Decizia nr. 3240/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3240/2012

Ședința ta de 25 A. 2012

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B.

GREFIER D. C.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. D. împotriva sentinței civile nr. 203 din data de (...) pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N., în contradictoriu cu pârâta I. P. J. B.-N. - S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., având ca obiect - ordonanță președințială.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul- reclamant prin avocat V. F. care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind intimata-pârâtă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza se află la primul termen de judecată, recurs.

De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat.

Curtea, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 1591 al. 4 C. pr.civ., raportat la art. 21 din Constituție, art. 10 al. 2 din Legea nr. 554/2004, art. 582 C.pr.civ. și art. 3 pct. 3 C. pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Reprezentantul recurentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 5 lei, achitată cu chitanța nr. 6017815 din data de (...) și timbru judiciar de 0,15 lei.

Totodată depune la dosar două autorizații de circulație provizorie, emise de intimată pe numele recurentului, originalele traducerilor autorizate ale documentelor de proveniență ale autoturismului.

Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul recurentului arată că la data de (...) reclamantul a achiziționat un autovehicul înmatriculat pentru prima dată în UE la data de (...), a circulat pentru aproximativ 90 de zile pe baza autorizațiilor de circulație provizorie, în condițiile OUG 195/2002 și a OMAI nr. 1501/2006.

S-a adresat instanței cu acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei la înmatricularea definitivă a autoturismului, fără plata taxei de poluare, și întrucât a primit un termen destul de îndelungat pentru judecarea pricinii, acesta a înțeles să formuleze și o cerere de ordonanță președințială în sensul obligării intimatei la înmatricularea provizorie a autoturismului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii de fond.

Susține că cerere de ordonanță președințială a fost respinsă în mod neîntemeiat de către T. B.-N. care a reținut că cererea reclamantului nu are caracter vremelnic, în sensul că o asemenea formă nu poate fi decât una care să derive în mod obligatoriu din cuprinsul OMAI 1501/2006.

În analiza pe care instanța de fond a făcut-o în speță că situația expusă de reclamant nu este cuprinsă în respectivul iar cererea sa nu poate fi primită și mai mult cererea este străină de existența pe fond a unui litigiu între cele două părți.

Apreciază că prima instanță face confuzie între modalitatea în care reclamantul și-a formulat cererea și condițiile prevăzute în cuprinsul art. 7 și următoarele din OMAI 1501/2006.

Apreciază că cererea reclamantului trebuie interpretată în sensul obligării pârâtului la înmatricularea temporară a autoturismului, fără obligarea la achitarea taxei de poluare pentru autovehicule, cu respectarea condițiilor speciale prevăzute la art. 16 al. 1 și art. 7 al. 1 lit. f din OMAI

1501/2006.

De asemenea relevă că în mod greșit prima instanță a reținut în cuprinsul hotărârii că reclamantul nu a justificat un interes urgent în sensul expunerii vreunui drept al său care s-ar păgubi prin întârziere.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că reclamantul este proprietarul unui autoturism pentru care a achitat suma de 5000 euro, iar de la începutul anului 2012 nu-l poate utiliza.

Pentru aceste argumente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără obligarea la plata cheltuielilor judiciare și depune la dosar concluzii scrise.

După deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art.150 C.pr.civ., Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare pe baza actelor existente la dosar.

CURTEA

Din examinarea actelor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.203 pronunțată la data de (...) în dosar nr.(...) al T.ui B. N. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul P. D. în contradictoriu cu I. P. J. B.-N. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că pentru a fi admisibilă cererea de ordonanță trebuie să îndeplinească cumulativ toate condițiile prevăzute de art. 581 Cod pr. C., privind urgența, neprejudicierea fondului și vremelnicia măsurii ordonante de instanță.

Autoturismul marca MERCEDES BENZ (...) cu nr. de identificare W. a fost cumpărat de reclamant la data de (...) din Wiesbaden - Germania.

Ulterior, reclamantul a circulat cu autoturismul în baza autorizației de circulație provizorie ( fila 16), eliberată pentru perioada (...)-(...).

În conformitate cu prevederile art.13 alin.1 din OUG nr.195/2002, autovehiculele și remorcile se înmatriculează permanent sau temporar la autoritatea competentă în a cărei rază teritorială proprietarii își au domiciliul, reședința sau sediul, în condițiile stabilite prin reglementările în vigoare, iar conform alin.3 al aceluiași articol, până la înmatriculare, vehiculele prevăzute la alin.1 pot circula cu numere provizorii, pe baza unei autorizații speciale eliberate de autoritatea competentă.

În art.6 alin.2 din Ordinul nr.1501/2006 al M.ui Administrației și

Internelor se prevede că înmatricularea poate fi permanentă sau, prin excepție, temporară, iar din cuprinsul alin.4 al aceluiași articol rezultă că înmatricularea temporară se realizează în cazul vehiculelor de proveniență străină care beneficiază de regimul vamal de admitere temporară sau pentru vehiculele destinate exportului. Atât înmatricularea permanentă, cât și înmatricularea temporară se efectuează pe baza documentelor prevăzute de art. 7 din același ordin.

Din actele normative mai sus menționate rezultă în mod imperativ că măsura înmatriculării temporare este una de excepție, ce poate fi dispusă doar în anumite situații expres și limitativ prevăzute de reglementările legale, și pe baza unor acte prevăzute expres, astfel că măsura solicitată, respectiv înmatricularea temporară, nu are caracter vremelnic în sensul cerințelor emiterii ordonanței președințiale.

Condiția caracterului vremelnic al măsurii solicitate, nu este condiționată de existența unui alt litigiu, ci trebuie să decurgă din însăși natura măsurii luate, în speță această cerință nefiind îndeplinită.

Mai mult, potrivit art. 15 alin. 2 din OMAI nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii si eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, unui autovehicul neînmatriculat i se pot atribui succesiv mai multe autorizații provizorii

(numere roșii) care nu pot cumula mai mult de 90 de zile.

Conform actelor depuse la dosar, autovehiculul reclamantului a beneficiat de o autorizație provizorie pentru 27 zile, rezultând de aici că mai are dreptul la alte autorizații pentru diferența până la 90 de zile, pe care le poate obține și fără a uza de procedura ordonanței președințiale, acesta nefăcând dovada că s-a refuzat de către autoritatea competentă eliberarea încă a unei autorizații provizorii..

Cererea de ordonanță președințială formulată de către reclamant de obligare a pârâtului la înmatricularea provizorie a autovehiculului proprietatea sa până la soluționarea pe fond a acțiunii în contencios administrativ arătate mai sus, nu îndeplinește astfel condițiile de admisibilitate prev. de disp.art.581

Cod procedură civilă, nici în ceea ce privește expunerea vreunui drept al său care s-ar păgubi prin întârziere și nici prevenirea unei pagube iminente.

Totodată, în analiza sumară efectuată de instanță prin soluționarea cererii de ordonanță președințială nu se poate concluziona cu privire la compatibilitățile dispoziției OUG nr. 50/2008 prin comparație cu legislația europeană invocată de către reclamant, ci este obligată a constata dacă sunt îndeplinite cerințele expres prev. de art.581 Cod procedură civilă.

Împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul P. D. solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulat inițial. În susținerea celor solicitate se arată că hotărârea este netemeinică și nelegală deoarece reclamantul a formulat în contra pârâtei o acțiune pe fond prin care a solicitat obligarea acesteia la înmatriculare autoturismului marca Mercedes Benz (...) cu nr. de identificare W. fără plata taxei de poluare, pe care a considerat-o ca fiind nelegală în raport cu unele norme aflate în cuprinsul Constituției României, respectiv în cuprinsul Tratatelor CE.

Autoturismul respectiv a fost cumpărat la data de (...) din Germania și ulterior pentru o perioadă de aproximativ 3 luni reclamantul a beneficiat de posibilitatea înmatriculării provizorie a autoturismului.

Ultima autorizație de circulație provizorie a expirat la data de (...), moment de la care reclamantul este prejudiciat prin imposibilitatea de folosire a autoturismului.

Analizând argumentele aduse prin recursul declarat Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii.

Astfel în condițiile art.581 C.pr.civ. pentru admisibilitatea unei cereri de ordonanta se cer întrunite cumulativ anumite condiții și anume urgența, caracterul vremelnic al măsurii și neprejudecarea fondului.

Urgența în contextul normei se determină prin prisma cazurilor grabnice

și anume păstrarea unui drept ce s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și înlăturarea unor piedici ce s- ar ivi în cazul unei executări.

Reclamantul indică drept pagubă imposibilitatea folosirii vehiculului, al protejării dreptului de proprietate.

Imposibilitatea folosirii vehiculului și pretinsa privare nu pot fi reținute în a justifica admiterea cererii în contextul în care se cunoaște că dobândirea autovehiculelor este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare. În situația reglementată recurentul și-a asumat toate consecințele inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor juridice în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității de a înmatricula autovehiculul fără achitarea taxei . A optat pentru acest demers, alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios.

În această situație a prezumarii cunoastrrii reglementărilor ,aspectele invocate nu pot conduce așa cum corect a reținut prima instanță la concluzia reținută de recurent.

De astfel trebuie arătat că aspectele invocate în recurs sunt legate de pretinsul refuz al autorității la înmatricularea vehiculului. Analiza refuzului nejustificat sau nu a acestuia impune aprecierea în legătură cu aplicarea normelor în materie. Ori interpretarea, aplicarea normelor nu poate fi făcută în limitele textului art.581 C.pr.civ., situația ar echivala în realitate cu judecarea fondului. Prin urmare nefiind întrunite cerințele cumulative cerute de norma arătată susținerile recurentului sunt nefondate și vot fi respinse.

Așadar față de cele arătate constatând că nu sunt motive întemeiate în baza art.312 C.pr.civ. Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul P. D. împotriva sentinței civile nr. 203 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui B.-N. pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

F. T. M. H. M. B.

Red.F.T./S.M.D.

2 ex./(...)/Jud.fond.B. L.

D. C.

GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 3240/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal