Sentința nr. 49/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 49/2012
Ședința 24 I. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. I. GREFIER : M. N. ȚÂR
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul H. I. în contradictoriu cu pârâta C. S. DE E. A P. CU H. PENTRU A., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal, făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea promovată este scutită de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită, părțile litigante au solicitat judecarea pricinii în lipsă.
Se mai menționează că la data de (...) se înregistrează din partea reclamantului cerere de judecare a cauzei în lipsă.
La data de (...) se înregistrează din partea M.ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale -întâmpinare prin care se invocă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.3 pct.1 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.10 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Totodată, constată în raport de înscrisurile existente la dosar că obiectul cauzei deduse judecății îl reprezintă anularea Deciziei nr. 10335 din (...) și nu refuz acordare drepturi, prin urmare invocând excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art.7 din legea nr.554/2004 reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
C U R T E A :
Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 14 dec.2011 de reclamantul H. I. în contradictoriu cu pârâta C. S. DE E. A P. CU H. PENTRU A. a solicitat anularea Deciziei nr.10355/(...) a Comisiei Superioare de E. a P. A. cu H.
În motivare a arătat că prin decizia nr.10335 din (...) C. S. de evaluare a persoanelor adulte cu handicap analizând certificatul nr.68770 din (...) emis de
C. de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Maramureș a stabilit că nu se încadrează în criteriile mediopsihosociale aprobate prin ordinul nr.762 din (...) al M.M.F.E.S. și Ordinul nr.1992/(...) al M.S.P.
Consideră că potrivit Legii nr.554/2004 diagnosticul stabilit și completat cu intervențiile chirurgicale îl îndreptățește să considere că se încadrează în gradul I de handicap de invaliditate deoarece este persoană invalidă și nu poate efectua nici un fel de activitate care necesită efort fizic.
Pârâtul M. MUNCII, FAMI.I ȘI RPOTECȚIEI SOCIALE a formulat întâmpinare prin care invocă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată sub aspectul neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.
La termenul de judecată din 24 ianuarie 2012, Curtea a pus în discuția părților, cu prioritate, excepția lipsei procedurii prealabile.
Pentru a o admite, a avut în vedere următoarele:
Potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă în momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența actului, în limitele termenului de prescripție de 6 luni de la emiterea actului, prevăzut de alin. (7).
Procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, a cărei neîndeplinire este sancționată cu respingerea acțiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc civ.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 554/2004, printre documentele pe care reclamanta trebuie să le anexeze acțiunii se numără și orice înscris care face dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Reclamantul s-a adresat, la 14 dec.2011, instanței de contencios administrativ, pentru anularea Deciziei nr.10355/(...) a Comisiei Superioare de E. a P. A. cu H., fără ca anterior acestei date să formuleze o reclamație administrativă prin care să solicite autorității emitente revocarea în tot sau în parte a actului administrativ atacat, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Anterior formulării acțiunii în contencios administrativ aceste era obligat potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Întrucât legea prevede obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile privind atacarea unei decizii a Comisiei superioare în contencios administrativ și în raport de dispozițiile art.13 alin.5 din HG nr.530/2008, iar reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor art.7 din Legea contenciosului ad-tiv sancțiunea care urmează a fi aplicată acestuia este aceea a inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Față de acte împrejurări, în temeiul art. 20 din Legea nr.554/2004, Curtea a admis excepția lipsei procedurii prealabile, cu consecința respingerii, ca inadmisibile, a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
Admite excepția lipsei procedurii prealabile.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul H. I. în contradictoriu cu pârâta C. S. DE E. A P. CU H. PENTRU A., ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
PREȘEDINTE, GREFIER, C. I. M. N. ȚÂR
Red.CI Dact.SzM/5ex./(...)