Decizia nr. 2635/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. 2635/2012
Ședința publică de la 30 M. 2012
PREȘEDINTE S. Al H.
Judecător M.-I. I.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții V. A. V., V. C. C., C. I. C., P. M. E., N. A. M., C. A. M., S. I., D. D., M. M., V. G., P. M. C., C. B., T. C., P. ANA M., P. G., O. I. S., M. O., G. C. L., M. D., I. A., B. I. M., C. V., O. ANA M., H. N., O. R., N. M. E., S. S. A., R. D., I. M., S. C. A., S. V., C. E., S. C. M., R. S., S. C. M., A. R. M., S. S., O. L. ANA, S. I., S. F., B. I. M., B. M., C. F., T. F., T. I. N., P. M. A., B. I., T. F. A., O. A. I., S. D., I. ANA M., M. M. C., P. S. M., A. M., F. O. S., F. I. P., L. I., B. I., M. R. O., L. D. M., P. M. G., P. C., M. E., O. M. I., M. C., R. I. N., L. C. M., C. M. M., C. M. V., C. I. L., B. I. N., D. M., L. M., I. M. M., C. M., P. C. C., B. I. A., I. D. M., B. ANA M., B. D. M., B. C. A., C. N. M., CONT P. M., P. L., B. M. M., C. V., C. A. M. împotriva Sentinței civile nr. 3131 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, în contradictoriu cu intimat C. DE C. A J. C., intimat C. DE C. A R., având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992) decizia nr. 20/2010 emisă de C. de C. C.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat
O. P. pentru recurenți și consilier juridic O. M. pentru intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. după care,
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C., după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului și în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanți, fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la cererea de suspendare, arată că aceasta este rămasă fără obiect, cu excepția cazului în care se va trimite cauza spre rejudecare.
În susținere, arată că decizia atacată de reclamanți este nelegală din perspectiva competenței C. de C. În conformitate cu prevederile art. 33 alin 3 din Legea nr. 94/1992 C. de conturi trebuie să se limiteze doar la a constata existența unor abateri de la legalitate care au determinat producerea unor prejudicii, însă nu poate impune măsurile care trebuie luate, acestea fiind stabilite de către unitatea auditată.
C. de C. are competența de decizie numai cu privire la prejudiciile iminente, caz în care poate lua unele măsuri.
Cu privire la sporul de dispozitiv, arată că acesta nu este unul gratuit, având o sorginte militară și se acordă angajaților care sunt la dispoziția instituției zi și noapte. S-a stabilit de către C. de C. un prejudiciu total, care a fost defalcat pe persoane și li s-a imputat angajaților toată suma, inclusiv sumele care s-au întors la bugetul de stat sub altă formă.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului reclamanților
și menținerea hotărârii atacate.
Referitor la pretinsa nelegalitate a deciziei C. de C. arată că această susținere este nefondată, întrucât, conform art. 21 din Legea nr. 94/1992 C. de C. are competența de a stabili prejudiciul, care se constată din verificarea actelor unității auditate. M. de recuperare a prejudiciului este la latitudinea conducătorului acestei unității
C. reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr.3131 din 23 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C. s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare in judecata formulata de reclamanții V. A. V., V. C. C., C. I. C., P. M. E., N. A. M., C. A. M., S. I., D. D., M. M., V. G., P. M. C., C. B., T. C., P. ANA M., P. G., O. I. S., M. O., G. C. L., M. D., I. A., B. I. M., C. V., O. ANA M., H. N., O. R., N. M. E., S. S. A., R. D., I. M., S. C. A., S. V., C. E., S. C. M., R. S., S. C. M., A. R. M., S. S., O. L. ANA, S. I., S. F., B. I. M., B. M., C. F., T. F., T. I. N., P. M. A., B. I., T. F. A., O. A. I., S. D., I. ANA M., M. M. C., P. S. M., A. M., F. O. S., F. I. P., L. I., B. I., M. R. O., L. D. M., P. M. G., P. C., M. E., O. M. I., M. C., R. I. N., L. C. M., C. M. M., C. M. V., C. I. L., B. I. N., D. M., L. M., I. M. M., C. M., P. C. C., B. I. A., I. D. M., B. ANA M., B. D. M., B. C. A., C. N. M., CONT P. M., P. L., B. M. M., C. V., C. A. M. împotriva pârâtei C. DE C. A J. C., pârâtei C. DE C. A R., având ca obiect anularea Deciziei nr.20-(...). S-a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin D. nr.20 din (...) pârâta C. de C. a județului C. a constatat, în urma acțiunii de audit financiar al contului anual de execuție bugetară pe anul 2009, la P. municipiului C. T. că atât funcționarii publici cât și personalul contractual au beneficiat în cursul anului 2009 de drepturi bănești în sumă de 1.381.901 lei, fără temei legal astfel: a) suma de 434.551 lei indemnizație de hrană b) suma de 119.575 lei pentru procurarea unei ținute decente c) suma de 81.200 lei ajutor de sărbători de P., în parte pentru fiecare salariat d) suma de 105.778 lei reprezentând prima de vacanță pentru personalul contractual e) suma de 640.797 lei reprezentând indemnizație de dispozitiv f) suma de 3.921,06 lei reprezentând cheltuieli de deplasare în G. care nu au putut fi justificate cu acte.
D. C. de C. atacată este un act administrativ care poate face obiectul unei acțiuni directe, cat timp este declanșatorul unor acte administrative subsecvente și care generează obligații în sarcina reclamanților. P. art. 1 alin 1 din Legea nr.
554/2004, orice persoana care se considera vătămata într-un drept al său ori intru un interes legitim de către o autoritate publica printr-un act administrativ (
..) se poate adresa instanței de contencios administrativ competente.
Pe fondul cauzei, ceea ce contestă reclamanții sunt punctele 1 și 2 ale deciziei C. de C. C., prin care au fost instituite în sarcina conducerii P. termene pentru realizarea masurilor de recuperare a sumelor acordate nelegal.
Principalul motiv invocat este neacordarea de eficiență caracterului obligatoriu al convențiilor (fie ele contracte sau acorduri) colective de muncă legal încheiate și în vigoare.
Prin urmare, aspectul esențial care trebuie lămurit în prezenta speță este dacă aceste drepturi bănești erau legal prevăzute în A. adițional nr.2628/(...) la C. respectiv A. colectiv de muncă nr. 1.. Din acest punct de vedere, este lipsită de relevanță susținerea reclamantului conform căreia acordul colectiv nu a făcut obiectul vreunei obiecții de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, instanța de judecată fiind obligată să analizeze legalitatea acordului/contractului colectiv de muncă, pentru a nu valida drepturi care excedă cadrului legal.
Pentru a stabili, deci legalitatea acordării acestor sume de bani, instanța va avea în vedere dispozițiile imperative ale art.31 din Legea 1. privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, aceștia beneficiind și de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.
Acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art.72 din Legea 1., care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri (și nu sume de bani) referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007. Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al L. 1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. Negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. 1. nu pot negocia prestații suplimentare. De altfel, acordul colectiv reprezintă legea părților numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare, întrucât, potrivit prevederilor art.24 și art.25 din HG nr.833/2007 privind normele de organizare și funcționare a comisiilor paritare și încheierea acordurilor colective, acordurile colective se încheie pentru funcționarii publici din cadrul unei autorități sau instituții publice, însă clauzele înscrise în acordurile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege.
În concret, în ceea ce privește sumele acordate drept indemnizație pentru hrană, acestea nu au temei legal, deoarece, potrivit L. 142/1998, salariații din sectorul bugetar pot primi o alocație individuală de hrană numai sub forma tichetelor de masă, care pot fi utilizate potrivit destinațiilor stabilite prin lege.
Referitor la indemnizația pentru ținută, conform prevederilor art.32 din
Legea 1., funcționarii publici care sunt obligați să poarte uniformă în timpul serviciului primesc această uniformă gratuit, însă angajații în speță nu fac parte din această categorie. A., acordarea acestei sume de bani pentru ținută și implicit acoperirea unei părți din cheltuielile cu îmbrăcămintea nu are temei legal.
Cu referire la personalul contractual, de reținut sunt inclusiv dispozițiile art.12 alin.1 din Legea 130/1996, care prevăd că prin contracte colective de muncă pentru salariații instituțiilor bugetare nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale - indemnizația de ținută și prime care sunt prevăzute de lege pentru alte categorii de personal bugetar sau în alte condiții (de exemplu, sporul de condiții vătămătoare este reglementat pentru altfel de condiții de muncă și nu pentru munca la calculator).
De altfel, un argument universal valabil cu privire la nelegalitatea acordării oricărei sume de bani cu caracter salarial în temeiul raporturilor de muncă/de serviciu este acela că legea nu conferă autorității publice deliberative locale atribuții în domeniul stabilirii elementelor de salarizare pentru personalul propriu, indiferent că aceste sume de bani sunt denumite prime, indemnizații sau sporuri.
Dispozițiile art.36 alin.2 - 9 din Legea 215/2001 constituie cadrul general al atribuțiilor pe care le poate exercita consiliul local, prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nicio acțiune ce nu îi este în mod expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia tot ce nu este interzis este permis. Autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii și nu pot exercita decât acele atribuții care sunt în mod expres date în sarcina sa prin C. sau prin lege.
Instanța a observat că niciuna din atribuțiile expuse pe larg în alineatele 3
- 8 nu se referă la posibilitatea acestuia de a hotărî cu privire la acordarea unor sume de bani angajaților proprii, cum este cazul în speță.
Mai departe, instanța a constatat că această atribuție nu se încadrează nici în alin.9 al art.36, respectiv nu este conferită consiliului local printr-o lege, alta decât Legea 215/2001.
Reiterând principiul de drept public conform căruia nicio autoritate publică nu poate acționa decât în limitele competențelor stabilite expres de lege, instanța constată că, în speță, Consiliul local al orașului C. T. a acționat în afara atribuțiilor ce îi revin conform legii și nu în exercitarea acestora.
Având în vedere considerentele expuse, instanța a apreciat că sumele de bani reprezentând indemnizație de ținută, indemnizație de hrană, primă de vacanță, primă de P., spor de calculator și spor de dispozitiv prevăzute în contractul/acordul colectiv de muncă menționat au fost stabilite și acordate fără temei legal, astfel că va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de anulare a Î. nr. VI/294/(...) a C. de C. a R. prin care s-a respins contestația formulată împotriva punctelor 8 și 9 ale Deciziei C. de C. C. nr.23/(...).
Î.ucât actul administrativ contestat este legal și temeinic, cererea de suspendare a executării acestuia apare ca fiind neîntemeiată, nefiind îndeplinită prin ipoteză condiția existenței cazului bine justificat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții V. A.
V., V. C. C., C. I. C., P. M. E., N. A. M., C. A. M., S. I., D. D., M. M., V. G., P. M. C., C. B., T. C., P. ANA M., P. G., O. I. S., M. O., G. C. L., M. D., I. A., B. I. M., C. V., O. ANA M., H. N., O. R., N. M. E., S. S. A., R. D., I. M., S. C. A., S. V., C. E., S. C. M., R. S., S. C. M., A. R. M., S. S., O. L. ANA, S. I., S. F., B. I. M., B. M., C. F., T. F., T. I. N., P. M. A., B. I., T. F. A., O. A. I., S. D., I. ANA M., M. M. C., P. S. M., A. M., F. O. S., F. I. P., L. I., B. I., M. R. O., L. D. M., P. M. G., P. C., M. E., O. M. I., M. C., R. I. N., L. C. M., C. M. M., C. M. V., C. I. L., B. I. N., D. M., L. M., I. M. M., C. M., P. C. C., B. I. A., I. D. M., B. ANA M., B. D. M., B. C. A., C. N. M., CONT P. M., P. L., B. M. M., C. V., C. A. M. solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat și casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare în favoarea T.ui C. a sentinței recurate, iar in subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată.
În motivele de recurs se arată că instanța a modificat în mod nepermis problema juridică dedusă judecății prin cererea de chemare în judecată pe care reclamanții au promovat-o; în speță s-a solicitat anularea Deciziei nr.
20/(...) emisă de C. de C. C., ca urmare a controlului de audit financiar al contului de execuție a bugetului pe anul 2009 la P. M. C. T. pentru considerente de nelegalitate. Prin hotărârea atacată, ignorând aspectele de nelegalitate invocate, prima instanță a analizat temeinicia deciziei, statuând, pe baza unor prevederi legislative care nu făcut obiectul dezbaterilor. Mai concret, instanța a stabilit că problema esențială care trebuie lămurită în speță este dacă drepturile bănești de care reclamanții au beneficiat în perioada 2008-2009 erau legal prevăzute în A. adițional nr. 2628/(...) la C. colectiv de muncă nr. 1.. Niciodată pe parcursul derulării litigiului în fața instanței nu s-a pus problema temeiniciei deciziei atacate sub aspectul cenzurării unor drepturi care au fost legal sau nelegal atribuite.
Or, din această perspectivă, atitudinea primei instanțe se constituie nu doar într-o încălcare a atribuțiilor sale prin depășirea limitelor obiectului cauzei cu care a fost investită dar și într-o încălcare a art. 6 din Convenția Europeană a D. Omului sub aspectul încălcării principiului egalității de arme prin privarea uneia dintre părți de posibilitatea de a - și susține poziția cu privire la chestiune din dosar aptă să formeze convingerea instanței cu privire la hotărârea pe care urmează să o pronunțe.
Dacă instanța ar fi ridicat problema legalității acordării drepturilor bănești prin A. adițional la C. C. de muncă menționat, recurenții ar fi putut preciza că nu aceasta este problema dedusă judecății. Nerespectarea normelor de procedură la verificarea legalității pe fond a acordării unor beneficii salariale împiedică însăși analiza acestei legalități pe fond. De aceea, problemele de legalitate a actelor atacate, care formează obiectul investirii instanței de contencios administrativ primează față de orice discuție cu privire la fondul problemei: acordarea în mod legal sau nelegal a sporuri lor salariale prin A. adițional la C. C. de muncă mai sus menționat.
H. nu corespunde exigenței motivării în sensul art. 6 din Convenția Europeană a D. Omului Așa cum am arătat în cele ce preced, hotărâre a atacată nu răspunde aspectelor de nelegalitate a deciziei atacate invocate de cătr ereclamanți , constituind prin aceasta o încălcare a art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a D. Omului, astfel cum acesta este interpretat de jurisprudența C. E. a D. O. D. la un proces echitabil impune evident motivarea hotărâri lor judecătorești, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei "justiția a fost servită". Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.
Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor. După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărâri lor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme este orientată în sensul că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.
Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a C. E. a D. Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. A., C. arată că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Î.ucât
Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate ", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului "obligatia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părtilor, sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de H. c. Ț. de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie
2001).
C. este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că
"deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, §
15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie
2005, § 30), C. relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. A. obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).
Instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea subsemnatei de un veritabil acces la justiție. R.-ne la hotărârea atacată, observăm că instanta nu a luat în considerare niciunul din argumentele pe care recurenții le-au prezentat în sustinerea nulitătii deciziei atacate. Singura motivare pe care o aduce instanța de judecată pentru respingerea cererii este așa pretinsa nelegalitate a acordării drepturilor salariale care se cer restituite prin decizia atacată, împrejurare care nici nu a făcut obiectul cererii de chemare în judecată și care nici nu poate fi analizată mai înainte de a se stabili aspectele de strictă legalitate a emiterii deciziei atacate.
În ceea ce privește aspectele de ordin procedural ce țin de nelegala emitere a deciziei atacate, instanța nici măcar nu aduce vreo referire la acestea, ignorând complet apărările evocate .
A., nu se răspunde problemei necompetenței C. de C. a J. C. în emiterea deciziei atacate, prin raportare la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 130/1996, împrejurare care atrage nulitatea absolută a acestui act, la fel cum nu se răspunde problemei necompetenței legală a C. de C. de a emite o decizie prin care să impună Primarului revocarea C.ui/A.ui colectiv de muncă prin care au fost stabilite indemnizații suplimentare în favoarea subsemnaților.
Față de circumstanțele concrete ale cauzei, față de argumentele punctuale pertinente furnizate prin cererea de chemare în judecată, față de conținutul amplu al înscrisurilor depuse în probațiune hotărârea instanței de fond constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. În acest sens, într-un alt caz (Pronina c. Ucraina, hot. din 18 iulie 2006), C. Europeană a D. Omului a constatat că, prin ignorarea completă a unei susțineri precise, pertinente și importante a acțiunii reclamantei, instanțele interne și-au încălcat obligațiile ce le revin în baza art. 6 din Convenție. O bună administrare a justiției presupune că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează. Întinderea acestei obligații variază în funcție de natura deciziei și trebuie să se analizeze în lumina circumstanțelor fiecărei spețe" (cauza Ruiz Torija c. Spania, hot. din
9 decembrie 1994, § 29 ; în același sens, cauza Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; cauza Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34; cauza Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Chiar și jurisprudența instanței supreme din România se înscrie în aceeași orientare de criticare a motivării defectuoase. A., în D. nr. 6814 din 3 decembrie 2004 a Înaltei Curți de C. și Justiție s-a arătat că "în raport cu art. 261 și art. 304 pct. 7 C pr. civ., hotărârea este casabilă dacă nu cuprinde, explicit, motivele admiterii sau respingerii fiecăreia din cererile făcute prin acțiune, nu se examinează probele și nu se răspunde la toate apărările formulate de părți".
Instanța nu s-a pronunțat în mod expres asupra excepției lipsei calității procesuale a C. de C. D. precizează că va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuale invocată de către C. de C. instanța nu s-a pronunțat, totuși, în mod expres, cu privire la această excepție. Din motivarea succintă pe care o oferă sub acest aspect putem deduce că instanța a înțeles să respingă excepția, raportat la împrejurarea că D. C. de C. este un act administrativ care poate face obiectul unei acțiuni directe cât timp este declanșatorul unor acte administrative subsecvente care generează obligații în sarcina recurenților. Soluția respingerii excepției lipsei calității procesual active a reclamanților rezultă și din împrejurarea că instanța a trecut la analiza pe fond a cauzei .
Prin D. nr. 20 din (...) această instituție impune P. M. C. T. ca, în temeiul art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, să recupereze sume de bani în valoare totală de 1.381.901 lei acordate personalului entității, cu titlu de sporuri, acordate personalului P. în bata C.ui/Acord colectiv de muncă nr.
1436/(...) și a A.ui adițional nr. 2628 din (...).
Conform art. 1 alin 6 din Legea 554/2004 A. adițional și C. nu mai pot fi revocate de către administrație, deoarece acestea au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice . În măsura în care C. de C. considera că drepturile prevăzute de cele două acte au fost acordate cu nesocotirea dispozițiilor legale în vigoare, trebuia să se adreseze instanței de contencios, singura în măsură să aprecieze legalitatea sau nelegalitatea acordării acestor drepturi.
C. de C. își întemeiază decizia prin care impune P. Mun. C. T. să recupereze sumele de bani acordate cu titlu de sporuri pe art.33 alin. 3 din
Legea nr. 94/1992. Acest articol prevede că "în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate si regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. S. întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate. " Prin urmare ceea ce această instituție trebuie să facă după ce constată anumite abateri este să comunice starea de fapt entității publice - în speță P. M. C. T..
După ce i se comunică starea de fapt conducătorul acestei entități, adică primarul, este obligat să ia toate măsurile necesare pentru a înlătura abaterile constatate și pentru a restabili starea de legalitate. Or, în speță, Primarul nu mai poate să revoce actele prin care se susține că dispozițiile legale ar fi încălcate. Mai mult, chiar dacă Primarul ar putea dispune măsurile necesare pentru restabilirea legalității, obligația lui ar de curge direct din lege, el nefiind obligat la aceasta printr-o adresă a autorității de control și audit.
În plus Legea 94/1992 privind desfășurarea activităților specifice C. de
C. în art. 43 prevede că:
"În baza constatărilor sale, C. de C. stabilește: a) suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementarilor legale din domeniul financiar, contabil si fiscal; b) blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegala sau ineficientă a acestora; c) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar contabilă sau fiscală controlată. "
A. legea prevede expres și limitativ măsurile ce pot fi stabilite în urma constatărilor făcute de această instituție, fiind evident că printre aceste măsuri nu se numără și aceea de impunerea a realizării unor acte de către organele auditate.
Prin urmare C. de C. nu este competentă să emită o decizie prin care să impună primarului revocarea C.ui/Acord colectiv de muncă nr. 1436/(...) și a A.ui adițional nr. 2628 din (...), ci poate fie să-i recomande primarului să ceară instanței anularea actului în baza art. 1 alin 6. din legea 554/2004, fie să se adreseze direct instanței de contencios..
Mai mult, Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale prevede în art. 77 că "Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ- teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale." Cu alte cuvinte potrivit legii, primăria are obligația de a aduce la îndeplinire doar hotărâri le consiliului local și dispozițiile primarului, atât.
A., C. de C. nu poate să ignore prevederile legale și să-și aroge atribuții care să-i ofere competența de a emite acte administrative pe care primarul să fie obligat să le aducă la îndeplinire.
D. C. de C. nr. 20/(...) este nelegală raportat la cel puțin următoarele împrejurări: 1) a fost emisă cu încălcarea competentei exclusive a instanței de judecată: indemnizațiile suplimentare la care se face referire au fost acordate în baza C.ui colectiv de muncă modificat prin Act adițional. Or, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 13011996 "Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate". Prin urmare, având în vedere acest text legal pe care intimata a omis să îl menționeze în cuprinsul Deciziei atacate, competența de a dispune anularea clauzelor contractuale care stau la baza acordării indemnizațiilor suplimentare pentru anii 2009-2010, revine instanței de judecată.
C. de C. poate avea cel mult atribuția de sesizare a instanței de judecată cu acest aspect și, eventual, de a lua măsurile ce cad în competența sa ulterior pronunțării unei hotărâri judecătorești de anulare a clauzelor contractului colectiv de muncă nelegale. În niciun caz nu poate C. de C. să dispună măsuri pornind de la o pretinsă nelegalitate a unui contract, care să nu fost constatată de către instanța de judecată.
D. atacată a fost emisă de către C. de C. a J. C. cu încălcarea competenței generale a instanței de judecată, aspect care atrage nulitatea acesteia;
C. de C. nu detine competenta legală de a emite o decizie prin care să impună Primarului revocarea C.ui/A.ui colectiv de muncă prin care au fost stabilire indemnizații suplimentare în favoarea recurenților pentru aceste rațiuni .
D. C. de C. este adresată P., care nu poate aduce la îndeplinire deciziile sale: Legea 215/2001 a administrației publice locale prevede în art. 77 că "Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcțională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, orașului sau municipiului care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale." Cu alte cuvinte potrivit legii, primăria are obligația de a aduce la îndeplinire doar hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, atât. A., C. de C. nu poate să-și aroge atribuții care să-i ofere competența de a emite acte administrative pe care primarul să fie obligat să le aducă la îndeplinire.
P. art. 20 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 " Când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanță". După cum rezultă din precizările precedente, prima instanță nu a procedat la o analiză pe fondul cauzei raportat la problema juridică dedusă judecății. Analiza pe fond pe care instanța a realizat-o vizează o cu totul altă problemă care nu a format obiectul cererii de chemare în judecată și care nu a fost pusă în discuția părților. Or, în mod evident judecata fondului în sensul dispozițiilor art. 20 alin (3) din Legea nr. 55412004 nu poate însemna decât fondul problemei deduse judecății (adică verificarea strictei legalități a Deciziei nr. 20/2010), care nu a făcut obiectul analizei și judecății primei instanțe. Din acest punct de vedere, apreciază că în fața primei instanțe nu au beneficiat de o judecată a fondului cauzei, împrejurare care atrage incidența art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de (...), Curtea de
Conturi a României a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat
și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
Deliberând asupra cererii de recurs C. reține următoarele:
La nivelul P. M. C. T., județul C., s-au încheiat A./C. C. de M. nr.
1436/(...), înregistrat la D. C. - C. D. S., L., S., C. și C. colective de muncă sub nr. 24/(...) și A. adițional nr.2628 din (...).
Auditul financiar al contului de execuție și al situațiilor financiare pe anul 2009 privind bugetul P. M. C. T., județul C., a relevat faptul că la nivelul P. M. C. T., în cursul anului 2009, s-au acordat anumite drepturi bănești, funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul acestei instituții bugetare, care excedă cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare.
Personalul P., atât cel încadrat pe bază de contract individual de muncă cât și funcționarii publici au beneficiat pe parcursul anului 2009 de drepturi bănești în sumă totală de 1.381.901 lei, acordate din bani publici, din care cu titlu de indemnizație de dispozitiv suma de 640.797 lei și drepturi acordate cu titlu de măsuri de protecție socială în sumă totală de
741.104 lei, după cum urmează: - suma de 434.551 lei reprezintă indemnizație de hrană acordată la nivelul de 10 lei zi salariat; - suma de
119.575 lei reprezintă indemnizație ce a fost acordată în vederea procurării a unei ținute decente; - suma de 81.200 lei reprezintă ajutor de sărbători P. acordat pentru fiecare salariat; - suma de 105.778 lei reprezintă primă de vacanță pentru personalul contractual.
Aceste drepturi au fost incluse în statele de plată a salariilor aferente întregului an 2009 și au fost înregistrate în contabilitate, la T. 1 "C. de personal ", procedându-se la calcularea, reținerea și virarea pe destinațiile legale a obligațiilor datorate.
Una din competențele recunoscute C. de C. o reprezintă exercitarea funcției de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, în conformitate cu principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității (art. 21 alin. 1 din Legea privind organizarea și funcționarea C. de
C.)
Verificarea modului de formare și utilizare a resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat și ale bugetelor unităților administrativ-teritoriale, precum și mișcarea fondurilor între aceste bugete revine în competența exclusivă a C. de C., funcția de control a realizându-se prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit, elaborate în conformitate cu standardele de audit internaționale general acceptate, așa după cum rezultă din dispozițiilor art. 1,2,3, și de la
21 la 37 inclusiv din Legea nr. 94/1992 privind organizare și funcționarea C. de C., republicată.
Rolul și competențele ce revin C. de C. sunt prevăzute și în art. 140 din Constituția R., revizuită în anul 2003.
În cadrul competențelor conferite prin lege, C. de C. își desfășoară activitățile specifice asupra mai multor categorii de entități publice (statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau neautonome) .
De asemenea, C. de C. efectuează, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 94/1992, auditul financiar asupra conturilor anuale de execuție a bugetelor locale, ale M. B., ale județelor, ale sectoarelor municipiului B., ale municipiilor, ale orașelor și comunelor, precum și asupra conturilor anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, de la bugetul asigurărilor sociale de stat, de la bugetele locale și de la bugetele fondurilor speciale, după caz.
Totodată, așa cum rezultă din dispozițiile art. 28 din Legea privind organizarea și funcționarea C. de C., C. efectuează o evaluare independentă asupra economicității, eficienței și eficacității cu care o entitate publică, un program, un proiect, un proces sau o activitate utilizează resursele publice alocate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.
În situația în care se constată regularitatea conturilor, se emite certificatul de conformitate și se comunică entității auditate. În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. S. întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate.
Recurenții acreditează ideea că C. de C. nu era competentă să emită o decizie prin care să impună primarului revocarea C.ui/Acord colectiv de muncă nr. 1436/(...) și a A.ui adițional nr. 2628 din (...), ci trebuia fie să-i recomande primarului să ceară instanței anularea actului în baza art. 1 alin 6. din legea 554/2004, fie să se adreseze direct instanței de contencios în acest sens. Altfel spus, recurenții susțin că D. C. de C. nr. 20/(...) este nelegală raportat la împrejurarea că a fost emisă cu încălcarea competentei exclusive a instanței de judecată: indemnizațiile suplimentare la care se face referire au fost acordate în baza C.ui colectiv de muncă modificat prin Act adițional. Or, potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 "Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă, la cererea părții interesate". Prin urmare, competența de a dispune anularea clauzelor contractuale care stau la baza acordării indemnizațiilor suplimentare pentru anii 2009-2010, revine instanței de judecată. C. de C. poate avea cel mult atribuția de sesizare a instanței de judecată cu acest aspect și, eventual, de a lua măsurile ce cad în competența sa ulterior pronunțării unei hotărâri judecătorești de anulare a clauzelor contractului colectiv de muncă nelegale. În niciun caz nu poate C. de C. să dispună măsuri pornind de la o pretinsă nelegalitate a unui contract, care să nu fost constatată de către instanța de judecată.
Analizând această apărare C. reține următoarele:
Obiectivul oricărei misiuni de audit efectuată de C. de conturi vizând întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale unității administrativ - teritoriale presupune un control de legalitate propriu, necondiționat de o cenzură jurisdicțională prealabilă asumată de o instanță judecătorească .
Altfel, s-ar ajunge la situația în care rolul misiunii de audit să fie grav limitat dacă nu anihilat, nefiind posibilă o evaluare independentă asupra economicității, eficienței și eficacității cu care o entitate publică utilizează resursele publice alocate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite. Din această perspectivă, autoritatea publică auditată nu poate paraliza acțiunea de control a C. de C. în exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile arte 9 alin. (1) din Legea nr. 94/1992.
C. de C. se poate pronunța asupra legalității operațiunilor patrimoniale derulate de entitățile pe care le verifică nefiind necesar ca ea să se adreseze instanței de judecată și să ceară, în temeiul art. 24 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, cu modificările și completările ulterioare, constatarea nulității unora dintre clauzele contractului colectiv de muncă. Controlul de legalitate a misiunii de audit este atributul jurisdicției de contencios administrativ.
Reclamanții au contestat anumite măsurile impuse de organele C. de
C. prin actul de finalizare a controlului referitoare.
Apărarea conform căreia drepturile salariale au fost acordate în baza
A.ui/C.ui colectiv de muncă, care nu au fost anulate de un organ jurisdicțional și care, odată intrate în circuitul civil nu mai pot fi revocate,nu este fondată și din altă perspectivă.
P. arte 41 alin. (5) din C., caracterul obligatoriu al convențiilor colective este garantat, dar această garanție trebuie circumscrisă respectării ordinii de drept.
Legea impune, cu valoare de principiu, dând prevalență libertății în materie contractuală, că orice conventie este valabilă sub rezerva respectării exigentelor impuse de ordinea de drept si bunele moravuri. Conform principiilor de bază ale contractelor colective de muncă, astfel de contracte constituie legea părților, iar în conținutul lor nu pot fi stabilite drepturi sub nivelul minimal prevăzut de lege și de contractul colectiv încheiat la nivel superior. C.le colective de muncă încheiate pentru salariații instituțiilor publice au un regim juridic special, determinat de situația deosebita a părților acestor contracte. A., cheltuielile necesare pentru funcționarea instituțiilor publice, inclusiv drepturile salariale ale salariaților, sunt suportate de la bugetul de stat ori de la bugetele locale ale comunelor, ale orașelor și ale județelor.
Art. 137 alin. (1) din C. prevede că: formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ - teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege. În aceste condiții se impune ca și drepturile salariale ale salariaților instituțiilor publice să fie stabilite prin lege în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor și nu pot fi modificate prin convenții colective. Prin raportare la principiul general aplicabil în materia dreptului public conform căruia o autoritate publică nu are dreptul să întreprindă nici o acțiune care nu îi este expres permisă, nefiind aplicabil principiul din sfera dreptului privat conform căruia "tot ce nu este interzis este permis", autoritățile publice administrative nu pot acționa decât în temeiul și în vederea executării legii. Prin urmare, și acordurile ori convențiile colective trebuie să se subordoneze acestor imperative. De altfel în materia salarizării funcționarilor publici legile pertinente explicitează fără echivoc faptul că drepturile acestora sunt stabilite de lege, fără ca autoritățile publice ca subiect al raportului de serviciu și ca angajator în același timp să le fie recunoscute prerogative suplimentare. A. fiind, autoritatea administrației publice locale căreia i se recunoaște o anumită autonomie decizională nu poate interfera cu atribuții ce sunt rezervate la nivel național legiuitorului organic sau, după caz, ordinar. Că este așa rezultă fără tăgadă din dispozițiile arte 4 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 conform cărora autonomia locală este numai administrativă și financiară, fiind exercitată pe baza și în limitele prevăzute de lege.
În consecință autoritatea publică nu poate acționa decât în limitele de competență stabilite expres de lege.
Recurenții au mai relevat că organul de audit trebuia să se limiteze constatarea abaterilor și să comunice starea de fapt entității publice stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia fiind obligația exclusivă a conducerii entității auditate.
P. art. 33 alin. 3 din Legea nr. 94/1992, în situația în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. De asemenea, C. de C., în baza constatărilor sale, stabilește măsuri pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate constate în activitatea financiar - contabilă sau fiscală controlată. În final, stabilirea întinderii reale a prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia constituie obligația entității auditate.
În urma auditului efectuat în speță s-a constatat existența unor abateri a căror remediere s-a dispus prin decizia atacată, conducerii entității verificate revenindu-i obligația de a stabili întinderea prejudiciului, precum și luarea măsurilor legale pentru recuperarea acestuia;
După cum se poate constata, C. de C. are competențe exclusive de a efectua auditul public extern asupra patrimoniului entităților verificate, printre acestea aflându-se și modul de administrare și de întrebuințare a patrimoniului public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, astfel că ea este ținută să verifice legalitatea și regularitatea operațiunilor patrimoniale derulate de entitățile auditate și, implicit, se poate pronunța asupra legalității operațiunilor patrimoniale verificate, asupra cheltuirii banului public.
Controlul derulat de C. de C. a J. C. la V. M. C. T. s-a desfășurat cu respectarea întocmai a competențelor și atribuțiilor ce-i revin. Î.ucât, în urma controlului s-au constatat abateri și nereguli, C. de C. C. a stabilit prin
D. nr. 20/(...) măsurile pe care entitatea verificată urma să le aducă la îndeplinire în vederea înlăturării abaterilor constatate. A., prin decizia anterior menționată, C. de C. C., a dispus entității verificate să stabilească întinderea prejudiciului privind plata unor sume pentru menținerea sănătății și securității muncii salariaților.
Rezultă că măsurile dispuse prin decizia emisă de C. de C. C. au fost stabilite în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Atât misiunea de audit desfășurată de C. de C. a J. C. la V. M. C. T., cât și, etapa de valorificare a constatărilor, s-au derulat conform dispozițiilor L. nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea C. de C., republicată, precum și cu cele ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C. de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin H. nr. 1. februarie 2009 a Plenului C. de C. și publicată în Monitorul Oficial al R., Partea 1. nr. 78/10 februarie 2009. A. de control consemnează cât se poate de clar și de concis abaterile de la legalitate și regularitate identificate de echipa de auditori publici externi ai C. de C. a J. C., iar starea de fapt menționată este dovedită cu actele cuprinse în anexele acestuia. Problema analizării legalității acordării drepturilor salariale se pune întotdeauna în cadrul procedurii de auditare a cheltuielilor de personal, operațiune administrativă pe care este în drept să o exercite, în vederea îndeplinirii funcției de control. Î.-o astfel de situație, C. de C. este competentă să decidă și să dispună măsuri de remediere a deficiențelor constatate și, implicit, să impună recuperarea eventualelor prejudicii aduse bugetului, ca efect al neregulilor sau abaterilor constatate.
Disocierea etapei de constatarea abaterii, de cea de identificare/ estimare a prejudiciului este nefirească cu atât mai mult cu cât în exercitarea prerogativelor recunoscute de art. 43 C. de C. poate dispune blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegala sau ineficientă a acestora. Conform tezei evocate de reclamanți C. de C. poate decide instituirea unor măsuri asiguratorii urmare a constatării unor abateri, dar nu poate să estimeze impactul pe care abaterile constatate le-au avut asupra bugetului.
În realitate, constatarea unor abateri implică si estimarea impactului pe care pe care abaterile constatate le-au avut asupra bugetului. Controlul de legalitate a misiunii de audit este atributul jurisdicției de contencios administrativ, care poate analiza pe cale incidentă orice apărări privind încălcarea ordinii publice, iar stabilirea întinderii reale a prejudiciului și adoptarea măsurilor pentru recuperarea lui constituie, în final, atributul entității auditate.
În privința celorlalte critici de nelegalitate Curte reține următoarele:
Prima instanța respins excepția lipsei calității procesuale invocată de către C. de C. reținând că D. C. de C. este un act administrativ care poate face obiectul unei acțiuni directe cât timp este declanșatorul unor acte administrative subsecvente care generează obligații în sarcina reclamanților. Prin urmare această excepție a fost analizată.
Dezlegând fondul raportului juridic litigios, T. a recunoscut legitimarea procesuală activă a reclamanților. A., o reformare a hotărârii din perspectiva faptului că elementele silogismului judiciar nu sunt clar evocate ar fi incompatibilă cu principiul non reformatio in peius.
Recurenții au mai relevat că decizia C. de C. nu poate fi adusă la îndeplinire fiind adresată este adresată P., care potrivit art. 77 din Legea nr.
215/2001 are obligația de a aduce la îndeplinire doar hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului.
Misiunea de audit a vizat modul de utilizare a resurselor bugetului unității administrativ-teritoriale. În mod firesc, măsurile de remediere nu se puteau adresa decât entității auditate și autorității învestite cu prerogative de reprezentare a acesteia. Trimiterea la structura funcțională cu activitate permanentă s-a realizat numai prin prisma faptului că ea asigură aducerea la îndeplinire a măsurilor pe care executivul avea obligația să le dispună în urma operațiunii de audit.
De asemenea, critica referitoare la faptul că hotărârea ar cuprinde motive străine de natura pricinii dedusă judecății nu constituie un motiv de casare.
Împrejurarea că hotărârea atacată nu răspunde aspectelor de nelegalitate invocate de recurenți nu poate conduce la reformarea în substanță a actului jurisdicțional, câtă vreme instanța de recurs , analizându-le cu respectarea principiului contradictorialității, nu a validat nici una dintre aceste apărări, constatând că ele nu puteau determina o soluție diferită de cea pronunțată în primă instanță. În același timp, exigența unui proces echitabil nu se raportează la o singură etapă procesuală ea putând fi complinită în căile de atac.
Pentru aceste considerente, întemeiat pe dispozițiile art. 312 C.pro.civ
C. va respinge recursul declarat de reclamanții V. A. V., V. C. C., C. I. C., P. M. E., N. A. M., C. A. M., S. I., D. D., M. M., V. G., P. M. C., C. B., T. C., P. ANA M., P. G., O. I. S., M. O., G. C. L., M. D., I. A., B. I. M., C. V., O. ANA M., H. N., O. R., N. M. E., S. S. A., R. D., I. M., S. C. A., S. V., C. E., S. C. M., R. S., S. C. M., A. R. M., S. S., O. L. ANA, S. I., S. F., B. I. M., B. M., C. F., T. F., T. I. N., P. M. A., B. I., T. F. A., O. A. I., S. D., I. ANA M., M. M. C., P. S. M., A. M., F. O. S., F. I. P., L. I., B. I., M. R. O., L. D. M., P. M. G., P. C., M. E., O. M. I., M. C., R. I. N., L. C. M., C. M. M., C. M. V., C. I. L., B. I. N., D. M., L. M., I. M. M., C. M., P. C. C., B. I. A., I. D. M., B. ANA M., B. D. M., B. C. A., C. N. M., CONT P. M., P. L., B. M. M., C. V., C. A. M. împotriva sentinței civile nr.3131 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o va menține în întregime
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.3131 din (...), pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui C., pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
S. AL H. M. I. I. G. A. N. A. B. red.S.Al H./A.C.
2 ex. - (...) -jud.fond.Rădulescu A.
