Decizia nr. 3235/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 3235/2012
Ședința data de 25 A. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H.
JUDECĂTOR M. B.
GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții L. I.-R., B. N.- D., G. ANA-M., T. E.-L., S. R., T. A., I. A.-S., N. R., S. L., S. M.-S., C. A.-O. și R. I.-C. împotriva sentinței civile nr. 46 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului Sălaj, în contradictoriu cu pârâta S. P. C. DE E. P. B.- N. și reclamanta C. L., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Se constată că recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art. 242 pct.2 C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004, art. 3 pct. 3
C.pr.civ. și art.105, 106, 109 din Legea nr. 188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.46 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al
Tribunalului B. N. a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții L. I.-R., B. N.-D., G. ANA-M., T. E.-L., S. R., T. A., I. A.-S., N. R., S. L., S. M.-S., C. A.-O. și R. I.-C. împotriva pârâtului S. P. C. de E. a P. B.-N. T. s-a luat act de renunțarea reclamantei C. L. la judecata acțiunii.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că măsura reducerii drepturilor salariale este prevăzută de art.1 din Legea nr.1. și a fost impusă, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., în vederea reducerii cheltuielilor bugetare și asigurarea sustenabilității bugetului de stat.
Anterior promulgării acestui act normativ, Curtea Constituțională a efectuat controlul de constituționalitate în condițiile art. 15 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea C. Constituționale, pronunțând D. nr. 872/(...), însă în prezenta expunere nu se vor relua, pe larg, argumentele pe care s-a fundamentat această decizie.
Tribunalul reține în prezenta cauză faptul că măsura diminuării drepturilor salariale constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/2010 și nr. 874/2010, și o atare măsură se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție. Pentru ca restrângerea menționată să poată fi justificată, trebuie întrunite, în mod cumulativ, cerințele expres prevăzute de art.53 din Constituție, și anume: să fie prevăzută prin lege; să se impună restrângerea sa; restrângerea să se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituțional, și anume pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav; să fie necesară într-o societate democratică; să fie proporțională cu situația care a determinat-o; să fie aplicată nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau libertății.
În cauză, toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilor salariale este prevăzută în art. 1 din Legea nr. 1. și s- a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, și nu substanța acestuia, motiv pentru care a fost instituit caracterul temporar al diminuării salariale și este determinată de o situație de criză financiară internațională care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării.
Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o, alăturându-se altor măsuri legislative, determinate de aceeași cauză și având aceeași finalitate, respectiv încadrarea în constrângerile bugetare determinate de un fenomen de criză economică.
Prin urmare, diminuarea rezonabilă și cu caracter temporar a salariului personalului unităților bugetare constituie o restrângere a dreptului la muncă al acestei categorii de angajați, compatibilă cu legea fundamentală.
Referitor la dispozițiile C. și jurisprudența C. în materie, tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 al Protocolului nr. 1 la C., „. persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
Însă, alin. 2 al textului prevede că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor";.
În ceea ce privește aplicarea art. 1 din Protocolul 1, instanța trebuie să aprecieze, în primul rând, dacă există o posesie în sensul convenției, dacă a existat o ingerință și dacă acea ingerință este sau nu justificată.
În principiu, dreptul la salariu este apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie sa se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de C. în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate.
Noțiunea de „. utilizată de acest text are o semnificație autonomă, neputându-se considera că salariul este un „. care intră sub protecția acestui text sau cel puțin o „speranță legitimă";. Curtea europeană face o distincție esențială între dreptul de a continua să se primească în viitor un salariu într- un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas împotriva Croației, Hotărârea din 20 mai 2010).
Astfel, existența bunului sau a speranței legitime s-ar fi putut reține numai atunci când fie creanța reclamanților, în cuantumul anterior datei de
3 iulie 2010, ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească, fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv, după prestarea muncii de către reclamant, ceea ce nu este cazul, întrucât Legea nr. 1. s-a aplicat numai pentru viitor, de la momentul intrării sale în vigoare (Cauza Bahceyaka împotriva Turciei, Hotărârea din 13 iulie 2006, unde s-a arătat că veniturile viitoare constituie bun numai dacă au fost câștigate sau există un titlu executoriu în privința lor).
O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la C. europeană numai dacă are o bază suficientă în dreptul intern, fiind spre exemplu confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor judecătorești (Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, Hotărârea din 28 septembrie 2002; Cauza Vilho Eskelinen împotriva
Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007).
C. europeană nu garantează dreptul de a continua să se primească un salariu într-un anumit cuantum (a se vedea Cauza Vilho Eskelinen împotriva
Finlandei, Hotărârea din 19 aprilie 2007), ci este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților din bugetul de stat, astfel că statul poate introduce, suspenda sau anula plata diferitelor sume (a se vedea Cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie 2005).
Diminuarea drepturilor salariale nu este analizată de Curtea europeană din perspectiva privării de proprietate, ci a regulii generale privitoare la dreptul la respectarea bunurilor. Privarea de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească o cauză de utilitate publică, să fie conformă normelor de drept intern și să respecte un raport de proporționalitate între mijloacele folosite în scopul vizat; privarea de proprietate trebuie să menajeze un just echilibru între exigențele de interes general și imperativele fundamentale ale individului, în special prin indemnizarea rezonabilă și proporțională a valorii bunului, acordată titularului acestuia.
Din aceste decizii de speță se desprinde principiul potrivit căruia conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun. Principiul este exprimat de altfel explicit în hotărârea Kechko versus Ucraina "....este la latitudinea statului sa determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, daca printr-o dispoziție legala in vigoare se stabilește plata unor sporuri si condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, in mod deliberat, sa refuze plata lor, atâta vreme cat dispozițiile legale sunt in vigoare".
Prin urmare, în cazul de față, în care art. 1 alin 1 din Legea 1. prevede
" (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile L.- cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a G. nr. 1. privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.", înlăturându-se temeiul legal pentru plata, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, a procentului de 25% din salariu, această parte a salariului nu poate fi avută la acest moment în vedere sub aspectul incidenței prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.
Cu privire la existența unei ingerințe, tribunalul retine ca măsura reducerii salariilor s-a realizat în baza unei legi, nr.1., astfel că este îndeplinită și condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege.
În ceea ce privește scopul urmărit și proporționalitatea, prin adoptarea
L. nr.1. s-a urmărit aplicarea aceluiași mod de calcul pentru toate categoriile de beneficiari ai sistemului public de pensii și eliminarea inechităților generate de aplicarea unor criterii diferite pentru aceeași categorie de pensionari. A. a fost generat de dificultățile financiare pe care le-a avut statul în suportarea de la buget a părții din pensie care nu se baza pe sistemul contributiv.
Cu privire la justificarea ingerinței, se reține că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, statul având o largă marjă de apreciere în ceea ce privește anumite limitări ce pot fi aduse acestui drept.
În legătură cu aceste limitări, atât C. cât și jurisprudența C. impun respectarea anumitor condiții și principii, care au fost avute în vedere .
Scopul măsurii a fost apărarea interesului public, astfel cum rezultă din expunerea de motive a L. 1.. Pentru edictarea acesteia a existat un obiectiv principal major, respectiv salvarea economiei naționale aflată în fața unei crize economice severe, prin aceasta apărându-se concomitent ordinea publică și siguranța națională, aspect ilustrat pe deplin în expunerea de motive a L. 1..
Prin urmare, prin acest obiectiv se urmărește echilibrarea bugetului de stat, având în vedere interesul public de a asigura sustenabilitatea plății obligațiilor statului atât către pensionari, cât și către salariați sau beneficiari de orice alte tipuri de indemnizații, precum și de a asigura derularea în condiții optime a acordurilor internaționale ale României care vor asigura stabilitatea macroeconomică pe termen mediu.
De asemenea, în jurisprudența sa, Curtea arată ca nu este rolul sau de a verifica in ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit (în cazul de față reducerea cheltuielilor publice prin reduceri salariale), cu excepția situațiilor in care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
In speța Wieczorek contra Poloniei paragraful 59 se arată că "noțiunea de interes public este în mod necesar extensivă. În special, decizia de a edicta legi privind drepturile din asigurări sociale implică în general considerații de ordin economic și social. Curtea consideră firesc ca limitele de apreciere la dispoziția legislativului în implementarea politicilor sociale și economice să fie largi și în relație cu ceea ce consideră legislativul a fi interesul public, exceptând situația în care decizia este în mod vădit neîntemeiată".
În jurisprudența sa, Curtea recunoaște dreptul la o amplă apreciere a statului în ceea ce privește sistemul de drepturi sociale, arătând expres că acest drept are un conținut mai vast decât în alte domenii și pe de altă parte, că măsura încalcă principiul proporționalității în special atunci când are loc o privare totală.
Curtea accepta reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei si/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei - reducere de la
8625 coroane la 4950 coroane - neîncălcare); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din prețul transportului, consumului de electricitate, căldura, gaz etc., 50% din prețul asigurării pentru automobile - Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul/a mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depășească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice - Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocații speciale pentru văduve (A. C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005).
În situația de față, reducerea salariilor cu 25% s-a realizat printr-o lege organică, Legea 1.. Mai mult, legea a fost adoptată prin procedura angajării răspunderii G., asupra acestei legi existând o decizie fermă atât la nivelul executivului cât și la nivelul legislativului. Prin urmare, emiterea actelor administrative atacate au un solid temei legal, potrivit exigențelor C..
Măsura este nediscriminatorie pentru că a vizat, potrivit dispozițiile L.
1. întreaga categorie a angajaților din sistemul public, categorie din care face parte reclamanta.
Tribunalul apreciază că nu se poate reține încălcarea principiului nediscriminării prevăzut de art.14 din C. pentru că este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă și, așa cum rezultă din cuprinsul L. nr. 1., dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.
Angajații din sectorul public nu se află în aceeași situație juridică cu cei din mediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. In timp ce salariile reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact cheltuieli de personal, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.
În sfera publică angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entități de la nivel central sau local, care trebuie să țină seama de faptul că în sectorul public salariile sunt stabilite în baza legii. Atunci când legea diminuează cuantumul salariilor, contractul individual de muncă nici măcar nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante pentru a se aplica noile prevederi legale. R.nea acestei concluzii constă în faptul că temeiul încheierii, modificării și încetării contractului este legea, iar dacă, pentru viitor, legea prevede o redimensionare a politicii salariale bugetare, toate contractele pendinte sau care vor fi încheiate trebuie să reflecte și să fie în acord cu legea, astfel că angajatorul public nu este în aceeași situație cu cel privat și nici măcar într-o situație analogă și comparabilă, astfel încât unei situații de fapt diferite îi corespunde un tratament juridic diferențiat.
Împotriva soluției arătate au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea acestuia cu consecința admiterii acțiunii.
În susținerea celor solicitate se arată că au solicitat acest drept în urma unor sentințe favorabile în cauze similare.
Mai arată recurenții că motivarea instanței cu privire la temporalitataea măsurii este neîntemeiată deoarece din actele depuse la dosar am dovedit ca reducerea salariilor inca afecteaza si va afecta probabil pana in preajma datei alegerilor. Asa ca, masura reducerii salariilor s-a prelungit cu mult peste termenul initial, desi "securitatea nationala" nu mai este amenintata de bugetari.
In ceea ce priveste asa-zisa nediscriminare aplicata salariatilor bugetari, se arată că se cunosc diferentele imense dintre salariile diferitelor categorii de personal, in functie de apartenenta la institutii centrale sau locale; ordonatori principali, secundari sau tertiari de credite, etc. Astfel, in timp ce unii au gasit diferite solutii de a-si acoperi " gaurile" din bugetul afectat de aceasta masura (stimulente incluse in salariu in luna octombrie
2010, suplimente salariale date prin dispozitii ale sefilor acestor institutii conform prevederilor noii legi de salarizare unica), altii nu beneficiaza decat de salariul de baza diminuat cu 25%. Ca urmare, sustinerea instantei de fond cum ca se respecta art. 14 din Constitutie privind nediscriminarea este neadevarata
Cu privire la cuantumul salariului redus nejustificat de mult, se arată că acesta chiar afecteaza grav situatia financiara a familiilor noastre. Aceasta cu atat mai mult cu cat suntem la maximul pe care il putem atinge in cariera, ca pregatire, volum de munca si vechime, iar salariul pe care il primim este sub limita subzistentei.
In concluzie, consideram ca masura reducerii salariului cu 25% a fost luata discretionar, nejustificat si pe termen nelimitat.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele:
Prin demersul introductiv instanța a fost investită cu verificarea legalității reducerii drepturilor salariale cu consecința obligării autorității intimate la plata diferenței de salariu.
În motivare s-a susținut în esență că reducerea salariului în temeiul L. nr.1. încalcă prevederile declarației universale și a art.1 alin.2 din primul protocol al C. pentru apărarea drepturilor și libertăților omului, că acestea reprezintă o ingerință ce are ca efect privarea de bunul loc. Susținerea nu poate fi reținută .Potrivit jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, privarea de un bun, prevăzută de art. 1 din Protocolul adițional la C., poate fi făcută pentru realizarea unor interese generale de ordin economico-social, ceea ce este de natură să confere statelor semnatare o anumită marjă de apreciere, întotdeauna aflată sub controlul C. Europene a Drepturilor Omului; totodată, privarea de un bun trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit. De asemenea, se arată că restrângerea dreptului este contrară C. numai dacă este discriminatorie și insuficient motivată (Cauza Beyeler împotriva Italiei, 2000).
Or, în cauza de față, se observă că restrângerea exercițiului drepturilor menționate este prevăzută de lege, este luată pe o perioadă determinată, până la data de 31 decembrie 2010 și este justificată de salvarea securității naționale, concept constituțional definit prin art. 1 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională a României. Potrivit acestei definiții, un element esențial al securității/siguranței naționale îl constituie starea de echilibru și de stabilitate economică.
În plus, este de remarcat că dispozițiile legale criticate vizează restrângerea exercițiului dreptului și nu a substanței dreptului (la muncă, la pensie sau la șomaj), din moment ce acesta continuă să fie recunoscut și respectat în deplinătatea sa.
T., potrivit jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului, legea nu garantează un anumit cuantum al dreptului patrimonial, ci doar plata acestuia ca drept câștigat: "C. nu conferă dreptul de a continua să încasezi un salariu într-un cuantum determinat" (Cauza Vilho Eskelinen și alții împotriva
Finlandei (nr. 63235/00, Marea Cameră, hotărârea din 19 aprilie 2007, par.
94).
M. de restrângere luate sunt nediscriminatorii, reducerile salariale aplicându-se tuturor salariaților din instituțiile și autoritățile publice, indiferent de regimul de finanțare. M. propuse sunt obiective, rezonabile și proporționale cu amploarea și impactul consecințelor crizei economice cu care se confruntă România. T., se arată că, în absența acestor măsuri, statul ar urma să fie lipsit de sursele de finanțare necesare supraviețuirii sale ca stat de drept și democratic. Legea nr.1. privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar îndeplinește condițiile menționate anterior, fiind un act normativ accesibil, precis și previzibil, nediscriminatoriu și motivat în sensul jurisprudenței C. Europene a Drepturilor Omului de la S.
Soluția legislativă cuprinsă în art.1 din Legea nr.1. a fost determinată, așadar, de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă și din expunerea de motive a G. S. națională nu implică numai securitatea militară, ci are și o componenta socială si economică. Nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii "securitate națională", ci și alte aspecte din viața statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. Situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.
Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de "scop legitim de interes general" și de "cauză de utilitate publică".
În acest context, se pot face trimiteri punctuale la jurisprudența relevantă a C. în privința dreptului statului de a diminua, prin lege, salariile personalului bugetar, care a relevat că "bunul", în sensul C., este creanța de natură salarială stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie.
Este de subliniat că jurisprudența împotriva României (Cauza M.u contra României; Hotărârea din 15 iunie 2010, cauza A. P.a contra României, Hotărârea din 26 ianuarie 2010) privește numai ipoteza neexecutării unor hotărâri judecătorești și nu vizează situația diminuării, prin lege, a cuantumului salariului funcționarilor publici. Dacă în cazurile privind neexecutări ale unor creanțe salariale există un temei clar stabilit al obligației de plată - hotărârea judecătorească - în schimb, în cazul reducerii printr-o lege, pentru viitor, a salariilor, temeiul existenței "bunului" este mult mai puțin clar.
În această privință, Curtea Europeană a Drepturilor Omului face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești, pe viitor, un salariu intr-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (Lelas contra Croației, Hotărârea din 20 mai 2010, par. 58).
S-a mai statuat în sensul în care „O creanță poate fi considerată o valoare patrimonială în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 dacă are o bază suficientă în drept intern, de exemplu dacă este confirmată prin jurisprudența bine stabilită a instanțelor de judecată"; (Hotărârea Marii
Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007, par. 94).
De asemenea, în Hotărarea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005:
(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. S. poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare ... ." (par. 23).
Ca atare, statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale in acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărâre din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr. 169, par. 53).
De altfel, într-o hotărâre relativ recentă - Aizupurua Ortiz c. Spaniei-, pierderea unei pensii complementare a fost analizată de către Curte din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor, situația reducerii pensiilor sau salariilor nefiind încadrată în categoria "privării de proprietate". În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1.
Trebuie avută în vedere marja mare de apreciere pe care Curtea o lasă statelor în stabilirea propriilor politici în această materie. Putem aprecia că această marjă este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internațională le produce asupra deficitului bugetar.
Așadar, s-ar putea lua în discuție o încălcare a art. 1 din Protocolul adițional numai în măsura în care angajatul din sistemul public a fost lipsit în totalitate de salariu (Kjartan Asmundsson contra Islandei, hotărârea din
12 octombrie 2004, par. 39), funcționarul și familia sa au fost lipsiți în totalitate de mijloace de subzistență (Azinas contra Ciprului, par. 44) sau măsura este discriminatorie (Kjartan Asmundsson c. Islandei, citată mai sus, par. 39).
În concluzie, trebuie valorificată jurisprudenta C. Europene a Drepturilor Omului in materie, care nu garantează dreptul de a continua să primești un salariu într-un anumit cuantum.
De altfel, aceste aspecte au fost dezvoltate și de către Curtea
Constituțională, prin D. nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul
Oficial nr. 433/(...), prin care instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile art. 1 - 8 și cele ale art. 10 - 17 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt constituționale, iar dispozițiile art. 9 sunt neconstituționale.
Deși reclamanții nu critică Legea nr.1. pentru neconstituționalitate, instanța nu poate face abstracție de argumentele C. C.
Motivând soluția adoptată, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru echitabil între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului. Curtea a observat, de asemenea, că reducerea de 25% este aplicată in mod nediscriminatoriu tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Curtea a reținut totodată că legea criticată nu aduce atingere substanței dreptului, fiind respectate condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție.
Drept consecință, validarea pretențiilor formulate de către reclamanți ar fi de natură nu numai să contrazică liniile directoare dezvoltate în jurisprudența C. și cea a instanței de contencios constituțional, dar ar însemna și o nesocotire a Deciziei CCR nr. 838 din 27 mai 2009, care s-a pronunțat în sensul în care numai legiuitorul - respectiv puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, condițiile și cuantumul acestor drepturi; instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente, care au girul puterii legislative.
În concluzie, instanța conchide în sensul în care măsura de constrângere bugetară instituită a fost determinată de situația economică gravă care poate pune în pericol stabilitatea economică și, prin aceasta, ordinea publică și siguranța națională, situație care a impus adoptarea unor reglementări speciale, dar cu aplicabilitate limitată în timp. Prin urmare față de cele arătate susținerile recurentei se vădesc ca nefondate atât în ceea ce privește obligația acordării drepturilor salariale cât și a constatării existenței dreptului de restituire.
Susțin însă recurenții că demersul a fost inițiat în considerarea unor sentințe favorabile însă omite a avea în vedere că petitele relevate de părți în procese pot fi valide doar în contextul legii nu a unor hotărâri pronunțate în alte cauze, acestea neconstituind izvor de drept.
Nici celelalte susțineri nu pot fi primite întrucât reducerea de 25% este aplicabilă în mod nediscriminatoriu tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.
Așadar față de cele arătate, constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. coroborat cu art.20 din Legea nr.554/2004 Curtea urmează a da o soluție de respingere a recursului declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE:
Respinge recursul declarat de L. I.-R., B. N.-D., G. ANA-M., T. E.-L., S. R., T. A., I. A.-S., N. R., S. L., S. M.-S., C. A.-O. și R. I.-C. împotriva sentinței civile nr. 46 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al Tribunalului B.-N. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
F. T. M. H. M. B.
GREFIER D. C.
Red.F.T./S.M.D.
2 ex./(...)
Jud.fond.A. P.
