract.
Pe de altă parte, adresa la care concedeentulo face referire nu conține vreo constatare a organului de control cu referire la nerespectarea vreunei obligații contractuale, termenul de 30 de zile menționat în somația nu este prevăzut pentru executarea obligațiilor nerespectate conform procedurii prevăzute în contract ci pentru comunicarea modului în care au fost respectate clauzele contractuale, în principal obiectul concesiunii, precum și autorizațiile de construire emise în acest sens.
Mai mult adresa conține referirea la ambele contrcate de concesiune neindicându-se precis care clauze contrcatuale din fiecare contract nu a fost respectate.
Deși, contrar celor susținute de intimată în apărare, adresa conține intenția de reziliere, mai precis de încetare a contractului prin retragerea concesiunii, indicându-se și textele relevante din contract, intenție vagă și generală deoarece actul în sine nu poate fi calificat ca act premergător dispunerii rezilierii întrucât, așa cum s-a relevat mai sus, aceasta nu are valoarea unei notificări în sensul prevederilor contractuale analizate punctual în precedent.
Așa fiind, Curtea reține că motivul de recurs axat pe nerespectarea procedurii de notificare a intenției de reziliere a contractului de concesiune, grașit validat de instanța de fond, este neîntemeiat.
2.2 Cât privețte critica referitoare la calificarea clauzei inserate în contract la art. 10 pct. 10.c.3 ca un pact comisoriu de gradul III, Curtea reține următoarele:
Pactul comisoriu de gradul al III-lea constă în clauza prin care se prevede că în cazul în care una din părți nu execută obligațiile sale până la un anumit termen , contrcatul este desființat/rezolvit de plin drept.
Într-o atare situație, instanța nu este competentă să acorde termen de grație debitorului, în contrcatele civile, și nici să se pronunțe referitor la oportunitate rezilierii.
Pe de altă parte, nu este necesară punerea în întârziere în contrcatele comerciale și în contrcatele civile în care legea prevedee că debitorul este de drept în întârziere.
Examinând clauza inserată în contract la art. 10 pct. 10.c.3 se deduce că prealabil rezilierii de plin drept prevăzută la alineatul al doilea creditorul concedent trebuia să-l notifice pe debitorul concesionar, notificare care echivalează cu procedura punerii în întârziere.
De altfel, voința părților a fost aceea de a înlătura efectul rezilierii de plin drept, prin îndeplinirea eventualei obligații contrcatuale impusă de concedent prin notificare în termenul de 30 de zile.
Altfel spus, rezilierea de plin drept nu opera în condițiile doctrinare specifice unui pact comisoriu de gradul III ci era condiționată de punerea în întârziere a debitorului sub forma și cu respectarea procedurii expres prevăzute la primul alineat al clauezi inserate la pct. 10.c.3.
Nefiind îndeplinită cerința notificării, așa cum a fost mai înainte evaluată, nici împrejurarea activării clauzei referitoare la rezilierea de plin drept nu este prezentă în speță.
Mai apoi, așa cum a relevat chiar instanța de fond, se pune problema dacă în realitate concedentul a înțeles să interpreteze clauza ca fiind un pact comisoriu de gradul III, de vreme ce prin adresa nr. 2../(...) a solicitat concesionarului acordul la reziliere iar ulterior prin HCL nr. 4. s-a stipulat că se aprobă rezilierea. Or, toate aceste elemente converg spre concluzia judicios trasă de instanța de fond, că în cauză am putea vorbi de o reziliere judiciară cu atât mai mult cu cât concedentul nu a înțeles să se prevaleze formal de clauza de reziliere inserată la pct. 10.c.3. din contract.
Nu în ultimul rând, față de probele dosarului Curtea va lua act că obiectul stipulat în contractul de concesiune a fost realizat, chiar dacă ulterior sens în care nu soluția desființării contrtcatului este excesivă și extrem de oneroasă pentru concesionar.
Cu toate acestea, față de conduita concedentului care nu și-a îndeplinit obligația pozitivă stipulată în contract la art. 13.3 de a urmări mersul lucrărilor de construcții la obiectivul ce se va realiza pe terneul concesionat, raportat la maniera în care a înțeles să valorizeze ca și clauză determinantă și decisivă din contract doar aceea privind încasarea redevenței pe parecursul celor 14 ani de la data încheierii, se constată că, clauza referitoare la realizarea obiectivului concesionat n-a fost esențială pentru concedent, deși trebuia să fie având în veder scopul contractului, astfel că, așa cum corect a decis instanța de fond, nu se impunea rezilierea contractului nefiind dovedită o neexecutare esențială a obligațiilor contractuale din partea intimatei reclamante.
Pe cale de consecință, soluția pronunțată de instanbța de fond de anulare a actului prin care s-a hotărât rezilirea contractului de concesiune din litigiu este corectă și legală.
Față de cele ce precedă, Curtea găsește că recursul pârâților este nefundat urmând ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ. să fie respins ca atare, cu consecința menținerii sentinței în tot a sentinței instanței de fond.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat în recurs.
PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL M. C. N. și M. C. N. R. PRIN P., împotriva sentinței civile nr. 1272/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 ianuarie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.L.U./Dact.S.M
2 ex./(...) Jud.fond.C. P.
