Decizia nr. 1708/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 1708/2012
Ședința a 06 M. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE C. I. Judecător D. P. Judecător A.-I. A.
G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 5112 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M. în contradictoriu cu intimatul S. I. A., având ca obiect anulare act administrativ anularea deciziei de impunere pentru stabilirea contribuției datorate la F.
La data de (...) se înregistrează din partea intimatului - concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 februarie 2012 , încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5112 din 27 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr.
(...) al T.ui M., s-a respins excepția perimării cererii de chemare în judecată.
Prin aceeași sentință s-a admis în parte contestația promovată de reclamantul S. I. A., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M. și, în consecință, s-a anulat în parte D. nr. 71/(...) emisă de pârâta C. de A. de S. M. și D. de impunere nr.4969/1015/(...) în ceea ce privește suma de 23.283,62 lei reprezentând majorări de întârziere și suma de 146,42 lei reprezentând penalități de întârziere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin D. 7. emisă de CAS M. a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva Deciziei de impunere din oficiu nr. 4969/1015/(...) prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația plății pentru perioada (...)-(...) a sumei de 35.026, 14 lei debit, suma de
23.283, 62 lei majorări de întârziere și suma de 146,42 lei reprezentând penalități.
Obligațiile de plată a contribuției pentru veniturile obținute din activități independente este prevăzută de art.257 din L. 9. privind reforma în domeniul sănătății, aceasta consacrând obligația tuturor cetățenilor de a contribui la asigurările de sănătate, potrivit acestor dispoziții persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute de art. 213 alin.1.
Contestatorului i s-a emis decizia de impunere din oficiu, nu în calitatea sa de simplă persoană fizică ci de persoană fizică care exercită profesii libere, pe baza informațiilor comunicate de organele fiscale teritoriale întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prev. de art.215 alin.3 din L. 9., text de lege potrivit căruia persoanele care realizează venituri din activități independente sunt obligate să depună la casa de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile față de fond.
În condițiile în care contestatorul, persoană fizică care exercită profesii libere, a realizat venituri pe raza teritorială a județului M. și având în vedere și dispozițiile art. 31 alin.1 lit.b din OG 9. potrivit cărora prin domiciliul fiscal în cazul persoanelor fizice care exercită profesii libere se înțelege sediul activității, sau locul unde se desfășoară efectiv activitatea principală, este firesc ca reclamantul să declare și să achite contribuția datorată prin intermediul pârâtei în condițiile în care colectarea contribuțiilor se face într-un cont unic deschis de C., indiferent de casa de asigurări de sănătate la care are calitatea de asigurat.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că indiferent de încheierea unui contract de asigurări cu o casă de asigurări de sănătate, posibilitatea de a nu plăti contribuția, din veniturile realizate, în contul fondului unic, este exclusă, față de dispozițiile L. 9. privind reforma în domeniul sănătății, care consacră obligativitatea tuturor cetățenilor de a contribui la asigurările de sănătate. Mai mult, același act normativ stipulează necesitatea aplicării măsurilor de executare silită, în cazul neplății benevole, care se realizează potrivit procedurilor instituite de OG 9..
Astfel, legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, dar și obligația acestora de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate. P. exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute în art.213 din L. nr.9., astfel că, în afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni la revine obligația mai sus amintită. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Costituțională prin decizia nr.1240/(...).
În concluzie, s-a apreciat că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, nu în virtutea acestuia se dobândește calitatea de asigurat.
Obligația de plată a contribuției pentru veniturile obținute din activități independente este prevăzută în art.51 din OUG 150/2002 și art. 257 din L. 9. și în normele de aplicare și se stabilește conform obligațiilor fiscale.
Este adevărat că reclamantul nu a depus declarația lunară privind veniturile obținute, dar pârâta nu i-a aplicat sancțiunea contravențională prevăzută de art.96 din
OUG 150/2002 și art.305 din L. 9. și nu și-a îndeplinit obligația de informare prevăzută de art.15 din OUG 150/2002 și art.222 din L. 9..
Pentru considerentele sus menționat,e acțiunea reclamantului a fost admisă în parte în sensul înlăturării obligației de plată a majorărilor de întârziere și a penalităților, potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe pârâta C. DE A. DE S. M. a declarat recurs, prin care a solicitat instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, respingerea cererii formulate de către reclamant ca netemeinică și nefondată.
În motivarea recursului, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 8, 9 C.pr.civ., pârâta a susținut că sentința atacată este nelegală întrucât reclamantul are calitatea de persoană fizică autorizată, realizând venituri din exercitarea unei activități independente, aceea de notar și-i sunt incidente dispozițiile art. 41 coroborat cu art. 46 din L. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deoarece intră în categoria veniturilor supuse impozitului pe venit, veniturile din activități independente, care cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesiile libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală. Apoi, în conformitate cu dispozițiile art.257 alin.2 lit. b din L. nr. 9., reclamantul realizează venituri impozabile din desfășurarea unor activități independente care se supun impozitului pe venit și are obligația plății unei contribuții lunare către Fondul Național Unic de A. S. de S. stabilită sub forma unei cote procentuale care se aplica asupra veniturilor impozabile realizate din activitatea desfășurată, iar potrivit art. 119 și 120 din OG nr. 9., pentru neachitarea la termenul de scadență debitorii datorează, după acest termen dobânzi (anterior adoptării OUG nr.39/2010 era folosita noțiunea de majorări de întârziere in locul celei de dobânda) si penalități de întârziere. M. de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. De asemenea, potrivit art. 114 din același act normativ, plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere, începând cu data de întâi a lunii următoare scadenței acestora. Așadar, neplata contribuției de asigurări de sănătate, la termenele de scadentă, este sancționată prin dispozițiile inserate în Codul de procedură fiscală, iar sancțiunea este prezumată a fi cunoscută de la data intrării în vigoare a actului normativ.
Nu în ultimul rând, a învederat pârâta, obligația de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate este o obligație legală, prevăzută de L. nr. 9., iar necunoașterea obligatiei legale de plată, precum și a eventualelor sancțiuni în caz de nerespectare este de neconceput din partea reclamantului și, de asemenea, lipsită de temei legal, contravenind principiului nemo censetur ignorare legem.
De vreme ce legea pre vede aceste obligații, pârâta apreciază că prima instanță, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, în mod greșit a procedat la exonerarea reclamantului de plata majorărilor și a penalităților de întârziere.
Reclamantul S. I. A. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către pârâtă și menținerea în totalitate a sentinței atacate ca fiind legală și temeinică. În argumentarea acestei poziții se susține că potrivit jurisprudenței în materie, C.N.A.S. și casele teritoriale nu au competența stabilirii contribuției de asigurări sociale de sănătate și a majorărilor de întârziere, această competență revine, fie în temeiul art. 42 alin. 1 din Normele metodologice, fie în temeiul competenței lor generale de a stabili impozite, taxe și contribuții organelor expres indicate de art. 17 alin. 5 C.pr.fiscală
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală L. 9. reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care angajații le datorează. Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată în temeiul L. 9. nu se asimilează noțiunii de contribuție profesională obligatorie.
Prevederile art. 208 din L. 9. consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate să desfășoare activități independente. În conformitate cu dispozițiile art. 257 alin. 2 lit. b din L. 9., reclamantul realizează venituri impozabile din desfășurarea unor activități independente (în concret activitate notarială) care se supun impozitului pe venit și are obligația plății unei contribuții lunare către Fondul Național Unic de A. S. de S. stabilită sub forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile realizate din activitatea desfășurată.
Curtea reține că din această perspectivă, prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor art.256, 208, 215, 257, 259 din L. 9., mai mult, reclamantul intimat nu a recurat sentința prin s-a statuat că debitul principal este datorat.
Nu pot fi însă validate acele statuări ale instanței de fond referitoare la caracterul neexigibil al majorărilor de întârziere și penalităților.
Reclamantul intimat a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile. Reclamantul nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de O. 9. și art. 215 din L. 9., iar stabilirea obligațiilor sale fiscale în această materie s-a realizat printr-o decizie de impunere emisă din oficiu de către organul fiscal în temeiul prevederilor art. 83 alin. 4 din OG 92/2002.
Chiar dacă reclamantul intimat nu ar fi beneficiat în mod voluntar de asigurările publice de sănătate, ar fi avut, în temeiul legilor organice care au reglementat sistemul de asigurări sociale de sănătate, obligativitatea de a contribui la fondul național de asigurări de sănătate indiferent de opțiunea acestuia de a nu accesa sistemul public de sănătate.
Mai mult, drepturile și obligațiile asiguraților sunt stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art. 217 din L. 9.. A.a sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în M. O. atât a contractului cadru cât și a normelor metodologice de aplicarea a cestuia. Ca atare, nerecunoașterea caracterului exigibil al acestei creanțe bugetare de la data realizării veniturilor asupra cărora ele se calculează, ar contraveni principiului ,,nemo censetur ignorare legem,,. Obligația de plată se naște la data realizării venitului și nu în virtutea contractului de asigurare. Prin urmare, nu se poate admite că reclamantul ar putea fi ținut numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Prima instanță nu a fost consecventă în aplicarea legii. Astfel, pe de-o parte, prima instanță consideră că încheierea contractului de asigurare are doar valoare administrativă, de luare în evidență, iar calitatea de asigurat se dobândește în baza legii, independent de orice formalitate. Pe de altă parte, prima instanță impută pârâtei recurente faptul că nu a aplicat sancțiunea contravențională prevăzută de art. 51 din OUG 150/2002 și art. 305 din L. 9. și nu și-a îndeplinit obligația de informare reglementată de art. 15 din OUG 150/2002 și art. 222 din L. 9.. În opinia instanței de recurs nu există nici o legătură logică sau necesară între aceste aspecte și penalități deoarece curgerea acestora nu este condiționată nici de aplicarea unor sancțiuni contravenționale și nici de îndeplinirea vreunei obligații de informare.
Atâta timp cât reclamantul nu putea invoca necunoașterea legii, falsa reprezentare asupra prevederilor legale în ceea ce privește obligația principală de a contribui la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, nu avea nici posibilitatea de a se prevala de vreo eroare de drept și anume de falsa reprezentare a realității în ceea ce privește modul de calcul al accesoriilor care însoțesc obligația principală.
Obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate sunt protejarea asiguraților față de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident și asigurarea protecției asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. A. obiective se realizează pe baza principiului solidarității și subsidiarității în constituirea și utilizarea fondurilor precum și în temeiul principiului participării obligatorii la constituirea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, trebuie analizată în legătură cu un alt principiu care stă la baza acestui sistem și anume, principiul solidarității (decizia CC 705/(...), 1011/(...)). Curtea Constituțională a statuat de asemenea că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie.
Obținerea calității de asigurat despre care vorbește art.259 alin.7 din L. 9. se referă doar la raporturile dintre C. de A. și asigurat, neavând relevanță asupra obligativității plății contribuției. Prin urmare, organul fiscal putea emite decizia de impunere din oficiu, întrucât, potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din L. 9., Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente în condițiile O. 9..
Pentru aceste motive , în baza art. 304 alin. 1 punctul 9 C.proc.civ instanța va admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 5. pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o va modifica în sensul că va respinge în întregime acțiunea formulată de reclamantul S. I. A.
PENTRU A. MOTIVE, IN NUMELE L.
D E C I D E:
Admite recursul declarat de pârâta C. DE A. DE S. M. împotriva sentinței civile nr. 5112 din 27 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., pe care o modifică în sensul că respinge contestația reclamantului.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 6 martie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. I. D. P. A. A. I.
G.,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I/ .03.2012. Dact.H.C./3 ex. Jud.fond :M. P.
