Decizia nr. 1649/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1649/2012
Ședința publică de la 01 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE R.-R. D.
Judecător L. U.
Judecător M. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul M. B. PRIN P., împotriva sentinței civile nr. 1. pronunțată de T. B.-N., în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu reclamanta S. M. C., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1021/(...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei mun.B. și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S. M. C. în contradictoriu cu P. mun.B. ca neîntemeiată.
T. a apreciat că reducerea salariilor cu 25% s-a realizat printr.o lege organică, Legea 118/2010, măsura este nediscriminatorie pentru că vizează întreaga categorie a angajaților din sistemul public din care face parte și reclamanta, și că art.1 din Primul Protocol adițional la cEDO nu garantează dreptul de a continua să primească un salariu într-un anumit cuantum, astfel că în cauza de față și raportat la dificultățile financiare pe care le-a avut statul, la scopul măsurii și proporționalitatea acesteia precum și la jurisprudența C. E., nu se poate reține încălcarea principiilor convenției. Totodată, onorariula vocațial solicitat de către pârât, a fost diminuat considerându-se că față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat sunt justificate doar cheltuielile de judecată în sumă de 250 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. mun.B. arătând că solicită modificarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că instanța nu era îndreptățită să reducă cuantumul onorariului stabilit de avocat, deoarece aceste cheltuieli nu pot fi stânjenite sau controlate de un organ al statului.
De asemenea, onorariul a fost stabilit conform art.132 din statutul profesiei de avocat, iar prevederile art.274 alin.3 C.proc.civ., este menit să împiedice abuzul de drept.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este nefondat, din următoarele considerente:
Potrivit Legii 215/2001 pârâta este o autoritate publică ce are în aparatul de specialitate inclusiv consilieri juridici și care chiar dacă nu ar avea angajate persoane cu cunoștințe juridice are posibilitatea să solicite acordarea asistenței juridice atât de la P. jud.B., cât și de la C. județean B..
Pârâta-recurentă a preferat să nu folosească proprii consilieri juridici și să nu solicite asistență juridică de specialitate din partea autorităților publice obligate la aceasta, și a încheiat un contract de asistență juridică cu o societate de avocatură din Baroul B.. Această societate a reprezentat pârâtul în toate procesele similare declanșate de salariații sau funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului și a serviciilor publice din subordinea C.ui local al mun.B., cauze similare în care apărările formulate de pârâtă prin apărător au fost identice.
T. nu a pus în discuție onorarul pe care părțile contractante s-au înțeles să-l achite ci doar dacă acest onorar poate să-i fie imputat părții care a pierdut procesul în întregime.
Din acest punct de vedere rezultă că judecătorul a avut posibilitatea în conformitate cu art.274 alin.3 C.proc.civ., să micșoreze onorariul avocatului la care va fi obligată partea care a pierdut procesul atât timp cât față de dificultatea cauzei, de numărul de dosare similare pe rolul T. B.-N., s-a apreciat că este suficientă obligarea reclamantei la plata unor cheltuieli de judecată în cuantum de 250 lei.
Astfel, recursul este nefondat și va fi respins în conformitate cu art.312 C.proc.civ., nefiind întrunite motivele de modificare prevăzute de art.304 pct.7-9 C.proc.civ., Curtea considerând că instanța a motivat și a redus în mod justificat onorariului la suma de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de P. municipiului B., împotriva sentinței civile nr.1021 din (...) pronunțată în dosarul (...) a T. B.-N. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 martie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |
R. R. D. | L. U. M. D. | M. T. |
red.RRD/AC
2 ex. - (...)