Decizia nr. 2300/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2300/2012
Ședința publică din data de 21 martie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE: M. H. JUDECĂTOR: F. T. JUDECĂTOR: M. B. GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat reclamanta B. R. M. împotriva sentinței civile nr. 989 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-Năsăud, în contradictoriu cu pârâții M. B. PRIN P. și P. M. B., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) anulare dispoziție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul promovat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Prin serviciul registratură, la data de (...) intimatul-pârât M. B. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare.
Se constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 C.pr. civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, art. 3 pct. 3 C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din Legea nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 9. din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-Năsăud s-a luat act de renunțarea la judecată față de pârâtul M. B.
S-a respins excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul P. municipiului B.
S-a respins ca rămasă fără obiect excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului M. B.
S-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta B. R. M. împotriva pârâtului P. municipiului B.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Hotărârea C.ui Local al municipiului B. nr. 159/(...) a fost înființată funcția publică de conducere de Șef serviciu - S.l tehnologia informației, comunicare, funcție care a fost ocupată, prin concurs, de către reclamanta B. R.-M., aceasta fiind numită în funcția publică de conducere prin D. P. municipiului B. nr. 113/(...) (f. 16, 17).
Prin Hotărârea C.ui Local al municipiului B. nr. 102/(...) (f. 46 și urm.) a fost aprobată Organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului și ale serviciilor publice de interes local, fiind modificată organigrama existentă, urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de U. a G. nr. 6. pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare.
Prin hotărârea sus menționată, a fost modificată structura „Direcției tehnologia informației și comunicare";, în sensul: schimbării denumirii în „. comunicare";; desființarea S.lui tehnologia informației; desființarea funcției de conducere de Șef serviciu - S.l tehnologia informației și numirea acestuia pe o funcție publică de execuție; înființarea C.ului tehnologia informației având în componență 5 funcții publice; reorganizarea S.lui relații publice comunicare prin preluarea a două funcții publice și a unui post contractual de la fostul S. tehnologia informației pe posturile vacante existente și suplimentarea cu o funcție publică (f. 52, 49).
Având în vedere hotărârea consiliului local, prin dispoziția nr. 1861 din (...) (f. 11 dosar), P. municipiului B. a dispus, începând cu data de (...), eliberarea reclamantei din funcția publică de conducere de șef serviciu treapta 1 la serviciul desființat prin aprobarea noii organigrame. Totodată, începând cu aceeași dată și prin aceeași dispoziție, reclamanta a fost numită în funcția publică de execuție de consilier clasa I grad superior treapta 1 gradația 3 la D. comunicare - C. T. I. din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Examinând cu prioritate, conform prevederilor art., 137 C.pr.civ., excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtul primarul municipiului B., tribunalul a constatat că aceasta nu este fondată câtă vreme reclamanta a formulat plângerea prealabilă prin care solicitat anularea Dispoziției nr. 1861/(...) emisă de primar și integrarea în funcția publică de conducere de șef serviciu treapta 1, plângere înregistrată la P. municipiului B. sub nr. 73427 din (...) (f. 10 dosar).
Este real că această plângere a fost adresată M. B. însă, atâta timp cât reclamanta menționează expres în partea introductivă a cererii sintagma „în atenția P. municipiului B., nu poate fi primită teza susținută de pârât în sensul că plângerea prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004
(aplicabilă în cauză în temeiul art. 106 din Legea nr. 188/1999) nu a fost îndeplinită față de emitentul dispoziției atacate, sens în care excepția invocată a fost respinsă.
De altfel, în motivarea excepției invocate, pârâtul se raportează în mod eronat la plângerea prealabilă al cărei conținut se regăsește în înscrisul depus la fila 28 dosar și care, adresată tot M. B., însă de această dată în atenția C.ui local al municipiului B., vizează HCL nr. 102/(...), hotărâre ce nu face obiectul judecății în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că în speță sunt aplicabile prevederile art. 100 alin. 1 lit. d) din Legea 188/1999, conform cărora, în caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți în noile funcții publice sau, după caz, în noile compartimente în cazul schimbării structurii compartimentului.
Potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, aplicarea prevederilor alin. (1) se face cu respectarea mai multor criterii, printre care si categoria, clasa si, după caz, gradul profesional ale funcționarului public, însă, în speță, tocmai datorită faptului că s-a desființat funcția publică de conducere pe care o ocupa reclamanta și s-a redistribuit ca și funcție de execuție la D. comunicare - C. T. I., numirea în noua funcție publică nu se putea face în condițiile art. 100 alin. 2, devenind incidente, în completare, prevederile art. 99 alin. 1 lit. b) din Legea 188/1999, dispoziții menționate de altfel în preambulul dispoziției atacate.
Astfel, pârâtul a procedat în mod legal, reclamanta fiind eliberată din funcția publică ca urmare a reducerii personalului prin reorganizarea activității.
Potrivit art. 99 alin. 5 din același act normativ, în cazul în care, în perioada de preaviz, în cadrul autorității sau instituției publice există funcții publice vacante corespunzătoare, autoritatea publică are obligația de a le pune la dispoziție funcționarilor publici. Or, la data respectivă, exista funcția publică vacantă în care reclamanta a și fost numită.
În atare condiții, criticile reclamantei vizând legalitatea procedurii sunt nefondate, cu atât mai mult cu cât, din interpretarea alin. 7 al aceluiași articol, într-o asemenea ipoteză numirea într-o funcție publică de execuție a unei persoane care a ocupat o funcție publică de conducere este perfect legală.
În privința susținerii reclamantei potrivit cu care nu ar fi fost respectate prevederile art. 112 din Legea nr. 188/1999, aceasta nu este întemeiată, textul legal invocat impunând obligația de a nu se depăși, în privința numărului total al funcțiilor de conducere, a procentului de 12% din totalul funcțiilor publice, instituindu-se prin urmare un plafon maxim, dar permițând, interpretând textul „per a contrario"; ca numărul funcțiilor de conducere să se situeze sub acest plafon.
Totodată, s-a mai impus precizarea faptului că dispoziția atacată a fost luată ca o consecință a hotărârii adoptată de C. local B., hotărâre ce nu face obiectul analizei cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate în prezenta cauză și cu privire la care nu s-a probat că ar fi fost desființată ca urmare a exercitării unui atare control de legalitate, anterior formulării prezentei acțiuni.
Având în vedere cererea de renunțare formulată în cauză față pârâtul
M. B., tribunalul, în baza art. 246 Cod procedură civilă, respectând principiul disponibilității ce guvernează raporturile de drept procesual civil a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii în contradictoriu cu acest pârât.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta B. R. M. solicitând
1. admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat;
2. În principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond;
3.în subsidiar, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii formulate și, în consecința, anularea Dispoziției nr. 18611(...) cu consecința reintegrării reclamantei Î.-o funcție publică din aceeași categorie, conform dispozițiilor art. 100 alin. 2 lit. a din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, coroborat cu dispozițiile art. 4 din OUG
1/2009 privind unele măsuri În domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar
În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor alin.2 din Legea 188/1999, aplicarea prevederilor alin.1 din același act normativ, se face cu respectarea mai multor criterii, printre care și categoria, clasă și, după caz gradul profesional al funcționarului public, Însă, În speță tocmai datorită faptului că s-a desființat funcția publică de conducere pe care o ocupa și s-a redistribuit ca și funcție de execuție la direcția comunicare-compartimentul tehnologia I., numirea În noua funcție nu se putea face În condițiile art. 100 alin 2, devenind incidente, În completare, prevederile art. 99 alin 1 lit b. din Legea 188/1999.
Consideră că sentința atacată este nelegală, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct 7 și pct. 9 Cod procedură civilă, urmând a se face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. 2, 3 și 5 Cod procedură civilă.
1. Necercetarea fondului cauzei - motiv de recurs prevăzut de art. 312 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă.
Prin sentința recurata s-a reținut că numirea reclamantei În noua funcție nu se poate face În condițiile art. 100 alin. 2 din Legea 188/1999, devenind incidente, În completare, prevederile art. 99 alin 1 lit. b din același act normativ.
O astfel de abordare este În contradicție cu obiectul prezentei cauze - verificarea legalității emiterii Dispoziției nr. 1861/(...), care implică analiză concretă și temeinică atât a actelor și prevederilor invocate În cuprinsul său, cât și a Î. de fapt care au determinat emiterea actului contestat.
În ceea ce privește Împrejurările de fapt care au determinat emiterea dispoziției contestate, instanța de fond nu a realizat o verificare a probelor existente, limitându-se la a relua cele sustinute de către pârât.
Așa cum s-a subliniat În jurisprudența 1, modul superficial de soluționare a unei cauze, În lipsa unor probe concludente și pertinente, trebuie sancționat de catre instanța de control judiciar care este astfel pusa În imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției adoptate.
Prin urmare, ignorarea actelor, temeiurilor de drept și a Î. de fapt ce au stat la baza dispozitiei atacate echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei, Î.ucât legalitatea și temeinicia hotărârii atacate se analizează În funcție de motivele de fapt și de drept reținute de instanța de fond la adoptarea soluției, motive care trebuie să fie concordante cu actele existente În dosar și cu celelalte probe administrate.
De altfel, este evidenta nerespectarea de către instanța de fond a dispozițiilor dispozițiilor art. 261 alin. 1 Cod procedura civilă, potrivit căreia avea obligația de a arăta În cuprinsul hotarârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost Înlăturate susținerile reclamantei.
Nu În ultimul rând, subliniază faptul că, potrivit jurisprudenței Curții
E., dreptul la un proces echitabil, prevazut de art. 6 paragraf 1 din
Convenție, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor. Î.ucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico contra Italiei), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste observații sunt În mod real "ascultate", adică În mod corect examinate de către instanța sesizata. Altfel spus, ari. 6 implică mai ales În sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale partilor, cel puțin pentru a le aprecia pertinenta (Hotărărea Albina contra României).
Astfel, prin nemotivarea hotărârii, nu se permite realizarea unui control judiciar efectiv În fața instanței de recurs, încălcându-i-se și lipsindu-i astfel dreptul la un grad de jurisdicție""
Toate argumentele prezentate sunt pe deplin susținute și de către jurisprudența de specialitate, unde s-a reținut În mod unanim" că nemotivarea hotărârii și necesitatea suplimentarii probatoriului sunt asimilate unei necercetari a fondului și determină soluția casării cu trimitere, asigurând astfel reclamantei beneficiul dublului grad de jurisdicție.
Apreciază că, instanță de fond nu a analizat și următoarele aspectele de nelegalitate ale deciziei contestate:
1. Nu s-a acordat preavizul de 30 de zile impus de art.99 lit.d din legea nr.188/1999.
2. Nu s-a cerut Agenției Naționale a Funcționarilor P.i, lista funcțiilor publice vacante - art.99 alin.5 și 6 Legea 188/1999.
3. Mutarea reclamantei s-a făcut de pe o functie de conducere pe una de execuție, fără respectarea categoriei, clasei și după caz, gradul profesional
- art.1 00 alin.2 lit. a. din Legea 188/1999.
4. Existau posturi vacante de conducere În cadrul P. M. B., conform lnscrisurilor depuse În probațiune.
5. Nu există nici o motivație În desființarea serviciului.
II. Interpretarea greșita a legii - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct 9 Cod procedură civilă
Consideră că soluția instanței de fond de respingere a acțiunii introductive este netemeinică și nelegală.
În fața instanței de fond, pârâtul a invocat prevederile art.100 alin.1 lit.d, din Legea nr.188/1999, conform căruia În caz de reorganizare a autorității sau instituției publice, funcționarii publici vor fi numiți În noile funcții publice sau după caz, În noile compartimente În situația când este schimbată structura compartimentului fără a se face nici o referire la prevederile alin.2 din același act normative care impun că" aplicarea prevederilor alin.(1) se face cu respectarea următoarelor criterii: a. categoria, clasă și după caz, gradul profesional al funcționarului public b. Îndeplinirea criteriilor specific stabilite pentru funcția publică c. pregătirea profesională d. să fi desfășurat activități similare
Este evident că dispoziția atacată a fost emisă cu Încălcarea art.100 alin. 2 lit. a din Legea 188/1999 coroborat cu dispozitiile art. 4 din OUG
1/2009, reclamanta fiind numită de pe un post superior de conducere, pe unul inferior de execuție, fără respectarea categoriei, clasei și a gradului profesional al reclamantei.
Mai departe, conform prevederilor art. 99 alin.5 din aceeași lege "În cazurile prevăzute la alin.1 lit. b, c, e, În perioada de preaviz, dacă În cadrul autorității sau instituției publice exista funcții publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligația de a le pune la dispoziția funcționarilor publici", iar conform alin.6 "În cazurile prevăzute la alin.1 lit.a, c și e, dacă nu există funcții publice vacante corespunzătoare În cadrul autorității sau instituției publice, autoritatea ori instituția publică are obligația de a solicita Agenției Naționale a Funcționarilor P.i, În perioada de preaviz, lista funcțiilor publice vacante. În cazul În care exista o funcție publică vacanță corespunzătoare, identificată În perioada de preaviz, funcționarul public va fi transferat În interesul serviciului sau la cerere".
Nici prevederile art. 99 alin.5 și 6 din Legea 188/199 nu au fost respectate de către pârât și nu au fost analizate de către instant de fond
Mai mult decât atât, prevederile art.112 din legea nr.188/1999 impun că "numărul total al funcțiilor publice de conducere din cadrul fiecărei autorități sau instituții publice, cu excepția funcțiilor publice de secretar al unității administrativ-teritoriale și de șef al oficiului prefectural, este de maximum 12 % din numărul total al funcțiilor publice". Potrivit Raportului nr.60027/2010 al Biroului Resurse Umane din cadrul P. B., numărul funcțiilor publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului și serviciilor publice fără personalitate juridica este de 292 funcții publice, din care 35 funcții publice de conducere și 257 funcții publice de execuție.
Conform statutului de funcții al P. M. B., se poate observa cum În mod evident greșit funcția de secretar al municipiului este numărată ca și funcție de conducere, când art. 112 din legea nr.188/1999 o exceptează de la numărătoare.
La acel moment a fost cert că În cadrul P. M. B. existau posturi vacante de conducere.
S-a Încercat să se justifice măsură luată față de reclamanta recurentă sub aparenta unei așa zise reorganizări interne care de fapt nu există.
Pentru a exemplifica această, statul de funcții al P. M. B. ne confirmă că exista liber un post de conducere de șef birou administrativ, care În mod logic se putea reduce.
Nu a fost justificată reducerea acestui post În nici un mod pentru a se putea da eficiență dispozițiilor art.1 00 alin.4 din Legea 188/1999, Î.ucât atribuțiile postului nu s-au modificat În nici un mod, conform fișei postului.
S-a susținut că desființarea serviciului și Înființarea unui compartiment s-a făcut pe considerente de reducere de personal din structura și nu de modificare a domeniului de activitate. M. structurii nu s-a făcut prin reducerea de posturi vacanțe, ci prin mutarea efectivă a 3 posturi În cadrul S.lui comunicare, relații publice. Două posturi erau cu atribuții de secretariat și puteau rămâne În continuare În structura serviciului, deoarece fișa postului șefului de serviciu conține și atribuții de comunicare, iar al treilea corespunde persoanei responsabile cu central telefonică a primăriei, sistemul telephonic fiind În grija S.lui T. I. și În nici un caz activitatea acesteia nu va putea fi desfășurată și urmărită În cadrul S.lui comunicare, relații publice. Apoi, În proiectul de hotărâre s-a propus Înființarea unui compartiment pe considerente de reducere de personal din structura și nu de modificare a domeniului de activitate, deci a atribuțiilor. Dovadă este și păstrarea pentru acest compartiment a numelui serviciului "T. I.".
Mai mult decata atât, prin dispoziția atacată, reclamanta a fost trecută pe o funcție publică de execuție, de consilier clasa 1 grad superior treapta 1 gradația 3 la direcția comunicare, ceea ce constituie o retrogradare, respectiv o modificare a raportului de funcție publică.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 1/2009, privind unele măsuri
În domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar legat de persoanele care ocupă funcții de conducere În instituțiile publice care sunt supuse restructurării, ca În situația În care persoanele care ocupă funcții de conducere În instituțiile și autoritățile publice care sunt supuse restructurării vor fi trecute pe un post vacant În cadrul structurii organizatorice aprobate potrivit legii.
Dispozițiile alin 2 din același act normative prevăd că, În cazul În care postul vacant este inferior postului aferent funcției de execuție a persoanei care a ocupat funcția de conducere, postul vacant va fi transformat la acel nivel.
Mai mult decât atât, dispozițiile alin 3 prevăd că, În situația În care În cadrul structurii organizatorice, aprobată potrivit legii, nu există un post vacant, se transformă postul propriu al persoanei care a ocupat funcția de conducere la nivelul funcției de execuție avute de aceasta.
În cauză, față de reclamanta nu au fost respectate dispozițiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 1/2009, aducându-i un prejudiciu În sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin modificarea raportului de funcție publică,
Date fiind acestea, apreciază că art. 100 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată nu conține prevederi privind posibilitatea retrogradării funcționarului public În caz de reorganizare, deci decizia atacată este nelegal și În raport cu această dispoziție legală inserată În decizia contestată.
Din motivele detaliate mai sus apreciază că instanța de fond În mod nelegal și netemeinic a respins actiunea reclamantei cu consecința menținerii deciziei contestate.
III. Lipsa motivării actului administrativ.
D. nr. 1861.(...) a fost emisă fără ca aceasta să fie motivata.
Nu există nicio motivare, fundamentare precisă În ceea ce privește măsura dispusa jurisprudența de specialitate a reținut Î.-una din deciziile pronunțate că motivarea actului administrativ constituie una din conditiile de legalitate și validitate ale acestuia și reprezintă o garantie Împotriva arbitrariului și excesului de putere al autoritătilor publice, fiind impusă mai ales În cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situatii juridice individuale.
Doctrina În materie a statuat că, pentru a Îndeplini condițiile de validitate prevăzute de lege, motivarea trebuie să intrunească următoarele condiții: a. să fie completă (suficientă); b. să fie reală - motivarea greșită atrage anularea actului căci echivalează cu nemotivarea lui;
Totodată, având În vedere faptul că dispoziția contestată reprezintă un act administrativ emis de o autoritatea publică, prevederile speciale cuprinse În materia legislației incidente trebuie coroborate cu dispozițiile art. 17, pct. 2 din Recomandarea (2007)7 a Comitetului de miniștri al S. M. referitoare la o bună administrație, conform cărora "actele individuale trebuie să fie motivate adecvat cu indicarea motivelor de fapt și de drept pentru care au fost adoptate" precum și În principiul IV din Rezoluția (77)31 a Comitetului de M. al S. M. privind protecția individului În raport cu actele administrației, conform căruia "atunci când un act este de natură a aduce atingere drepturilor, a libertăților sau intereselor individului, persoana interesată este informată cu privire la motivele care au stat la baza emiterii actului. Acest lucru se face prin indicarea motivelor În cuprinsul actului, fie, prin comunicare În scris Î.-un termen rezonabil".
De asemenea, nemotivarea actului administrativ reprezintă o Încălcare a dreptului constituțional al particularului la informare În sensul art. 31 din
Constituția României"".
După cum s-a arătat, lipsa motivării constituie viciu de legalitate pe motiv de formă (nulitate relativă) iar dacă motivele sunt ilegale, actul va fi considerat nul din punct de vedere al conținutului (nulitate de fond, absolută)". Actul atacat nu este motivat astfel Încât să asigure atât o garanție În fața eventualului arbitrariu administrativ cât și posibilitatea exercitării unui real control judiciar.
În drept, își întemeiază poziția procesuală pe dispozițiile legale la care a făcut referire În text.
Având În vedere toate aceste considerente, solicită admiterea prezentului recurs așa cum a fost formulat și motivat.
În apărare, pârâtul intimat M. B. prin P. a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat - fila
16.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Reclamanta recurentă a ocupat, începând cu (...), funcția de șef serviciu în cadrul compartimentului informatică, comunicare și relații publice aparținând aparatului de specialitate al P. mun. B. până la data de (...) când, în baza dispoziției acestuia, a fost eliberată din această poziție fiind numită într-o funcție publică de execuție de consilier clasa I, grad profesional superior, treapta I, gradația 3 la D. comunicare - compartiment tehnologia informației.
La emiterea acestei dispoziții au fost avute în vedere hotărârea nr.
102/(...) a C.ui Local al mun. B., referatul biroului de resurse umane și organizare, dispoziția nr. 2090/2009 a P. privind acordarea sporului pentru condiții de muncă vătămătoare, precum și prevederile art. 99 alin. 1 lit. b, art. 100 alin. 1 lit. d și alin. 7 din Legea nr. 188/1999, prevederile art. III alin. 1, 5 și 9 din OUG nr. 6., art. 13, 16 și 30 din Legea nr. 330/2009, art. 1 și 16 din Legea nr. 118/2010 și art. 63 alin. 1 lit. e, alin. 5 lit. e și art. 68 alin. 1 din Legea nr. 215/2001.
Reclamanta a contestat dispoziția de eliberare din funcție solicitând reînființarea funcției publice deținute anterior sau reintegrarea într-o funcție publică din aceeași categorie, cu plata drepturilor bănești aferente.
Sesizat cu această cerere, Tribunalul Bistrița Năsăud a făcut o corectă apreciere a stării de fapt aplicând în același timp textele de lege incidente și ajungând la soluția de respingere a acțiunii reclamantei.
Prin demersul promovat în fața acestei instanțe reclamanta critică hotărârea instanței de fond învederând faptul că aceasta ar fi nemotivată.
Este real faptul că potrivit art. 261 alin. 1 C.pr.civ. instanța are obligația de a arăta în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, dar această obligație circumscrisă și jurisprudenței CEDO în materie nu înseamnă că judecătorul trebuie să răspundă în mod concret fiecărui argument în parte adus de către participanții la proces fiind suficient ca soluția să prezinte explicit considerentele avute în vedere la pronunțare, cu referire evident la susținerile părților.
De altfel, Curtea de Justiție a C. E., exprimându-și poziția cu privire la obligația de motivare, a arătat că ,, fără să aducă atingere posibilității, ba chiar obligației din partea judecătorului de a acționa în unele cazuri după bunul plac, acesta nu ar trebui să răspundă decât mijloacelor pertinente ce ar putea influenta asupra soluționării litigiului.
…Obligatia instantelor de a-si motiva hotararile nu trebuie inteleasa ca necesitand un raspuns la fiecare argument invocat in sprijinul unui mijloc de aparare ridicat. Intinderea acestei obligatii poate varia in functie de natura hotararii.
In conformitate cu jurisprudenta Curtii E. a Drepturilor Omului, intinderea motivarii depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica in instanta, precum si de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale si de practicile diferite privind prezentarea si redactarea sentintelor si hotararilor in diferite state. Pentru a raspunde cerintelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidentieze ca judecatorul a examinat cu adevarat chestiunile esentiale ce i-au fost prezentate. ,,
Recurenta invocă faptul că nu i s-a acordat preavizul de 30 de zile impus de art. 99 lit. d din Legea nr. 188/1999, că nu s-a cerut ANAF lista funcțiilor publice vacante, că mutarea sa s-a realizat pe o funcție de execuție cu încălcarea art. 100 alin. 2 lit. a din Legea nr. 188/1999 și că existau posturi vacante de conducere în cadrul instituției, neexistând de altfel o motivație în desființarea serviciului, asupra tuturor acestor aspecte instanța nepronunțându-se.
Verificând considerentele hotărârii recurate, Curtea constată că instanța de fond a făcut trimitere la toate aceste aspecte chiar dacă nu în mod direct reținând că a existat o reorganizare a instituției realizată în baza HCL nr. 102 din (...), că această hotărâre nu a fost desființată ca urmare a exercitării controlului de legalitate, că au fost aplicate și respectate prevederile art. 100 alin. 1 lit. d, respectiv alin. 2 din Legea nr. 188/1999 neputându-se reține art. 100 alin. 2 din același act normativ.
Instanța de fond a reținut faptul că „pârâtul a procedat în mod legal, reclamanta fiind eliberată din funcția publică ca urmare a reducerii personalului prin reorganizarea activității"; și de asemenea că existând funcții publice vacante în perioada de preaviz potrivit art. 99 alin. 5 autoritatea publică și-a respectat obligația de a le pune la dispoziția funcționarilor.
Concluzia cuprinsă în alin. penultim al considerentelor de la fila 6 din hotărâre este acoperitoare și menită a înlătura criticile de nemotivare invocate de către reclamantă.
Susținerile recurentei potrivit cărora nu a fost respectată perioada de preaviz sunt neîntemeiate deoarece nu a fost vorba despre o concediere efectivă, ci despre o realocare pe o funcție publică vacantă chiar dacă aceasta avea un nivel inferior celei anterior deținute.
Nu se poate reține nici afirmația potrivit căreia HCL nr. 1. ar reprezenta un act administrativ cu caracter normativ deoarece nu se adresează tuturor subiecților de drept producând efecte doar cu privire la organigrama instituției.
Recurenta susține în mod neîntemeiat faptul că la nivelul instituției există posturi vacante de conducere, însă potrivit centralizatorului inclus la finalul anexei 1b a HCL B. nr. 1. funcția de secretar al municipiului este distinctă de nr. total de funcții publice de conducere aprobate, 22 - fila 104-
110 dosar fond.
În mod corect susține intimatul faptul că motivele desființării serviciului au fost avute în vedere la modificarea organigramei existente a aparatului de specialitate al primarului, iar contestarea dispoziției nr.
1861/2010 de către reclamantă neputând să suplinească neatacarea hotărârii de consiliu prin care a fost desființată funcția publică de conducere ocupată anterior de aceasta.
Criticile formulate pe calea recursului reiau motivarea acțiunii introductive de instanță în condițiile în care instanța de fond a răspuns acestora în mod judicios.
În privința motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9
C.pr.civ. Curtea reține că în mod corect a reținut instanța de fond temeiul de drept aplicabil situației deduse judecății respectiv art. 100 alin. 1 lit. d din
Legea nr. 188/1999 care vizează situațiile de reorganizare a autorității sau instituției publice, modificarea organigramei aparatului de specialitate al primarului prin HCL nr. 1. conducând la eliminarea funcției de conducere deținută de reclamantă.
Neexistând o funcție publică vacantă corespunzătoare celei vizate de către reclamantă autoritatea publică locală a procedat prin conducătorul acesteia, la punerea la dispoziția reclamantei a unei alte funcții publice vacante, este adevărat de grad inferior, respectiv o funcție de execuție și nu de conducere.
În condițiile în care reclamanta nu a înțeles să atace HCL care a determinat reorganizarea nu se mai poate apăra în prezenta cauză invocând faptul că nu a fost justificată reducerea postului său.
Nu se poate vorbi de o retrogradare a reclamantei prin încadrarea sa pe un post inferior cu atât mai mult cu cât în organigrama instituției nu exista o funcție de natura celei pe care reclamanta solicită reintegrarea.
Se susține în recurs faptul că actul administrativ contestat nu a fost motivat, critica fiind formulată pentru prima dată o dată cu demersul promovat în fața acestei instanțe. O astfel de critică nu poate fi analizată pentru prima dată în calea de atac nefăcând obiectul dezbaterilor în fața instanței de fond.
Referirea la art. 112 din Legea nr. 188/1999 nu este de natură să schimbe soluția dată în prezenta cauză, textul legal invocat impunând așa cum de altfel a reținut și tribunalul, obligația de a nu se depăși în privința numărului total al funcțiilor de conducere procentul de 12% din totalul funcțiilor publice, fără ca acest procent maximal să fie obligatoriu.
Față de aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ. se va respinge recursul declarat de B. R.-M. împotriva sentinței civile nr. 989 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-Năsăud pe care o menține în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul declarat de B. R.-M. împotriva sentinței civile nr.
989 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-Năsăud pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2012.
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./(...) Jud.fond: A. M. P.
