Decizia nr. 9628/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 9628/2012
Ședința din data de 21 N. 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR D. M. JUDECĂTOR G.-A. N. GREFIER D. C.
Pe rol judecarea recursului promovat de pârâtul C. LOCAL AL C. C. împotriva sentinței civile nr. 7904 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui
C., în contradictoriu cu reclamantul P. J. C., având ca obiect - anulare act emis de autorități publice locale.
Componența prezentului complet de judecată a fost modificată prin H. C. de C. al C. de A. C. nr. 25 din data de 21 iunie 2012.
Pentru acest termen de judecată întregirea completului de judecată 3R se face prin participarea d-lui judecător G.-A. N., aflat pe a doua poziție în programarea de permanență în materia litigiilor între profesioniști și contencios administrativ din data de (...), ca urmare a împrejurării că d-na judecător M. H. se află în concediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul prin consilier juridic Man I., care depune la dosar delegație de reprezentare și intimatul-reclamant prin consilier juridic C. T., care depune la dosar delegație de reprezentare nr. 15258/(...).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent demersului promovat.
Reprezentantul recurentului depune la dosar copia Regulamentului interior de funcționare a I. P., solicitând a fi avut în vedere la pronunțarea deciziei și dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 și timbru judiciar de 0,15 lei.
Apărătorul intimatului-reclamant depune întâmpinare pe care o comunică
și cu apărătorul părții adverse.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din L. nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 7904 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj, pentru motivele evocate.
Din lecturarea Ordinului P. se deduce că acesta a delegat doar o parte din atribuții, fără ca printre acestea să se găsească și cea de reprezentare în fața instanței. Conform art. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a
Instituție P. județului C. drepturile și obligațiile sunt exercitate, respectiv asumate doar de către prefect sau de orice persoană desemnată de către acesta. Ori prin ordinul emis nu rezultă că ar fi delegat și atributul de reprezentare în instanță.
Cu privire la fondul cauzei se arată că HCL nr. 25/2011 a vizat doar drumurile de interes local, drumurile comunale, neexistând vreun pasaj din care să se deducă intenția autorităților locale de a impune taxe pe acostamentele naționale. Potrivit dispozițiilor legale nu se pot face intervenții asupra drumurilor naționale sau județene. Mai mult, din expunerea de motive se poate deduce la ce vor fi folosiți banii, respectiv întreținerea drumurilor de interes local.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, fără acordarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta intimatului-reclamant solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Cluj ca fiind legală și temeinică, apreciind că sunt neîntemeiate criticile cu privire la faptul că prima instanță nu ar fi discutat excepția lipsei dovezii de reprezentant a persoanei care a semnat acțiunea în contencios administrativ, dat fiind faptul că la termenul de judecată din data de (...) această excepție a fost pusă în discuția părților și s-a arătat că subprefectul în funcție la acea dată a semnat acțiunea în contencios administrativ în virtutea prerogativelor conferite de lege, respectiv a art. 2 al. 2 din HG 460/2006, nefiind nevoie de un alt act administrativ subsecvent.
Prevederile art. 3 al. 2 din HG 460/2006 au caracter de normă de aplicare față de prevederile art. 9 al. 1 din L. nr. 340/2004 privind instituția prefectului.
În ce privește fondul cauzei susține apărătorul intimatului că instanța de fond în mod corect a reținut nelegalitatea HCL nr. 25/2011, hotărâre apreciată nelegală în raport de prevederile OG 43/1997 privind regimul drumurilor iar în subsidiar a prevederilor HG 348/2004 și a Legii nr. 21/1996.
Față de aceste argumente solicită respingere recursului, fără acordarea cheltuielilor judiciare.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7904 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al
T.ui C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul P. J. C. în contradictoriu cu pârâtul C. Local al comunei C. și în consecință a fost anulată HCL nr.25/2011 emisă de pârât privind stabilirea taxelor pentru utilizarea temporară a locurilor publice din comună.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că potrivit prevederilor OG nr.43/1997 consiliul local poate stabili taxa de parcare pentru toate vehiculele indiferent de categoria lor, doar pentru drumurile de interes local, cu avizul consiliului județean și doar dacă a amenajat special un loc de parcare.
Tot astfel reține instanța că în cazul în care sunt amenajate zone speciale pentru comercializarea produselor în condițiile indicate de HG nr.348/2004 administratorul acestor zone ar putea percepe tarife.
Totodată se reține de instanță că nu se poate îngrădi activitatea prestatorilor de servicii și nici instituii condiții discriminatorii. Mai mult aceste taxe stabilite prin HCL nu sunt prevăzute de C. fiscal, neexistând nicio prevedere legală care să dea acest drept de instituire unei astfel de taxe și neputând fi încadrate la taxe speciale deoarece autoritatea locală nu oferea nici un serviciu public în compensare.
Împotriva soluției arătate a declarat recurs pârâtul solicitând în principal admiterea acestuia casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe iar în subsidiar admiterea, modificarea în totalitate a hotărârii în sensul anulării cererii.
În susținerea celor solicitate se arată că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pentru care s-au înlăturat cererile sale, este dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel în dezvoltare se arată că prin întâmpinare a arătat că acțiunea este semnată de o altă persoană decât prefectul, că potrivit art.3(2) din HG nr.460/2006 în lipsa prefectului atribuțiile acestuia se asigură de către subprefectul desemnat prin ordin al prefectului iar la doar nu exista o dovadă că s-ar fi transmis dreptul de reprezentare prin modalitatea prevăzută de lege. Or, în atare situație instanța trebuia să anuleze cererea.
Tot astfel arată recurentul că nu există nicio mențiune sau consemnare în cuprinsul sentinței cu privire la motivele pentru care s-a respins cererea de verificarea legalității semnării acțiunii de către persoana care nu a fost desemnată cu asemenea atribuții prin ordin al prefectului"; acest fapt echivalând cu necercetarea fondului.
Mai arată recurentul că în mod greșit intimatul a apreciat că prin HCL nr.25/2011 se dorește perceperea taxelor pentru ocuparea zonei drumului public. Așa cum rezultă din hotărâre taxa se stabilește pentru ocuparea temporară a domeniului public și nici într-un caz a zonei drumului așa cum este definită de art.14 din OG nr.43/1997. În plus potrivit dispozițiilor art.6 alin.3 din OG nr.99/2000 exercitarea activității de comercializare în zone publice este supusă acordului autorităților administrațiilor publice locale cu respectarea regulamentelor proprii și a planurilor de urbanism singura intervenție a autorității publice în activitatea de exercitare a activității de comercializare în zone publice este dată de prevederile arătate. Taxele stabilite se referă strict la activitățile desfășurate de comercianți pentru utilizarea temporară a domeniului public.
Analizând argumentele aduse în recursul declarat prin prisma actelor dosarului a normelor juridice incidente și a art.304 C.pr.civ., Curtea reține că acestea nu pot conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate.
În acest sens se reține ca un prim aspect adus constă în aceea că cererea trebuia anulată deoarece a fost semnată de o altă persoană decât prefectul iar un act care să ateste transmiterea dreptului de reprezentare subprefectului nu exista, S. nu poate fi reținută deoarece în recurs a fost depus ordinul nr.422 din (...) prin care subprefectului i-au fost delegate atribuțiile exercitate în numele prefectului. Ori în atare situație susținerea recurentului se vădește nefondată și va fi respinsă.
Un alt argument adus constă în aceea că hotărârea nu este motivată. Nici această susținere nu poate fi primită deoarece prin hotărâre a fost expusă situația de fapt și prezentate argumentele în drept avute în vedere la adoptarea soluției .
În fine un alt argument constă în aceea că hotărârea ar fi dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. S. de asemenea nu poate fi primită. Actul normativ în temeiul căruia a fost adoptată hotărârea respectiv L. nr.215/2001 prin dispozițiile sale prevede că autoritatea deliberativă - consiliul local are inițiativa și hotărăște în problemele de interes local cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități. În condițiile OG nr.43/1997 autoritățile administrației publice locale împreună cu alte instituții au obligația de a reglementa circulația, staționarea vehiculelor, de a asigura locuri speciale amenajate în afara benzilor de circulație iar administratorul drumului stabilește tarife, excepții de la plata, care se aprobă prin hotărâri ale consiliilor locale cu avizul consiliului judetean pentru drumuri de interes local. Cu alte cuvinte autoritatea locală poate aproba taxe, tarife pentru vehicule stabilite de administrator pentru locuri amenajate dacă au avizul consiliului județean. Un atare aviz în cauză nu există iar prin hotărâre nu se indică categoria locului dacă este vorba de amenajare, dacă este vorba de o excepție în privința unor vehicule. O specificare nu se face nici în expunerea de motive iar alte acte care să ateste situația nu sunt cuprinse în preambulul hotărârii adoptate. Ori în aceste circumstanțe în lipsa avizului în mod corect s-a reținut de prima instanță că hotărârea adoptată este nelegală.
Legat de aceasta se poate susține că prin expunerea de motive adoptarea hotărârii a fost justificată prin aceea că în nenumărate cazuri nu s-au putut efectua lucrări de curățare a drumurilor deoarece pe acostamente și peste carosabil erau parcate diverse autovehicule.
Justificarea adusă nu poate fi reținută ca motiv de considerare a legalității hotărârii deliberativului câtă vreme aceasta nu a fost dată cu respectarea normelor ce impuneau avizul. Pe de altă parte nu trebuie omis că pentru parcare staționarea regulamentară, pot fi luate măsuri contravenționale de către autoritățile competente. Așadar față de normele menționate reținerile instanței nu pot fi considerate greșite .
Greșite nu sunt nici reținerile instanței în privința celorlalte dispoziții ale
HCL. Sub acest aspect trebuie arătat că potrivit actului normativ mai sus menționat L. nr. 215/2001 proiectele și hotărârile înscrise pe ordinea de zi nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort în cadrul aparatului de specialitate și de raportul comisiei de specialitate care sa justifice masura. Un astfel de raport de specialitate nu există la dosar .
Prin urmare în lipsa acestuia si a avizului cerute nu se poate vorbi de o respectare a normelor în privința adoptării hotărârii.
Evident se susține că exercitarea activităților comerciale în condițiile OG nr.99/2000 este supusă acordului autorităților locale cu respectarea regulamentelor proprii și a planurilor de urbanism. S. nu poate fi primită deoarece pe lângă faptul că acesta nu poate înlocui actele cerute de norme la dosar nu a fost depus regulamentul planul de urbanism , sau alt act care să ateste o delimitare a zonei sau de amenajare. Ori în lipsa actelor și a celor instituite de norme susținerile se vădesc nefondate și vor fi respinse.
Așadar față de cele arătate constatând că nu sunt motive întemeiate, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge recursul declarat de C. LOCAL C. împotriva sentinței civile nr.
7904 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. D. M. G. A. N.
D. C.
GREFIER
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)
