Decizia nr. 1409/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1409 /2012
Ședința publică din 22 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1131 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu reclamanta C. E.-P., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) diminuare salariu cu
25%.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004, art. 3 pct. 3
C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din L. nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1131 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. B. invocată de această pârâtă, ca neîntemeiată.
S-a respins acțiunea formulată de reclamanta C. E. P. împotriva pârâtei P. M. B., ca neîntemeiată.
A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 250 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform prev. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac inutilă examinarea pe fond a cauzei.
Astfel, privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. municipiul B., tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată și a respins-o ca atare, în condițiile în care reclamanta face parte din categoria funcționarilor publici din cadrul serviciilor publice de interes local - Poliția
Comunitară, ce deservește unitatea administrativ-teritorială, iar conform art. 77 din L. nr. 215/2001 republicată, „primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";.
Deși primăria nu este definită de lege ca o persoană de drept public sau ca un subiect de drept administrativ de sine stătător, paralizarea unei cereri de chemare în judecată vizând revocarea unei măsuri dispuse de primar , precum cea de diminuare cu 25% a salariului - a se vedea dispoziția nr.1743/(...) emisă de P. mun. B., în care pârâtă figurează doar primăria, este excesivă în contextul în care noțiunea sui generis de „ structură funcțională"; obligă interpretul legii la un demers de interpretare a art. 77 din L.nr.215/2001 pentru clarificarea posibilității includerii acestei noțiuni în categoriile conceptuale cu care operează contenciosul administrativ, fostul art.978 C.civ. impunând ca interpretarea legii civile să se realizeze în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării, cu atât mai mult cu cât primăria ca structură funcțională include și pe primar, aducând la îndeplinire dispozițiile acestuia.
Pe de altă parte, capacitatea de drept administrativ a autorității publice constă în aptitudinea de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și organizarea în concret a legii, pentru capacitatea de a sta în proces nefiind relevantă personalitatea juridică, după cum a susținut pârâta.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că începând cu data de 3 iulie
2010, drepturile salariale ale reclamantei au fost reduse cu 25%, reducere impusă de L. nr.118/2010, aplicabilă tuturor persoanelor din sistemul bugetar, până la data de 31 decembrie 2010, în conformitate cu art. 16 din lege, sens în care, în data de (...) a fost emisă de către P. M. B., D. nr. 1743.
Această măsură este prevăzută în art.1 din L. nr. 118/2010 și a fost impusă, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., în vederea reducerii cheltuielilor bugetare și asigurarea sustenabilității bugetului de stat.
Anterior promulgării acestui act normativ, Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate în condițiile art. 15 alin.1 din L. nr.
47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pronunțând Decizia nr. 872/(...).
T. a reținut în prezenta cauză faptul că măsura diminuării drepturilor salariale constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/2010 și nr. 874/2010, și o atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție. Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art.53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, respectiv pentru apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau libertății.
În cauză, toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 118/2010
și s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului și nu substanța acestuia, motiv pentru care a fost instituit caracterul temporar al diminuării salariale și este determinată de o situație de criză financiară internațională care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării.
Prin urmare, diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului personalului unităților bugetare constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
Referitor la dispozițiile C. și jurisprudența C. în materie, tribunalul a reținut, în ceea ce privește aplicarea art. 1 din Protocolul 1, că trebuie să aprecieze, în primul rând, dacă există o posesie în sensul convenției, dacă a existat o ingerință și dacă acea ingerință este sau nu justificată.
În principiu, dreptul la salariu este apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie să se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de C. în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate.
Astfel, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantei, în cuantumul anterior datei de
3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamantă, ceea ce nu este cazul, întrucât L. nr. 118/2010 s-a aplicat numai pentru viitor, de la momentul intrării sale în vigoare (Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a arătat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
Convenția europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
Cu privire la existența unei ingerințe, tribunalul a reținut ca măsura reducerii salariilor s-a realizat în baza unei legi, legea nr.118/2010, astfel că este îndeplinită și condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege.
În ceea ce privește scopul urmărit și proporționalitatea, prin adoptarea L. nr.118/2010 s-a urmărit aplicarea aceluiași mod de calcul pentru toate categoriile de beneficiari ai sistemului public de pensii și eliminarea inechităților generate de aplicarea unor criterii diferite pentru aceeași categorie de pensionari. A. a fost generat de dificultățile financiare pe care le-a avut statul în suportarea de la buget a părții din pensie care nu se baza pe sistemul contributiv.
Cu privire la justificarea ingerinței, se reține că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, statul având o largă marjă de apreciere în ceea ce privește anumite limitări ce pot fi aduse acestui drept.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că măsura diminuării drepturilor salariale a fost dispusă prin lege, fără a fi necesară manifestarea de voință a angajatorului și a salariatului, este justificată de necesitatea asigurării securității naționale pe fondul crizei economice internaționale, și că prin aceasta nu se aduce atingere nici unuia dintre drepturile invocate de către reclamantă, situație în care, în baza prevederilor art. 109 din L. nr. 188/1999 rep., privind Statutul funcționarilor publici rap. la art. 1 din L. nr. 118/2010, a art. 1 din L. nr.
285/2010, a prevederilor art. 14 din Convenția europeană, a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., a P. nr. 12, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă, este real că, întrucât a căzut în pretenții, reclamanta este obligată a suporta, în temeiul art. 274 C.pr.civ., cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte, sens în care a admis cererea formulată de către pârâtă, însă, având în vedere criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ., respectiv valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat (trebuie făcută sublinierea existenței mai multor dosare pe rolul acestei instanțe similare cu prezentul dosar și în care apărările formulate de pârâtă sunt identice) instanța a micșorat onorariul avocațial ce va fi pus în sarcina reclamantei, de la suma de 620 lei, rezultată din chitanța depusă la dosar, la suma de 250 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta P. M. B. solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că cu toate că s-a respins acțiunea reclamantului, instanța de fond a redus cuantumul cheltuielilor de judecată în mod nejustificat. Instanța de fond nu era îndreptățită să reducă cuantumul onorariului stabilit de avocat cu clientul său, care are ca finalitate, pe de o parte, prestarea asistenței juridice, iar pe de altă parte plata onorariului și, eventual, a altor cheltuieli, întrucât acestea nu pot fi stânjenite sau controlate, direct sau indirect, de nici un organ al statului.
Conform dispozitiilor art. 30 din L. nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, contractul dintre avocat si clientul sau nu poate fi stanjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului, iar in conformitate cu art. 94 alin. 2 si 3 din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabileste prin negociere, fiind totodata exclusa obligatia avocatului de a justifica cuantumul sumelor care i se cuvin cu acest titlu, convenite cu clientul sau.
De asemenea, in art. 95 din statut s-a stabilit ca reclamatiile si contestatiile privind onorariile si cheltuielile facute in interesul clientului se solutioneaza potrivit dispozitiilor art. 27 alin. 2 din L. nr. 51/1995, adica de consiliul baroului, deciziile acesteia putand fi atacate prin plangere la C. permanenta, a carei solutie este definitiva.
In aprecierea cuantumului onorariului, instanta trebuie sa aiba in vedere atat valoarea pricinii, cat si proportionalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregatirea apararii in cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Astfel, nu este justificata reducerea onorariului achitat de parte avocatului sau, mai ales ca acțiunea a fost respinsa in intregime.
T. de lege mentionat permite instantei sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ori de eate ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat. T. face referire si la "tabloul onorariilor minimale", care nu mai exista in prezent, trimiterea fiind astfel superflua.
Art.274 alin.3 c. pr. Civ. este menit sa impiedice abuzul de drept, pnn deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justitiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului.
Prin reducerea onorariului platit avocatului parata ar fi in imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla in culpa procesuala si nici in culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
În speță onorariul apărătorului pârâtului, recurent de față, a fost de
500 lei, plus TVA 120 lei, în total 620 lei conform dovezilor depuse la dosar, iar instanța l-a redus considerându-l ca nepotrivit si fără ca instanța să motiveze care a fost valoarea la care s-a raportat si fara a lua in calcul munca avocatului.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului si modificarea in parte a hotararii atacate in sensul obligarii paratei la plata tuturor cheltuielilor de judecata la fond.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Potrivit art.274 alin.3 Cod procedură civilă, instanța poate să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Tot astfel, practica în această materie a Curții Europene a
Drepturilor Omului statuează în sensul că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil (cauzele Costin împotriva României, Străin împotriva României, Stere și alții împotriva
României, Raicu împotriva României).
În același sens dispune și decizia nr. 401 din 14 iulie 2005 a Curții
Constituționale, prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă.
Contrar susținerilor recurentei, prin aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă nu s-au încălcat prevederile art. 30 din L. nr.
51/1995.
În realitate, dispozițiile legii privind organizarea și exercitarea profesie de avocat menționate consacră principiul obligativității respectării contractului de asistență judiciară și sunt aplicabile exclusiv părților contractante.
Prin reducerea cuantumului onorariului avocațial pus în sarcina părții care a pierdut procesul, instanța nu intervine în contractul de asistență judiciară și nu-l modifică, în sensul diminuării sumei convenite cu titlu de onorariu, ci doar apreciază în ce măsură onorariul părții care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care se află în culpă procesuală.
Dreptul de a pretinde despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr- o faptă ilicită, ca orice drept civil, este susceptibil de a fi exercitat abuziv. Dispozițiile art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă au menirea de a sancționa exercitarea abuzivă a dreptului de a obține despăgubiri, prin convenirea între avocat și client a unor onorarii în mod vădit disproporționate cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării.
În ceea ce privește decizia nr. 367/2008 a Curții Constituționale, aceasta nu consacră o revenire a instanței de contencios constituțional asupra propriei jurisprudențe, ci privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. (1) Cod procedură civilă.
Referitor la jurisprudența C., aceasta este relevantă sub aspectul principiului pe care îl degajă și anume, acela că cheltuielile de judecată efectuate în proces urmează să fie recuperate de partea care are câștig de cauză numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, reale și rezonabile.
Proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanței de fond, aceasta justificând reducerea onorariului avocațial, astfel încât acesta să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul prezentului litigiu - sau chiar al mai multora, cum este cazul de față.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 Cod proced. civilă,
Curtea va respinge recursul declarat de pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 1131 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 februarie 2012.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: D. E.na L.
