Decizia nr. 3113/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
D. CIVILĂ Nr. . 3113/2012
Ședința publică de la 20 A. 2012
PREȘEDINTE M.-I. I.
Judecător S. Al H.
Judecător G.-A. N.
Grefier A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții P. M. B., M. B. - PRIN P. împotriva sentinței civile nr. 9.(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.- N., privind și pe intimat CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, având ca obiect litigii C. de C. (Legea Nr.94/1992).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic
C. D. M. pentru recurenți și consilier juridic O. M. pentru intimată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat, C., după deliberare, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea poziției procesuale.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului formulat de reclamanți pentru motivele invocate în memoriul de recurs, pe care le susține în întregime, fără cheltuieli de judecată. Depune la dosar practică judiciară.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului. Arată că sunt nefondate susținerile recurenților potrivit cărora actele juridice de control ar fi lovite de nulitate, fiind îndreptate împotriva unei persoane fără capacitate de folosință, întrucât unitățile administrativ teritoriale sunt persoane juridice de drept public cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Acestea sunt reprezentate prin P., care deține și calitatea de ordonator de credite. Pe fond, arată că prima instanță în mod corect a apreciat că sporurile nu pot fi negociate prin contractul colectiv de muncă.
C. reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 9. (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N. s-a respins ca nefondată sesizarea reclamanților P. M. B. și M. B. prin P., împotriva Încheierii nr.VI.143/ (...) pronunțată de C. de S. a C. constituită la nivelul C. de C. a R., sesizarea formulată în contradictoriu cu CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI și C. DE C. A JUD.B.-N.
Asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, a învederat instanța de fond, s-a pronunțat, motivat, prin încheierea din data de 22 decembrie 2010, devenită irevocabilă prin decizia civilă nr. 2. pronunțată de C. de A. C.
În privința fondului cauzei, instanța a constatat că, prilejuit de efectuarea auditului financiar al contului anual de execuție pe anul 2008, entitatea verificată fiind P. municipiului B., C. de C. B.-N. organizată în cadrul C. de C. a R. a constatat nereguli și abateri de la legalitate și regularitate consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. 74423/(...).
Pentru valorificarea procesului verbal, C. de C. B.-N. a emis D. nr. 2. (f. 83
și urm. dosar fond), prin care a stabilit măsuri de remediere a deficiențelor.
Urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că salariații primăriei, atât personalul contractual cât și funcționarii publici, au avut anumite beneficii care au fost acordate fără un fundament legal, respectiv:
Personalul contractual a beneficiat de spor de fidelitate, spor pentru relații cu publicul, spor de mobilitate, spor pentru elaborarea de proiecte din fonduri europene, decontarea cheltuielilor de transport dus-întors în concediul de odihnă, indemnizația de hrană, un salariu mediu brut pe economie pentru ținută decentă, primă de P. echivalentă cu un salariu mediu brut pe economie, primă de C. echivalentă cu un salariu mediu brut pe economie, cadou în valoare de 150 lei pentru copii de sărbători și pentru femei de 8 martie, primă de refacerea capacității de muncă (primă de vacanță).
Funcționarii publici au beneficiat de sporuri pentru elaborarea de proiecte din fonduri nerambursabile, indemnizație pentru ținută decentă, indemnizație de hrană, cadouri pentru copii cu ocazia sărbătorilor legale, cadouri pentru femei cu ocazia zilei de 8 martie, prime de naștere.
Prin menționata decizie s-au dispus, în sarcina conducerii Primăriei M. B., următoarele măsuri: "Extinderea verificării modului de acordare a drepturilor salariate și de altă natură asupra întregului personal contractual procedându-se la recalcularea sumelor nete cuvenite prin excluderea sporurilor, primelor, indemnizațiilor și a altor drepturi bănești acordate cu încălcarea prevederilor legale, recalcularea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de asigurați și de angajator și întocmirea declarațiilor rectificative"; "Extinderea verificării modului de acordare a drepturilor salariate de care au beneficiat funcționarii publici, procedându-se la recalcularea sumelor nete cuvenite prin excluderea sporurilor, primelor și indemnizațiilor acordate cu încălcarea prevederilor legale, recalcularea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de asigurați și angajator și întocmirea declarațiilor rectificative".
Pentru ambele măsuri dispuse a fost stabilit termen de realizare - data de
15 martie 2010.
În temeiul prevederilor pct. 92 - 105 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C. de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin H. P. C. de C. a R. nr. din 4 februarie
2009, entitatea auditată a formulat contestație împotriva deciziei mai sus menționate, aceasta fiind însă respinsă prin încheierea nr.VI.143 din (...) emisă de C. de S. a C. constituită în cadrul C. de C. a R. (f. 69 dosar fond).
Raportat la susținerile reclamanților vizând competența C. de C. și entitatea audiată, tribunalul apreciază că efectuarea auditului financiar al contului anual de execuție pe anul 2008, precum și valorificarea actelor rezultate din această activitate s-a realizat în deplin acord cu prevederile L. nr. 94/1992 rep. și respectiv ale Regulamentului aprobat prin H. P. C. de C. a R. nr. din 4 februarie 2009.
Astfel, potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 94/1992 rep., „C. de C. exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public…";), iar potrivit art. 23 alin. 1 lit. a din același act normativ, „În cadrul competențelor prevăzute la art. 21, C. de C. își desfășoară activitățile specifice asupra următoarelor categorii de entități publice: a) statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau neautonome";.
Or, este evident că entitatea auditată - P. municipiului B., independent de împrejurarea că reprezintă o structură funcțională fără personalitate juridică conform prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001, este în mod cert instituție publică a unității administrativ teritoriale, înscriindu-se în ipoteza legală sus menționată, sens în care este și calificată ca atare, prin reglementarea structurii sale organizatorice în Capitolul IV al legii nr. 215/2001, intitulat „Instituțiile, serviciile publice de interes local și aparatul de specialitate al primarului.";
Art. 26 prevede: „C. de C. efectuează auditul financiar asupra următoarelor conturi de execuție: d) conturile anuale de execuție a bugetelor locale, ale municipiului B., ale județelor, ale sectoarelor municipiului B., ale municipiilor, ale orașelor și comunelor";.
Totodată, fără a relua toate prevederile legale din actul normativ menționat, care configurează în detaliu condițiile de exercitare a atribuțiilor conferite C. de C. prin structurile sale, tribunalul mai amintește și prevederile art. 43 lit. c din Legea nr. 94/1992, potrivit cu care, „În baza constatărilor sale, C. de C. stabilește: c) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată.";
Prin urmare, a considerat instanța de fond, în cauză nu rezultă încălcarea prevederilor legale cu privire la emiterea actelor administrative ce fac obiectul prezentei acțiuni.
Sporurile la care face trimitere pârâta în cuprinsul actelor contestate au fost stabilite în baza acordului colectiv și contractului colectiv încheiate și aprobate de C. local al municipiului B. (H. nr. 9., cu privire raporturile de serviciu ale funcționarilor publici - f. 116 și urm. dosar fond și respectiv H. nr. 1., cu privire la personalul contractual - f. 133 și urm. dosar fond).
În privința celor două hotărâri ale consiliului local, prefectul județului, în exercitarea controlului de tutelă administrativă, a solicitat în fața instanței de judecată anularea parțială a acestora, după cum urmează:
Prin sentința civilă nr. 9. pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...) (f. 103), s- a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată pentru anularea Hotărârii nr.
10/(...) a C. local al municipiului B. U., prin decizia civilă nr. 1. pronunțată de C. de A. C. (f. 109), așa cum a fost aceasta revizuită prin decizia civilă nr. 2. pronunțată de aceeași instanță (f. 113), s-a admis recursul declarat de P. județului B.-N., cu consecința anulării prevederilor art. 13 alin. 10, 21 alin. 5 lit. c, m, n, o, p din Anexa 1 la H. nr. 10/(...), prevederi referitoare la acordarea următoarelor sporuri personalului contractual: gratuitate transport concediu dus-întors 1 călătorie, spor relații cu publicul, spor mobilitate 10% pentru teren, spor titlu științific și spor elaborare proiecte în condiții prescrise.
În privința Hotărârii nr. 9. a C. local al municipiului B., prin sentința civilă nr. 1. pronunțată în dosar nr. (...) (f. 94), același tribunal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată de prefect vizând anularea prevederilor art. 14 alin. 4, art. 23 (4) lit. c, g, și h și art. 27 alin. 4 și 6 din anexa la hotărârea menționată. Această sentință a fost recurată, însă prin decizia civilă nr. 2062 din (...) (f. 101), C. de A. C. a respins, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul P. județului B.-N., astfel încât, pe data respingerii recursului, hotărârea primei instanței a devenit irevocabilă.
În privința argumentelor prezentate de reclamanți și care vizează eficientizarea controlului judecătoresc exercitat cu privire la hotărârile consiliului local prin care se aprobă acordurile colective mai sus evocate, tribunalul apreciază necesar a fi subliniate următoarele aspecte:
Faptul că, în exercitarea controlului de tutelă administrativă, prefectul județului a apreciat că doar o parte din prevederile acordului/contractului colectiv care stabilesc dreptul la încasarea anumitor sporuri ar fi nelegale
(instanțele investite pronunțându-se în limita cadrului procesual astfel stabilit) nu conduce, în sine, la concluzia că neatacarea anumitor prevederi consfințește legalitatea acestora.
Aceasta, întrucât posibilitatea conferită prefectului de prevederile L. nr. 5., dar și de cele ale legii speciale nr. 340/2004 rep., de a solicita instanței de contencios administrativ anularea actelor administrative cu caracter normativ sau individual nu înlătură dreptul celorlalte persoane care se consideră lezate într-un drept subiectiv sau interes legitim prin aceste acte administrative, de a se adresa acelorași instanțe pentru exercitarea controlului de legalitate în temeiul prevederilor L. contenciosului administrativ.
Prin urmare, împrejurarea că, în speță, doar cu privire la o parte din conținutul prevederilor contractului colectiv de muncă încheiat între C. local al municipiului B., pe de o parte, și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului și din serviciile publice, pe de altă parte, au fost anulate prin hotărâre judecătorească irevocabilă (în dosarele nr. (...) și (...) ale C. de A. C.), nu împiedică analiza, ca urmare a apărărilor formulate de pârâta C. de C. în prezenta cauză, a legalității acordării sporurilor prevăzute în alte prevederi ale aceluiași contract, ce nu au fost supuse controlului judecătoresc anterior investirii instanței cu soluționarea prezentei acțiuni.
În privința prevederilor cuprinse în acordul colectiv privind raporturile de serviciu, încheiat între același consiliu local și funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului și din serviciile publice, care reglementează acordarea sporurilor apreciate de pârâtă ca fiind acordate nelegal, este adevărat că, în limitele sesizării, T. B.-N. s-a pronunțat (în dosar nr. (...)) asupra legalității prevederilor contestate, respectiv ale art. 14 alin. 4, art. 23 (4) lit. c, g, și h și art. 27 alin. 4 și 6, însă soluția respingerii acțiunii formulate de prefect a rămas irevocabilă nu ca urmare a exercitării unui control judiciar efectiv, prin exercitarea în condiții legale a căilor de atac, ci ca urmare a respingerii, ca tardiv formulat, a recursului declarat de prefect împotriva hotărârii instanței de fond. A., tribunalul apreciază că nu poate fi opusă instanței investită cu soluționarea prezentei cauze, cu putere de lucru judecat, conform tezei susținute de reclamanți, soluția pronunțată de T. B.-N. cu privire la legalitatea prevederilor menționate, câtă vreme, deși exercitată calea de atac prevăzută de lege, controlul judiciar a fost împiedicat de nerespectarea termenului legal de declarare a recursului, sens în care, concluzia reclamanților care tinde spre paralizarea efectuării unei analize, în cadrul prezentei acțiuni și urmare a constatărilor efectuate de C. de C., cu privire la prevederile acordului colectiv ce au fost apreciate de o instanță ca fiind legale în condițiile sus menționate, nu poate fi primită, nici din acest punct de vedere.
Art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996 republicată privind contractul colectiv de muncă prevede posibilitatea încheierii contractelor colective de muncă și pentru salariații instituțiilor bugetare, cu obligația respectării interdicției negocierii de clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Astfel, tribunalul a reținut că prevederile contractului/acordului colectiv de muncă de care s-au prevalat reclamanții în acțiunea formulată, nu pot produce efectele preconizate prin demersul judiciar inițiat, întrucât potrivit dispozițiilor imperative ale art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, prin contractele colective nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, precum în cauză.
Prin urmare, în deplin acord cu art. 7 din același act normativ, numai contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Or, drepturile salariale ale funcționarilor publici și personalului contractual din instituțiile bugetare se suportă din fondurile alocate special de la bugetul de stat, în principal și de la bugetul local, iar dispozițiile legale în materia salarizării acestui personal sunt dispoziții speciale cu caracter imperativ care derogă de la dispozițiile generale, sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot face obiectul negocierilor la încheierea contractelor colective de muncă.
Totodată, aplicarea contractului colectiv de muncă se poate face doar cu respectarea celorlalte dispoziții legale incidente în materia salarizării, argument susținut și de art. 9 al contractului colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 înregistrat la M. M. S. S. și F. cu nr. 2895/(...), ce prevede obligația pentru sindicate și ministere de a purta negocieri cu Guvernul pentru stabilirea fondurilor aferente personalului instituțiilor finanțate de la bugetul de stat și pentru constituirea surselor înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia, în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în contractul mai sus menționat.
Ca atare, a opinat tribunalul, se impune ca și drepturile salariale sau drepturile asimilate acestora să fie stabilite prin lege, în limite precise, drepturi ce nu pot constitui obiect de negociere și care nu pot fi acordate/modificate prin convenții colective.
Tocmai de aceea nu pot fi incidente în cauză prevederile contractului, respectiv acordului colectiv invocate referitor la drepturile suplimentare reținute în actele de control emise de C. de C., câtă vreme, apare ca incontestabilă concluzia că aceste sume de bani acordate personalului sunt drepturi de natură salariată, acestea au caracter general și nu pot înfrânge dispozițiile speciale deja enunțate ce se circumscriu art. 72 alin. 1 din legea nr. 188/1999 și a dispozițiilor art. 14 alin. 2 și alin. 3 din legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.
Și Codul M. stabilea cu valoare de principiu la art. 157 alin. 2 că sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
În acest sens este și jurisprudența C. Constituționale, care statuează asupra competenței exclusive a legiuitorului de a stabili drepturile salariale cuvenite personalului contractual și funcționarilor publici din sistemul bugetar, inclusiv sporurile și adaosurile, prin lege sau prin acte normative cu forță juridică similară legii, respectiv ordonanțe ale Guvernului, simple sau de urgență.
Or, a susținut instanța de fond, este lipsit de orice echivoc că aceste drepturi suplimentare nu sunt prevăzute prin actele normative care reglementează sistemul de salarizare în instituțiile publice.
Atât actele normative care reglementează salarizarea funcționarilor publici, cât și cele care reglementează salarizarea personalului contractual nu prevăd acordarea de drepturi salariale de natura celor plătite de entitate sub forma constatată în cadrul acțiunii de audit financiar, dispozițiile legale în materie stabilind în mod strict și limitativ domeniile în care pot fi stabilite măsuri prin acordurile dintre autoritățile publice și sindicatele reprezentative. Aceste acorduri/contracte pot să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, alte măsuri decât cele prevăzute de lege referitoare la protecția celor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale.
Ca atare, consiliile locale pot să încheie cu sindicatele acorduri -în cazul funcționarilor public -, respectiv contracte - în cazul personalului contractual -
,care să prevadă alocarea unor sume de bani din buget numai dacă acestea vizează îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă și doar în domenii care nu constituie obiect de reglementare a unor dispoziții legale speciale.
Prin acordarea nelegală a acestor indemnizații și sporuri tribunalul a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 14(3) și 23(1) din Legea nr.
273/2006, privind finanțele publice locale, potrivit cărora nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială, iar ordonatorii de credite au obligația de a angaja și a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse în cele ce preced, tribunalul a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ reprezentată de sesizarea reclamanților împotriva Încheierii nr.VI. 143/(...) pronunțată de C. de S. a C. constituită la nivelul C. de C. a R., aceasta fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. B. - prin P. solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de sesizare împotriva încheierii nr. VI. 143/(...) pronunțată de C. de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul C. de C. a R., prin care a fost respinsă contestația formulată de P. municipiului B. împotriva Deciziei nr. 2. a Camerei de C. B.-N., solicitând admiterea sesizării, a contestației și, pe cale de consecință, modificarea în parte a deciziei contestate, în sensul ca: a. La punctul 1 obligațiile instituite în sarcina Primăriei municipiului B. să se limiteze strict la drepturile acordate în temeiul prevederilor art. 13 (10), art.21 (5) lit. c,m,n,o,p din Anexa nr. 1 la H. C. local al municipiului B. nr. 1.. b. punctul 2 să fie eliminat.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041
C.pr.civ., reclamanții au arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că P. este o instituție publică, fără a avea în vedere dispozițiile art. 77 și 21 din Legea nr. 215/2001 cât și dispozițiile art. 120 și 121 din C. R. din economia cărora rezultă faptul că primăria nu are personalitate juridică, nu are buget și este lipsită de capacitate de folosință iar actele juridice de control sunt lovite de nulitate absolută, fiind îndreptate împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosință.
Apoi, raportat la conținutul prevederilor art. 29 din Legea nr. 94/1992, reclamanții apreciază că nu rezultă competențe în sarcina pârâtei de a controla și stabili prejudicii fără ca actele juridice în temeiul cărora s-au acordat să fie anulate. Or, în cazul de față există 3 categorii de acte care nu au fost anulate și nici măcar contestate: hotărârile consiliului prin care au fost aprobate acordul și contractul, ambele semnate de către părți precum și hotărârea de aprobare a bugetului mun. B.
Pe de altă parte, reclamanții arată că pentru prima dată într-un act normativ - Ordinul nr. (...) se prevede că „Pentru anul 2010 nu se vor lua în considerare drepturi stabilite prin contractele colective de muncă sau alte acte decât legi sau hotărâri ale Guvernului". A., această interdicție de acordare este pentru prima data instituită și numai cu caracter temporar, respectiv pentru anul
2010.
În continuarea motivelor de recurs reclamanții au dezvoltat pe larg aspecte referitoare la drepturile de natură salarială pretins acordate nelegal, precizând că acestea au fost negociate și cuprinse în acordul/contractul colectiv de muncă aprobate de C. Local al M. B. prin H. nr. 9/(...), respectiv nr. 10/(...). Astfel, au relevat reclamanții, dreptul la negociere este expres și imperativ protejat de lege, de C. R. și de documentele internaționale în materie, acesta materializându-se prin negocieri colective, între conducătorul instituției și sindicatul reprezentativ, ca părți semnatare ale contractelor colective de muncă. Dreptul la negociere colectivă este însăși dispoziția legală în baza cărora se încheie contracte și acorduri colective la nivel de instituție și în temeiul cărora se acordă alte drepturi de natură salarială sau materială; contractul colectiv de muncă (CCM), și acordul colectiv (AC), reprezintă acordul de voință al celor două părți, și reprezintă legea părților (art. 969: „Contractele legal făcute au putere la lege între părțile contractante."), iar odată înregistrat la D. de M. și P. S., singura instituție căreia îi incumbă obligația verificării în sensul conformității cu legea, aceste acte devin lege între părți, devin obligatorii și își răsfrâng efectele asupra tuturor subiecților de drept, fiind opozabile și față de autoritățile publice (P., C. de C., etc). De precizat că în speță contractul colectiv de muncă a fost înregistrat la D. sub nr.
595/(...) și dacă ar fi conținut prevederi nelegale ar fi fost restituit pentru armonizare, ceea ce nu a fost cazul, fiind considerat ca legal.
De asemenea, reglementările interne, precum și Convenția O.I.M. nr.
131/1970 (art. 2 pct. 2 )prevăd posibilitatea ca prin CCM să se prevadă drepturi cu un caracter superior sau suplimentar celor prevăzute de normele legale sau de CCM încheiate la nivel superior, acestea din urmă neputând prevede situații și drepturi exhaustive. Apoi, art. 8 din Legea 130/1996 statuează, sub sancțiunea nulității, că orice contract colectiv încheiat nu trebuie să cuprindă drepturi inferioare stabilite prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. În consecință, singura situație în care un CCM este încheiat cu nerespectarea art. 8 este aceea în care acesta cuprinde drepturi inferioare drepturilor care s-ar cuveni în baza actelor cu regim juridic superior. Prin art. 12 alin. (1) din Legea
130/1996, se prevede următoarele: „Contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare". Ceea ce precizează acest articol și a fost, fără putință de tăgadă, și în intenția legiuitorului, este faptul că prin aceste contracte "nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale", ceea ce nici nu s-a întâmplat în cazul de față, astfel că aceste prevederi nu trebuie și nici nu pot fi interpretate în sensul în care nu ar produce efecte juridice, ci în sensul logic că prin C. nu pot fi negociate acele drepturi a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite de către lege. Ceea ce se stabilește prin C. sunt anumite drepturi convenite de către părți care nu sunt tratate de dispozițiile legale, drepturi convenționale, suplimentare și odată negociate, obligatorii. Drepturile prevăzute de lege sunt imperative, ele nu pot fi negociate, dar dacă nu s-ar putea negocia alte categorii de drepturi, s-ar lipsi de conținut prevederile constituționale privind dreptul la negociere și s-ar contraveni principiului „ceea ce nu este interzis de lege, este permis."
Prin contractele colective, nu se pot negocia astfel de drepturi stabilite prin acte normative, cum sunt: salariul de bază, sporul de vechime, indemnizația de conducere, sporul de noapte etc., dar pot fi prevăzute drepturi care nu sunt reglementate de lege, dar care nici nu sunt interzise de lege, respectându-se principiul susmenționat.
Au mai apreciat reclamanții că nimic nu se opune ca, în baza autonomiei locale și în baza legislației finanțelor publice locale, consiliile locale să susțină cuprinderea și aprobarea în bugetele locale a fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, în temeiul art. 1 raportat la art. 6 alin. (1) lit. i), art. 40 alin. (2) lit. b) din codul M. și art. 103 din Legea 188/1999. Din aceste fonduri se pot constitui și acorda drepturi materiale (ajutoare în natură sau alocații de hrană) sau bănești pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, deoarece instituirea acestor drepturi nu modifică drepturile stabilite sau condiționate de lege. Î.-adevăr, și art. 41 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, precizează în mod expres că "la nivelul instituțiilor publice pot fi convenite și alte adaosuri salariale, decât cele determinate de lege".
S-a relevat și împrejurarea că dacă legiuitorul ar fi dorit să îngrădească acest drept fundamental, dreptul la negociere colectivă, ar fi făcut-o în mod expres și justificat. Referitor la funcționarii publici, chestiunile nu pot fi decât identice, altfel s-ar crea o discriminare neîntemeiată și nejustificată, doar pe considerentul că unii fac parte din categoria funcționarilor publici, cu precizarea totuși, că în statutul funcționarilor publice se prevăd în mod expres categoriile și măsurile referitor la care pot fi încheiate acorduri colective. În măsura în care drepturile suplimentare se referă la măsurile expres reglementate, nimic nu împiedică negocierea și prevederea lor în acordurile colective.
Susținerea conform căreia nu există temei legal pentru acordarea unor drepturi suplimentare personalului din instituțiile bugetare, nu poate fi primită, temeiul legal al conferirii acestor drepturi este însuși contractul colectiv negociat, legal încheiat și înregistrat, ca lege a părților, cu atât mai mult cu cât fondurile necesare acoperirii și respectării acestor drepturi sunt prevăzute și aprobate în bugetul local.
În acest context, s-a învederat faptul că la stabilirea și acordarea acestor drepturi s-au avut în vedere și S. Civilă nr.34/CA/2006 a T. B.-N., rămasă definitivă, prin care urmare controlului de legalitate exercitat de P. județului B.- N. asupra HCL nr. 151/2005 s-a constatat legalitatea contractului colectiv de muncă încheiat pentru personalul contractual pentru perioada 2006-2007. Drepturile negociate și acordate în anul 2008, prevăzute în noul contract colectiv de muncă, sunt aceleași ca în cel care a făcut obiectul atât al controlului de legalitate exercitat de P. cât și al instanțelor judecătorești, astfel că se poate reține prezumția de autoritatea de lucru judecat extins.
În ceea ce privește negocierea și acordarea unor drepturi de natură salarială funcționarilor publici, acestea au fost stabilite avându-se în vedere prevederile L. nr. 188/1999, privind statutul funcționarilor publici coroborate cu prevederile aplicabile personalului contractual. Drepturile salariale menționate în actul de control fac parte din categoria celor prevăzute la art.72 din Legea nr.188/1999, astfel: indemnizația pentru o ținută vestimentară, indemnizația de hrană, fac parte din categoria drepturilor de la alin.1 lit.b al articolului susmenționat, respectiv sănătate și securitate în muncă, iar altele, respectiv cadourile pentru copii de sărbători legale și femeilor de 8 M., au fost acordate în limitele prevăzute de art. 55 și următoarele din Codul Fiscal. Din conținutul legii rezultă că nu este interzisă acordarea unor asemenea drepturi, ci dimpotrivă, se prevede că unele din acestea sunt chiar exceptate de la impozitare, concluzia firească nu poate fi decât că acestea s-au acordat cu respectarea deplină a legii.
Sub aspectul verificării legalității stabilirii drepturilor prevăzute în acordul/contractul colectiv precizăm faptul că actul de control nu ține cont de faptul că instanța judecătorească s-a pronunțat atât față de acordul colectiv încheiat pentru perioada anterioară, respectiv prin S. civilă nr. 3. a T. B.-N., existând astfel prezumția de autoritatea de lucru judecat extins, dar și față de noul acord colectiv a cărui legalitate a fost stabilită prin S. civilă nr.1. a T. B. rămasă definitivă și irevocabilă prin D. civilă nr. a C. de A. C.
Faptul că drepturile stabilite funcționarilor publici si personalului contractual prin acordul/contractul colectiv încheiat nu au exces componentelor sistemului de salarizare în vigoare la data stabilirii si acordării drepturilor a fost statuat prin hotărârile judecătorești menționate mai sus. De altfel și evoluția cadrului legislativ demonstrează acest lucru deoarece doar odată cu apariția L. nr. 330/2009 au fost stabilite principiile care stau la baza salarizării unitare a personalului din fonduri publice si drepturile de natură salarială care pot fi acordate.
Mai mult, nici Legea nr.330/2009 a salarizării unitare nu interzice încheierea de acorduri/contracte colective prin negociere neabrogând actele normative care reglementează acordurile și contractele colective de muncă.
De altfel, stabilirea prin negociere a drepturilor este supusă unei singure limitări și anume încadrării în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat, iar aprobarea plății acestor drepturi s-a efectuat de ordonatorul principal de credite (primarul) care potrivit art. 23 din Legea nr. 273/2006 a finanțelor publice locale și-a îndeplinit obligația de a angaja și utiliza creditele bugetare numai în limitele prevederilor și destinației aprobate, având în vedere atât hotărârile consiliului local cât și sentințele judecătorești definitive și irevocabile, acestea constituind titluri executorii.
În acest sens, reclamanții consideră că este evidentă prezumția de autoritate de lucru judecat extinsă.
Astfel, prin S. civila nr. 3. a fost respinsă acțiunea P.ui J. B. - N. prin care s-a solicitat anularea Hotărârii C. local al municipiului B. nr. 1. privind aprobarea acordului colectiv pentru anul 2006. S. a rămas irevocabilă.
Se observă ușor din compararea celor doua acorduri/contracte - cel mai sus menționat si cel dedus acum judecății - că sunt aproape identice,neexistând decât diferențe minore, respectiv doar câteva chestiuni de nuanță.
Nesocotirea principiului autorității de lucru judecat presupune, in ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasa odată tranșata de către instanța sa nu mai poată fi adusa înaintea judecații, iar pe de alta parte ca, ceea ce a stabilit o prima instanța sa nu fie contrazis de o instanța ulterioara.
Chiar daca în cauza nu exista formal o tripla identitate de elemente care să facă incidente prevederile art. 1201 cod civil pentru a opri o nouă judecată, este de observat că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune ca aceea ce a stabilit odată o instanța sa nu fie contrazis de cea ulterioara.
Astfel, atâta vreme cât drepturile contestate de către reclamant au fost odată cenzurate de către instanță - S. civila nr. 3.- și apreciate ca fiind legale, este inadmisibil a se reveni ulterior asupra lor, pe calea prezentei.
T. B.-N. prin S. civile nr. 1. - irevocabila si prin S. civilă nr. 9. menține în întregime atât acordul cât si contractual colectiv de munca, iar C. de A. C. anulează doar prevederile art. 13(10), art. 21(5) lit. c, m, n, o, p din Anexa nr. 1 la H. C. local al municipiului B. nr. 1. modificând ultima sentință la care s-a făcut referire.
În final, reclamanții au precizat că prin actul de control și decizie se mai omite a se avea în vedere că atât contractul cât și acordul colectiv de muncă au fost aprobate prin hotărâri ale C. Local al M. B., respectiv, H. nr. 9. și H. nr. 1., iar fondurile necesare au fost cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli al mun. B. nr. 26/2008, hotărâri ce au fost supuse atât controlului judiciar cât și controlului de legalitate exercitat de instituția prefectului care a constatat deplina legalitate a H. nr. 26/2008. Apoi, instituția prefectului a formulat o acțiune în contencios doar pentru prevederile considerate ca nefiind legale din H. nr. 9. și H. nr. 1., iar prevederile acestora care au fost considerate legale la data promovării acțiunii în contencios administraetiv, nu au fost atacate, aceste prevederi neputând deveni prin absurd nelegale până la data exercitării controlului C. de C.
Pârâta Curtea de Conturi a României a depus întâmpinare în cauză prin care solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal, instanța de fond reținând în mod corect că sporurile acordate funcționarilor publici nu pot fi negociate printr-un acord colectiv de muncă, având în vedere disp. art. 29 din Legea nr.
188/1999, iar conducătorul unei instituții bugetare, nu poate dispune după bunul plac de fondurile din buget, ci numai conform prevederilor legale. În ceea ce privește contractul/acordul colectiv de muncă încheiat conform L. nr.
130/2006, pârâta apreciază că acesta poate negocia numai măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, pentru perfecționarea profesională, etc. și nu acordarea de drepturi bănești. În același sens sunt și prevederile art. 3 alin. 2 din
Contractul colectiv de muncă unic nr. 2895/2006 încheiat la nivel național pe anii 2007 - 2010.
Prin urmare, Legea nr. 130/2006 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește personalul bugetar se referă la negocierea de măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, pentru perfecționarea profesională, etc. și nu negocierea acordării de drepturi bănești.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente, C. reține următoarele:
Obiectul controlului de legalitate în prezenta cauză îl constituie decizia nr.
28 din (...), menținută prin Î. nr. VII 143/(...), prin care C. de C. a județului B. N. a dispus în sarcina conducerii Primăriei municipiului B. la punctele 1 și 2 să extindă verificarea modului de acordare a drepturilor salariale și de altă natură asupra întregului personal contractual și în privința funcționarilor publici, urmând a se proceda la recalcularea sumelor nete cuvenite prin excluderea sporurilor, primelor, indemnizațiilor și a altor drepturi bănești acordate cu încălcarea prevederilor legale, recalcularea impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de asigurați și de angajator și întocmirea declarațiilor rectificative.
Acțiunea de audit financiar realizată de C. de C. a județului B. N. a vizat conturile anuale de execuție pentru anul 2008 ale Primăriei municipiului B.
Prima obiecție de nelegalitate privește un viciu de ordin formal care în opinia recurenților ar avea sorgintea în faptul că actele de control contestate au fost încheiate în contradictoriu cu o entitate fără personalitate juridică, respectiv cu P. municipiului B.
În susținerea acestei apărări, recurenții au îmbrățișat, în opinia C., o abordare extrem de formalistă care nu poate fi primită cât timp din cuprinsul actelor contestate rezultă fără nicio îndoială că acțiunea de audit financiar a vizat modul de execuție pentru anul 2008 a bugetului aparținând unității administrativ teritoriale- municipiul B., iar obligația de a remedia pretinsele abateri de la legalitate și regularitate au fost stabilite în sarcina conducerii Primăriei, respectiv a primarului care reprezintă municipiul B. și coordonează activitatea Primăriei, ca entitate funcțională.
Cu toate că recurenții subliniază corect că P. este doar o structură funcțională, fără personalitate juridică, aceștia omit să adauge că aceasta nu beneficiază de un buget propriu. Rezultă o dată în plus că acțiunea de audit realizată de C. de C. a privit bugetul unității administrativ-teritoriale - M. B., iar nu un buget inexistent al Primăriei.
Prin decizia nr. 28 din (...) a Camerei de C. a județului B. N. s-a reținut că în cursul anului 2008 personalul contractual și funcționarii publici din cadrul Primăriei mun. B. au beneficiat de mai multe sporuri, indemnizații și prime după cum urmează: spor pentru fidelitate, spor pentru relații cu publicul, spor de mobilitate, spor pentru elaborare proiecte din fonduri nerambursabile, decontarea cheltuielilor dus-întors în concediul de odihnă, indemnizație de hrană, un salariu mediu brut pe economie pentru o ținută decentă, prime de P. și de C., cadou pentru copii de sărbători și pentru femei de 8 martie, primă de vacanță, prime de naștere, cu încălcarea prevederilor OG nr. 1. , OG nr. 6/2007 și OG nr. 9..
Prima instanță a menținut această decizie, reținând în esență că drepturile salariale plătite în baza acordului și contractului colectiv de muncă excedează cadrului legal care reglementează salarizarea personalului contractual și funcționarilor publici, astfel că prin plata acestora s-a cauzat un prejudiciu în bugetul unității administrativ teritoriale.
Recurenții pretind că hotărârea pronunțată este nelegală în considerarea următoarelor argumente.
În primul rând se susține nelegalitatea concluziilor controlului exercitat de
C. de C. în considerarea faptului că această instituție nu este abilitată să stabilească prejudicii cât timp actele în baza cărora entitatea auditată a dispus plățile nu au fost anulate, precizând în acest sens că hotărârile de consiliu local prin care au fost aprobate acordul și contractul colectiv de muncă precum și bugetul mun. B. nu au fost anulate sau contestate.
Această apărare nu poate conduce la admiterea recursului deoarece așa cum se poate deduce din lectura deciziei contestate, C. de C. a județului B. N. nu a stabilit niciun prejudiciu, o astfel de obligație revenindu-i unității auditate.
Pe de altă parte nu poate fi primită teza recurenților potrivit căreia C. de C. ar putea declanșa o acțiune de control financiar doar după ce o instanță de judecată ar constata nelegalitatea unor acte în baza cărora s-au efectuat plăți din fonduri publice deoarece o astfel de cerință nu este impusă de art. 29 din Legea nr. 94/1992 la care fac trimitere recurenții.
C. de C. este abilitată prin lege să exercite un control administrativ extern asupra modului de utilizare a fondurilor publice fără nicio restricție. Dacă am admite interpretarea propusă de recurenți, C. de C. ar deveni o instituție lipsită de utilitate care s-ar limita doar la confirmarea unor abateri de la legalitate stabilite deja de o instanță de judecată.
Ca atare, C. reține că intră în atribuțiile Camerei de C. a verifica eventualele abateri de la legalitate săvârșite cu ocazia plății drepturilor salariale cuvenite personalului contractual și funcționarilor publici.
Tot în susținerea nelegalității hotărârii instanței de fond se menționează că interdicția plății unor drepturi stabilite prin contracte colective de muncă a fost una temporară și a vizat doar anul 2010, fiind prevăzută prin O nr. (...).
Nici această critică nu poate fi primită de vreme ce interdicția negocierii drepturilor salariale pentru funcționarii publici și personalul contractual plătit din fonduri publice, prin acorduri colective de muncă, era stipulată și de art.72 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 și art.12 alin.1 din Legea nr. 130/1996, acte normative în vigoare în anul 2008. Mai trebuie adăugat că actul normativ invocat de către recurenți nu are nicio relevanță în litigiul de față, fiind adoptat la o dată ulterioară momentului la care s-a exercitat acțiunea de audit. De altfel acest ordin a fost anulat în mod irevocabil de către C. de A. C.
Recurenții mai susțin că drepturile salariale plătite în cursul anului 2008 funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul Primăriei mun. B. sunt legale deoarece au fost acordate în baza acordului/contractului colectiv de muncă aprobate de C. Local al mun. B. prin HCL nr. 9/(...), respectiv nr. 10/(...), fiind o expresie a dreptului la negociere colectivă. De asemenea, s-a adăugat că aceste hotărâri de consiliul local au fost supuse controlului de legalitate la solicitarea prefectului, iar Tribunalul Bistrița Năsăud prin sentințele civile nr. 9. și 1. a constatat legalitatea atât a acordului cât și a contractului colectiv de muncă. Prin urmare, în opinia recurenților, se impune a se da eficiență autorității de lucru judecat și a se înlătura statuările C. de C. și ale instanței de fond referitoare la nelegalitatea drepturilor salariale plătite funcționarilor publici și personalului contractual în anul 2008.
Lecturând cele două sentințe și deciziile pronunțate în căile de atac exercitate, se constată că se impune a se da eficiență autorității de lucru judecat deoarece chestiunea de drept dedusă judecății a vizat tocmai legalitatea unor sporuri, indemnizații sau prime de care au beneficiat funcționarii publici și personalul contractual în anul 2008.
Sub acest aspect trebuie subliniat faptul că acordul colectiv de muncă referitor la funcționarii publici din cadrul Primăriei mun. B. a fost aprobat prin
HCL nr.9/(...), iar contractul colectiv de muncă care privea personalul contractual din cadrul Primăriei mun. B. a fost aprobat prin HCL nr.10/(...).
S. civilă nr. 9. decembrie 2008 pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B. N. ( f.
103 ), care consfințea legalitatea HCL nr.10/(...) și de care se prevalează recurenții în susținerea autorității de lucru judecat a fost modificată prin D. civilă nr. 2652/(...) a C. de A. C. pronunțată în dosarul nr. (...). Prin această decizie au fost anulate prevederile art. 13 alin. 10 și art. 21 alin. 5 lit. c, m, n, o, p din Anexa 1 la HCL nr. 10/(...), constatându-se nelegalitatea acordării următoarelor sporuri în favoarea personalului contractual: gratuitate transport concediu dus- întors 1 călătorie, spor de fidelitate și loialitate, spor relații cu publicul, spor mobilitate 10% pentru teren, spor titlu științific și spor elaborare proiecte.
Prin urmare în mod greșit susțin recurenții că instanța ar fi constatat legalitatea HCL nr. 10/(...), cât timp din actele aflate la dosarul cauzei rezultă contrariul, D. civilă nr. 2652/(...) a C. de A. C. fiind relevantă sub acest aspect. De altfel și prima instanță a dat eficiență autorității de lucru judecat a acestei hotărâri, reținând că plata sporurilor prevăzute de art. 13 alin. 10 și art. 21 alin.
5 lit. c, m, n, o, p din Anexa 1 la HCL nr. 10/(...) realizată în favoarea personalului contractual a fost nelegală.
C. îmbrățișează punctul de vedere exprimat de instanța de fond referitor la abilitarea instanței de a analiza pe cale incidentală și legalitatea celorlalte sporuri recunoscute personalului contractual prin același acord colectiv de muncă, dar care nu au făcut obiectul judecății în dosarul nr. (...) al T. B. N., autoritatea de lucru judecat neoperând în privința acestora. Concluzia instanței de fond privind nelegalitatea și a celorlalte sporuri acordate personalului contractual și individualizate de C. de C. prin decizia nr. 2. este de asemenea corectă, C. însușindu-și toate argumentele expuse în susținerea acestui punct de vedere.
În plus C. mai adaugă că salarizarea personalului contractual trebuia să se facă în acord cu Ordonanța Guvernului nr. 10/2007. Acest act normativ prevede expres categoriile de indemnizații, sporuri și premii pe care le pot primi salariații din instituțiile publice și unitățile bugetare și limitele în care acestea pot fi negociate. Printre indemnizațiile de care beneficia personalul contractual conform OG nr. 10/2007 în anul 2008 nu se numără cele ce formează obiectul contractului colectiv de muncă aprobat de C. local și care sunt enumerate în decizia Camerei de C. contestate. Ca atare, autoritatea publică nu putea să instituie alte indemnizații, premii și sporuri decât cele stabilite prin lege.
Situația funcționarilor publici diferă în cazul de față de cea a personalului contractual, iar în privința acestora C. reține că prima instanță a aplicat în mod greșit efectele ce decurg din principiul puterii de lucru judecat.
Astfel, referitor la funcționarii publici se constată că prin sentința civilă nr.
1002/CA/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) ( f. 94 ) al T. B. N. s-a respins acțiunea P.ui J. B. N. prin care s-a solicitat anularea prevederilor art. 14, alin.
9, art. 23, alin. 5, lit. c), g), h) și art. 27 alin. 4 și 6 din Anexa la H. B. nr. 9/ (...).
Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 2062 din 18 iunie
2009 a C. de A. C., ca urmare a respingerii ca tardiv a recursului exercitat de P. J. B. N.
Speculând asupra modificării de către C. de A. C. a sentinței civile nr.
1002/CA/(...) pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în ipoteza în care s-ar fi ajuns la analizarea pe fond a recursului promovat de P. J. B. N., prima instanță a refuzat să dea eficiență puterii de lucru judecat a acestei sentințe și a statuat asupra nelegalității sporurilor și indemnizațiilor prevăzute de art. 14, alin. 9, art. 23, alin. 5, lit. c), g), h) și art. 27 alin. 4 și 6 din Anexa la H. B. nr. 9/ (...).
Procedând în această manieră, instanța de fond a nesocotit puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești rămase irevocabile și a înfrânt prezumția potrivit căreia o hotărâre judecătorească irevocabilă exprimă adevărul absolut. O astfel de abordare aduce o atingere gravă principiului securității raporturilor juridice și prin urmare nu va fi validată de către Curte chiar dacă acest fapt ar conduce la o inechitate socială, cum se întâmplă și în cazul de față.
Pe cale de consecință, C. apreciază că legalitatea sporurilor și indemnizațiilor prevăzute de art. 14, alin. 9, art. 23, alin. 5, lit. c), g), h) și art. 27 alin. 4 și 6 din Anexa la H. B. nr. 9/ (...) nu mai poate fi pusă în discuție nici de către C. de C. și nici de către instanța de judecată, acest aspect fiind tranșat în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 1002/CA/(...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B. N.
Față de aceste considerente, C., în temeiul art. 304. pct. 9 C.proc.civ. va admite recursul declarat de reclamanții P. M. B. și M. B. împotriva sentinței civile nr. 9. (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., pe care o modifică în parte, în sensul că va admite în parte acțiunea reclamanților și va dispune anularea în parte a Încheierii nr. VI. 143/(...) a C. de C. a R. și în parte a Deciziei nr. 2. emisă de C. de C. B.-N.
Va exonera reclamanții de la obligația de a verifica modul de acordare a drepturilor salariale de care au beneficiat funcționarii publici din cadrul Primăriei
M. B. în baza prevederilor art. 14, alin. 9, art. 23, alin. 5, lit. c), g), h) și art. 27 alin. 4 și 6 din Anexa la H. B. nr. 9/ (...), obligație stabilită la punctul 2 din decizia nr. 2. a Camerei de C. B.-N.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
D E C I D E :
Admite recursul declarat de reclamanții P. M. B. și M. B. împotriva sentinței civile nr. 9. (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. B.-N., pe care o modifică în parte, în sensul că admite în parte acțiunea reclamanților și dispune anularea în parte a Încheierii nr. VI. 143/(...) a C. de C. a R. și în parte a Deciziei nr. 2. emisă de C. de C. B.-N.
Exonerează reclamanții de la obligația de a verifica modul de acordare a drepturilor salariale de care au beneficiat funcționarii publici din cadrul Primăriei M. B. în baza prevederilor art. 14, alin. 9, art. 23, alin. 5, lit. c), g), h) și art. 27 alin. 4 și 6 din Anexa la H. B. nr. 9/ (...), obligație stabilită la punctul 2 din decizia nr. 2. a Camerei de C. B.-N.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20 aprilie 2012.
{ F. |
PREȘEDINTE, M.-I. I. | JUDECĂTOR, S. AL H. | JUDECĂTOR, G.-A. N. |
GREFIER, A. B. |
}
Red.M.I.I./(...). Dact.H.C./2 ex. Jud.fond: A.P.M..
