Decizia nr. 1623/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1623/2012
Ședința publică din 29 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: M. B. JUDECĂTOR: F. T. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. B. prin P. împotriva sentinței civile nr. 1098 din data de (...), pronunțată în dosarul nr.
(...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu reclamantul P. R., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999) diminuare salariu cu
25%.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr. 554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din L. nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Cu privire la recursul declarat, în temeiul art. 137 C.pr.civ. Curtea din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale a M. B. prin P. de a ataca sentința pronunțată de către T. B.-N., în care părți au fost reclamantul P. R. și pârâtă P. M. B., iar în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1098 din (...) pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. M. B. invocată de această pârâtă, ca neîntemeiată.
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul P. R. împotriva pârâtei
P. M. B., ca neîntemeiată.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 250 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. R. a chemat în judecată pe pârâta P. M. B., solicitând instanței să oblige pârâta P. municipiului B. la revocarea măsurii de diminuare cu 25% a salariului și la plata drepturilor salariale la zi, actualizate cu inflația, calculate până la data plății efective.
In motivarea acțiunii s-a arătat că în data de 8 august, dată stabilită pentru plata salariului aferent lunii iulie, a luat la cunoștință faptul că i-a fost diminuat unilateral salariul cu 25%.
Conform prev. art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac inutilă examinarea pe fond a cauzei.
Astfel, privitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. municipiul B., tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată și a respins-o ca atare, în condițiile în care reclamanta face parte din categoria funcționarilor publici din cadrul serviciilor publice de interes local - Poliția
Comunitară, ce deservește unitatea administrativ-teritorială, iar conform art. 77 din L. nr. 215/2001 republicată, „primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale";.
Deși primăria nu este definită de lege ca o persoană de drept public sau ca un subiect de drept administrativ de sine stătător, paralizarea unei cereri de chemare în judecată vizând revocarea unei măsuri dispuse de primar , precum cea de diminuare cu 25% a salariului - a se vedea dispoziția nr.1743/(...) emisă de P. mun. B., în care pârâtă figurează doar primăria, este excesivă în contextul în care noțiunea sui generis de „ structură funcțională"; obligă interpretul legii la un demers de interpretare a art. 77 din
L.nr.215/2001 pentru clarificarea posibilității includerii acestei noțiuni în categoriile conceptuale cu care operează contenciosul administrativ, fostul art.978 C.civ. impunând ca interpretarea legii civile să se realizeze în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării, cu atât mai mult cu cât primăria ca structură funcțională include și pe primar, aducând la îndeplinire dispozițiile acestuia.
Pe de altă parte, capacitatea de drept administrativ a autorității publice constă în aptitudinea de a realiza prerogative de putere publică, asigurând organizarea executării și organizarea în concret a legii, pentru capacitatea de a sta în proces nefiind relevantă personalitatea juridică, după cum a susținut pârâta.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că începând cu data de 3 iulie
2010, drepturile salariale ale reclamantului au fost reduse cu 25%, reducere impusă de L. nr.118/2010, aplicabilă tuturor persoanelor din sistemul bugetar, până la data de 31 decembrie 2010, în conformitate cu art. 16 din lege, sens în care, în data de (...) a fost emisă de către P. M. B., D. nr. 1743.
Această măsură este prevăzută în art.1 din L. nr. 118/2010 și a fost impusă, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., în vederea reducerii cheltuielilor bugetare și asigurarea sustenabilității bugetului de stat.
Anterior promulgării acestui act normativ, Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate în condițiile art. 15 alin.1 din L. nr.
47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pronunțând Decizia nr. 872/(...).
T. a reținut în prezenta cauză faptul că măsura diminuării drepturilor salariale constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr.
872/2010 și nr. 874/2010, și o atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție. Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art.53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, respectiv pentru apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau libertății.
În cauză, toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din L. nr. 118/2010 și s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului și nu substanța acestuia, motiv pentru care a fost instituit caracterul temporar al diminuării salariale și este determinată de o situație de criză financiară internațională care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării.
Prin urmare, diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului personalului unităților bugetare constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
Referitor la dispozițiile C. și jurisprudența C. în materie, tribunalul a reținut, în ceea ce privește aplicarea art. 1 din Protocolul 1, că trebuie să aprecieze, în primul rând, dacă există o posesie în sensul convenției, dacă a existat o ingerință și dacă acea ingerință este sau nu justificată.
În principiu, dreptul la salariu este apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie să se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de C. în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate.
Astfel, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamantei, în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamantă, ceea ce nu este cazul, întrucât L. nr. 118/2010 s-a aplicat numai pentru viitor, de la momentul intrării sale în vigoare (Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a arătat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
Convenția europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din
8 noiembrie 2005).
Cu privire la existența unei ingerințe, tribunalul a reținut ca măsura reducerii salariilor s-a realizat în baza unei legi, legea nr.118/2010, astfel că este îndeplinită și condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege.
În ceea ce privește scopul urmărit și proporționalitatea, prin adoptarea L. nr.118/2010 s-a urmărit aplicarea aceluiași mod de calcul pentru toate categoriile de beneficiari ai sistemului public de pensii și eliminarea inechităților generate de aplicarea unor criterii diferite pentru aceeași categorie de pensionari. A. a fost generat de dificultățile financiare pe care le- a avut statul în suportarea de la buget a părții din pensie care nu se baza pe sistemul contributiv.
Cu privire la justificarea ingerinței, se reține că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, statul având o largă marjă de apreciere în ceea ce privește anumite limitări ce pot fi aduse acestui drept.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat că măsura diminuării drepturilor salariale a fost dispusă prin lege, fără a fi necesară manifestarea de voință a angajatorului și a salariatului, este justificată de necesitatea asigurării securității naționale pe fondul crizei economice internaționale, și că prin aceasta nu se aduce atingere nici unuia dintre drepturile invocate de către reclamant, situație în care, în baza prevederilor art. 109 din L. nr. 188/1999 rep., privind Statutul funcționarilor publici rap. la art. 1 din L. nr. 118/2010, a art. 1 din L. nr. 285/2010, a prevederilor art. 14 din Convenția europeană, a art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C., a P. nr. 12, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată.
În privința cheltuielilor de judecată solicitate de pârâtă, este real că, întrucât a căzut în pretenții, reclamantul este obligat a suporta, în temeiul art. 274 C.pr.civ., cheltuielile de judecată efectuate de cealaltă parte, sens în care a admis cererea formulată de către pârâtă, însă, având în vedere criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 C.pr.civ., respectiv valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat (trebuie făcută sublinierea existenței mai multor dosare pe rolul acestei instanțe similare cu prezentul dosar și în care apărările formulate de pârâtă sunt identice) instanța a micșorat onorariul avocațial ce va fi pus în sarcina reclamantului, de la suma de 620 lei, rezultată din chitanța depusă la dosar, la suma de 250 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs M. B., prin primar, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării reclamantului la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că, cu toate că s-a respins acțiunea reclamantului, instanța de fond a redus cuantumul cheltuielilor de judecată în mod nejustificat. Instanța de fond nu era îndreptățită să reducă cuantumul onorariului stabilit de avocat cu clientul său, care are ca finalitate, pe de o parte, prestarea asistenței juridice, iar pe de altă parte plata onorariului și, eventual, a altor cheltuieli, întrucât acestea nu pot fi stânjenite sau controlate, direct sau indirect, de nici un organ al statului.
In aprecierea cuantumului onorariului, instanta trebuie sa aiba in vedere atat valoarea pricinii, cat si proportionalitatea onorariului cu volumul de munca presupus de pregatirea apararii in cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Astfel, nu este justificata reducerea onorariului achitat de parte avocatului sau, mai ales ca acțiunea a fost respinsa in intregime.
T. de lege mentionat permite instantei sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ori de eate ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat. T. face referire si la "tabloul onorariilor minimale", care nu mai exista in prezent, trimiterea fiind astfel superflua.
Art.274 alin.3 c. pr. Civ. este menit sa impiedice abuzul de drept, pnn deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justitiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului.
Prin reducerea onorariului platit avocatului parata ar fi in imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla in culpa procesuala si nici in culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat.
În speță onorariul apărătorului pârâtului, recurent de față, a fost de
500 lei, plus TVA 120 lei, în total 620 lei conform dovezilor depuse la dosar, iar instanța l-a redus considerându-l ca nepotrivit si fără ca instanța să motiveze care a fost valoarea la care s-a raportat si fara a lua in calcul munca avocatului.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului si modificarea in parte a hotărârii atacate in sensul obligării reclamantului la plata tuturor cheltuielilor de judecată la fond.
La acest termen, în temeiul prev. art. 137 alin. 1 C.pr.civ. Curtea din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale a M. B. prin P. de a ataca sentința pronunțată de către T. B.-N., în care părți au fost reclamantul P. R. și pârâtă P. M. B., iar cu privire la acest incident procedural, se constată următoarele:
D. cum rezultă din expunerea de mai sus, reclamantul a cheiat în judecată la fond pârâta P. mun. B., solicitând obligarea acesteia la revocarea măsurii de diminuare a salariului său cu 25%, în temeiul L. nr. 118/2010.
Pârâta a invocat excepția excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe care tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, în condițiile în care reclamantul face parte din categoria funcționarilor publici din cadrul serviciilor publice de interes local - Poliția Comunitară, ce deservește unitatea administrativ-teritorială. S-a mai statuat în sensul în care, deși primăria nu este definită de lege ca o persoană de drept public sau ca un subiect de drept administrativ de sine stătător, paralizarea unei cereri de chemare în judecată vizând revocarea unei măsuri dispuse de primar, precum cea de diminuare cu 25% a salariului - a se vedea dispoziția nr.1743/(...) emisă de P. mun. B., în care pârâtă figurează doar primăria, este excesivă.
Pe fondul cauzei, cererea reclamantului a fost respinsă, fiind obligat acesta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, cu aplicarea prev. art. 274 alin. 3 C.pr.civ., recursul declarat de M. B. vizând numai modul în care tribunalul a data eficiență acestui text legal.
Acestea sunt premisele de la care a pornit instanța în analizarea admisibilității prezentei căi de atac. D. cum s-a arătat în doctrină, calitatea procesuală presupune existența unei identități între reclamant și cel care este titularul dreptului din raportul juridic dedus judecății, precum și între pârât și cel obligat în același raport juridic.
Instanța de control judiciar trebuie să stabilească, în privința calității procesuale a părților, dacă acestea au participat la judecata în primă instanță, pentru că numai persoanele care au fost părți în proces au calitatea de a declara recurs împotriva hotărârii de fond.
În privința altor subiecte de drept care nu au fost părți în proces la fond, s-a reținut că nu au calitatea de a declara recurs împotriva unei hotărâri care a soluționat un litigiu între alte persoane și care, în aceste condiții, nu le este opozabilă.
S-a concluzionat în sensul în care dispozițiile legale care reglementează căile de atac se referă numai la promovarea lor de către părți, adică de persoanele care au participat la judecata pricinii.
În aceste condiții, recursul declarat de către M. B., cu atât mai mult cu cât cadrul procesual a fost clar stabilit la fond, urmare a respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Primăriei B., apare ca fiind declarat de o persoană căreia legea nu îi recunoaște legitimare procesuală, motiv pentru care excepția invocată din oficiu de instanța de recurs va fi admisă, cu consecința respingerii recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Admite excepția lipsei calității procesuale în recurs.
Respinge recursul declarat de M. B. împotriva sentinței civile nr. 1098 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 februarie 2012.
Red.M.B./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: D. E.na L.
