Decizia nr. 8636/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 8636/2012
Ședința de la 29 O. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A. M.
Judecător S. L. R.
Judecător C. P.
Grefier A. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. T. împotriva sentinței civile nr.1655 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui
Cluj, în contradictoriu cu reclamanta intimată SC P. C. S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal se constată lipsa părților litigante de la dezbateri. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin. 4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1655 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Cluj s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S. P. C. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului T. și în consecință:
A fost obligată pârâta A. F. P. a municipiului T. să restituie reclamantului suma de 11.685 lei, cu titlu de taxă poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei menționate.
A fost obligată pârâta să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 539,30 lei.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. a municipiului T. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. și în consecință:
A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 11.685 lei, reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Asupra cauzei pe fond tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului sus individualizat reclamanta a solicitat pârâtei, A. F. P. T. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule reclamanta achitând taxa stabilită.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
În privința cererii de chemare în garanție:
Raportat la prevederile H. 6. privind normele metodologice de aplicare a O.
5. taxa de poluare se achită la unitățile T. S., însă ulterior este transferată și administrată de către A. F. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța a admis cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. T. prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea in parte a sentinței atacate în sensul respingerii cererii pentru cheltuieli de judecata .În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea disp. art. 3041 C.pr.civ arata ca in mod nelegal au fost obligati la plata cheltuielilor de judecata cita vreme au facut aplicarea prevederilor legale si ca in speta cuantumul acestora este prea mare .
Analizând recursul formulat exclusiv pentru cheltuielile de judecata
Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs vizind cheltuielile de judecata este nefondat cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia (f.6 dosar fond ).
Dreptul la restituirea taxei de poluare este fundamentat pe incompatabilitatea dreptului national cu dreptul Uniunii Europene, incompatibilitatea rezultatat din hotararile pronuntate de catre C. in cauzele T. si Nisipeanu .In aceste conditii si parata ca autoritatea publica si ca parte a statului de drept trebuia ca in speta sa dea eficienta principiului suprematiei dreptului Uniunii Europene si sa restituie taxa de poluare reclamantului .
In ce priveste cuantumul onorariului acordat in prima instanta Curtea apreciaza ca acest cuantum corespunde valorii pricinii de11.685 lei si muncii depuse de avocat constind in redactarea si sustinerea actiunii .
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, iar recursul declarat se vădeste a fi nefondat și conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corob. cu art. 312
C.pr.civ urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâta A. F. P. A M. T. împotriva sentinței civile nr.1655 din (...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința de la 29 O. 2012.
Red.A.A.M./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: E. L.