Decizia nr. 2999/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2999/2012
Ședința de la 10 A. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE D. P. Judecător A.-I. A. Judecător C. I.
G. M. N. Țâr
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul P. C. S. împotriva sentinței civile nr. 5114 din (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș în contradictoriu cu intimații C. L. AL C. S., V. C. S. L. D. I., având ca obiect obligația de a face Legea nr.215/2001.
La data de (...) se înregistrează din partea recurentului - concluzii scrise.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 03 aprilie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5.114 din 27 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș s-a respins acțiunea precizată promovată de reclamantul P. C. S. în contradictoriu cu pârâții C. LOCAL AL C. S. și L. D. I.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 69 alin. 1 lit. d din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali pentru abateri grave și repetate, săvârșite în exercitarea mandatului de viceprimar persoanei în cauză i se poate aplica și sancțiunea eliberării din funcție, în cazul acestei sancțiuni, hotărârea urmând a fi luată cu votul secret a cel puțin două treimi din numărul consilierilor în funcție, potrivit dispozițiilor alin.3.
Dispozițiile art .69 alin. 4 prevăd faptul că aplicarea sancțiunii eliberării din funcție poate fi făcută numai dacă se face dovada că viceprimarul, a încălcat Constituția, celelalte legi ale țării sau a prejudiciat interesele țării, ale unității administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă. În situația de față, din înscrisurile existente la dosar, instanța de fond a apreciat că nu reiese faptul că prin atitudinea sa pârâtul ar fi prejudiciat interesele unității administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor acesteia, cu consecința luării împotriva sa a celor mai drastice măsuri, fără ca în prealabil față de pârât să se fi luat una dintre celelalte sancțiuni reglementate de dispozițiile art.69.
Pentru considerentele sus menționate, instanța de fond a respins acțiunea potrivit dispozitivului. Reprezentantul pârâților nu a precizat cuantumul cheltuielilor de judecată, nici nu a justificat în vreun fel aceste cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul P. C. S. a declarat recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 teza a II-a și art. 3041 C.pr.civ., recurentul a susținut că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică întrucât a fost soluționată în contradictoriu cu o parte litigantă fără capacitate procesuală de folosință și de exercițiu, respectiv C. Local al comunei S. care nu poate sta în justiție în nume propriu nici în calitate de reclamant și nici de pârât date fiind dispozițiile art. 21 alin. 1 și 2 din Legea nr. 215/2001.
Pe de altă parte, recurentul a imputat primei instanțe faptul că nu a cercetat fondul cauzei sub toate aspecte, deoarece prin extinderea de acțiune pe care a formulat-o a investit instanța și cu examinarea unor aspecte de fapt și de drept legate de activitatea pârâtului L. D. I., în dubla sa calitate de consilier local și de viceprimar, iar instanța trebuia să pună în discuția părților stabilirea limitelor investirii, în sensul în care, după introducerea în cauză a pârâtului L. D., se discuta și de încetarea mandatul de consilier a acestuia. O atare abordare clarificatoare era absolut necesară, cu atât mai mult cu cât unul din temeiurile de drept invocate de reclamant și evocate de judecător a fost Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu referire și la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare care reglementează regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice.
Într-o atare situație, a apreciat reclamantul, în primă jurisdicție trebuiau lămurite toate aceste aspecte legate de calitatea litigantului L. D. și, pe cale de consecință, de limitele investirii jurisdicției în raport de care urma să se efectueze cercetarea judecătorească. Apoi, conform principiului disponibilității reglementat de art. 129 alin. 4
C.pr.civ., judecătorul avea îndatorirea de preveni orice greșeală de judecată și să pună în dezbaterea părților împrejurări de fapt și de drept.
Pârâtul L. D. I. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, argumentat de faptul că în cauză consiliul local are calitate procesuală pasivă tocmai din prisma obiectului cererii de chemare în judecată, iar susținerile potrivit cărora nu se cunoaște calitatea pe care pârâtul a avut-o în cadrul litigiului sunt nefondate, acesta fiind citat în calitate de viceprimar.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește argumentul având ca obiect lipsa capacității procesuale de folosință a C. Local al C. S., cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, instanța reține faptul că prin cererea de chemare în judecată chiar reclamantul recurent a chemat în judecată pârâtul C. Local al C. S. solicitând obligarea acestui pârât la adoptarea unei hotărâri de consiliu local prin care să se dispună încetarea de drept a mandatului viceprimarului L. D. I. ca urmare a absențelor nemotivate.
Invocarea în recurs a acestei excepții peremptorii absolute și implicit a greșitei formări a cadrului procesual echivalează pe de o parte cu invocarea de către reclamantul recurent a propriei culpe, fapt inadmisibil prin prisma pricipiului unanim admis ,,nemo censetur propriam turpitudinem allegans,, (nimeni nu își poate invoca propria culpă). Pe de altă parte, admiterea acestei excepții nu are drept consecință casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare așa cum sugerează recurentul, deoarece nici un text procedural nu permite o astfel de concluzie.
Dimpotrivă, admiterea acestei excepții ar avea drept consecință modificarea sentinței recurate în condițiile art. 304 alin. 1 punctul 9 C.p.c. și respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință. Or, o astfel de soluție ar echivala cu îngreunarea situației recurentei în propria cale de atac, în condițiile în care în fața primei instanțe a solicitat și obținut o judecare a cauzei pe fond.
În ceea ce privește fondul pretenției deduse judecății, instanța de recurs apreciază sentința pronunțată de către prima instanță ca fiind pe deplin legală și temeinică. Astfel, reclamantul recurent solicită obligarea C. Local al C. S. la votarea unei hotărâri de consiliu local prin care să se constate încetarea de drept a mandatului de viceprimar, fiind invocate dispozițiile art. 57 alin. 4 din Legea 215/2001 și art. 69 alin. 1 lit. d) din Legea 393/2004.
Potrivit textelor enunțate ,,Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul majorității consilierilor în funcție, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție,,. (art.
57 alin. 4 din Legea 215/2001) iar potrivit art. 69 alin. 1 lit d) din Legea 393/2004 ,,În cazul sancțiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) si b), hotărârea se adoptă cu votul deschis al majorității consilierilor în funcție, iar în cazul sancțiunilor prevăzute la lit. c) si d), cu votul secret a cel putin doua treimi din numarul consilierilor in functie,,. În cazul concret analizat interesează prevederea art. 69 alin. 1 lit. d care reglementează aplicarea sancțiunii disciplinare a eliberării din funcție.
Potrivit actelor și lucrărilor dosarului, adoptarea unei astfel de hotărâri de consiliu local întemeiată pe dispozițiile art. 57 alin. 4 din Legea 215/2001 a fost supusă votului consilierilor locali în cadrul unei ședințe statutare însă a fost respinsă cu trei voturi pentru, șase împotrivă și două abțineri (f. 8-11 dosar fond). În aceste condiții, majoritatea legală și esențială reglementată de textul enunțat nu a fost întrunită și nu s- a dispus încetarea mandatului de viceprimar și înlocuirea acestuia. Cu atât mai puțin a fost întrunită majoritatea de două treimi necesară pentru eliberarea din funcție a viceprimarului din rațiuni disciplinare.
În lipsa întrunirii unei majorități reglementată legal, instanța nu se poate substitui deliberativului local și voinței consilierilor care fac parte din C. Local al C. S. pentru a obliga la votarea unei hotărâri de consiliu local contrară voinței majorității consilierilor legal aleși. Întrunirea numărului de voturi anterior enunțat este esențială și în lipsa acestei condiții determinante măsura propusă nu poate fi adoptată, iar poziția consilierilor locali nu poate fi cenzurată de către intanță, fiind pe deplin legal și democratic ca orice propunere sau proiect de hotărâre de consiliu local să fie admisă sau respinsă în funcție de voința liber exprimată a consilierilor. Instanța nu se poate substitui acestei voințe și nu poate forma noi majorități decât cele rezultate în urma votului liber exprimat. Consilieri locali sunt competenți potrivit textelor anterior enunțate să decidă asupra unor presupuse încălcări de către viceprimar a normelor constitutionale și legale, asupra gravității încălcării și a sancțiunilor care se impugn.
În baza art. 312 alin. 1 Cpc instanța va respinge recursul declarat de reclamantul P. C. S. împotriva sentinței civile nr. 5.114 din 27 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, pe care o va menține în întregime ca fiind pe deplin legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de reclamantul P. C. S. împotriva sentinței civile nr.
5.114 din 27 septembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. P. A. A. I. C. I.
G.,
M. N. ȚAR
Red.A.A.I./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: M. P.
