Decizia nr. 3241/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3241/2012
Ședința din data de 25 A. 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE F. T. JUDECĂTOR M. H. JUDECĂTOR M. B. GREFIER D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții A. B. și P. S. împotriva sentinței civile nr. 6594 din data de (...), pronunțată de Tribunalul
Cluj, în dosarul nr. (...), în contradictoriu cu pârâta U. T. M. B., având ca obiect
- suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții-reclamanți prin avocat O. P., în baza împuternicirii avocațiale nr. 0. din (...), aflată la fila 9 din dosar și intimata-pârâtă prin consilier juridic M. M., care depune la dosar delegație de reprezentare nr. 527/(...).
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Cauza se află la primul termen de judecată, recurs. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este legal timbrat, cu taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei, achitată cu chitanța nr. 516800625 din (...), aflată la fila 8 din dosar și timbru judiciar de 0,15 lei, lipsind diferența de 2 lei taxă judiciară de timbru aferentă fondului cauzei.
Prin Serviciul Registratură, la data de (...) intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare, într-un singur exemplar.
Reprezentantul recurenților depune la dosar dovada achitării diferenței de 2 lei taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța nr. 519508331 din (...), datorată pentru judecata în fond a pricinii.
La întrebarea instanței apărătorul recurenților că aceștia au reședința în
C.-N., str. B. N., nr. 20, ap. 2.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art. 10 și art. 14 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Reprezentantul recurenților reclamanți solicită încuviințarea solicitării de depunere a tuturor documentelor care au stat la baza emiterii diplomelor de licență ale recurenților.
Raportat la cererea formulată, apărătorul intimatei-pârâte relevă că acțiunea având ca obiect anularea hotărârii nr. 29 din (...) a Senatului U. T. M. are termen de judecată stabilit la data de (...) iar în fața instanței de fond urmează a fi administrate toate probele la care a făcut referire reprezentantul recurenților, astfel încât se opune încuviințării unei atare solicitări.
Curtea, în urma deliberării, raportat la limitele demersului promovat constând în cererea de suspendare a executării parțiale a Hotărârii nr. 29 din (...) a Senatului U. T. M. respinge cererea în probațiune formulată de reprezentantul recurenților.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de suspendare iar în subsidiar casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că argumentele aduse de instanța de fond nu sunt suficient de convingătoare, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii, iar prin urmare se impune casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În privința condițiilor cerute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, ce trebuie îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, prima instanță a apreciat condiția existenței pagubei iminente ca fiind îndeplinită, făcând vorbire despre „. bine justificat"; când se referă la prejudiciul viitor, material și previzibil. Practic instanța de fond admite să reclamanții au demonstrat existența unei pagube iminente, dar în lipsa dovedirii cazului bine justificat, aceasta nu mai prezintă relevanță.
Raportat la aparența de legalitate și aplicabilitatea prevederilor art. 146 din
Legea nr. 1. se relevă că acest act normativ a intrat în vigoare ulterior emiterii diplomelor eliberate reclamanților iar dispozițiile articolului menționat nu se pot aplica situațiilor anterioare întrucât a trecut termenul de un an prevăzut de lege și a cărui aplicabilitate ar determina instabilitatea raporturilor juridice.
Se arată de către apărătorul recurenților că prin hotărârea nr. 2. Senatul
U. a anulat așa numitele acte de studii cu regim special - cataloage, registre matricole, foi matricole pe când obiectul revocării îl pot face doar certificatele și diplomele, iar nu operațiunile premergătoare. Din această perspectivă actul atacat este aparent nelegal.
Art. 146 din Legea nr. 1. vorbește despre mijloace frauduloase, în timp ce ilegalitatea nu este echivalentă cu frauda, întrucât în cazul fraudelor instituția nu este participant la ilegalitate, ci este subiect pasiv al fraudei, particularul este cel care înșeală administrația, iar în această ipoteză se poate vorbi despre mijloace frauduloase.
În speță reclamantul A. B. a solicitat facultății permisiunea de a efectua 2 ani universitari într-unul singur, cererea sa fiind aprobată de către U. T. M., însă acest demers nu poate fi interpretat ca o încercare de fraudare care să atragă aplicabilitatea art. 146 din Legea nr. 1..
În privința celui de al doilea reclamant P. S., susține reprezentantul recurenților că i s-a fi reproșat acestuia că nu avea diploma de bacalaureat, aceasta fiind obținută abia în anul doi de studiu, susțineri false întrucât reclamantul deținea o diplomă de maturitate în I. iar mai mult i s-a adus la cunoștință că are posibilitatea de a depune diploma de bacalaureat până la sfârșitul anului doi de studii, cea ce a și făcut, neputându-se reține nici în această situație existența unei fraude ci eventual de o simplă ilegalitate.
Față de aceste argumente apreciază că nu s-a făcut dovada unei fraude în obținerea actelor iar singurul indiciu pe care îl oferă instanța față de respingerea pe fond a cererii de suspendare este lega de concluziile care s-ar desprinde din raportul nr. 69/CM/2011 cu privire la modalitatea în care reclamanții au obținut diplomele.
La interpelarea instanței apărătorul recurenților susține că actele în discuție sunt acte premergătoare emiterii diplomelor de licență. Dacă s-ar descoperi o anumită fraudă pe parcursul anilor de studiu atunci autoritatea care a descoperit frauda fie revocă actul final fie , în situația în care nu această autoritate l-a emis, face demersuri pentru a atrage atenția asupra fraudei constatate în sensul că operațiune administrativă este nelegală însoțită de solicitarea de revocare a diplomei, având în vedere că această operațiune administrativă care stă la baza actului este nelegală.
Art. 18 al. 2 din Legea nr. 554/2004 recunoaște faptul că și o operațiune administrativă teoretic poate fi nelegală dar nu face obiectul acțiunii în anulare ci doar de constatare a nelegalității.
Pentru argumentele expuse solicită admiterea recursului fără acordarea cheltuielilor judiciare.
Reprezentanta intimatei-pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat pentru argumentele expuse în cuprinsul întâmpinării pe care le susține în totalitate și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legale.
Se arată că pe baza foii matricole eliberată de U. T. M. candidații au fost acceptați să susțină examenul de licență la alte instituții de învățământ superior.
Apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat că nu sunt îndeplinite cele două condiții impuse de lege pentru a se dispune suspendarea, respectiv existența cazului bine justificat și paguba iminentă, motiv pentru care consideră că Senatul U. în mod legal a procedat la anularea propriului act administrativ, obținut prin mijloace frauduloase, stabilite prin concluziile rapoartelor întocmite de M. E., C. și T.
În mod corect s-a cerut suspendarea hotărârii Senatului U. și nu a deciziei rectorului deoarece aceasta din urmă este emisă în vederea punerii în executare a
Hotărârii Senatului U., care este forul deliberativ.
În replică apărătorul recurenților arată că nu a atacat decizia Rectorului U. T. M. întrucât aceasta nu a fost comunicată reclamanților.
Curtea, având în vedere actele existente la dosar precum și poziția procesuală exprimată de părți, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6594 din (...) pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...) s-a respins cererea de suspendare a actului administrativ - H. nr.29/(...) formulată de reclamanții A. B. și P. S. în contradictoriu cu pârâta U. T. M.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În considerarea principiilor legalității actului administrativ și al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.
Astfel, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune, în tem. art.14 al.1 din Legea nr.554/2004, numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: un caz bine justificat, în sensul existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu și prevenirea unei pagube iminente , a unui prejudiciu material, viitor, dar previzibil cu evidență, sau a unei perturbări grave a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Analizând sumar actele dosarului, fără a fi posibilă o prejudecare a fondului în această etapă a procedurii, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prev. de art.14 al.1 din Legea nr.554/2004. Argumentele invocate de reclamanți nu sunt suficient de convingătoare în fața riscului iminent și continuu pe care activitatea desfășurată de aceștia o reprezintă pentru întreaga societate, având în vedere că prin R. nr.6. al M. E., C., T. și S. se pune sub semnul îndoielii modalitatea în care reclamanții au obținut diplome de studii universitare.
Cu privire la cazul bine justificat, reclamanții au făcut o expunere a elementelor care vizează prejudiciul viitor, material și previzibil, însă între cele două condiții ce trebuie îndeplinite pentru suspendarea actului administrativ trebuie sa existe o interdependență.
În consecință, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ atacat, respectiv H. nr.29/(...) emisă de pârâta U. T. M. B.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții A. B. și P. S. solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 29 din (...) (parțială) emisă de U. "T. M.".
Pentru a respinge cererea reclamanților de suspendare a executării actului administrativ mai sus menționat, instanța se mărginește să arate că argumentele pe care le-au invocat în susținerea aparenței de nelegalitate a actului nu ar fi suficient de convingătoare pentru a înlătura riscul iminent și continuu pe care activitatea desfășurată de către reclamanți îl prezintă pentru întreaga societate. în condițiile în care prin raportul nr. 6. al M. se pune sub semnul întrebării modalitatea în care am obținut diplomele.
În ceea ce privește aspectele de strictă legalitate, cu adevărat relevante pentru cauză, față de procedura specială în care ne găsim (suspendarea executării actelor administrative), instanța le ignoră complet, acestea nefăcând obiectul unei analize argumentate care să ne convingă de faptul că, într-adevăr, au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii. Pornind de la aceste aspecte, arată că hotărâre a primei instanțe este nu doar greșită pe fond, ci și nelegală.
I. Nelegalitatea hotărârii atacate
Un corolar esențial al asigurării dreptului la un proces echitabil, așa cum a fost acesta definit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și conturat în jurisprudența Curții de la S. este respectarea principiului egalității de arme.
Așa cum a fost conturat de practica internă și de jurisprudența C., principiul egalității armelor semnifică tratarea egală a părților pe toată durata desfășurării procedurii în fața unui tribunal, fără ca una din ele să fie avantajată în raport cu cealaltă parte din proces. A. principiu - unul din elementele noțiunii mai largi de proces echitabil - impune ca fiecărei părți să i se ofere posibilitatea rezonabilă de a-și susține cauza sa în condiții care să nu o plaseze într-o situație de net dezavantaj în raport cu "adversarul" ei (cauza Ankerl contra Suediei, hotarârea din 18 februarie 1997; cauza Niderost - Huber contra Elveției, hotărârea 1997-1/24 noiembrie 1997, Dombo Beheer c. Țările de Jos, hot. din 27 octombrie 1993, § 33).
După cum rezultă din chiar detalierea principiului, dreptului recunoscut justițiabililor la egalitatea armelor îi corespunde obligația corelativă a instanței sau a altui organ în fața căruia se derulează o procedură contencioasă de a asigura respectarea acestui principiu. De altfel, ideea a fost consacrată și pe calea unei hotărâri a Curții, statuându-se că: "sarcina judecătorului este de a veghea ca toate elementele susceptibile să influențeze soluționarea pe fond a litigiului, să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părți" (cauza Ruiz - Mateos contra Spaniei, hotărârea din 23 iunie 1993).
Prin urmare, rolul judecătorului în respectarea principiului egalității de arme este unul esențial în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, devenind activ de la momentul demarării unei proceduri jurisdicționale și până la pronunțarea hotărârii irevocabile. A. semnifică, pe de o parte, obligativitatea judecătorului de a respecta întocmai principiul contradictorialității 1, iar pe de altă parte, obligativitatea judecătorului de a motiva admiterea sau respingerea fiecărui argument adus de către parte în susținerea pretențiilor sale sau în combaterea pretențiilor adversarilor.
În mod cert, S. atacată nu răspunde exigenței respectării principiului egalității de arme sub aspectul motivării hotărârii pronunțate. Așa cum am arătat, singurul argument al instanței pentru respingerea cererii reclamanților este acela că susținerile reclamanților nu ar fi fost suficient de convingătoare, fără a arăta rațiunile care au format convingerea instanței în acest sens. Nu avem parte de o expunere punctuală a motivelor pentru care apreciază instanța că fiecare dintre argumentele noastre nu ar fi suficiente pentru demonstrarea aparenței de nelegalitate a actului atacat, nu avem parte de o analiză a viciilor de strictă nelegalitate pe care le-au invocat chiar prin raportare la înscrisurile de la dosar și față de apărările intimatei, la fel cum nu avem parte măcar de un argument punctual pentru care cererea noastră ar trebui respinsă. Sunt de acord că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea reclamanților de un veritabil acces la justiție. În acest sens, amintesc și că în cauza Pronina c. Ucraina (hot. din 18 iulie 2006), Curtea a constatat că, ignorarea completă a unei susțineri precise, pertinente și importante din acțiune reprezintă o ingerință în materia art. 6 par. 1 al Convenției.
Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că
"deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie
2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. A. obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din
27 septembrie 2001).
Or, raportându-ne la S. atacată, prin prisma susținerilor noastre prezentate în mod detaliat atât oral cât și în scris atât cu ocazia introducerii cererii de chemare în judecată, cât și prin concluzii scrise, vom constata că instanța se mărginește la o remarcă generală (care nu poate fi apreciată drept un argument, ca parte componentă a unei motivări judecătorești) în sensul că argumentele reclamanților nu ar fi suficient de convingătoare.
Nu se răspunde problemei competenței Senatului U. de a emite actul atacat prin prisma dispozițiilor art. 1 alin 6 din Legea nr. 554/2004; nu se răspunde problemei competenței Senatului U., prin prisma dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 1.; nu se răspunde problemei inaplicabilității dispozițiilor legale ce stau la baza emiterii actului atacat, invocată atât din perspectiva temporală (acea lege nu era în vigoare la momentul emiterii actelor de studii), cât și din perspectiva materială (textele legale invocate nu se aplică situației noastre particulare: nu avem de-a face cu o diplomă sau un certificat; nu s-a făcut dovada unei fraude în obținerea actelor).
Singurul indiciu (ar fi prea mult spus motivare) pe care ni-l oferă instanța față de respingerea pe fond a cererii reclamanților este legat de concluziile care s- ar desprinde din R. nr. 6., cu privire la modalitatea în care reclamanții au obținut diplomele.
În ceea ce îi privește, și-au exprimat poziția inclusiv față de incidența și importanța acestui act în cadrul procedurii speciale a suspendării, fără ca instanța să răspundă susținerilor reclamanților, fără a li se oferi măcar un motiv pentru care argumentele reclamanților nu ar fi susținute.
R. nr. 6. poate arunca cel mult o simplă îndoială cu privire la o presupusă nelegalitate în obținerea actelor noastre de studii, îndoială care nu poate susține emiterea în condiții de nelegalitate a unei decizii de anulare a actelor de studii. A. raport nu face dovada comiterii de către reclamanți a unei fraude și, prin absurd, chiar dacă ar face-o, nu ar putea constitui un temei pentru executarea unor acte care nu îndeplinesc minime le condiții de strictă legalitate detectabile la o simplă verificare, fără abordarea fondului. A. este operațiunea la care ar fi trebuit să se limiteze instanța de judecată: verificarea legalității stricte a actelor atacate, fără a intra în aspecte de fond a căror verificare revine instanței chemate să se pronunțe cu privire la anularea actelor.
Practic, instanta de judecată a trecut peste toate aspectele de nelegalitate strictă pe care le-au sesizat argumentat, pentru a "preîntâmpina" un presupus risc pentru societate decurgând incidental dintr-un act ce presupune, eventual, o analiză în cadrul litigiului privind anularea actului. Cadrul procesual al suspendării executării actului permite o analiză sumară, în aparentă a legalitătii actului. iar reclamanții au adus suficiente argumente de strictă nelegalitate care au fost ignorate de către instantă În favoarea unei sustineri ce trebuie verificată pe fond.
II. Îndeplinirea condițiilor pentru suspendarea executării hotărârii atacate în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004
A. Cazul bine justificat
Așa cum au arătat și în cele ce preced, înscrisul care fundamentează hotărâre a primei instanțe nu poate prezenta relevanță în cadrul acestei proceduri, întrucât acesta tinde la demonstrarea temeiniciei hotărârii atacate, a firescului situației care se pretinde că s-a încercat a se restabili, iar nu la demonstrarea aparentei legalități a Hotărârii. A.e aspecte vor fi avute în vedere la analiza pe fond a legalității actului, în cadrul procedurii de anulare a acestuia și chiar și atunci numai după analizarea îndeplinirii procedurii legale ce ține de emiterea actului. Chiar dacă ar fi să admitem vreo eventuală problemă pe fond ce ar decurge din raportul ce constituie" motivarea" instanței (ceea ce nu este cazul), nu am putea admite și instanța nu ar putea confirma anularea acestor acte decât în condițiile de strictă legalitate impusă de lege (cele legate de competența generală, de competența materială, de forma, de termenul impus în acest sens, de legea aplicabilă, etc.). Orice act, chiar dacă ar tinde la înlăturarea unei stări de nelegalitate, trebuie să fie la rândul său legal.
Pornind de la aceste precizări, apreciază că argumentul (singurul) instanței pentru respingerea cererii de suspendare a executării Hotărârii nr. 29 din (...) trebuie înlăturat, urmând ca instanța de recurs să analizeze aspectele cu adevărat relevante față de obiectul acestei cauze.
Astfel, arată că hotărârea Senatului U. suferă de suficiente vicii de strictă nelegalitate încât să se justifice suspendarea executării sale:
1. H. atacată s-a dat de către Senatul U. cu Î. competentei exclusive a instantei de judecată
Prin H. nr. 2., Senatul U." T. M." a anulat așa numitele acte de studii cu regim special - cataloage, registre matricole, foi matricole - care, în realitate, nu sunt altceva decât documente de evidență școlară care au natura unor acte premergătoare emiterii actului administrativ de studii, care este diploma de licență.
O dată emisă diploma de licență (actul administrativ), actele premergătoare acesteia și-au produs efectele, fiind intrate în circuitul juridic civil. Pe cale de consecință, aceste acte nu mai pot fi revocate (anulate) de către emitentul lor.
Aduc în acest sens în atenție dispozițiile art. 1 alin. 6 din Legea nr.
554/2004, potrivit cărora" Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și CI produs efecte juridice".
Competența privind anularea acestor acte (care și-au produs efectele cu mai bine de 10 ani în urmă) revine exclusiv instanței de contencios administrativ și fiscal. U. nu poate reveni asupra documentelor de evidență școlară care atestă atât încadrarea reclamanților în rândul studenților de la F. de M., cât și participarea efectivă la studii și promovarea examenelor de rigoare.
De altfel chiar și diplomele de studii, care au fost emise în favoarea reclamanților ca urmare a promovării examenelor de licență, au intrat în circuitul civil (reclamanții fiind încadrați în profesie pe baza acestora) și nu mai pot fi revocate de către emitenții lor, la un interval de mai bine de zece ani de la data emiterii. Cu atât mai mult nu pot fi revocate actele premergătoare care au stat la baza emiterii diplome lor de studii.
2. Nelegalitatea hotărârii atacate fată de prevederile L. nr. 1.
După câte deducem din contextul general al anulării actelor reclamanților de studii, hotărâre a atacată a fost emisă în temeiul L. nr. 1.. Raportat la această situație, care de altfel a fost admisă de către pârâtă cu ocazia judecării fondului, trebuie precizate următoarele: a) H. atacată a fost dată cu încălcarea competentei exclusive a rectorului: textul art. 146 din Legea nr. 1. conferă posibilitate rectorului de a anula, cu aprobarea Senatului U., un certificat sau o diplomă de studii (; Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii ... "). În cazul de față, hotărâre a atacată este emisă direct de către Senatul U., iar nu către rector, confruntându-ne din acest punct de vedere cu o problemă procedurală dată de competența anulării diplomelor. În vreme ce Senatul U. trebuia să acorde rectorului aprobarea pentru anularea actelor, a trecut în mod direct la anularea acestora, cu încălcarea competenței materiale exclusive a rectorului.
Teoria reclamanților este susținută inclusiv de adresa nr. 1580/DGJ/(...) transmisă de către D. G. J. din cadrul M.ui E. C. T. și S. prin care se solicita domnului rector, prof. Univ. dr. Iosif R. U. să-și exercite atribuțiile și să anuleze diplomele emise unor cetățeni străini cu nerespectarea legii (" vă punem în vedere să vă exercitati atributiile care vă revin în temeiul art. 146 din Legea educatiei nationale nr. 1. și să anulati diplomele emise acestor cetățeni străini cu nerespectarea prevederilor legale. "). Să observați că cererea este adresată domnului rector, față de care inclusiv M. arată că îi revin atribuțiile legate de anularea diplomelor emise nelegal.
Din acest punct de vedere, hotărâre a atacată suferă de un grav viciu de legalitate, care se sancționează cu nulitatea absolută a actului astfel emis. b) H. atacată nu își găsește temei în art. 146 din Legea nr. 1., chiar dacă am admite aplicarea acestei legi și situației reclamanților.
Art. 146 din Legea nr. 1. nu poate constitui drept temei pentru emiterea
Hotărârii nr. 2., chiar dacă am trece peste impedimentul retroactivității, din următoarele motive: a) textul de lege indicat se referă la posibilitatea rectorului de a anula un certificat sau o diplomă, atunci când se dovedește că s-a obținut prin mijloace frauduloase. În cazul de față Senatul U. a anulat, cel puțin în ceea ce ne privește pe reclamanți, documente de evidență școlară, iar nu un certificat sau o diplomă. Fiind vorba despre dispoziții legale speciale, dispozițiile art. 146 din Legea nr. 1. sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse cu privire la acte eliberate pe parcursul anilor de studii; b) textul de lege indicat conferă posibilitatea rectorului de a anula un certificat sau o diplomă " atunci când se dovedește că s-a obținut prin mijloace frauduloase": în cazul de față, au arătat că nu s-a dovedit obținerea diplomei prin mijloace frauduloase, la momentul de față, în raport cu anularea actelor noastre
școlare, ideea reprezentând doar o speculație.
B. Paguba iminentă
Din economia argumentelor din cuprinsul sentinței atacate deduce faptul că prima instanță apreciată condiția existenței pagubei iminente ca fiind îndeplinită. Ultimul paragraf din cuprinsul motivării face vorbire despre "cazul bine justificat" atunci când se referă la prejudiciul viitor, material și previzibil, însă crede că instanța s-a referit la paguba iminentă, sintagma reprezentând doar o simplă eroare materială.
Revenind la susținerea reclamanților, solicită a observa că instanța arată faptul că reclamanții au relevat elementele ce vizează prejudiciul viitor, material
și previzibil, pentru a conchide că suspendarea nu s-ar impune pentru că nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat. Practic instanța admite că reclamanții au demonstrat existența unei pagube iminente, dar, în lipsa dovedirii cazului bine justificat (subliniază, în opinia instanței este vorba despre o nedovedire a acestei condiții) aceasta nu mai prezintă importanță.
În măsura în care instanța de recurs nu împărtășește această poziție, reiterează susținerile reclamanților legate de îndeplinirea condiției pagubei iminente: dacă nu s-ar dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, până la soluționarea cererii reclamanților privind anularea acestuia (în condițiile în care primul termen de judecată este fixat abia pentru data de 14 mai
2012) există riscul iminent ca și diplomele de licență să fie anulate, cu toate consecințele de ordin material și profesional ce decurg din aceasta.
Astfel, reclamantul P. S. a obținut o Autorizație de L. P. în I. și a încheiat un contract de prestări servicii medicale, ambele fiind valabile până în anul 2012. De asemenea, reclamantul A. B. a încheiat un contract de muncă prin care a fost angajat în calitate de lucrător la un cabinet de medicină dentară din B. Dacă hotărârea universității va determina în viitor anularea diplomelor de licență cu efect retroactiv, reclamanții nu ar mai putea să își îndeplinească obligațiile contractuale, ar putea fi considerați cel puțin de rea-credință (dacă nu li se va antrena și răspunderea penală) și în consecință, vor rămâne fără niciun venit curent și probabil vor fi ținuți și la plata unor despăgubiri.
În plus, sunt expuși unui prejudiciu de imagine greu de reparat ulterior, fapt care le-ar afecta clientela în mod iremediabil. În concret, în condițiile executării actelor atacate, în viziunea angajatorilor, a clienților și a potențialilor clienți, reclamanții sunt considerați ca fiind necalificați pentru exercitarea profesiei pentru care aceștia îi angajează. Astfel, chiar dacă urmare a pronunțării hotărârii judecătorești irevocabile cu privire la fondul cauzei, hotărârea atacată va fi anulată și reclamanții își vor putea exercita în continuare profesia, le va fi extrem de greu să încheie o colaborare efectivă cu un cabinet medical sau să formeze un grup de clienți, în condițiile în care, evident, vor deveni de notorietate consecințele anulării diplomelor reclamanților.
Având în vedere aceste aspecte, solicită să se admită recursul așa cum a fost formulat și să se modifice S. atacată în sensul admiterii cererii de suspendare.
În drept s-au invocat prevederile art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta intimată U. T. M. din B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat - fila 14.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Litigiul de față poartă asupra suspendării parțiale a unei hotărâri emisă de Senatul U. T. M. prin care s-a dispus anularea unor „acte de studii cu regim special"; în ceea ce-i privește pe reclamanții recurenți.
Fundamentată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 cererea inițială înregistrată pe rolul T. C. a fost respinsă pe motiv că argumentele invocate nu sunt suficient de convingătoare în fața riscului iminent și continuu pe care activitatea desfășurată de aceștia o reprezintă pentru întreaga societate având în vedere faptul că se pune sub semnul întrebării modalitatea în care reclamanții și- au dobândit actele universitare.
Susținerea recurenților în sensul că hotărârea contestată încalcă principiul egalității armelor datorită nemotivării sale nu poate fi reținută date fiind următoarele considerente:
Este real faptul că potrivit art. 261 alin. 1 C.pr.civ. instanța are obligația de a arăta în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, dar această obligație circumscrisă și jurisprudenței C. în materie nu înseamnă că judecătorul trebuie să răspundă în mod concret fiecărui argument în parte adus de către participanții la proces fiind suficient ca soluția să prezinte explicit considerentele avute în vedere la pronunțare, cu referire evident la susținerile părților.
De altfel, Curtea de Justiție a C. E., exprimându-și poziția cu privire la obligația de motivare, a arătat că ,, fără să aducă atingere posibilității, ba chiar obligației din partea judecătorului de a acționa în unele cazuri după bunul plac, acesta nu ar trebui să răspundă decât mijloacelor pertinente ce ar putea influenta asupra soluționării litigiului.
…Obligatia instantelor de a-si motiva hotararile nu trebuie inteleasa ca necesitand un raspuns la fiecare argument invocat in sprijinul unui mijloc de aparare ridicat. Intinderea acestei obligatii poate varia in functie de natura hotararii.
In conformitate cu jurisprudenta Curtii E. a Drepturilor Omului, intinderea motivarii depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica in instanta, precum si de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinale si de practicile diferite privind prezentarea si redactarea sentintelor si hotararilor in diferite state. Pentru a raspunde cerintelor procesului echitabil, motivarea ar trebui sa evidentieze ca judecatorul a examinat cu adevarat chestiunile esentiale ce i-au fost prezentate.
Pornind de la concluziile rapoartelor nr. 6. respectiv nr. 140/CCM/(...) ale Corpului de control al M. E., C., T. și S. a fost emisă hotărârea nr. 29/(...) a Senatului U. contestată în prezenta cauză.
Curtea reține că la nivelul aparenței actul contestat este legal, reclamanții recurenți nereușind prin argumentele aduse să înlăture această prezumție.
Cele mai multe dintre apărările formulate de către reclamanți vizează aspecte de fond (de exemplu natura juridică a actelor de studii cu regim special anulate prin actul contestat și ,, conflictul,, între L.554/2004 și L.1.) ce nu pot fi analizate în procedura specială consacrată de art. 14 din Legea nr. 554/2004 deoarece ar conduce la o antepronunțare asupra fondului.
În mod corect a apreciat tribunalul că prevalează față de susținerile reclamanților interesele societății, respectiv se impune preîntâmpinarea unui eventual risc iminent și continuu pe care reclamanții îl prezintă în condițiile în care la nivelul aparenței așa cum am arătat anterior actul contestat este legal.
În privința pagubei iminente reclamanții au făcut dovada deținerii unei autorizații de liberă practică în I. și a încheierii unor contracte de prestări servicii medicale valabile până în anul 2012. Asupra acestei condiții consacrate de art. 14 din Legea nr. 554/2004 s-a pronunțat și instanța de fond recunoscând implicit faptul că reclamanții au conturat elementele unui prejudiciu viitor, material și previzibil dar că cele două condiții trebuie întrunite cumulativ.
Curtea achiesează acestei susțineri și raportat la faptul că a apreciat ea însăși asupra aparenței de legalitate a actului contestat soluția ce se impune a fi pronunțată în prezenta cauză este aceea de respingere a recursului, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii recurate.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU A.E MOTIVE, ÎN NUMELE L. DECIDE
Respinge recursul declarat de A. B. și P. S. împotriva sentinței civile nr.
6594 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T. C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă. Pronunțată în ședința publică din (...).
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./(...)
Jud.fond: A. Rădulescu
