Decizia nr. 10752/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI COMERCIAL

DOSAR NR. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 10752/2012

Ședința publică din data de 13 decembrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. L. R. JUDECĂTORI: A. A. M.

GREFIER: M. V.-G.

F. T.

S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta- reclamantă B. V. M. împotriva sentinței civile nr. 3974 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. F. P. a municipiului C.-N. și intimata- chemată în garanție A. F. pentru M., având ca obiect anulare act de control și impozite - taxă de poluare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul recurentei- reclamante B. V. M., av. N. M. cu delegație în substituirea av.

Dudescu A. din Baroul Cluj, lipsă fiind intimata-pârâtă A. F. P. a municipiului

C.-N. și intimata- chemată în garanție A. F. pentru M..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Reprezentantul recurentei- reclamante B. V. M., av. N. M. a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,15 lei.

Nefiind cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 150 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul recurentei- reclamante B. V. M., av. N. M. solicită admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinței civile atacate și admiterea acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru achitată la fond și recurs.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 3974 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. V.-M. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M. C.-N. și, în consecință, s-a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. B..

A fost respinsă cererea formulată de reclamantă privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul proces.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a că atât cauza I. T. contra României cât și cauza I. Nisipeanu contra României constată incompatibilitatea O.U.G. nr.5., cu modificările ulterioare, cu legislația europeană, statuând că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Ori, petenta a achiziționat un autoturism nou, fabricat în anul 2008 în România și care a fost pentru prima dată înmatriculat în România, în speță neputându-se discuta despre vreo discriminare față de alte vehicule similare. Drept urmare, art.110 TFUE, cauza T. și cauza Nisipeanu nu sunt aplicabile în speță, neexistând vreun element de extraneitate care să facă întemeiată acțiunea, categoria de vehicul achiziționată de către petentă nefiind discriminată în vreun fel față de alte categorii similare de autovehicule.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. V.-M. solicitând modificarea sentinței atacate, cu admiterea acțiunii așa cum a fost formulată la instanța de fond.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 al.7, 8 și 9 sau 304 al. 1 din

Codul de procedură civilă.

În motivare s-a arătat că în cauză există o discriminare care contravine normelor europene, iar cauza T. ar fi aplicabilă, lansând, totodată, aprecieri teleologice cu privire la adoptarea OG nr. 5..

A mai invocat recurenta faptul că instanța de fond a omis să analizeze împrejurarea că o taxă fiscală a fost impusă prin ordonanță de urgență, nu prin lege.

În drept, își întemeiază cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 110 din Tratatul U. E., art. 148 Constituția României, art. 117 , 120 si 124

C.proc.fisc.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român, D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M.

M.lui.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din TFUE interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

În speță nu s-a făcut dovada de către reclamant că autoturismul ar fi fost anterior înmatriculat într-un stat comunitar, iar criticile de încălcare în speță a dreptului comunitar aduse de reclamant prin acțiune nu subzistă, jurisprudența comunitară existând exclusiv în raport cu autoturisme care au fost anterior înmatriculate într-un stat membru.

Având în vedere argumentele expuse, Curtea reține că motivele recursului nu le adresează, reclamanta nereușind să demonstreze pertinent aplicabilitatea în speță a cauzei T., în care starea de fapt era diferită fiind vorba despre un autoturism pentru care fusese efectuată anterior o înmatriculare într-un stat membru al U. E.. În privința aprecierilor teleologice, această modalitate de interpretare a legii prezintă un caracter cu totul subsidiar, atunci când nu există o altă metodă la îndemână și în nici un caz atunci când este vorba de texte clare, cum este cazul în speță.

În privința susținerii recurentei că instanța de fond a omis să analizeze împrejurarea că o taxă fiscală a fost impusă prin ordonanță de urgență, nu prin lege, Curtea reține că tribunalul era dispensat de analiza acestui motiv care ține exclusiv de contenciosul constituțional, la care reclamanta nu a înțeles să recurgă.

Pe cale de consecință, Curtea constată că recursul declarat se vădește a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de reclamanta B. V. M. împotriva sentinței civile nr. 3974 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința de la 13 decembrie 2012.

Red.S.L.R./Dact.S.M

2 ex./(...).

Jud.fond. M. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 10752/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal