Decizia nr. 1823/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1823/2012
Ședința publică de la 08 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. U.
Judecător M. D.
Judecător R.-R. D.
Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamantul F. E., împotriva sentinței civile nr. 3918/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., în contradictoriu cu pârâții P. C. A., C. LOCAL AL C. A., C. D. D. și C. D. D., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurent, avocat P. C. D. și reprezentanta intimaților C., avocat P. V., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat, iar la data de (...), intimații canta au depus la dosar întâmpinare, iar la data de (...), intimatul C. Local A. a depus la dosar întâmpinare. Ambele întâmpinări au fost comunicate cu reprezentanta recurentului, anterior dezbaterilor.
Reprezentanta recurentului depune la dosar o serie de înscrisuri, cu titlu de practică judiciară, pe care le comunică cu reprezentanta recurentului și solicită acordarea unui nou termen, pentru studiul celor două întâmpinări.
Reprezentanta intimaților C. arată că se opune, raportat la faptul că, prin întâmpinarea depusă la dosar, nu aduce elemente noi, solicitând eventual lăsarea cauzei mai la urmă, pentru studierea întâmpinărilor.
Curtea, după deliberare, urmează a respinge cererea de amânare, învederând părților faptul că urmează a lăsa cauza la urmă, pentru a da posibilitatea reprezentantei recurentului să studieze întâmpinările.
La reluarea cauzei se prezintă reprezentantele recurentului și a intimaților C.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru motivele invocate în cererea de recurs. S. totodată, respingerea excepțiilor.
Curtea învederează reprezentantei recurentului să precizeze dacă în raport de situația existentă la dosar, era sau nu obligatorie plângerea prealabilă, de a preciza dacă actul era susceptibil de revocare.
Reprezentanta recurentului arată că imobilul a fost înstrăinat și din martie 2008, clientul său încearcă să intre în posesia actelor. Arată că plângerea prealabilă nu mai era necesară.
Reprezentanta intimaților C. solicită respingerea recursului și menținereas hotărârii ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.3918/(...) pronunțată înd osarul (...) al T. C., s- au admis excepțiile invocate de pârâții C. local al comunei A. și P. comunei A. șis -a respins acțiunea formulată de reclamantul F. E. având ca obiect anularea autorizațiilor de construire nr.377/(...) pe excepția tardivității plângerii prealabile și autorizația de construire 149 din (...) pe excepția lipsei plângerii prealabile.
Tribunalul a apreciat că reclamantul a luat cunostință de existența autorizației de construire nr.3. la data de (...) iar plângerea prealabilă a fost formulată doar la data de (...), astfel că este tardivă, iar în ce privește cealaltă autorizație înprivința acesteia nu a fost formulată procedura prealabilă prevăzută de art.7 din Legea 554/2004.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F. E. solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.
Se arată că în mod greșit au fost admise cele două excepții deoarece reclamantul a purtat corespondență cu C. local și P. comunei A., în vederea comunicării documentației de autorizare a lucrărilor pentru imobilul situat în com.A. str.Decebal nr.18 însă nu a primit niciun răspuns, a formulat și cerere pentru obligarea pârâților să răspundă petițiilor , iar în data de (...) reclamantul deși invitat pentru data de (...) a putut consulta doar o parte din actele solicitate , nu i sau eliberat copii după acte, fiind nevoit să pună în executare sentința civilă nr.2. a T. C. Prin urmare, actele i-au fost eliberate reclamantului doar în data de (...) și nu în data de (...), astfel că plângerea prealabilă nu este tardivă.
În ceea ce privește excepția lipsei plângerii prealabile se susține că nu i s-a comunicat copia acestei autorizații decât tot în data de (...) și nu a formulat o nouă plângere având în vedere că a formulat plângere împotriva actului principal, respectiv împotriva autorizației de construire nr.377/(...).
Intimații C. D. D. și C. D. D. au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată deoarece lipsa plângerii nu este negată în ce privește autorizația de construire 1. iar recurentul putea face plângere prealabilă până în data de
(...). Referitor la excepția tardivității intimații apreciază că textul legal aplicabil este art.7 alin.3, iar momentul la care acest termen a început să curgă este (...) când recurentul a consultat întreaga documentație.
C. local al comunei A. și P. comunei A., au solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece reclamantul nu a formulat plângere prealabilă cu privire la autorizația de construire 1. și a formulat tardiv plângerea prealabilă pentru autorizația de construire 3. , iar reclamantul a cunoscut actele în discuție la data de (...) când le-a consultat la sediul primăriei. Chiar dacă eliberarea unei copii a fost făcută doar în data de (...), termenul în opinia intimaților este de la data luării la cunoștință de existența și conținutul actului.
Asupra recursului, Curtea va reține cu majoritate de voturi următoarele:
Reclamantul recurent F. E. s-a prezentat în data de (...) după obținerea sentinței civile 2. la sediul P. comunei A. când a consultat autorizația de construire și întreaga documentație care a stat la baza emiterii acesteia. Deși se afirmă de reclamant că nu i s-ar fi permis consultarea întregului dosar de autorizare nu se indică care din acte nu iau fost prezentate și ce relevanță ar fi avut acestea pentru formularea plângerii prealabile. Cu toate că reclamantului nu i s-a eliberat o copie de pe aceste acte, este în afara oricărei îndoieli că reclamantul a consultat dosarul de autorizare și a cunoscut emiterea autorizației de construire 277/(...) emise de P. comunei A.
Ca atare, începând cu data de (...) reclamantul recurent putea face plângere prealabilă împotriva autorizației de construire.
Prevederile art.7 alin.3 din Legea 554/2004 prevăd posibilitatea introducerii plângerii prealabile de către persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință pe orice cale de existența acesteia în limitele termenului de 6 luni.
În accepțiunea textului legal, termenul începe să curgă din momentul luării la cunoștință a actului administrativ deci, a autorizației de construire
277/(...) care a fost cunoscută cel puțin din data de (...).
Referitor la autorizațiile de construire se pune problema dacă la data de (...) plângerea prealabilă era necesară în sensul de a putea determina revocarea acestora fiindcă construcția autorizată era începută și potrivit art. 1 al. 6 din Legea 554/2004, actul nu poate fi revocat dacă a intrat în circuitul civil. La data de(...) lucrările au fost finalizate fiind încheiat procesul verbal de recepție iar în lipsa altui act acest moment poate fi considerat momentul intrării în circuitul civil, moment după care autoritatea publică emitentă nu își mai putea revoca actul. Totuși între data consultării dosarului de autorizare și această dată a recepției autorizația putea fi revocată dacă reclamantul ar fi făcut plângere. După data recepției, respectiv data intrării în circuitul civil plângerea este de asemenea necesară.
Legiuitorul a prevăzut în articolul 8 din legea 554/2004 plângerea prealabilă ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune iar necesitatea formulării plângerii prealabile privește pe lângă instituția revocării actelor administrative , obligativitatea petiționării in vederea informarii autorității publice despre nelegalitatea actului administrativ aceasta având la îndemâna pe lângă luarea măsurilor necesare pentru eficientizarea aparatului administrativ ,emiterea altor acte administrative pentru rezolvarea situației sau formularea unei acțiuni în contencios administrativ pentru anularea actului nelegal.
De altfel, motivele invocate respectiv nerespectarea indicilor urbanistici
și a înălțimii construcției, raportat la clădirile înconjurătoare, precum și a limitei minime admise între cele două clădiri, nu comporta studii de specialitate fiind cunoscute de reclamant pentru că lucrările de construire au început în anul 2007 și tot din acest moment chiar reclamantul afirmă că i sau adus prejudicii ,construcția fiind aproape finalizată la data introducerii acțiunii astfel că putea și trebuia să solicite revocarea autorizațiilor de construire. Oricum, având cunoștință de actele dosarului de autorizare chiar dacă actele acestuia nu i-au fost comunicate, reclamantul trebuia să facă plângere în termen, iar termenul de 6 luni curge de la data de (...) în timp ce plângerea a fost formulată pentru autorizația de construire 3. doar la data de (...).
În ceea ce privește autorizația de construire 149 din (...) pentru aceasta nu a fost formulată plângere prealabilă care era necesară pentru exercițiului dreptului la acțiune, așa cum arată art.8 din Legea 554/2004.
Nu este suficient faptul că s-a solicitat revocarea autorizației acordată inițial pentru care însă plângerea prealabilă nu este formulată în termen și era necesar ca și pentru a doua autorizație de construire să se formuleze plângere prealabilă întrucât nu este o prelungire sau preluare a elementelor primei autorizații ci o modificare a soluției constructive specificate în autorizația 3..
Având în vedere aceste aspecte, Curtea în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ., va aprecia că nu sunt incidente motivele de casare pentru necercetarea fondului cauzei și va respinge recursul ca neîntemeiat.
În conformitate cu prevederile art.274 C.proc.civ., va obliga recurentul
F. E. să plătească intimaților C. D. D. și C. D. D. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorarul avocațial achitat de acești intimați pentru susținerea apărării în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge cu majoritate de voturi recursul declarat de reclamantul F. E. împotriva sentinței civile nr.3918 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T. C., pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul F. E. să plătească intimaților C. D. D. și C. D. D. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 martie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER |
L. U. M. D. R. R. D. | M. T. |
Cu opinie separată în sensul admiterii recursului și a casării cu trimitere spre rejudecare red.RRD/AC
2 ex. - (...)
Opinia separată a judecătorului L. U.
În urma deliberării am apreciat că în speța de față nu era necesară reținerea legalității soluției instanței de fond cu privire la inadmisibilitatea acțiunii de contencios administrativ privind lipsa plângerii prealabile pentru AC nr. 149/0(...) și drept urmare nu se putea reține nici că plângerea prealabilă pentru AC nr. 377/(...) este tardivă.
Și este așa deoarece, rostul și rolul instituției plângerii prealabile este acela dat explicit de lege.
Astfel, conform art. 2 alin. 1 lit. j) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, prin noțiunea de plângere prealabilă se înțelege cererea prin care se solicită autorității publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.
Pentru elucidarea aspectului factual și legal și a semanticii instituției plângerii prealabile, găsesc că este necesar să fac o analiză succintă a regimului actului administrativ așa cum este cunoscută în teoria actului administrativ.
Actul administrativ apare ca una din formele cu semnificație juridică prin care organele administrației publice își realizează competenta, implicit sarcinile, si este forma juridica principala a administrației publice ca activitate.
Actul administrativ este emis în temeiul si pentru realizarea puterii publice, organul emitent având calitatea de subiect special investit cu atribuții de putere publică.
Manifestarea de voință unilaterală a acestui organ trebuie să se exprime în raporturi juridice ce presupun voința de a naște, modifica sau stinge drepturi si obligații în regim de putere publică.
Momentul de la care actele administrative produc efecte juridice este, in principiu, cel al publicării pentru actele normative si cel al comunicării pentru actele individuale, iar prin excepție ,actele administrative care prevăd o dată ulterioară pentru intrarea lor in vigoare, în cazul actelor normative, sau de la care produc efecte juridice, în cazul celor individuale și actele administrative cu caracter retroactiv care constată existența sau întinderea unor drepturi si obligații ce au luat naștere anterior ori inexistența lor; aceste acte se mai numesc si acte declarative sau recognitive.
Efectele juridice ale actelor administrative pot înceta, fie ca urmare a intervenirii unui act juridic emis în acest scop, fie ca urmare a producerii unor fapte materiale prevăzute de lege ca, de exemplu, împlinirea termenului pentru care a fost emis un act administrativ.
Modalitățile juridice concrete prin care încetează efectele juridice ale actelor administrative sunt: suspendarea, revocarea si anularea .
Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea juridică care determina încetarea temporară a efectelor juridice, ca urmare a existentei unor dubii cu privire la legalitatea sau oportunitatea acestora., dispusă de organul emitent , de organul ierarhic sau de instanța de judecată în procedura instituită de art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ .
Revocarea reprezintă operațiunea juridică care determină încetarea definitivă a efectelor juridice ale actelor administrative ca urmare a ilegalității sau inoportunității acestor acte, revocabilitatea actelor administrative a devenit una din principalele trăsături ale regimului juridic al categoriei actelor administrative de autoritate.
Dreptul de revocare al actelor de drept administrativ își are izvorul în principiul revocabilității acestor acte fundamentat, la rândul sau, pe caracterul unilateral al actelor administrative.
Revocarea poate fi dispusă de organul emitent al actului administrativ nelegal sau inoportun. Revocarea actului administrativ individual, pentru motive de inoportunitate poate fi dispusa si de organul ierarhic superior emitentului actului.
Revocarea unui act administrativ individual pentru motive de nelegalitate produce efecte retroactive de la data emiterii actului revocat, efectele acestuia desființându-se în totalitate ca si cum actul nu ar fi existat.
Principiul revocabilității actelor administrative cunoaște excepții, cum ar fi actele administrative jurisdicționale, care sunt irevocabile, întrucât ele se bucura de o anumita stabilitate ca urmare a faptului că organele care le emit, cu prilejul soluționării anumitor litigii, se dezinvestesc de dreptul de a mai reveni asupra acestora și actele administrative pe baza cărora au luat naștere raporturi juridice civile și de muncă, întrucât aceste raporturi iau naștere prin acordul de voință al părților și nu mai pot fi desființate prin manifestarea de voința unilaterală a organului emitent al actului administrativ; precum și actele administrative care au dat naștere unor drepturi subiective garantate de lege prin stabilitate .
Actele administrative în baza cărora s-au format raporturi juridice de altă natură sunt irevocabile datorită generării unor raporturi neadministrative a căror legalitate sau oportunitate nu mai intra în competența de verificare a organului emitent al respectivului act administrativ, acele raporturi încetând prin voința părților participante la raportul juridic ori prin hotărârea unui organ de jurisdicție.
Legiuitorul a statuat în art.1 alin. 6 din Legea nr.554/2004, că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite instanței constatarea nulității acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice.
Textul legal enunțat reglementează posibilitatea revocării actului administrativ, instituind, totodată, o excepție de la acest principiu care afectează revocabilitatea în esența sa.
Irevocabilitatea actelor intrate în circuitul civil și care au produs efecte juridice apare ca un principiu fundamental care reiese direct din textul legal amintit, și arată că autoritatea publică emitentă a unui act apreciat ca nelegal are doar posibilitatea de a solicita instanței constatarea nulității acestuia dacă actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice, cu scopul de a asigura realizarea unei stabilități a raporturilor juridice.
Consacrarea acestui principiu, a avut ca scop să limiteze posibilitatea organului administrativ de a reveni asupra actelor administrative emise, putându-le revoca - fie pentru inoportunitate, fie pentru nelegalitate - numai până la momentul la care actele administrative și-au produs efectele prin executare sau prin intrarea lor în circuitul altor raporturi juridice.
Se poate constata, așadar, că actele administrative revocabile - ca principiu - devin irevocabile dacă ipoteza normei legale instituite de legiuitor prin art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004 este întrunită.
Literatura juridică de specialitate este unanimă în a aprecia că intrarea în circuitul civil semnifică încheierea unui act juridic sau realizarea unei operațiuni juridice pe baza actului administrativ, acestea fiind manifestări de voință menite a marca momentul până la care actul administrativ individual revocabil devine irevocabil.
Din această perspectivă, chiar dacă textele art. 7 alin. 1 corelat cu art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 ar pleda în continuare pentru obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, fie pe calea recursului grațios, fie pe calea recursului ierarhic, această procedură este ineficientă deoarece nu este aptă să conducă la reexaminarea actului administrativ cu scopul de a fi revocat sau modificat.
Din această perspectivă, particularul nu ar putea obține de la autoritatea publică decât un certificat privind imposibilitatea soluționării pe fond a plângerii prealabile.
Cu toate acestea, pe terenul exercitării dreptului de acces la justiție, în speță la justiția de contencios administrativ dotată cu competență în a verifica legalitatea actului administrativ, statuarea că procedura prealabilă este obligatorie este fundamentală, deoarece neobservarea acesteia conduce la inadmisibilitatea acțiunii așa cum s-a întâmplat în speță.
Așadar, dreptul de acces la justiție atârnă în speță de rezolvarea acestei chestiuni.
În optica noastră, dreptul la justiție a reclamantului a fost afectat, deoarece acestuia i s-a pretins, formal , o conduită fără ca să producă efecte juridice pe terenul revocabilității actului administrativ.
Trebuie notat că deși reclamantul este un terț în raport de actul administrativ individual acestuia i se recunoaște dreptul de sesizare a instanței de judecată întocmai ca și beneficiarul actului, din acest punct de vedere nefiind diferențe notabile.
Trebuie însă remarcat faptul că în ipoteza art.1 alin. 6 din Legea nr.
554/2004 autoritatea publică nu mai are dreptul și prerogativa de a reexamina actul ci doar de a cere instanței de contencios administrativ în termenul defipt de lege să acționeze. Dacă nu acționează, acest drept poate fi recunoscut și unui terț ce se pretinde vătămat în drepturile sale recunoscute de lege ori într-un interes legitim.
Din această perspectivă, chiar dacă am admite că autoritatea trebuie sesizată cu o petiție, această petiție nu are natura juridică a plângerii prealabile și nici nu poate fi astfel reținute consecințele juridice ale lipsei formulării unei atari petiții.
Și este așa, deoarece prin petiție, conform art. 2 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor , prin petiție se înțelege cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulata in scris ori prin posta electronica, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale si locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes județean sau local, precum si regiilor autonome, toate acestea fiind denumite expres de lege autorități și instituții publice.
Așadar, formularea unei petiții, recomandabilă în astfel de cazuri, tocmai pentru ca autoritatea publică emitentă să examineze posibilitatea de a acționa în justiție pentru a cere anularea actului, nu poate paraliza accesul la justiție, dacă, spre pildă autoritatea publică nu a înțeles ca în temeiul art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004 să acționeze în justiție.
În context, mai rețin că principiul stabilității raporturilor juridice, deși nu este în mod expres consacrat de C. R., se deduce atât din prevederile art.1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic și social, cât și din preambulul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea E. a D. O. în jurisprudența sa pertinentă (, între altele cauza Brumărescu împotriva R. parag. 61) și presupune garantarea acestuia prin norme interne de natură a asigura stabilitatea raporturilor juridice , iar în materia actelor administrative art.1 alin.6 din Legea nr.554/2004, oferă o astfel de garanție .
Revocarea actului administrativ, deși consacrată ca regulă, nu poate fi dispusă în ipotezele în care actul a intrat în circuitul civil căci prin revocarea acestuia echilibrul stabilit între părțile noilor raporturi juridice create ar fi rupt, creându-se un dezechilibru de incompatibil cu normele și principiile enunțate anterior .
Anularea reprezintă operațiunea juridică de încetare definitivă a efectelor juridice a unui act nelegal, iar față de terminologia folosită de art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, în literatura de specialitate s-a susținut că distincția dintre nulitatea absoluta si nulitatea relativa are mai putina relevanta, în dreptul administrativ dat fiind regimul lor juridic asemănător.
Anularea unui act administrativ nelegal se poate dispune , indiferent daca actul în cauză s-a încălcat o norma ce ocrotește un interes general sau personal și de asemenea, în dreptul administrativ pot fi confirmate uneori si nulitățile absolute nu numai cele relative iar în cazul anularii dispuse de instanța judecătorească nu se face distincție între nulitatea absoluta și cea relativă sub aspectul termenului în care poate fi introdusa acțiunea și de aceea, se consideră că în dreptul administrativ nulitățile iau, în general, aspectul nulităților absolute.
O astfel de distincție , între nulitatea absoluta si nulitatea relativa trebuie făcută in dreptul administrativ, pentru a se da posibilitatea oricărei persoane interesate de a cere constatarea nulității actelor administrative prin care se încalcă normele legale imperative și implicit interesul public, pentru a determina sfera persoanele care pot realiza justificarea interesului și calității în demersul judiciar demarat .
Sancțiunea nulității absolute a actelor administrative a fost consfințită în mod expres prin art. 1 alin 6 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestui text de lege, autoritatea publică emitenta a unui act administrativ nelegal poate sa solicite instanței judecătorești constatarea nulității acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice.
Concluzia rezultată din aceasta prevedere legala este aceea ca, atunci când lezează un interes public, un act administrativ, chiar dacă este irevocabil, este lovit de nulitate absolută, indiferent de imputabilitatea cauzei de nulitate.
Mai apoi, dacă actul lezează numai un interes legitim privat și autoritatea nu are interesul să acționeze în justiție, acest drept poate fi recunoscut oricărei persoane interesate, lezate efectiv de acel act administrativ, caz în care nu i se mai poate solicita îndeplinirea procedurii prealabile ca o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ.
Cât privește momentul de la care se poate socoti că actul a intrat în circuitul civil, așa cum am arătat mai sus intrarea în circuitul civil semnifică încheierea unui act juridic sau realizarea unei operațiuni juridice pe baza actului administrativ, acestea fiind manifestări de voință menite a marca momentul până la care actul administrativ individual revocabil devine irevocabil.
Este indiscutabil că în speță, în materia edificării construcțiilor realizate în baza actului administrativ individual reprezentat de autorizația de construire, nu trebuie așteptat ca aceasta să fie edificată complet și să fie semnat actul de luare în folosință, căci în executarea actului administrativ - autorizația de construire - s-au săvârșit operațiuni juridice ori s-au încheiat diferite acte juridice, de la încheierea contractului de antrepriză de lucrări, la achiziția de materiale de construcție.
Așa fiind, într-o atare ipoteză autoritatea nu mai are prerogativa de revocare a actului ci doar pe aceea de a cere anularea acestuia în justiție, sens în care fie că acționează autoritatea publică emitentă în temeiul art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, fie că acționează un terț, particular care dovedește un interes, nu mai este necesară plângerea prealabilă ca și condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ.
Pentru considerentele ce precedă, am opinat că mai preferabil este să recunoaștem reclamantului dreptul de acces la justiție cu toate consecințele ce decurg de aici decât să-l sancționăm drastic reproșându-i că nu a urmat o procedură prealabilă plină de incertitudini și riscuri.
În acest context, soluția preconizată a fost aceea ca în temeiul art. 20 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ. să fie admis recursul iar față de împrejurarea că instanța de fond a soluționat cauza fără a cerceta fondul cauzei să fie casată sentința cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.
JUDECĂTOR,
L. U.
Red.L.U./Dact.L.U.
3 aprilie 2012
