Decizia nr. 3245/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3245
Ședința de la 26 A. 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE : C. I.
JUDECĂTOR : D. P.
JUDECĂTOR : A.-I. A. GREFIER : M. N. ȚÂR
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul S. N. împotriva sentinței civile nr. 5861 din 02 decembrie 2011 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) în contradictoriu cu intimatul P. M. C. T., având ca obiect anulare act administrativ și petitul de suspendare.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24 aprilie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C U R T E A :
Prin sentința civilă nr. 5861 din 02 decembrie 2011 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a respins cererea formulată de reclamantul S. N. în contradictoriu cu pârâtul P. M. C.-T., având ca obiect suspendarea Dispoziției nr. 322/(...).
S-a respins acțiunea reclamantului având ca obiect anularea
Dispoziției nr. 322/(...).
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut că prin D. nr.
322/(...) emisă de pârâtul P. M. C. T., s-a dispus recuperarea sumei brute de 15.300 lei prin rețineri lunare succesive, până la stingerea sumei datorate, reprezentând drepturi acordate în baza contractului/acordului colectiv de muncă nr. 1436/(...) si a actului adițional nr. 2628/(...) aferente anilor (...)-(...) si (...)-(...) de la reclamat.
Așa cum rezultă din preambulul dispoziției cu nr. de mai sus, la baza emiterii acesteia se află D. nr. 20/(...) privind înlăturarea abaterilor de la legalitate si regularitate constatate si consemnate în procesul-verbal nr.
17587/(...) încheiat în urma acțiunilor de audit financiar al contului de execuție a bugetului pe anul 2009 la P. municipiului C. T. de către C. de C. a J. C.
In drept sunt invocate prev.art. 85 din L. nr. 18/1999 republicată și art. 68 alin.1 din Lega nr. 215/2001 republicată.
Prin D. nr. 20/(...) emisă de Curtea de Conturi a României - C. de C. a
J. C., urmare a examinării abaterilor de la legalitate si regularitate consemnate în procesul-verbal de constatare nr. 17587/(...), încheiat în urma acțiuni de audit financiar al contului anual de execuție bugetară pe anul 2009, la P. municipiului C. T., s-a constatat că: „au fost acordate personalului entității sporuri si alte drepturi în bani care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare, drepturi acordate în baza contractului/acord colectiv de muncă nr.
1436/(...) și a actului adițional nr. 2628/(...); ca urmare personalul primăriei atât cel încadrat pe bază de contract individual de muncă cât și funcționarii publici au beneficiat pe parcursul anului 2009 de drepturi bănești în sumă totală de 1.381.901 lei acordate din bani publici din care cu titlu de indemnizație de dispozitiv suma de 640.797 lei și drepturi acordate cu titlu de măsuri de protecție socială în sumă totală de 741.104 lei";.
Ca acte normative încălcate sunt invocate: L. nr. 273/2006 - art. 14 (2), 3,4, art. 22 si 23; L. nr. 130/1996 - art. 8 (1), art. 12 (1), art. 24 (1), contract colectiv de muncă unic nr. 2895/2006-art. 3 (2); OG nr. 6/2007 si OG nr. 1..
Prin D. nr. 20/(...), s-a statuat că: „conducerea Primăriei municipiului
C. T. va stabili în temeiul art. 33 alin.3 din L. nr. 94/1992 întinderea prejudiciului urmare acordării unor drepturi bănești prevăzute în C./Acordul colectiv de muncă are exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare si va dispune măsuri pentru recuperarea acestuia în condițiile legii; se vor calcula, înregistra în evidența contabilă si regulariza cu bugetele publice contribuțiile aferente drepturilor acordate necuvenit";.
In ultimul alineat al deciziei cu nr. de mai sus, se stipulează că:
„nerecuperarea prejudiciilor, ca urmare a nedispunerii si a neurmăririi de către conducere a măsurilor transmise la Curtea de C., constituie infracțiune si se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, conform prev.art. 64 din L. nr. 94/1992 privind organizarea si funcționarea Curții de C. republicată";.
Din cele expuse rezultă că actul care stă la baza emiterii Dispoziției nr. 322/(...) este D. nr. 20/(...) emisă de C. de conturi a J. C., decizie care nu s-a făcut dovada că a fost contestată, deși în conținutul acesteia se stipulează în mod expres termenul de exercitare a căii de atac de „15 zile lucrătoare de la comunicare"; și nici că ar fi fost revocată printr-un act administrativ de organul competent de soluționare a acesteia.
Așa cum rezultă din acțiunea promovată de reclamant, acesta a solicitat doar anularea Dispoziției nr. 322/(...) în condițiile în care nu a făcut dovada că decizia care stă la baza emiterii actului administrativ atacat ar fi fost revocată.
Apărarea formulată de reclamant vizează faptul că, contractul colectiv de muncă nr. 1. și actul adițional nr. 2628/2008 nu au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească, motiv pentru care sunt incidente prevederile art. 7 alin.2 si art. 30 din L. nr. 130/1996 coroborat cu art. 24 alin.2 din același act normativ.
Așa fiind, apărarea formulată de reclamant excede obiectului juridic si cadrului procesual deoarece: instanța a fost investită cu analizarea temeiniciei și legalității Dispoziției nr. 322/(...) care are la baza D. nr. 20/(...) prin care s-a dispus, conducerii M. C. T. a stabili în conformitate cu prev. art. 33 alin.3 din Lega nr. 94/1992 întinderea prejudiciului, urmare acordării unor drepturi bănești prevăzute în C./Acordul colectiv de muncă, drepturi care exced cadrului legal reglementat privind salarizarea personalului din instituțiile bugetare, cu dispunerea de măsuri pentru recuperarea acestuia în condițiile legii, act pe care nu l-a atacat prin acțiunea promovată iar organul emitent al Deciziei cu nr. de mai sus nu a fost investit cu analizarea validității si veridicității contractelor/acordurilor colective de muncă.
Chiar și așa, instanța a reținut că în conformitate cu prevederile art. 157 alin.2 din L. nr. 53/2003 „sistemul de salarizare a personalului din autoritățile si instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilesc prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative";.
Pe de altă parte, conform prevederilor art. 8 alin.1 din L. nr. 130/1996
„contractul colectiv de muncă nu poate să conțină clauze privind drepturile salariale si cuantumul acestora fără să contravină celor stabilite prin dispoziții legale"; iar în conformitate cu prev. art. 12 alin.1 din același act normativ „prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale";.
De asemenea, actele normative care reglementează drepturile salariale ale funcționarilor publici, respectiv L. nr. 1., OG nr. 9., OG nr. 1. nu reglementează acordarea unor astfel de drepturi funcționarilor publici si funcționarilor contractuali din instituțiile bugetare, iar pe de altă parte 24 și art. 25 din HG nr. 833/2007 prevede că „acordurile colective se încheie pentru funcționarii publici din cadrul unei autorități sau instituții publice, însă clauzele incluse în raporturile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege";.
Din prevederile leale menționate coroborate și cu prevederile art. 72 din L. nr. 1. care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri și nu sume de bani referitoare la aspecte de ordin social ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, rezultă că nu se regăsește posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege întrucât conform prevederilor L. nr. 18/1999 salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate.
Este real că acordul colectiv de muncă reprezintă legea părților dar numai în situația în care se respectă dispozițiile legale în vigoare iar în conformitate cu art. 24 și art. 25 din HG nr. 833/2007, clauzele înscrise în acordurile colective nu pot stabili drepturi suplimentare față de cele reglementate prin lege.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada netemeiniciei și nelegalității actului administrativ atacat, motiv pentru care a dispus respingerea petitului având ca obiect anularea Dispoziției nr. 322/(...) si a menținut acest act administrativ în totalitate ca temeinic si legal.
Reclamantul prin acțiunea promovată a solicitat suspendarea dispoziției nr. 322/(...) până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze invocând ca temei de drept prevederile art. 15 din L. nr.
554/2004 însă nu a motivat în fapt acest petit.
Chiar si așa instanța a analizat acest petit prin prisma celor două condiții cumulative prevăzute de art. 14 din L. nr. 554/2004 - caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Prin probațiunea administrată nedovedindu-se nelegalitatea Dispoziției nr. 322/(...), instanța a apreciat că nu este îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 14 din L. nr. 554/2004.
Potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 lit. ș din L. nr. 554/2004 „paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public";.
Paguba iminentă astfel cum aceasta este definită prin prevederile legale menționate presupune existența în cuprinsul actului vizat a unor dispoziții care, prin aducerea la îndeplinire, le-ar produce reclamantelor un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Pe de altă parte, îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate or, în speță, simplele afirmații făcute de reclamant în acțiunea promovată sunt lipsite de relevanță și nu duc de facto la constatarea existenței pagubei iminente astfel cum s-a statuat si de I. - Secția de contencios administrativ si fiscal, circumstanțe în care se apreciază că în speță nu s-a făcut dovada întrunirii acestei condiții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ș. N. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul anulării în totalitate a
Dispoziției nr.322/(...) emisă de către P. municipiului C. T. prin care s-a dispus recuperarea de la reclamant a sumei de 15.300 lei.
În motivarea recursului a arătat că hotărârea este nelegală deoarece suma de 15300 lei a fost acordată lunar în perioada (...) - (...) în temeiul C.ui colectiv de muncă nr. 1. încheiat la nivelul instituției și a actului adițional la acesta nr.2628/2008 ori atâta timp cât acest contract nu a fost declarat nul de către instanță, executarea lui de către părțile semnatare este obligatorie. Potrivit art.7 alin.2, art.30 și art.24 alin.2 din Lege anr.130/1996 contractele de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților, executarea lor este obligatorie pentru părțile contractante iar nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească.
Precizează că D. nr.20 din (...) a Camerei de C. a J. C. este nelegală deoarece indemnizația de dispozitiv, indemnizația de hrană, indemnizația privind procurarea unei ținute decente și primele de P. și de C. stabilite prin contract nu sunt acordate și nici cuantificate printr-un text de lege așa încât acestea puteau constitui obiect al negocierii între părți. A. lucru reiese din disp.art.12 alin.1 teza a II-a din L. nr.130/1996.
Mai arată că dispoziția pentru repararea pagubelor produse trebuia emisă în termenul de 30 de zile de la data constatării pagubei. Ori, în cazul de față data constatării pagubei este data emiterii Deciziei nr.20, adică (...), ceea ce înseamnă că dispoziția de recuperare a pagubei trebuia emisă cel mai târziu în data de (...), așa încât și sub acest aspect D. nr.279/(...) este nelegală.
Recurs a fost declarat de către reclamant și împotriva capătului de cerere privind suspendarea dispoziției nr.322 din (...) până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
În motivare se arată că prin aplicarea greșită a dispozițiilor art.14 din L. nr.554/2004, prima instanță a respins acest capăt de cerere deoarece s-a dovedit atât existența cazului bine justificat cât și a pagubei iminente.
Recurentul S. N. a depus note de ședință prin care a făcut referire la o soluție pronunțată de Tribunalul Cluj într-o cauză similară, respectiv sentința civilă nr.2035 din 24 febr.2012.
Intimatul P. M. C. T. prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și având în vedere prevederile art.304, 3041 C.proc.civ. Curtea reține următoarele:
Prin dispoziția nr.322 din (...) emisă de P. municipiului C. T. s-a dispus recuperarea sumei brute de 15.300 lei prin rețineri lunare succesive până la stingerea sumei datorate reprezentând drepturi salariale acordate în baza C.ui/acordului colectiv de muncă nr.1436 din (...) și Actului adițional nr.2628 din (...) aferente anilor (...) - (...) și (...) - (...) de la reclamantul Ș. N. reprezentând în esență indemnizație de dispozitiv și drepturi cu titlu de măsuri de protecție socială.
Întrucât, prin lege s-a stabilit nevalabilitatea unor astfel de acorduri și acte administrative, Curtea reține că prima instanță a procedat în mod corect neluând în considerare aceste acte, din moment ce a constatat că sporurile au fost stabilite peste prevederile legale în vigoare.
În acest sens, sunt și prevederile art.71 din L. 1. și ale art.22 din HG
833/2007 care stabilesc faptul că acordurile colective de muncă cuprind aspecte de ordin social privitor la condițiile de muncă, sănătate și perfecționare profesională, fără să dea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor prime sau sporuri neprevăzute de lege.
Așa fiind, doar sporurile legal stabilite care se aflau în plată la finalul
2009 urmează să fie acordate și nu cele care au fost stabilite contrar dispozițiilor legale pentru că în sensul acesta sunt prevederile legale ale L.
330/2009.
Curtea relevă că în speță sunt incidente pe de o parte prevederile art.30 alin.1 din L. nr.330/2009, ale art.4 alin.1 din OUG nr.1/2010, art.5 alin.1 și respectiv art.10 din același OUG nr.1/2010.
Coroborând aceste dispoziții legale rezultă că în anul 2010 ca prim an de aplicare etapizată a L. unitare de salarizare nu puteau fi acordate (fie prin introducerea în salariul de bază, fie prin acordarea lor distinct într-un cuantum ce nu depășește 30% din suma salariilor de bază) decât acele sporuri/drepturi salariale care erau stabilite anterior prin acorduri colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor și care nu exced legii cadru de salarizare.
Așa cum a arătat și prima instanță aspectul esențial de lămurit în prezenta cauză este de a ști dacă sporul de dispozitiv prevăzut în C. colectiv de muncă nr.1. încheiat la nivelul instituției și a Actului adițional la acesta nr.2628/2008 și aflat în plată la data de (...), era legal acordat, legalitate pe care instanța era obligată să o cerceteze în raport de prevederile art.10 din OUG nr.1/2010.
Așa fiind, criticile recurentului conform cărora C. colectiv de muncă nu a făcut obiectul vreunei analize de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, este lipsită de relevanță deoarece instanța de judecată este singura abilitată și chiar obligată în raport de prevederile art.10 din OUG nr.1/2010 să analizeze legalitatea acordului.
Prin urmare, urmând a avea de stabilit legalitatea acordării sporului prin C. colectiv, prima instanță în mod corect s-a raportat la dispozițiile imperative ale art.31 din L. nr.1. privind statutul funcționarilor publici, potrivit căreia pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariul compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. Această dispoziție legală trebuie coroborată cu prev. art.72 din L. nr.1. care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art.22 din HG 833/2007.
Așadar, din aceste dispoziții legale Curtea relevă că nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, deoarece din punctul de vedere al L. nr.1., salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate. De altfel negocierea este o instituție specifică raporturilor de muncă, iar funcționarii publici ale căror raporturi de serviciu se nasc și se exercită în baza unui act administrativ de numire emis în condițiile L. nr.1. nu pot negocia prestații suplimentare.
Nu în ultimul rând această concepție a fost preluată și de L. nr.330/2009 atunci când prevede expres în anexa 3 care sunt sporurile și alte drepturi salariale acordate funcționarilor publici. Cât privește sporul de stabilitate potrivit acestei legi, el nu se mai regăsește printre acestea.
Prin urmare, sporul de stabilitate prevăzut în C. colectiv menționat este lipsit de temei legal și nu poate fi avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale în anul 2010.
În plus, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr.37/2009 pronunțată de
I. în examinarea recursului în interesul legii declarat cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din L. nr.138/1999, raportat la art.13 din același act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale. Potrivit acestei decizii s- a statuat că dispozițiile articolelor menționate se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M.A.I. și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de interne. Cum dispozițiile legale care permit acordarea acestui spor doar a anumitor categorii de funcționari publici nu sunt aplicabile recurentului, în mod întemeiat s-a apreciat că acest spor nu poate fi acordat.
S-a mai statuat în mod legal că în speță nu sunt aplicabile disp.art.30 alin.5 din L. nr.330/2009 și nici cele ale art.7 alin.2 din aceeași lege, întrucât acestea nu pot valida sporuri nelegal stabilite pentru simplul fapt că se aflau în plată la finalul anului 2009.
În mod corect prima instanță a înlăturat argumentele referitoare la retroactivitatea actului administrativ (dispoziția contestată) precum și referitoare la abrogarea/anularea actului administrativ în baza căruia a fost acesta emis (ordinul comun nr.(...)).
Chiar dacă într-o altă cauză similară instanța a pronunțat o soluție diferită, argumentele ce au stat la baza acesteia sunt diferite de cele din prezenta speță, reclamantul neinvocând nici în fața primei instanțe și nici în recurs, în termenul legal de 15 zile, motivele de nelegalitate decurgând din reținerea sumelor brute și nu nete așa cum ar fi trebuit. Prin urmare acestea neconstituind motive de ordine publică care să poată fi luate în discuție de către instanță chiar și din oficiu, Curtea constată că o completare a motivelor de recurs în acest sens s-a realizat tardiv peste termenul de 15 zile de declararea recursului, așa încât nu pot face obiectul analizei acestui recurs.
Recurentul a formulat și o cerere de suspendare a executării dispoziției, în cadrul acțiunii, întemeiată pe prev. art. 14 din L. contenciosului administrativ, cerere care în mod corect a fost respinsă de primă instanță, în condițiile în care nu au fost probate cerințele impuse de textul legal, respectiv paguba iminentă și existența unei îndoieli puternice a legalității actului administrativ.
Față de toate considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 C.proc.civ. urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de reclamantul Ș. N.,
PENTRU A.E MOTIVE ÎN NUMELE L. DECIDE :
Respinge recursul declarat de reclamantul Ș. N. împotriva sentinței civile nr. 5861 din 2 decembrie 2011 pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C. pe care o menține în întregime.
D. este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 aprilie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. C. P. D. A. A. I.
GREFIER
ȚÂR M. N.
Red.CI Dact.SzM/2ex. (...)
