Decizia nr. 1208/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1208/2012
Ședința publică din data de 15 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții B. M. și B. A.-A. împotriva încheierii nr. 4604 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contradictoriu cu pârâții P. M. B. M. și intimatul N. C., având ca obiect - anulare act emis de autorități publice locale - anulare autorizație de construire nr. 5. emisă de P. M. B. M.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurenții prin mandatar M. S., care depune la dosar procură judiciară autentificată sub nr.
260/(...) de BNP Pop B. și recurenta B. M. personal, identificată cu CI seria. MM nr. 0., lipsind celelalte părți litigante.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare și a timbrului judiciar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 281 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Mandatara recurenților învederează instanței că nu are alte cereri de formulat sau excepții de invocat și dorește a preciza că până la închiderea dezbaterilor va depune dovada care atestă cunoștințele juridice, respectiv a licenței în drept.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Mandatara recurenților solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii nr. 4604 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în ceea ce privește petitul referitor la plata cheltuielilor judiciare, pentru motivele expuse în memoriul de recurs și depune la dosar concluzii scrise.
Prin recursul promovat dorește ca instanța să respingă obligarea recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 4000 lei, apreciind că solicitarea pârâților nu este justificată, nefiind aplicabile prevederile art. 246 al. 3 C. pr.civ. coroborat cu 274 al. 3 C. pr.civ, dat fiind faptul că la primul termen de judecată în fond, după casarea cu trimitere, reclamanții au renunțat la judecarea pricinii.
În privința cheltuielilor judiciare ocazionate de prezentul recurs, mandatara recurenților arată că nu solicită acordarea acestora.
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin încheierea nr. 4604 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...)*, în baza art.246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii promovate de reclamanții B. M. și B. A. A., în contradictoriu cu pârâții P. M. B. M. - B. M. și N. C., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
Au fost obligați reclamanții B. M. și B. A. A. la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul N. C.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanții B. M. și B. A.- A. solicitând:
• în principal, admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul respingerii obligației reclamanților de a achita cheltuieli de judecată în sumă de 4000 lei către intimatul pârât N. C.,
• în secundar, admiterea recursului, modificarea încheierii atacate în sensul micșorării onorariului de avocat,
• cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că:
În fapt, apreciază netemeinică soluția instanței de fond, în sensul de a achita cheltuieli de judecată în cuantum de 4000 lei, având în vedere că în etapa rejudecării cauzei, la primul termen de judecată (...), a solicitat instanței de judecată a lua act că acest dosar ramanand fara obiect este de prisos continuarea judecății sens în care a solicitat încetarea procesului.
În cuprinsul cererii a arătat care sunt motivele care au determinat această cerere, instanța omițând să menționeze aceste motive în cuprinsul încheierii.
Apreciază că obligarea reclamanților la aceste cheltuieli exagerat de mari de 4000 lei este neîntemeiată având în vedere că recursul reclamanților prin care s-a casat hotărâre a instanței de fond a fost întemeiat, sentința instanței de fond a fost casată în întregime, prin urmare reclamanții niciodată nu au căzut în pretentii.
Cererea reclamanților de încetare a procesului a fost justificată și fără a se retine exercitarea actiunii cu rea credintă.
Potrivit alin.3 art.274 cod procedură civilă, instanța nu a ținut cont de valoarea pricinii sau de munca depusă de avocat. La dosar se va observa că nu a efectuat nici un act procedural, nu a depus vreo întâmpinare, sens în care apreciază că onorariul solicitat este excesiv de mare și solicitat în mod oportunist, profitând de bună credință a reclamanților și de faptul că au solicitat încetarea acestei cauze.
De asemenea, cheltuielile privind onorariu de avocat au fost justificate cu două chitanțe, din care chitanța nr.81 din data de 22 decembrie 2009, în valoare de 2000 lei, aflată la fila 35 din dosar, este emisă ANTERIOR fazei procesuale a rejudecării cauzei. Aceasta reprezintă serviciile avocatului prestate la fond având în vedere că soluția instanței de fond - Tribunalul Maramureș s-a pronunțat prin sentința civilă nr.2818 în 11 noiembrie 2010 după un an de la emiterea ei. U. a recursului promovat împotriva acestei sentințe civile și a admiterii lui, în mod firesc cheltuielile de judecată cad în sarcina intimatului pârât, deoarece reclamanții nu au căzut în pretenții. Cu toate acestea, se va putea observa că la dosarul de fond, intimatul-pârât nu a depus această chitantă practic nesolicitând vreodată aceste cheltuieli.
Menționează că în promovarea acestei acțiuni (solicitarea anulării autorizației de construire) au justificat un interes legitim, și nu au promovat această acțiune cu rea credință, având în vedere fapta pârâților de a edifica cu orice preț un gard pe această cale de acces în scopul vădit de a îi șicana accesul la proprietatea reclamanților. D. reclamanților de servitute pe această cale de acces a fost recunoscut prin acțiunea posesorie intentată, fapt ce reiterăm nu mai justifica încărcarea rolului activ al instanței de judecată - Tribunalul Maramureș.
Apreciază că instanța a interpretat greșit cererea reclamanților, fără a lua în seamă motivele invocate și acordând cu multă ușurință cheltuieli de judecată nejustificate și excesiv de mari.
În secundar, dacă se va aprecia că renunțarea la judecată le este totuși culpabilă solicită să se cenzureze aceste cheltuieli și să se micșoreze considerabil onorariul avocatului raportat la dispozițiile art.274 alin.3 cod procedură civilă, având în vedere că pricina în rejudecare a încetat la primul termen de judecată iar avocatul nu a făcut dovada muncii acestor cheltuieli.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299, art.304 pct.9, art.312 alin.3
și art.274 alin.3 cod procedură civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Prin încheierea ce face obiectul prezentului recurs, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...)*, în baza art.246 Cod procedură civilă s-a luat act de renunțarea la judecata acțiunii promovate de reclamanții B. M. și B. A. A., în contradictoriu cu pârâții P. M. B. M. - B. M. și N. C., având ca obiect anulare act emis de autorități publice locale.
Au fost obligați reclamanții B. M. și B. A. A. la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul N. C.
De menționat este că acțiunea reclamanților, prin care au solicitat anularea autorizației de construire emise pe numele pârâtului N., pentru edificarea unui gard între imobilele proprietatea celor două părți, a fost înregistrată inițial pe rolul tribunalului la (...), iar prin sentința civilă nr.
1279 din (...), acțiunea a fost admisă în parte, fiind obligat pârâtul să ridice gardul construit nelegal pe traseul punctelor 9-8-7, conform expertizei efectuate în cauză și fiind respins capătul de cerere privind anularea autorizației de construire.
Recursul declarat de către reclamanți și de către pârâtul N. împotriva acestei sentințe a fost admis, prin decizia civilă nr. 2818/(...), dosar nr. (...) al Curții de A. C., dispunându-se casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În rejudecare, reclamanții au relevat că înțeleg să renunțe la judecată, deoarece chestiunea litigioasă dedusă judecății a fost rezolvată în favoarea lor, prin decizia civilă nr. 498 din (...), dată în dosarul nr. (...) al T.ui M., prin care, în urma admiterii recursului declarat de aceștia, a fost admisă acțiunea posesorie intentată împotriva pârâților N., care au fost obligați să le lase în pașnică folosință terenul ce a constituit cale de acces la proprietatea reclamanților.
De asemenea, s-a arătat că gardul edificat în baza autorizației de construire a cărei anulare s-a solicitat în prezenta cauză a fost ridicat, cu ocazia punerii în executare silită a deciziei nr. 498/2010, astfel încât, dată fiind expirarea duratei de valabilitate a acesteia, nu mai au un interes legitim pentru a susține continuarea procesului.
Curtea constată că recursul declarat de către reclamanți este fondat, în contextul în care prev.art. 246 alin. 3 C.pr.civ. nu pot fi interpretate și aplicate făcând abstracție de culpa procesuală care constituie temei al acordării cheltuielilor de judecată.
Acordarea cheltuielilor de judecată se fundamentează pe culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, sediul materiei fiind conferit de disp.art. 274 alin.1 C.pr.civ., conform cărora: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată";.
Ea reprezintă atât o sancțiune procesuală a părții care se face vinovată de declanșarea activității judiciare, cât și o modalitate de despăgubire a părții care a câștigat procesul, limitându-se astfel procesivitatea excesivă a unor persoane.
În doctrină s-a relevat că există „culpă procesuală chiar în situația în care acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, urmare a achitării creanței ulterior punerii în întârziere și a promovării demersului judiciar, într-o astfel de situație ea putând fi reținută în sarcina pârâtei, aceasta urmând a fi obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată";.
În susținerea acestui punct de vedere s-a relevat, în mod corect, că
„respingerea cererii ca rămasă fără obiect nu este consecința activității procesuale inițiate fără temei de reclamantul care nu a făcut altceva decât să apeleze la justiție, în vederea protejării drepturilor sale legitime, ci pârâtei.
Activitatea procesuală a reclamantei a fost determinată de pârâtă care, fiindu-i debitoare, în loc să procedeze la achitarea debitului la scadență, a preferat să amâne plata, până după momentul introducerii cererii de chemare în judecată";.
Cu alte cuvinte, „procesul s-a purtat datorită culpei pârâtei, astfel încât reclamantul, încercând să obțină protecția statului în vederea realizării creanței sale, nu poate fi considerat căzut în pretenții. Chiar dacă cererea a fost respinsă, urmare a achitării creanței în cursul procesului, conflictul care a declanșat litigiul a fost determinat în mod esențial de pârâtă";.
Apreciez că aceste considerații sunt pe deplin aplicabile și în prezenta cauză, chiar dacă textul art. 246 alin. 3 C.pr.civ. nu pare, la prima vedere, să realizeze o astfel de distincție, dispunând în sensul în care, urmare a renunțării la judecată ulterior comunicării cererii de chemare în judecată, reclamantul poate fi obligat la cheltuieli.
Aceste dispoziții însă nu sunt de natură să ducă la concluzia conform căreia, într-o astfel de situație, acordarea cheltuielilor de judecată nu s-ar fundamenta pe culpa procesuală. Din contră, se presupune că însăși renunțarea la judecată este o dovadă a unei astfel de culpe, care constituie temei pentru obligarea reclamantului la cheltuieli, ca o recunoaștere implicită a faptului că a acționat prematur sau fără a-și putea dovedi, la acel moment, temeinicia dreptului invocat.
Această ipoteză nu se regăsește însă în speță, întrucât reclamanții arată cu temei că în promovarea acestei acțiuni (solicitarea anulării autorizației de construire), au justificat un interes legitim și nu au acționat cu rea credință, având în vedere fapta pârâților de a edifica un gard pe calea de acces utilizată de către reclamanți. Cum dreptul reclamanților de servitute pe această cale de acces a fost recunoscut prin acțiunea posesorie intentată, aceștia au apreciat că nu se mai justifică încărcarea rolului instanței de contencios administrativ, din moment ce, în esență, au fost validate, în alt proces, susținerile legate de atitudinea abuzivă a pârâtului.
T. a luat act de renunțarea la judecată, obligând însă reclamanții să plătească pârâtului suma de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar prin prisma celor mai-sus expuse,Curtea apreciază că recursul care privește modul de soluționare al petitului referitor la cheltuieli este fondat, întrucât renunțarea la judecată s-a făcut în contextul în care s-a dovedit, în altă procedură judiciară, că reclamanții au acționat pentru protejarea drepturilor lor legitime, aspecte care sunt de natură să excludă orice culpă procesuală a acestora.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare, pe lângă necesitatea corelării textului art. 246 alin. 3 C.pr.civ. cu principiul general conform căruia acordarea cheltuielilor se întemeiază pe culpa procesuală, împrejurarea că nu se justifică diferența de tratament dintre situația în care nu s-ar fi depus cererea de renunțare la judecată, cererea urmând a fi respinsă, probabil, ca fiind fie promovată de persoane care nu mai justifică un interes legitim, fie ca rămasă fără obiect, în contextul în care gardul a fost ridicat iar autorizația a expirat, și cea în care se află recurenții.
Totodată, se apreciază că reclamanților nu li se poate imputa faptul că s-au adresat, în paralel, atât jurisdicției de drept comun, cât și celei de contencios administrativ, din moment ce petitele formulate au fost diferite, iar demolarea gardului a reprezentat o consecință directă a punerii în executare a hotărârii obținute în dosarul având ca obiect acțiune posesorie.
Așa fiind, se va admite recursul declarat, în baza prev. art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1 C.pr.civ. și art. 20 din LCA, cu consecința modificării în parte a încheierii recurate, în sensul înlăturării dispoziției referitoare la acordarea sumei de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtului N. C., cu menținerea celorlalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de B. M. și B. A. A. împotriva încheierii civile nr. 4604 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...)* al T.ui M. pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
Menține restul dispozițiilor încheierii recurate. Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.B./dact.L.C.C.
3 ex./(...) Jud.fond: S. O.
