Sentința nr. 257/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA a II-a CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR. (...)

SENTINȚA CIVILĂ NR.257/2012

Ședința data de 02 aprilie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. P. GREFIER: L. F.

S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. B. M. în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat avocat B. G. în substituire avocat N. Ț. C. pentru reclamant și consilier juridic O. C. M. pentru pârâtă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Acțiunea promovată este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

S-a făcut cauzei, după care se constată că în data de 21 martie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei din partea pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI - CAMERA DE CONTURI MARAMUREȘ documentația care a stat la baza emiterii actului atacat, din care un exemplar se comunică reprezentantului reclamantului.

În data de 23 martie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei întâmpinare din partea pârâtei CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, din care un exemplar se comunică reprezentantului reclamantului.

În data de 29 martie 2012 s-a înregistrat la dosarul cauzei un înscris din partea reclamantului la care a anexat dovada ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.

Se prezintă avocat B. M. care depune la dosarul cauzei o cerere de intervenție a S. din Administrația B. M. în interesul reclamantului, neînsoțită de împuternicire avocațială, și dovada comunicării acesteia prin poștă la data de 29 martie 2012.

Reprezentantul reclamantului invocă excepția necompetenței materiale a C. de A. C., susținând că, raportat la calitatea părții și natura litigiului, Tribunalul Maramureș este competent să soluționeze prezenta cauză.

Reprezentanta pârâtei arată că lasă la aprecierea instanței. C. reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

După închiderea dezbaterilor s-a înregistrat la dosarul cauzei cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de S. din Administrația B. M. și comunicată prin poștă.

C U R T E A

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul C. de A. C. la data de (...), reclamantul M. B. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de

Conturi a României, anularea Încheierii nr.21.(...) pronunțată cu privire la contestația înregistrată sub nr.VI/41590/(...), precum și a măsurilor dispuse la pct.II.2, I., și I. din Decizia nr.42/(...) emisă de C. de C. M..

În ședința publică din data de (...), reclamantul a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.

Analizând excepția invocată, curtea reține următoarele:

Raportat la dispozițiile art.2 alin.1 lit.c din Legea 554/2004, precum și la obiectul litigiului, actul administrativ care dă naștere raporturilor juridice dintre părți și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este Decizia nr.42/(...) emisă de C. de

C. a județului M., autoritate publică de nivel local, în urma misiunii de audit financiar a conturilor de execuție bugetară pe anul 2010 efectuată la

M. B. M.

Aceeași soluție se impune chiar dacă reclamantul a formulat contestație pe cale ierarhică la Curtea de Conturi a României, întrucât actul vătămător care a produs efecte juridice și care este supus obligației de executare este decizia emisă de camera de conturi județeană, iar nu rezolvarea dată contestației în procedura prealabilă.

Prin urmare, întrucât actul vătămător contestat în speță nu are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și/sau accesorii ale acestora și este o decizie a C. de C. a județului M., potrivit art.10 alin.1 teza întâi din Legea 554/2004, competența materială de soluționare a prezentei cauze aparține tribunalului și nu curții de apel, astfel că, în temeiul art.158 alin.1 C.pr.civ., excepția invocată va fi admisă și competența va fi declinată în favoarea Tribunalului M..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII

Admite excepția necompetenței materiale.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M. B. M. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României în favoarea Tribunalului M..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE GREFIER C. P. L. F.

Red./Dact.CP

2 ex/(...)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința nr. 257/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal