Decizia nr. 22/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ din 22 M 2012
C. compus din:
PREȘEDINTE D. M.
Judecător G.-A. N. Judecător M. H.
Grefier V. D.
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâtele D. G. A F. P. A J. C. și A. F. P. A M. G. împotriva sentinței civile nr. 3.768 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., în contradictoriu cu reclamantul intimat F. C., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că în data de (...) s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea intimatului F. C.
Recursurile promovate sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591 alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din
Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentele recursuri și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C. pr. civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 3.768 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al
T.ui C. s-au respins excepțiile .
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul F. C. împotriva pârâtei
D. G. A F. P. C. și A. F. P. G., iar pârâta A. a fost obligată sa restituie reclamantului suma de 7560 lei cu titlu de taxa de poluare nedatorata cu dobânda legala in materia civila calculata de la data achitării (...) și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
S-a admis cererea de chemare in garanție formulata de parata A. F. P. împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M. B., iar chemata în garanție a fost obligată să restituie pârâtei suma de 7560 reprezentând taxa de poluare, restituita reclamantului cu dobânda legala în materie civila .
În final, a fost obligată pârâta A. la plata cheltuielilor de judecata
39,03 lei.
Conformându-se exigentelor art.137 alin.1 C.Proc.Civ., instanța a soluționat cu prioritate excepții invocate.
Instanța de fond a observat că reclamantul nu contestă însăși decizia AFP de calcul a taxei, care, în fapt, a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale interne în vigoare la acea dată, ci compatibilitatea acestora cu legislația comunitară. Reclamanta a adresat, ulterior achitării taxei
(formalitate necesară în vederea înmatriculării), o cerere către organul încasator - AFP C.-N., cerere respinsă, împrejurare față de care reclamantului nu i se pot opune excepțiile invocate, cererea fiind admisibilă și formulată în termenul legal împotriva persoanei care a refuzat restituirea.
Analizând pe fond acțiunea, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism marca NISSAN tip PATHF.DER, cu nr. de identificare V., anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 7560 lei la AFP , în data de (...).
La data de (...) reclamantul a achitat suma de 7560 lei cu titlu de taxa de poluare iar la data de (...) a solicitat pârâtei restituirea acesteia., însă cererea sa a fost respinsă.
Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5. T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâta D. G. A F. P. C., prin care se solicită admiterea acestuia, casarea sentinței atacate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, respingerea acțiunii formulată în contradictoriu cu D. C. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, ca nelegală și neîntemeiată și exonerarea organului fiscal de la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că hotărârea recurată este nelegală raportat la admiterea cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu D. C., deoarece această instituție nu are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere că reclamantul nu a formulat nicio contestație cu privire la modul de calcul a taxă specială de primă înmatriculare, nu s-a emis nicio decizie de soluționare a contestației, sens în care nu s-a creat nici un raport juridic între D. C. și reclamant.
În recurs formulat de pârâta A. F. P. A M., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 și art. 3041 C.pr.civ., se aduc aceleași critici de nelegalitate hotărârii pronunțate de instanța de fond pe care le-a formulat și pârâta D.
C., referitoare atât la respingerea excepțiilor invocate cât și la faptul că printr-o interpretare greșit a disp. O.U.G. nr. 5., s-a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și s-a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxă specială de primă înmatriculare.
Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prev. de dispozițiile codului de procedură fiscală.
Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.
De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
În privința dobânzii legale, pârâta consideră că cererea de acordare a acestora de la data achitării taxei de poluare și până la data plății efective ar fi trebuit respinsă de către instanța de fond, pentru că dauna de întârziere este datorată doar din ziua chemării în judecată, motiv pentru care solicită modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a dobânzii legale de la data achitării taxei de poluare și până la data plății efective.
Reclamantul-intimat F. C. a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate și, pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond, deoarece taxa de poluare stabilită în sarcina sa încalcă dreptul la libera circulație a mărfurilor în cadrul C.E. și principiul nediscriminării între produsele comunitare și cele naționale, cu cheltuieli de judecată în recurs.(f.12-13)
Analizând recursurile formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității, derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. nr. 93/2003, Curtea a reținut următoarele:
În ședința din 14 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - C. competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze - a emis Decizia nr. 24 în dosarul nr. 9/2011, iar prin această hotărâre a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, C. de conducere al C. de A. I. și C. de conducere al C. de A. C. și a stabilit că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 5. raportat la art. 205 - 218 C., nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Decizia pronunțată fiind obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 C.pr.civ.,
Curtea constată că excepția de inadmisibilitate este nefondată.
Referitor la fond, în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din TFUE incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, prin decizia din 18 iunie 2009, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților S. Român prin M. F. și E., D. G. a F. P. S., A. F. P. S., A. F. pentru M. și M. M.lui.
Prin această hotărâre, Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Și este așa, deoarece din parag. 29 al hotărârii rezultă că întrebarea și răspunsul C. de referă la varianta inițială a OUG nr. 5. aplicabilă în prezentul litigiu.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pentru a statua astfel, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis, conform art. 267 din TFUE, interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.
Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5., varianta inițială, trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării în vigoare, respectiv de la data de 1 iulie 2008.
Același concluzii au fost stabilite de către C. și în cauza Nisipeanu, respectiv C-2. din (...), în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 5..
Or, concluzia care se impune este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).
Statuând astfel, Curtea și-a îndeplinit misiunea încredințată de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția R. și din Tratatul de aderare a R. la UE, precum și de jurisprudența pertinentă a C. de Justiție (cauza Simmenthal).
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Așa fiind, Curtea constată că se impune a soluționa cauza cu aplicarea normelor legale și a principiilor de reparație a prejudiciului încercat de contribuabil.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda se poate acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege, dobândă care ar curge doar de la data refuzului de a dispune restituirea sumelor solicitate.
Dacă s-ar admite teza pârâtei, conform căreia indiferent de situație și de perioada de folosire a unei sume de bani achitată la bugetul de stat fără temei legal aceasta este ținută să restituie doar suma plătită la bugetul de stat de către contribuabil fără o altă reparație în ipoteza în care cererea de restituire este rezolvată în termen de 45 de zile de la înregistrare și indiferent de perioada de timp cât bugetul de stat a beneficiat de fructificarea acestei sume, ar însemna ca bugetul de stat să se îmbogățească pe măsura însărăcirii patrimoniului contribuabilului cu suma ce reprezintă prețul folosinței banilor pe perioada de referință.
Or, dacă am accepta o astfel de rezolvare ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
Recursul Direcției G. a F. P. este fondat în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P.
Curtea constată că această pârâtă nu a emis nici unul dintre actele contestate de către reclamant și nici nu a încasat taxa de poluare.
Raportul juridic obligațional dedus judecății nu a fost stabilit cu această entitate, motiv pentru care se va admite excepția invocat.
În consecință, față de cele menționate anterior, în temeiul art. 304 pct.
9 c.pr.civ. raportat și la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul formulat de pârâta D. C. și se va modifica hotărârea recurată în sensul că se va admite excepția calității procesuale pasive a D. și se va respinge acțiunea față de aceasta.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Recursul A. F. P. G. este nefondat în considerarea aspectelor referitoare la excepția inadmisibilității și la fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de către pârâta D. G. A F. P. C. împotriva sentinței civile nr. 3.768 din 12 septembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în sensul că admite excepția calității procesuale pasive a D. și respinge acțiunea față de aceasta.
Menține restul dispozițiilor sentinței, respinge recursul formulat de pârâta A. F. P. C. împotriva aceleiași sentințe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2012.
Red. D.M./(...). Dact.H.C./3 ex. J.fond: A. R.lescu.