Decizia nr. 2309/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 2309/2012

Ședința ta de 21 M. 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. H. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul S. N. împotriva sentinței civile nr. 4346 din data de (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C., în contradictoriu cu reclamanta C. V. PRIN P., având ca obiect - litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) restituire sume încasate nedrept.

La apelul nominal făcut în ședința , se prezintă recurentul-pârât S. N. personal, identificat cu CI seria KX nr. 3., lipsind intimata-reclamantă.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în două exemplare, iar la data de (...) recurentul a formulat o cerere de suspendare a prezentei cauze până la soluționarea plângerii penale formulată împotriva reclamantei.

Instanța comunică recurentului un exemplar al întâmpinării depusă de partea adversă.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, art. 3 pct. 3

C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din Legea nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Recurentul-pârât arată că renunță la motivul de nelegalitate a hotărârii recurate cu privire la competența primei instanțe în soluționarea cererii introductive cât și la cererea de suspendare a prezentului litigiu motivată de formularea plângerii penale.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul-pârât personal solicită admiterea recursului așa cum acesta a fost formulat și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată motivată de lipsa procedurii prealabile prevăzută de lege prin neefectuarea controlului de legalitate asupra actului administrativ.

Pe fondul cauzei arată că pârâta a emis o notificare prin care solicită restituirea sumei de 15750 lei din care se vor reține diferitele contribuții și impozite.

Susține că deși prin procesul verbal emis de către Curtea de C. nu se impută prima de pensionare, aceasta este cuprinsă în calculul efectuat de prima instanță, în valoare de 6425 lei, iar sub acest aspect hotărârea este nelegală, fiind avute în calcul și sume care au fost legal acordate.

De asemenea recurentul arată că nu solicită acordarea cheltuielilor judiciare ocazionate de prezentul litigiu.

Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.4346 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al Tribunalului C. a fost respinsă excepția de prematuritate a cererii invocate de pârâtul S. N. admisă cererea formulată de reclamanta comuna V. prin P. în contradictoriu cu pârâtul S. N. și în consecință a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 11046 lei; obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1860 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial, respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional S. N..

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că excepția prematurității este neîntemeiată întrucât au încetat raporturile de serviciu cu reclamanta astfel că nu se mai putea emite decizie de imputare iar pârâtul nu a înțeles să semneze un angajament de plată.

Totodată reține instanța că prin HCL nr.6/2009 pentru salariații din aparatul de specialitate al P. com.V. au fost aprobate mai multe sporuri prevăzute în contractul/acordul colectiv de muncă, plata acestora efectuându-se de la bugetul local al comunei.(f.79 dos.).

Prin procesul-verbal din data de (...) pârâtul împreună cu ceilalți salariați ai Primăriei com.V. și-au exprimat acordul atât cu privire la primirea acestor sporuri, cât și cu privire la restituirea lor dacă, urmare a unor verificări s-ar stabili că trebuie restituie ca necuvenite.

În urma controlului de audit financiar asupra contului de execuție a bugetului pe anul 2009 la P. com.V. Curtea de Conturi a României prin C. de C. a jud.C. a constatat că în anul 2009 au fost acordate personalului primăriei sporuri și alte sume în cuantum total de 175.157 lei, care exced cadrului legal.Aceste drepturi au fost acordate în baza contractului/acordului colectiv de muncă nr.418/419/(...) înregistrat la D. C., aprobat de C. Local al com.V. prin HCL nr.6/(...) și se referă la următoarele: indemnizație de dispozitiv de 2. indemnizație pentru refacerea capacității de muncă-echivalentul unui salariu brut din luna anterioară plecării în concediu; ajutor de paști-echivalentul unui salariu mediu brut pe economie; spor de fidelitate și loialitate față de instituție, în funcție de vechime:5%-2. spor de toxicitate pentru operatori xerox, operatori calculatoare, centraliste telefonice, salariați de la arhivă-10% din media salariilor de bază; fonduri pentru procurarea unei ținute decente-trimestrial în echivalentul unui salariu mediu brut pe economie; indemnizație de hrană-

15 lei/zi/salariat.

Prin Decizia nr.25/(...) emisă de Curtea de Conturi a României prin C. de C. a jud.C. s-a dispus obligarea conducerii Primăriei com.V. să ia măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciului creat prin acordarea unor drepturi bănești care exced cadrului legal.

Prin somația nr.1574/(...) i s-a pus în vedere pârâtului să restituie sumele primite, însă acesta a refuzat motiv pentru care reclamanta a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.

Cum pârâtul a beneficiat de drepturi bănești necuvenite, în tem.disp.art.84 lit.b din Legea nr.188/1999 acțiunea se va admite și va obliga pe pârât să restituie reclamantei suma de 11.046 lei.

Cu privire la cererea reconvențională arată instanța că va fi respinsă pe motiv că pretențiile de plată a primei de concediu pentru anul 2009, în cuantum de 988 lei și a alocației individuale de hrană pentru anul 2009 sunt neîntemeiate. Astfel, din înscrisurile depuse la dosar se constată că pârâtul a primit alocația de hrană, iar în privința primei de concediu pentru anul 2009 Curtea de Conturi a României a constatat nelegalitatea acesteia.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâtul S. N. solicitând admiterea recursului casarea sau după caz modificarea sentinței, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1860 lei.

În susținerea celor solicitate se arată că instanța de contencios administrativ nu avea competența de a soluționa cauza. Cererea prin care se solicită obligarea la plata sumei de 11.046 lei afirmându-se că sunt sporuri și alte drepturi salariale acordate în baza contractului/acord colectiv este de competența litigiilor de muncă (respectiv vizează un conflict de muncă) întemeiat pe dispozițiile art.272 C.muncii.

În motivarea acțiunii a afirmat ca nu se putea emite o somație întrucât pârâtul nu mai era secretar ,beneficia de pensie pentru limită de vârstă. Nici în raport de prevederile art.1(6) din Legea nr.554/2002 competența nu este a completului de contencios administrativ. Norma menționată prevede că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia în situația în care a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice iar acțiunea poate fi introdusă în termen de 1 an de la emiterea actului. În speță prin HCL al comunei V. nr.6 din (...) pentru salariații din aparatul de specialitate au fost aprobate mai multe sporuri prevăzute în contractul/acordul colectiv C. V. a înaintat acțiune la data de (...) la 1 an și 10 luni de la emiterea H.

Totodată arată recurenta că înțelege să indice excepția cu privire la lipsa de autorizare prealabilă prin nefectuarea controlului de legalitate asupra actului administrativ. P. a emis o notificare -somație în (...) prin care se cerea a se plăti suma de 15.750 lei (din care se vor reține contribuții și impozite). Acest act nu întrunește criteriile de valabilitate pentru un act administrativ . Notificarea înseamnă comunicare scrisă adresată prin intermediul executorului iar somația este un act procedural emis în faza executării silite întocmit de executorul judecătoresc.

Conform art.68 din Legea nr.215/2001 în exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziții iar potrivit art.115(7) din același act normativ dispozițiile primarului sunt supuse controlului de legalitate ale prefectului - în speță nu s-a emis dispoziția primarului.

Tot astfel mai arată recurentul că prin demersul său a invocat ca plățile nu figurează pe statele de plată categoriile de plăți. La fila 6 din întâmpinare a a motivat că „din proba de la fila 20 tabel pentru suma brută de 15750 lei situația sumelor încasate conform acordului colectiv de muncă valabil în anul 2009, de către S. N., total 15750 lei net de restituit 11.047 lei rezultă că s-ar fi achitat următoarele categorii de plătit: prima pensie, spor stabilitate, dispozitiv, hrană, paște, ținută.

Instanța de fond nu a lua în seamă toate probele de la dosar.

S-a constatat că i-au fosta cordate în baza contractului /acordului colectiv : dispozitiv, refacere capacitate de muncă, paști, fidelitate și loialitate, toxicitate, ținută decentă, hrană.

Nu s-a observat că aceste sporuri nu figurează pe statele de plată.

Nu s-a luat în seamă proba de la fila 32, prin care C. V. afirmă că i-a achitat 6425 lei în afară de sporurile enumerate de instanță deci nelegal îl obligă să plătească și 6425 lei brut (prima pensie).

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimata arată că lasă la aprecierea instanței admiterea recursului.

Analizând argumentele aduse de recurent prin prisma actelor dosarului, a normelor juridice incidente și a art.304 C.pr.civ. Curtea reține următoarele:

Astfel se reține ca un prim argument adus constă în aceea că instanța de contencios nu ar fi avut competența de soluționare a cauzei dat fiind că obligația de restituire rezultă dintr-un conflict de muncă și nu mai avea calitatea de funcționar.

Susținerile nu pot fi reținute întrucât restituirea rezidă din raportul de serviciu raportat la activitatea de funcționar care o avea recurentul reclamant la momentul achitării sumelor a cărui restituire se invocă. Litigiul derivând din raportul de serviciu al unui funcționar public și în virtutea calității de funcționar în condițiile legii privind statutul funcționarului public act normativ ce se completează cu dispozițiile legii contenciosului este de competența instanței de contencios nu a instanței de litigii de muncă.

Legat de aceasta se arată de recurentă că în condițiile legii contenciosului autoritatea emite acte administrative a căror anulare se solicită în fața instanței de contencios iar actele emise de o atare autoritate se contestă într-un anumit termen.

Într-adevăr legea contenciosului privind atacarea actelor emise de autoritatea publică într-un anumit termen însă se omite a se avea în vedere că în condițiile legii privind statutul funcționarului se poate promova acțiune în despăgubire de la momentul constatării unei eventuale pagube ce rezidă din raportul de serviciu.

Actele dosarului au relevat reținerea de către autoritate a acordării unor sume ce nu au baza legală. Raportat la constatări și momentul acestora acțiunea în despăgubire/restituire nu poate fi considerată ca fiind promovată cu depășirea termenelor stabilite de lege.

Mai susține de recurentul că sumele invocate de intimat nu figurează pe statele de plată nu au fost achitate și în plus îl obligă să restituie și prima pensie.

Așa cum se observă din expunerea de mai sus hotărârea a fost dată în considerarea existenței controlului de audit financiar fără a se verifica aspectele vizând neconcordanța susținerile cu statele de plată, ce sume au fost imputate și dacă în solicitarea de restituire se includ și sume constând în prima pensie.

Corespondența sumelor încasate din tabelul depus la fila 32 dosar nu poate fi dedusă din statele de plată iar din acestea nu poate fi dedusă nici faptul că s-ar fi achitat și prima pensie.

În plus nu se poate deduce din acte dacă și acesta din urmă a făcut obiectul controlului de nelegalitate, ce sume au fost încasate și dacă acestea au corespondență cu cele invocate prin actele de control. O verificare a plăților făcute a corespondenței cu actele de control nu se poate realiza doar printr-o expertiză. Ori în lipsa verificărilor și a nelămuririi cu privire la ce sume s-au achitat și ar fi nedatorate nu se poate vorbi de o cercetare a fondului context în care sustinerile recurentului se vadesc fondate . Asadar in baza art.312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare.

Cu prilejul rejudecării instanța va pune în discuție necesitatea suplimentării probațiunii prin efectuarea unei lucrări de specialitate pentru verificarea cele mai sus expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul S. N. împotriva sentinței civile nr. 4346 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului C. pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 martie 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. H. F. T. M. B.

GREFIER D. C.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...) Jud.fond.C. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 2309/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal