Decizia nr. 2073/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2073/2012
Ședința publică de la 15 M. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
Grefier M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtul P. C. S. C. I. D., împotriva sentinței civile nr. 5., pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., în contradictoriu cu reclamantul B. C.-V., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (L. Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din L. nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, iar la data de (...), s-a depus întâmpinare la dosar.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
După închiderea dezbaterilor în prezenta cauză se prezintă reprezentantul reclamantului intimat, avocat T. C., cu delegație la dosar, care solicită redeschiderea dezbaterilor, arătând că un eveniment rutier a determinat întârzierea sa de la dezbateri.
Curtea, după deliberare, încuviințează cererea, sens în care procedează la redeschiderea dezbaterilor.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită în probațiune, încuviințarea efectuării unei adrese către C. Legislativ, pentru a comunica care a fost formularea art. 95 din L. nr. 188/1999, în urma intervenirii Legii nr. 1..
Curtea urmează a respinge cererea în probațiune, învederându-i reprezentantului reclamantului intimat faptul că acesta este un atribut al instanței
și-i acordă cuvântul acestuia pe fondul recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5391 din (...) pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) s-a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului B. C. V. și a fost obligat pârâtul P. C. S. - C. I. D., să emită Dispoziția de reluare a raporturilor de serviciu ale reclamantului începând cu data de (...) și plata drepturilor salariale către reclamant începând cu această dată.
S-a respins ca nefondată cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.
A fost obligat pârâtul la 1900 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de (...), reclamantul a formulat o cerere la P. C. S. prin care a solicitat suspendarea raportului său de muncă pentru probleme personale începând cu data de (...) până la (...) (f. 3).
Această cerere a fost aprobată emițându-se Dispoziția nr. 227/(...), prin care s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu al reclamantului, funcționar public în cadrul Primăriei S., în funcția de inspector, începând cu data de (...), pe o perioadă de 2 luni, respectiv până la (...) (f. 4).
În data de (...), reclamantul solicită aprobarea revenirii la serviciu din perioada de suspendare, începând cu data de (...) pe considerentul că a încetat motivul personal de suspendare (f.5), cerere ce a fost reiterată la data de (...) (f.6) iar apoi în (...) (f. 7).
Apărarea pârâtei este aceea că consideră nulă absolut decizia de suspendare, deoarece s-a dat în temeiul unui text de lege abrogat, fapt ce i s-a adus la cunoștință ulterior suspendării.
Această apărare nu poate fi admisă, în primul rând pentru faptul că
,,aducerea la cunoștință s-a făcut prin adresa nr. 881483/(...)(f.32), deci cu mult ulterior datei la care pârâta trebuia să soluționeze cererea reclamantului de revenire la serviciu în urma expirării perioadei de suspendare.
În al doilea rând prevederile art. 95 alin. 2 din L. nr. 188/1999, în temeiul căruia a fost emisă dispoziția de suspendare a activității reclamantului au fost abrogate prin art. V din L. nr. 1. act normativ care a intrat în vigoare în (...). însă Dispoziția de suspendare a activității reclamantului este în vigoare câtă vreme nu a fost revocată nici până la această dată.
Pe de altă parte, dacă s-ar constata nulitatea acestei dispoziții, întrucât a fost emisă în temeiul unei dispoziții legal abrogate, aceasta înseamnă că ea nu-și produce efectele pentru care a fost emisă, iar reclamantul trebuie să continue raporturile de serviciu pe care le are, și are dreptul la plata salariului pentru activitatea sa, mai puțin pentru cele 2 luni în care nu a desfășurat activitate.
Chiar dacă s-ar considera că s-a produs o modificare a structurii de personal, aceasta nu poate influența activitatea reclamantului întrucât nu se pot modifica raporturile de muncă al acestuia, în perioada în care acesta nu se afla la serviciu, iar conform art. 99 alin. 5 din L. nr. 188/1999 în cazul eliberării din funcție pentru reducere de personal, persoana care are competența legală de numire comunică funcționarului public în termen de 5 zile aceasta și îi acordă preaviz.
Ori aceste condiții nu sunt îndeplinite și pârâta nu poate refuza, reluarea raporturilor de serviciu ale reclamantului începând cu data la care expiră perioada de suspendare a activității.
De altfel, prin O. din (...) a P. de pe lângă Judecătoria Jibou, pârâtului i-a fost aplicată o sancțiune cu caracter administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, reținându-se în sarcina acestuia că a încălcat dispozițiile legale privind reluarea activității suspendate ale reclamantului prin faptul că nu a dat curs cererii și nu a dispus în vreun fel cu privire la raporturile de serviciu ale reclamantului.
S-a reținut prin O. P. în sarcina pârâtului că nu a emis dispoziție de încetare a raporturilor de serviciu ale persoanei vătămate, iar propunerea sa în sensul restructurării postului ocupat de aceasta nu a fost aprobată de C. Local, iar în calitate de ordonator principal de credite, avea obligația de a plăti renumerația cuvenită persoanei vătămate pentru activitatea desfășurată.
Pârâtul (făptuitorul) nu a îndeplinit un act la care era obligat în temeiul atribuțiilor sale de serviciu și astfel a cauzat o vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate și un prejudiciu acesteia, constând în remunerația de care a fost lipsit începând cu data de (...), a reținut Parchetul de pe lângă Judecătoria Jibou.
Având în vedere cele de mai sus, precum și prevederile art. 22 Cod procedură penală conform căreia hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia s-a admis în parte acțiunea precizată a reclamantului și a fost obligat pârâtul să emită dispoziții de reluare a raporturilor de serviciu ale reclamantului începând cu data de (...) și plata drepturilor salariale către reclamant începând cu această dată, acesta prezentându- se la serviciu începând cu această dată.
Cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale a fost respinsă pentru următoarele.
Conform art. 18 alin.3 din L. nr. 554/2004 în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate.
Prejudiciul moral constă în consecințele negative patrimoniale și morale suferite de o persoană ca urmare a faptei ilicite, prejudiciul moral constă în lezarea onoarei sau reputației unei persoane sau alte suferințe de ordin psihic.
Ori nu se poate considera că a fost lezată onoarea sau reputația reclamantului prin faptul că pârâtul nu a emis dispoziția de reluare a raporturilor de muncă, cu atât mai mult cu cât suspendarea raporturilor de muncă al reclamantului se putea face în temeiul art. 95 alin.2 din L. nr. 188/1999, așa cum a fost în vigoare, pe o perioadă cuprinsă între o lună și 6 luni, iar reclamantul a aflat ulterior că textul de lege în temeiul căruia a fost dispusă suspendarea activității sale a fost abrogat, deci că există pericolul de nelegalitate a dispoziției prin care i-a fost suspendat raportul său de serviciu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. C. S. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe cale de consecință să se dispună modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii introductive în totalitate, motivat pe art. 304 punctele 8 și 9 CPC coroborat cu art. 312 punctul 3 CPC .
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că, în esență, ceea ce se susține este real și anume faptul că la data de (...), la cererea reclamantului de a se dispune suspendarea raportului său de muncă pentru probleme personale, începând cu data de (...) și până la (...), pârâtul a hotărât prin dispoziția nr. 227/(...) suspendarea raporturilor de muncă pentru perioada solicitată de două luni. Ulterior a constatat că prevederile art. 95 alineatul 2 din L. 188/1999 în temeiul căreia a fost emisă dispoziția de suspendare a reclamantului au fost abrogate prin art. IV din L. nr. 14012010, act normativ ce a intrat în vigoare puțin înaintea suspendării și anume în data de (...).
Apreciază însă, că raportat la aceste argumente juridice, instanța de fond este într-o gravă eroare, cântărind că dispoziția de suspendare este încă în vigoare atâta timp cât ea nu a fost revocată. Temeiul juridic eventual ce putea să stea la baza unei asemenea cereri, era constatarea nulității absolute a acestei decizii emise în baza unui act normativ abrogat, chestiune ce nu a fost pusă în discuție în instanța de fond. C. reținută de instanță cum că "aducerea la cunoștință s-ar fi făcut prin adresa nr. 881483/(...), cu mult ulterior datei la care pârâta trebuia să soluționeze cererea reclamantului de revenire la serviciu în urma perioadei de suspendare", nu are nici un fel de relevanță în cauză, ignorarea legii chiar și în cazul nostru neducând la valabilitatea actului.
Instanța din nou cântărește greșit chestiunile ce au fost supuse atenției sale cu privire la modificarea structurii de personal, întrucât petenta nu se afla la serviciu, nu în virtutea unei dispoziții legale, ci în virtutea unei erori.
Oricum am cântări lucrurile din acest punct de vedere "obiectul muncii" părții reclamante lipsește cu desăvârșire și pe cale de consecință dacă soluția adoptată de către instanța de fond ar fi păstrată, nu înțelege cum ar putea fi pusă în executare în lipsa efectivă a acestui post în structura de personal.
D. ar fi acordat de bună voie această dispoziție de reluare a raporturilor de muncă, apreciază cu tărie că dacă prima dată, din necunoștința legii, a dat o dispoziție nulă de drept, acum cunoscând-o în mod voit ar trebui să dea o altă dispoziție total nelegală în raport cu nulitatea absolută a primei decizii.
Și ca atare, sub acest aspect, văzând că oricum acest post nu mai există în materialitatea sa, are teama serioasă că dacă va proceda de bună voie în acest sens, va fi din nou cercetat penal, întrucât ar admite reluarea raporturilor de muncă pe un post care nu mai există.
Pentru aceste considerente apreciază că instanța va trebui să admită recursul și să respingă în totalitate cererea introductivă de instanță așa cum a fost ea precizată și să respingă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată atât cele din instanța de fond, cât și cele din recurs și pe cale de consecință să admită cheltuiala pârâtului. D. totuși instanța de recurs apreciază că acestea ar trebui să fie temeiurile juridice de reluare a raporturilor de muncă, chiar dacă va respinge recursul în ceea ce privește acțiune a introductivă așa cum a fost ea precizată, solicită admiterea recursului în ceea ce privesc cheltuielile de judecată acordate în fața instanței de fond solicitând instanței să le admită atât pe acestea cât și pe cele ce se vor produce în fața instanței de recurs, motivat pe lipsa culpei în privința hotărârii de a da o asemenea dispoziție, întrucât postul nemaiexistând în materialitatea sa, nu numai că îi trezește teama serioasă că dacă ar da o asemenea dispoziție ar fi cercetați penal, chiar i s-a sugerat acest lucru de către puterea politică.
Solicită cheltuieli de judecată conform facturilor și chitanțelor anexate.
În drept s-au invocat prevederile: art. 304 punctele 8 și 9, art. 312 punctul 3
Cod Procedură Civilă.
În apărare, reclamantul intimat B. C. V. a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată - fila 13.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, din următoarele considerente:
Consideră recurentul-pârât că dispoziția nr. 227/(...) prin care a dispus suspendarea raportului de serviciu al intimatului-reclamant este nulă absolut, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor legale, în condițiile în care la data emiterii sale dispozițiile art. 95 alin. 2 din L. nr. 188/1999 erau abrogate, astfel încât această dispoziție nu poate fi validată de instanța de judecată prin admiterea cererii reclamantului și, pe de altă parte, că postul ocupat de reclamant a fost desființat, astfel încât hotărârea recurată nici nu ar putea fi pusă în executare.
Contrar susținerilor recurentului, Curtea constată că prin dispoziția nr.
227/(...), P. com. S. a dispus suspendarea raportului de serviciu al reclamantului- intimat B. C. V. pe o perioadă de 2 luni, începând cu data de (...), actul administrativ fiind emis în conformitate cu dispozițiile art. 95 alin. 2 din L. nr.
188/1999.
Această dispoziție nu a fost revocată de recurent și nici nu a făcut obiectul vreunei acțiuni în anulare, fiind în vigoare și în prezent, astfel încât recurentul nu își poate întemeia refuzul de a relua raportul de serviciu al reclamantului pe nelegalitatea/nulitatea actului administrativ, în condițiile în care aceasta nu a fost constatată de instanță.
Prin urmare, la data încetării perioadei de suspendare, recurentul era obligat să dispună reluarea raportului de serviciu al funcționarului public, refuzul de a dispune în acest sens fiind unul nejustificat.
Mai mult decât atât, Curtea nu poate reține nici susținerile recurentului în sensul că la data emiterii dispoziției amintite anterior nu ar mai fi fost posibilă suspendarea raportului de serviciu al reclamantului întrucât textul legal ar fi fost abrogat.
În acest context, Curtea constată că textul art. 95 alin. 2 din L. nr. 188/1999 exista anterior adoptării OUG nr. 105/2009, având următorul conținut: „Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. 1 și la art. 94 alin. 1, pe o perioadă cuprinsă între o lună și 3 ani";.
Ulterior, OUG nr. 105/2009, care a intrat în vigoare la data de (...), a modificat dispozițiile art. 95 alin. 2 din L. nr. 188/1999, prevăzând la pct. 20 următoarele: „La articolul 95, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: "(2) Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcționarului public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) și la art. 94 alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună și 6 luni, fără ca perioadele cumulate de suspendare să depășească 3 ani în cariera funcționarului public în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice. Conducătorul autorității sau instituției publice nu poate aproba cererea de suspendare a raportului de serviciu al funcționarului public dacă interesul personal legitim este justificat prin desfășurarea de activități remunerate pe perioada suspendării raporturilor de serviciu."
De asemenea, prin pct. 21 din același act normativ a fost introdus, la articolul
95, un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:
"(2^1) Suspendarea raportului de serviciu se solicită în scris și motivat de funcționarul public, se aprobă de conducătorul autorității sau instituției publice, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), numai pe baza unor documente justificative."
La data de (...) a fost adoptată L. nr. 1. care a adus anumite modificări Legii nr. 188/1999 și care, la art. V, a prevăzut că art. I pct. 6-25 și art. VII din OUG nr.
105/2009, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă.
Rezultă astfel, din evoluția legislativă prezentată anterior, că prin L. nr. 1. a fost abrogat pct. 20 din OUG nr. 105/2009, respectiv a fost abrogată modificarea adusă de acest act normativ dispozițiilor art. 95 alin. 2 din L. nr. 188/1999, rămânând în vigoare dispozițiile art. 95 alin. 2 din L. nr. 188/1999 astfel cum erau ele reglementate în forma inițială, anterioară adoptării OUG nr. 105/2009.
Această concluzie este întărită și de faptul că, din întreaga lectură a dispozițiilor Legii nr. 1. care a modificat L. nr. 188/1999, rezultă că intenția legiuitorului nu a fost aceea de a suprima un caz de suspendare al raportului de serviciu al funcționarului public ci aceea de a reglementa modalitatea de recrutare și promovare în funcția publică, de organizare și desfășurare a concursului/examenului, de ocupare a funcțiilor publice de conducere precum și a celor vacante temporar, de promovare a funcționarilor publici, de detașare, transfer sau mutare a acestora, precum și de eliberare a funcționarilor publici din funcția publică deținută. Nicăieri în prima parte a Legii nr. 1. care prevede expres modificările aduse Legii nr. 188/1999 nu se vorbește despre cazurile de suspendare a raportului de serviciu al funcționarului public, rezultând astfel că intenția legiuitorului nici nu a fost una de suprimare a cazului de suspendare prevăzut la art. 95 alin. 2.
De altfel, lecturând OUG nr. 105/2009, Curtea constată că, în cea mai mare parte, acest act normativ reglementează aceleași aspecte care, ulterior, au fost reglementate prin L. nr. 1., atingând doar tangențial, la pct. 20 și 21, cazul de suspendare al raportului de serviciu reglementat de dispozițiile art. 95 alin. 2 din L. nr. 188/1999, articol pe care, așa cum s-a menționat anterior, doar l-a modificat, nu l-a abrogat. Prin urmare, cu atât mai mult se impune concluzia că, prin L. nr. 1., nu numai că nu a fost abrogat art. 95 alin. 2 din L. nr. 188/1999 astfel cum era acesta reglementat anterior adoptării OUG nr. 1., dar nici nu s-a avut în vedere abrogarea acestui text, care nici nu era în contradicție cu dispozițiile și filozofia acestei legi.
În consecință, Curtea constată că în mod corect a fost admisă acțiunea reclamantului, pe de o parte dat fiind faptul că dispoziția de suspendare a raportului de serviciu nu a fost niciodată revocată de emitent sau anulată de o instanță de contencios administrativ, iar pe de altă parte dat fiind faptul că dispozițiile Legii nr. 1. au abrogat doar modificarea adusă dispozițiilor art. 95 alin. 2 din L. nr. 188/1999 prin OUG nr. 1. și nu art. 95 alin. 2 astfel cum era acesta reglementat anterior și care, și în forma inițială, formă care a rămas în vigoare, prevedea posibilitatea suspendării raportului de serviciu al funcționarului public pentru motive personale.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că postul ocupat de reclamantul-intimat ar fi fost desființat, acest aspect nu este de natură să justifice refuzul de a relua raportul de serviciu al funcționarului public, potrivit dispozițiilor legale enunțate anterior. Mai mult decât atât, Curtea reține și principiul de drept potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă, fiind evident că postul reclamantului-intimat nu putea fi desființat atâta timp cât raportul său de serviciu era suspendat.
În ceea ce privește critica adusă modului de soluționare a cererii reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea constată că în mod corect a fost obligat recurentul la plata acestora, fiind evident că se află în culpă procesuală, prin refuzul constant de a aduce la îndeplinire cererea reclamantului de reluare a raportului de serviciu și prin opunerea sa constantă la admiterea cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, va dispune respingerea acestuia.
În conformitate cu dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, recurentul P. com. S. va fi obligat în favoarea intimatului B. C. V., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, respectiv contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de P. C. S., împotriva sentinței civile nr. 5391/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui S., pe care o menține în întregime.
Obligă recurentul să plătească intimatului B. C.-V. suma de 1860 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
{ F. |
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R.-R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
GREFIER, M. T. |
}
Red.M.D./dact.L.C.C.
2 ex./(...). Jud.fond: M. K.
