Decizia nr. 2778/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 2778/2012
Ședința data de 04 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții S. L. V. și S. C. S. împotriva sentinței civile nr. 5725 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. DEJ și intimații- chemați în garanție P. C. C. și C. C., având ca obiect - contestație act administrativ fiscal.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) recurenții-reclamanți au depus la dosarul cauzei concluzii scrise, însoțite de înscrisuri.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28 martie 2012, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5725 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins acțiunea formulată de reclamanții S. L. V., S. C. S. împotriva pârâtei A. F. P. A M. DEJ, ca nefondată.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție și de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamanti împotriva C. C. si a P.ui comunei C., ca prescrisă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește acțiunea principală, prin decizia de atragere a răspunderii solidare emisă de către organele fiscale din cadrul AFP a municipiului Dej a fost stabilită în sarcina reclamantilor obligația de plată a sumei de
179.269,50 lei. D. de atragere a răspunderii solidare a fost comunicată prin luare sub semnătură la sediul organului fiscal, la data de (...) de către reclamanta S. C. S., soția reclamantului.
Sume reprezintă contravaloarea unui bilet la ordin emis de A. S. C. S. la data de (...) cu scadenta la data de (...).
Cu privire la comunicarea deciziei, tribunalul a apreciat că nu sunt incidente în speță pevederile art. 46 din Codul de procedura fiscala. Chiar daca nu s-a realizat în mod direct comunicarea, reclamantului nu i-a fost produsa nici o vătămare.
Astfel, în cuprinsul art.43 din Codul de procedura fiscala, sunt enumerate elementele care trebuie să le conțină un act administrativ fiscal, iar prevederile art.46 identifică consecințele juridice în cazul lipsei unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele și. calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele și prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepția prevăzută dea art.43 alin.3, atrage nulitatea acestuia
S. C. și reclamantul sunt membrii ai AF S. C. S.et. Aceasta asociație a fost radiata prin R. directorului ONRC de pe langa Tribunalul Cluj nr.7177/(...).
În conformitate cu prevederile art.31 din O.G. 44 /2008 „membrii întreprinderii familiale sunt comercianți persoane fizice de la data înregistrării acesteia în registrul comerțului și răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în .exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectatiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu, întreg patrimoniul, corespunzător cotelor de participare";..
D. de atragere a răspunderii solidare a fost luata de organul fiscal în vederea executării silite a reclamatilor pentru recuperarea sumei din cuprinsul biletului la ordin girat fara drept de regres in favoarea A.
In mod corect pârâta, constatând că această creanță reprezintă venituri ale bugetului de stat, anterior declanșării măsurilor de executare silita a procedat la preluarea în debit a sumelor primite spre executare, la acea data asociația figura ca radiată, motiv pentru care organul fiscal a făcut aplicarea prevederilor at.27 alin. 1 lit a din Codul de procedura fiscala privind atragerea răspunderii solidare întrucât deținea calitatea de asociat al A. S. la momentul încasarii sumelor din cuprinsul biletului la ordin.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de reclamanti, A.
F. S. C. S. ai cărui asociați erau reclamatul și soția acestuia, a solicitat autorității administrației publice a comunei C., în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, eliberarea autorizației de construire pentru exploatație agricolă - ferma zootehnica.
La data de (...), P. comunei C. a emis în favoarea A. S. C. S. autorizația de construire nr. 2 prin care se autoriza executarea lucrărilor de construire pentru anexa exploatație agricolă: adăpost animale -euroferma zootehnică, branșamente utilități pe imobilul teren situat în jud.C., com. C.. De asemenea, prin autorizația de construire nr.8/(...) emisă de către P. comunei C. în favoarea A. S. C. S. s-a autorizat construirea anexei exploatației agricolă- adăpost animale -euroferma zootehnică pe același imobil teren.
Ulterior demarării lucrărilor de construcție,, respectiv finalizării parțiale a acestora si începerii desfășurării activității specifice, prin D. civilă nr. 711/(...) pronunțată de Curtea de A. C., s-a dispus anularea autorizațiilor de construire nr. 2/(...) si nr. 8//(...) emise de P. comunei C. în favoarea A. S. C. S. Pentru a decide în acest sens, instanta a statuat că autorizațiile de construire susmenționate au fost emise de către P. comunei C. cu încălcarea dispozițiilor art. 32 alin.l si 3, 44 alin.3 si art. 65 alin.2 din L. nr. 350/2001.
In ce privește excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție, tribunalul le-a respins întrucât L. contenciosului administrativ se completează cu norme de drept procesual civil în măsura în care nu sunt incompatibile.
Potrivit art. 60 al .1 din codul de procedură civilă partea poate să cheme în garanție o alta persoană împotriva căreia ar putea sa se îndrepte , în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Analizând excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de chemații în garanție, în temeiul disp.art.137 alin.1 Cod procedură civilă și art.19 alin.1 și 2 și art.11 alin.2 din L. Contenciosului administrativ nr.
554/2004, republicată, tribunalul a constatat ca este întemeiata
Termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoască întinderea pagubei. Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut de art.11 al.2 .
Art.11 al.2 din lege prevede ca, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut de al.1, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere după caz.
În cauza de față, actul jurisdicțional la care putem face referite este D. civilă nr. 711/(...) pronunțată de Curtea de A. C. prin care s-a dispus anularea autorizațiilor de construire nr. 2/(...) si nr. 8/(...) emise de P. comunei C. în favoarea A. S. C. S. În temeiul acestei decizii a instanței, reclamantii putea cerere despăgubiri.
În calcularea termenului de depunere al cererii, incidente în cauza sunt dispozițiile art. 19 pct.1 și 2 în ref. la art.11 pct.2 din L. nr.554/2004, termenul începând să curgă de la momentul redactării deciziei Curții de A.
Reclamantul trebuia să ia cunoștință de conținutul acestei decizii pentru a aprecia asupra limitelor anulării deciziei emise de D. și pentru a avea posibilitatea calculării întinderii pagubei.
Așa fiind, hotărârea instanței fiind redactată în luna martie 2009, s-a constatat că cererea de chemare in garanție a fost depusă peste termenul prevăzut de textele citate, respectiv la data de 18 februarie 2011.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții S. C. S. și S. L.
V. solicitând
1) Admiterea recursului așa cum a fost formulat,
2) Casarea hotărârii atacate ca nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente în baza art. 312 alin.5 și 61 Cod pr.civilă și a art. 20 alin.3 din L. nr. 554/2004.
În motivare s-a arătat că apreciază ca netemeinică și nelegală soluția atât în ceea ce privește cererile principale conexe, dar și soluția referitoare la cererea de chemare în garanție, aceasta din urmă fiind soluționată pe cale de excepție, instanța neanalizând-o pe fond ci declarându-o ca fiind prescrisă.
1. În privinta modalitătii de solutionare a cererilor principale conexe se observă că instanța nu a analizat motivele de nulitate a deciziei de atragere a răspunderii solidare invocate de către reclamanți ci s-a rezumat la preluarea argumentelor invocate de către pârâtă prin intâmpinarea depusă la dosarul cauzei și prin soluția dată contestațiilor de către pârâtă.
1. Apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre făcând o greșită aplicare a legii din următoarele considerente: a) În mod eronat se reține de către instanța de judecată incidența în speță a art.31 din O.U.G. nr.44/2008 așa cum a fost invocat de către pârâtă fără a se observa că în fapt, textul legal a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008 și se referă la desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, nicidecum la asociațiile familiale cum este cazul de față.
Practic însă, între sintagma ASOCIAȚIE F., ÎNTREPRINDERE F.
și PERSOANĂ FIZICA AUTORIZATĂ nu există identitate și nici echivalență reprezentând fiecare în parte o formă de desfășurare a activității, acestea fiind reglementate în mod distinct de acte normative diferite emise la momente diferite și care sunt supuse unor proceduri de autorizare, înmatriculare și înregistrare diferite.
Chiar legiuitorul subliniază diferența de statut juridic dintre aceste forme de desfășurare a activității, sancționând cu radierea A. familială care nu s-a transformat în Întreprindere familială, și PF care nu s-a transformat în PFA.
Prin urmare, menționarea textelor de lege referitoare la PFA și PF nu pot avea nicio relevanță în speța prezentă și nu puteau sub nicio formă să întemeieze atragerea răspunderii solidare ai membrilor asociației familiale(AF). b). În mod eronat a apreciat instanța de fond că organul fiscal a făcut corect aplicarea art.27 alin.1 Iit.a din Codul de procedură fiscală.
Art.27 din Codul de procedură fiscală face referire " la membrii întreprinderilor familiale" și nu la cei ai asociației familiale, legiuitorul prevăzând expres termenul de " înteprindere familială", iar organul fiscal nu a furnizat niciun argument care să susțină aplicarea acestui text și altor forme de desfășurare a activității cum ar fi cea a asociațiilor familiale.
2. Instanța de fond nu a analizat și a omis să se pronunțe asupra motivelor de nulitate a deciziilor de atragere a răspunderii solidare care au fost invocate de către reclamanți limitându-se doar Ia neregularitatea comunicării către S. L. V..
Motivele de nulitate invocate de către reclamanți au fost: a). Lipsa temeiului de drept.
În cuprinsul deciziilor de atragere a răspunderii solidare a celor doi membri ai asociației familial a fost amintit ca temei de drept doar art.27 din
Codul de procedură fiscală fără alte precizări, organul fiscal considerând îndeplinită condiția impusă de lege. Cu toate acestea în soluționarea contestației indică și alte texte de lege care ar fi fundamentat acele decizii.
Din punctul reclamanților de vedere, lipsa motivării în drept a unui act administrativ fiscal la data emiterii lui nu poate fi complinită ulterior de către organul fiscal în cadrul soluționării contestației împotriva acelui act și nici măcar de instanța de judecată prin considerentele unei hotărâri.
În cuprinsul cererii de judecată au făcut referire pe larg la punctul III care este procedura de angajare a răspunderii solidare prevăzută de normele în vigoare, au motivat pe larg de ce organul fiscal nu a respectat această procedură și de ce temeiul de drept în baza căruia a fost atrasă răspunderea solidară este un element esențial al actului administrativ fiscal, element care în cazul deciziilor emise pe numele reclamanților lipseste în sensul că a fost indicat doar art.27 C.pr.fiscaIă dintr-un act normativ care nu a reglementat nicicând forma de organizare a asociațiilor familiale.
Desigur că în lipsa acestui element esențial și obligatoriu au fost puși în imposibilitatea formulării unei apărări în fața organului fiscal, însăși autoritatea emitentă recunoscând prin soluționarea contestației că, de fapt, temeiul de drept nu este cel presupus de către reclamanți, ci este art.27 alin.l lit.a din C.pr.fiscaIă.
Consideră inacceptabilă conduita organului fiscal în sensul de a indica un temei de drept doar prin menționarea articolului textului de lege și apoi să pretindă contribuabilului să ghicească care ar fi de fapt temeiul de drept exact și precis la care s-a oprit organul fiscal, b). Lipsa datei emiterii și a numărului de înregistrare în evidențele pârâtei a deciziilor de atragere a răspunderii solidare.
Instanța nu s-a pronunțat si nu a facut niciun fel de apreciere asupra consecințelor unei astfel de omisiuni.
În cuprinsul întâmpinării, pârâta arată că în lipsa unei vătămări datorată lipsei datei și a numărului de înregistrare nu se poate dispune anularea actului administrativ fiscal, însă reclamanții consideră că vătămarea este evidentă atâta timp cât atragerea răspunderii solidare se putea face atât înainte de radierea asociației familiale cât și după această dată, iar pe de altă parte, înregistrarea documentelor emise în evidențele administrației financiare este nu doar obligatorie dar reprezintă și o garanție a realității și certitudinii a acelei date.
Dacă menționarea nr. de înregistrare și a datei de emitere a unui act ce provine de la o autoritate ar fi lăsată la aprecierea organului emitent s-ar deschide calea unor abuzuri în fața cărora contribuabilii s-ar vedea puși în imposibilitate de verifica legitimitatea actelor emise de către autorități.
Pe de altă parte, discordanța dintre exemplarul deciziilor de atragere a răspunderii solidare aflate în arhiva organului fiscal și exemplarul comunicat nu poate fi imputată contribuabilului, față de reclamanți acea decizie își produce efectele în forma în care le-a fost comunicată și nu în forma în care ea se află la organul fiscal.
Completarea ulterioară pe exemplarul rămas la organul fiscal a datei de emitere și a numărului de înregistrare evidențiază pe de o parte că aceste elemente erau obligatorii pentru organul fiscal emitent, iar pe de altă parte că lipsa acestor elemente ar putea conduce la anularea actelor administrative fiscale și la sancționarea disciplinară a funcționarului public care a emis acele acte. c). Lipsa motivelor de fapt și dovada relei credințe.
Un alt aspect asupra căruia instanta a omis să se pronunte este și acela al lipsei motivelor de fapt din cuprinsul deciziilor de atragere a răspunderii solidare și a îndeplinirii conditiei relei credinte prevăzută de art.27 alin.l lit.a a cărui aplicare s-a făcut.
Instanța nu a verificat și nu a considerat ca fiind necesare explicații în acest sens din partea organului fiscal lăsând acest aspect neanalizat.
Din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că la data preluării în debit a sumei primite spre executare, AF S. C. S. figura în evidența organelor fiscale ca fiind radiată, prin urmare această entitate nu avea capacitate de folosință și nu putea avea calitatea de subiect de drept fiscal, aptitudine a acesteia de a avea drepturi sau obligații nu putea subzista în condițiile în care subiectul de drept nu mai exista.
De altfel, la data radierii, AF S. C. S. nu figura în evidența organelor fiscale cu datorii față de bugetul de stat acesta fiind și motivul pentru care organul fiscal nici nu a contestat decizia de radiere și nici nu s-a opus radierii în momentul în care i-au fost transmise informațiile referitoare la radiere, în consecință, afirmația organelor fiscale din cuprinsul deciziei de atragere a răspunderii solidare, referitoare la " existența obligațiilor fiscale rămase neachitate de către AF S. C. S. în urma radierii acesteia" nu corespunde adevărului și este contrazisă de însuși organul fiscal care susține că la data preluării în debit a sumei cuprinse în biletul la ordin s-a constatat că de fapt AF era radiată. d). Lipsa procesului verbal de solvabilitate.
În mod identic instanța nu a considerat necesar să analizeze dacă lipsa procesului verbal de insolvabilitate era sau nu un motiv de anulare a deciziilor atacate, dacă era necesară și obligatorie întocmirea prealabilă a unui astfel de act procedural în condițiile în care a considerat aplicabil art. 27 din Codul de procedură fiscală.
II. În ceea ce privește soluționarea cererii de chemare în garantie înțelege să critice următoarele aspecte:
1.În soluționarea cererii de chemare în garanție instanța de fond a dat o hotărâre care cuprinde motive străine de natura pricinii și cu încălcarea principiului contradictorialității schimbând temeiul juridic invocat de către noi fără a-I pune în dezbatere.
Soluția instanței este greșită deoarece aceasta a soluționat excepția în urma schimbării temeiului de drept invocat de către reclamanți prin cererea de chemare în garanție. Instanța trebuia să rețină că cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, care reglementează răspunderea civilă delictuală de drept comun, iar fapta ilicită a chemaților în garanție a fost indicată ca fiind emiterea de către aceștia a unei autorizații de construire nelegală.
Analizând excepția prescrierii dreptului material la acțiune față de chemații în garanție, tribunalul a constatat că aceasta este întemeiată în baza art.19 alin.1 și 2 și art.ll alin.1 din L. contenciosului administrativ nr.554/2004, or, fundamentul juridic al cererii de chemare în garantie a fost răspunderea civilă delictuală, actul ilicit al autorității constând în emiterea unui act administrativ în baza căruia reclamanții și-au asumat obligații care nu au mai putut fi realizate, prin anularea autorizației de construcție cauzându-li-se un prejudiciu.
Fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, fundamentată pe disp. art. 998, 999 C. civil, au apreciat că prejudiciul suferit de reclamanți s-a produs abia la data emiterii deciziilor de răspundere solidară, dată la care au cunoscut atât întinderea acestuia cât și existența sa în patrimoniul reclamanților ca persoane fizice.
Pe cale de consecință, avându-se în vedere considerentele expuse anterior, referitoare la temeinicia excepției privind prescripția dreptului la acțiune față de chemații în garanție, solicită instanței a observa că instanța, schimbând temeiul juridic al cererii reclamanților a soluționat cererea pe cale de excepție stabilind un cadru legal străin pricinii, așadar, consideră că este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod de procedură civilă, hotărârea instanței de fond în ceea ce privește cererea de chemare în garanție fiind rezultatul unei aplicări și interpretări eronate a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
În drept, își întemeiază recursul pe prevederile actelor normative la care au făcut referire în text.
În probațiune solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Fiind astfel sesizată, cu privire la prezentul recurs, Curtea constată următoarele:
A. familială S. Comelia S. a fost înființată prin încheierea nr. l0694/(...) în baza actelor normative în vigoare la acea dată și anume L. nr. 3., privind autorizarea persoanelor fizice și a asociațiilor familiale care desfășoară activități economice în mod independent.
Ulterior, văzând și prev. art. 39 alin. 3 și 4 din O.U.G. nr.44/2008, asociația ai cărei membri au fost reclamanții S. L. V. și S. C. S. a fost radiată, prin R. nr.7717 din (...), a ONRC de pe lângă Tribunalul Cluj, neatacată în termenul legal.
Cei doi reclamanți relevă că această opțiune a fost exprimată datorită încetării activității de orice fel a asociației, ca urmare a anulării autorizației de construcție a fermei zootehnice și având în vedere imposibilitatea continuării obiectului de activitate al acestei persoane juridice.
Petenții nu au contestat împrejurarea că AF S. C. S. ai cărei asociați au fost a contractat un credit de la B. T. în anul 2007.
Acest credit a fost garantat de F.-IFN și, în subsidiar, de către cei doi reclamanți, în nume propriu, alături de D. L. S. C. a fost contractat in vederea înființării unei ferme ecologice. Cum, ulterior începerii construcției si a investiției, autorizația de construcție nr. 2. emisă de P. com. C. a fost anulata prin hotărâre judecătoreasca, au fost nevoiți a stopa lucrările, iar fondul obținut in vederea înființării fermei le-a fost retras.
În vederea garantării restituirii creditului, a fost emis, la data de (...), de către AF S. C. S., biletul la ordin depus la fila 133 dosar fond, cu scadenta la data de (...), girat fără drept de regres de către F. de G. a C. R., pentru suma de 179.269,50 lei.
Ca urmare a faptului că beneficiarul nu și-a îndeplinit obligațiile ce rezultau din contractul de credit, F. a achitat, către BT-Sucursala Vatra
Dornei, suma de 179.269, 5 lei, prin ordinul de plată nr. 4..
Ca atare, în baza prev. art. 10 din L. nr. 218/2005, după plata efectivă de către F. a soldului garanției la solicitarea băncii, rezultă o creanță bugetară care urmează să fie executată de A. De altfel, biletul la ordin ce a fost emis a fost girat, fără drept de regres, în favoarea A.
Prin sentința civilă nr. 6., pronunțată de Judecătoria Dej, s-a admis cererea formulată de F.-IFN SA, de investire cu formulă executorie a biletului la ordin, acesta constituind, drept urmare, titlu executoriu.
Conform celor relevate de către pârâtă prin întâmpinare, întrucât la data scadenței biletului la ordin, asociația era radiată din evidențele ONRC,
AFP DEJ a emis, pe numele fiecăruia dintre cei doi reclamanți, o decizie de atragere a răspunderii solidare, invocând drept temei prev. art. 27 din OG nr. 92/2003 și O.U.G. nr.44/2008.
Titlul de creanță emis în ceea ce-l privește pe reclamantul S. L. V. este decizia de atragere a răspunderii solidare nr.21710/(...), întocmită pentru suma de 179.269,50 lei. La data de (...), a atacat în termen legal acest act administrativ fiscal, facand referire atât la aspecte de formă cât si de fond, dar prin dispoziția nr. 7/(...), contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
Aceeași este și situația reclamantei S. C. S., în privința căreia a fost emisă decizia de atragere a răspunderii solidare nr.21710/(...), respectiv cu același număr și dată, întocmită pentru suma de 179.269,50 lei. Prin dispoziția nr. 6/(...), contestația depusă de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Ambii reclamanți au atacat în fața instanței de contencios administrativ și fiscal dispozițiile prin care cele contestațiile au fost respinse, solicitând și anularea deciziei de atragere a răspunderii solidare, ele fiind înregistrate pe rolul T. C. sub nr. (...), pentru reclamantul S. L. V. și sub nr. (...), pentru reclamanta S. C. S.
De asemenea, în ambele dosare s-a formulat de către reclamanți cerere de chemare în garanție, în contradictoriu cu pârâții P. comunei C. si C. C., prin care s-a solicitat obligarea lor, în solidar, a unei despăgubiri în cuantum de 179.269,50 lei, sumă ce face obiectul celor două titluri de creanță emise de către pârâta AFP D.
În motivare s-a relevat că reclamanții se consideră îndreptățiți, în situația în care acțiunea principală le va fi respinsă, fiind obligați să dea curs titlurilor executorii, la repararea prejudiciului astfel cauzat, în contextul în care încetarea activității asociației și imposibilitatea recuperării creditului garantat de la emitentul biletului la ordin s-a datorat anulării autorizației de construire emisă de P. comunei C., în vederea edificării fermei ecologice.
Chemații în garanție au formulat întâmpinări, prin care au solicitat conexarea celor două dosare și au invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune, a inadmisibilității cererii de chemare în garanție și a lipsei calității procesuale pasive a chemaților în garanție.
T. a procedat la conexarea celor două dosare, iar în cel cu numărul de mai sus a pronunțat sentința ce face obiectul prezentului recurs, prin care a respins, ca neîntemeiate, acțiunile principale și ca prescrise, cererile de chemare în garanție, constatând că a fost depățit termenul de 1 an pentru formularea cererii de despăgubiri.
Dată fiind această stare de fapt, Curtea urmează a verifica legalitatea sentinței recurate și, implicit, a deciziei de atragere a răspunderii solidare, ce constituie act administrativ fiscal și titlu executoriu, prin prisma criticilor expuse de către recurenți, constatând că acestea sunt întemeiate.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare, în primul rând, împrejurarea că în cauză sunt reale susținerile conform cărora decizia de atragere a răspunderii celor doi reclamanți nu are o dată certă, care să le fie opozabilă acestora.
Astfel, se remarcă, în primul rând, că deși este vorba despre două decizii, cu conținut diferit, în sensul în care persoana căreia i se impută suma în discuție este diferită, ele par a avea același număr de înregistrare.
Or, pârâta trebuia fie să emită două decizii, cu numere de înregistrare diferite, câte una pentru fiecare dintre cei doi reclamanți, fie o singură decizie, dar în care să fie individualizați ambii recurenți.
Că este așa rezultă din analiza textului art. 28 C.pr.fisc, conform căruia:
"(1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 27 se va stabili potrivit dispozițiilor prezentului articol.
(2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt și de drept pentru care este angajată răspunderea persoanei în cauză. D. se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.
(3) D. aprobată potrivit alin. (2) constituie titlu de creanță privind obligația la plată a persoanei răspunzătoare potrivit art. 27 și va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), și următoarele: a) codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligației debitorului principal, precum și orice alte date de identificare; b) numele și prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum și orice alte date de identificare; c) cuantumul și natura sumelor datorate; d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligația debitorului principal; e) temeiul legal și motivele în fapt ale angajării răspunderii.
(4) Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligația fiscală principală, cât
și pentru accesoriile acesteia.
(5) Titlul de creanță prevăzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la plată, menționându-se că aceasta urmează să facă plata în termenul stabilit.
(6) Titlul de creanță comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în condițiile legii.";
În același context, al viciilor de formă, trebuie validat și motivul de nulitate invocat de către reclamanți, în ceea ce privește lipsa datei emiterii și a numărului de înregistrare în evidențele pârâtei a deciziei de atragere a răspunderii solidare, cu privire la care tribunalul nu s-a pronunțat si nu a facut niciun fel de apreciere asupra consecințelor unei astfel de omisiuni.
În cuprinsul întâmpinării, pârâta arată că în lipsa unei vătămări datorată lipsei datei și a numărului de înregistrare, nu se poate dispune anularea actului administrativ fiscal, însă reclamanții apreciază cu temei că vătămarea este evidentă atâta timp cât atragerea răspunderii solidare se putea face atât înainte de radierea asociației familiale, cât și după această dată, iar pe de altă parte, înregistrarea documentelor emise în evidențele administrației financiare este nu doar obligatorie, dar reprezintă și o garanție a realității și certitudinii acelei date.
Dacă menționarea nr. de înregistrare și a datei de emitere a unui act ce provine de la o autoritate ar fi lăsată la aprecierea organului emitent, s-ar deschide calea unor abuzuri în fața cărora contribuabilii s-ar vedea puși în imposibilitate de verifica legitimitatea actelor emise de către autorități.
Pe de altă parte, discordanța dintre exemplarul deciziilor de atragere a răspunderii solidare aflate în arhiva organului fiscal și exemplarul comunicat petenților, cu referire specială la cel depus la dosar de către pârâtă la fila 115-116 din dosar, nu poate fi imputată contribuabilului, iar față de reclamanți acea decizie își produce efectele în forma în care le-a fost comunicată și nu în forma în care ea se află la organul fiscal.
Completarea ulterioară, pe exemplarul rămas la organul fiscal, a datei de emitere și a numărului de înregistrare evidențiază pe de o parte că aceste elemente erau obligatorii pentru organul fiscal emitent, iar pe de altă parte că lipsa acestor elemente ar putea conduce la anularea actelor administrative fiscale.
Conform prev. art. 43 din OG nr. 92/2003:
"Conținutul și motivarea actului administrativ fiscal
(1) Actul administrativ fiscal se emite numai în formă scrisă.
(2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: a) denumirea organului fiscal emitent; b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele; c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz; d) obiectul actului administrativ fiscal; e) motivele de fapt; f) temeiul de drept; g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; h) ștampila organului fiscal emitent; i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația; j) mențiuni privind audierea contribuabilului….";.
Chiar dacă pârâta relevă că nu ar avea nicio relevanță care a fost, în fapt, data emiterii deciziei, întrucât actul nu își poate produce efectele anterior datei la care a fost comunicat contribuabilului, o astfel de apărare nu poate fi primită, raportat la conținutul textului legal mai sus citat și la împrejurarea că legalitatea unui act administrativ, în general, se analizează prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii, iar nu la cea a comunicării sale.
Aceste considerente sunt cu atât mai valabile în cauză cu cât textul legal invocat în susținerea deciziei este doar cel al art. 27 din OG nr.
92/2003, fără vreo altă circumstanțiere, abia din conținutul dispozițiilor de soluționare a contestațiilor rezultând explicit că actul administrativ fiscal a făcut aplicarea prev. art. 27 alin. 1 lit. a C.pr.fisc.
Or, acest din urmă text legal a suferit o modificare de substanță, prin
OUG nr. 54 din 23 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 23 iunie 2010, după cum urmează:
"Răspunderea solidară
(1) Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane: a) asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanții legali care, cu rea- credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență;…";
Anterior datei de (...), același text legal avea următorul conținut:
"Răspunderea solidară
(1) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condițiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilității, cu rea-credință, dobândesc în orice mod active de la debitorii care își provoacă astfel insolvabilitatea;..";
Or, dintr-o simplă lectură în oglindă a celor două variante de text, rezultă fără dubiu că, anterior datei de (...), nu era posibilă atragerea răspunderii solidare a reclamanților, pe temeiul prev. de art. 27 alin. 1 lit. a din OG nr. 92/2003, aceștia neîncadrându-se în ipoteza reglementată de legiuitor.
Ca atare, deși lipsa elementului reclamat de către recurenți nu se încadrează în logica prev. art. 46 C.pr.fisc., nefiind vorba despre o nulitate expresă, prin raportare la toate cele mai sus expuse, rezultă că vătămarea suferită de către petenți, prin emiterea, în această formă, a deciziei, este una ce nu poate fi negată și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.
Prin raportare la aceste aspecte, în cauză este incident și motivul de nelegalitate constând în neindicarea corectă și completă a temeiului de drept pe care se fundamentează decizia emisă pe numele reclamanților.
Astfel, așa cum s-a arătat și mai sus, în cuprinsul deciziilor de atragere a răspunderii solidare a celor doi membri ai asociației familiale a fost amintit ca temei de drept doar art. 27 din Codul de procedură fiscală, fără alte precizări, organul fiscal considerând îndeplinită condiția impusă de lege. Cu toate acestea, în soluționarea contestației, se indică și alte texte de lege care ar fi fundamentat acele decizii.
Recurenții arată corect că lipsa motivării în drept a unui act administrativ fiscal la data emiterii lui, nu poate fi complinită ulterior de către organul fiscal în cadrul soluționării contestației împotriva acelui act și nici măcar de instanța de judecată, prin considerentele unei hotărâri.
Curtea achiesează susținerilor conform cărora temeiul de drept în baza căruia a fost atrasă răspunderea solidară este un element esențial al actului administrativ fiscal, element care în cazul deciziilor emise pe numele reclamanților lipsește, în sensul că a fost indicat doar art.27 C.pr.fiscală și prevederile OUG nr. 44/2008, în ansamblu, act normativ care nu reglementează, specific, forma de organizare a asociațiilor familiale.
Or, în lipsa acestui element esențial și obligatoriu, au fost puși în imposibilitate de a formula o apărare pertinentă în fața organului fiscal, însăși autoritatea emitentă recunoscând prin soluționarea contestației că, de fapt, temeiul de drept nu este cel presupus de către reclamanți (art. 27 alin.
2 C.pr.fisc.), ci este art.27 alin.l lit.a din C.pr.fiscaIă.
Recurenții arată corect că este inacceptabilă conduita organului fiscal, în sensul de a indica un temei de drept, doar prin menționarea articolului textului de lege, pentru ca apoi să pretindă contribuabilului să ghicească care ar fi de fapt temeiul de drept exact și precis la care s-a oprit administrația.
Aceste considerente sunt cu atât mai valabile în cauză cu cât art.27
C.pr.fiscală conține mai multe articole, fiecare dintre acestea având mai multe teze, obligația autorității de a indica exact situația pe care a apreciat-o incidentă trebuind a fi respectată.
Chiar dacă nu ar fi așa și chiar dacă s-ar admite că actul ar fi fost emis ulterior datei de (...), nu a fost combătută în mod pertinent nici apărarea conform căreia textul art. 27 alin. 1 lit. a reglementează două ipoteze de atragere a răspunderii, fiecare dintre acestea având cerințele sale specifice.
Astfel, este permisă atragerea răspunderii solidare a asociaților din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv a membrilor întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la art. 20, alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea și/sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență.
Ca atare, în cazul reclamantului, era incidentă teza întâi, în timp ce reclamanta, în calitate de reprezentant legal, poate răspunde numai în ipoteza în care nu a declarat sau nu a achitat, cu rea-credință, obligațiile fiscale ale debitorului principal.
Așa fiind, era necesară dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pentru care s-a angajat răspunderea solidară a fiecăruia dintre cei doi reclamanți, prin raportare la situația lor specifică, iar în cazul recurentei trebuia să se indice și de ce a fost considerată îndeplinită condiția relei credințe, orice apreciere ce ar fi făcută de instanță pe marginea acestui aspect neputând fi luată în considerare, date fiind toate viciile de formă invocate de petenți și validate de Curte, conform celor mai sus arătate.
Or, instanța apreciază că fundamentarea în fapt și în drept a actelor administrative de autoritate emise în temeiul atribuțiilor legale conferite organelor administrației publice, este o componentă esențială în aprecierea legalității acestora, prezumție în temeiul căreia astfel de acte se bucură de putere executorie.
Prin R. Comitetului de M. ai C. E. nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor administrativă de anumite principii enunțate în rezoluție, în scopul protecției persoanelor, fizice sau juridice, în procedurile administrative.
În implementarea acestor principii, cerințele unei administrații bune și eficiente, precum și interesele terților și interesele marelui public trebuie să fie în mod adecvat luate în considerare, pentru a asigura cel mai ridicat grad posibil de echitate, în principiul IV din Rezoluție fiind inserată obligația de prezentare a motivelor care stau la baza actului.
Procesul de deliberare al administrației nu poate fi considerat efectiv decât dacă temeiurile care se găsesc la baza solicitării sunt într-adevăr examinate de organul administrativ. Curtea consideră că în speță, având în vedere faptul că în discuție sunt drepturi ocrotite de C. și că standardul intern de motivare nu diferă de cel al C., se pot prelua cerințele pe care Curtea E. a D. O. le-a stabilit pentru motivarea hotărârilor judecătorești.
Prin urmare, atât după dreptul intern, cât și potrivit angajamentelor internaționale asumate de R., obligația de motivare a administrației nu diferă esențial sub aspectul conținutului de cea a autorității judecătorești, iar lipsa unei motivări complete și coerente împiedică orice cenzură judiciară a legalității deciziei atacate și constituie un viciu fundamental și o cauză de nulitate a actului administrativ fiscal. Aceste considerente sunt cu atât mai valabile în cauză cu cât prin actul atacat se impun obligații în sarcina reclamanților, aceștia trebuind să fie pe deplin încunoștințați cu privire la considerentele pentru care s-a luat o asemenea măsură.
Ca atare, fiind incidente în cauză motive de nulitate a deciziei atacate, ce sancționează vicii grave de formă, Curtea apreciază că este dispensată de analiza celorlalte critici, care privesc, pe fond, posibilitatea pârâtei de a angaja răspunderea solidară a reclamanților, context în care, în baza prev. art. 304 pct. 9, art. 312 C.pr.civ., art. 20 din LCA, recursul reclamanților va fi admis, dispunându-se admiterea acțiunii și anularea dispoziției nr.7/(...) și a deciziei de antrenare a răspunderii solidare a reclamantului S. L. V. pentru obligațiile AF S. C. S.
Dat fiind faptul că reclamanții nu au căzut în pretenții, cererea de chemare în garanție a rămas fără obiect, petenții nemaiavând nici interes în susținerea acesteia, motive pentru care ea va fi respinsă, apreciindu-se că aceste incidente procedurale prevalează celor invocate de către chemații în garanție, raportat la specificul cauzei.
În baza prev. art. 274 alin. 3 C.pr.civ., va fi obligată pârâta-intimată A.
F. P. DEJ la plata, în favoarea recurenților, a sumei de 540,9 lei cheltuieli de judecată parțiale reprezentând taxă timbru și timbru judiciar și onorariu parțial, considerându-se că suma acordată cu acest titlu este proporțională cu valoarea și obiectul cauzei, precum și cu munca prestată de avocat, cuantumul său fiind unul rezonabil și echitabil, din perspectiva ambelor părți litigante.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții S. C. S. și S. L. V. împotriva sentinței civile nr. 5275 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C., pe care o modifică, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanții S. C. S. și S. L. V. împotriva pârâtei A. F. P. D.
Anulează dispoziția nr.7/(...) și decizia de antrenare a răspunderii solidare a reclamantului S. L. V. pentru obligațiile AF S. C. S.
Respinge cererea de chemare în garanție a P.UI COM. C. și a C. C.. Obligă pârâta-intimată A. F. P. DEJ la plata în favoarea recurenților, a sumei de 540,9 lei cheltuieli de judecată parțiale reprezentând taxă timbru și timbru judiciar și onorariu parțial.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, (...).
Red.M.B./dact.L.C.C.
3 ex./(...)
Jud.fond: A. Rădulescu
