Sentința nr. 316/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A C., DE C. A. ȘI F. Dosar nr. (...)
SENTINȚA C. Nr. 316/2012
Ședința de la 24 A. 2012
PREȘEDINTE D. P.
Grefier M. N. Țâr
Pe rol judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanții M. M., B. V. în contradictoriu cu pârâții P. R.- C. S. M. PRIN E. R.- C. S. M., C. S. DE R. A U. B. I. C. AU A. C. R. DIN R., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare decizie retrocedare imobil.
Se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de astăzi.
C u r t e a ,
Prin sentința civilă nr. 1372 din (...) a Tribunalului Maramureș a fost admisă excepția de necompetență materială a Tribunalului Maramureș, invocată de pârâta C. S. DE R.-a declinat, în favoarea C. de A. C. - Secția a II
- a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a acțiunii formulată de M. M. ȘI B. V., în contradictoriu cu pârâtele C. S. DE R., și P. R. - C. S. M.
Se reține că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de (...), reclamanții M. M. ȘI B. V. în contradictoriu cu pârâtele P. R.-C. S. M. PRIN E. R.-C. S. M. și C. S. DE R. A U. B. I. C. AU A. C. R. DIN R., au solicitat tribunalului anularea Deciziei nr. 2403 din (...) emisă de C. S. de R. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R. și, în consecință, respingerea cererii de retrocedare nr. 6971 din (...) depusă de către P. R. - C. S. M., prin E. R. - C. S. M., reprezentată de M. S. E. A., E., privind retrocedarea imobilului situat în municipiul S. M., județul Maramureș, str. P., nr. 4, înscris inițial în Cartea Funciară nr. 4222 a localității S. M. nr. top
610/1/b/1/1, ulterior dezmembrat și înscris în alte cărți funciare.
Potrivit art. 3 alin (7) din OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.
Potrivit art. 10 alin. (1), teza a II - a, din L. nr. 5. a contenciosului administrativ cu modificările și completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (...) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Totodată, potrivit art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă, curțile de apel judecă, în primă instanță (...) procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.
C. specială de retrocedare a fost înființată în temeiul art. 2 alin. (1) din OUG nr. 94/2000, astfel cum a fost modificat prin L. nr. 5., și a H. G. nr. 1., ulterior, modificată și completată prin H. G. nr. 1..
Or, coroborând cele trei texte de lege sus-menționate, reiese cu evidență faptul că instanța competentă să se pronunțe cu privire la temeinicia și legalitatea deciziilor având ca obiect retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor religioase din R., emise de către C. specială de retrocedare, este Secția de contencios administrativ și fiscal a C. de A. în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat.
Prin urmare, având în vedere natura Comisiei speciale de retrocedare, cea de structură constituită la nivel central, s-a solicitat admiterea excepției
și declinarea soluționării cauzei în favoarea instanței competente - Secția de
C. A. și F. a C. de A. C.
Decizia atacată este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală așa încât în temeiul art. 10 din L. n. 5. a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Maramureș și a declinat în favoarea C. de A. C. - Secția a II - a C., de C. A. și F. competența de soluționare a acțiunii.
După declinarea cauzei, dosarul a fost înregistrat la Curtea de A. C. sub nr. (...).
Examinând cererea, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 2403/(...) s-a dispus retrocedarea în favoarea Parohiei
R.-Catolice S.-M. a imobilului cu nr. top. 610/1/b/1/1 înscris în CF nr.
4222 a localității S.-M.
Prin decizia nr. 2403/(...) s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de 255 m.p. situat în mun. S.-M., str. P., nr. 6, înscris în CF nr. 7960, nr. top. 610/a/b/2, 610/a/b/1/2.
Reclamanții au solicitat anularea deciziei nr. 2403/(...) și, în consecință respingerea cererii de retrocedare nr. 6. formulată de P. R.-C. S.
M. cu privire la imobilul înscris inițial în Cf nr. 4222 S. M., nr. top. 610/1/b, ulterior dezmembrat și înscris în alte cărți funciare.
C. specială de retrocedare analizând înscrisurile pe care s-a fundamentat cererea de retrocedare a statuat că imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea Bisericii R.-Catolice din S. M. la momentul la care a fost preluată abuziv în temeiul Decretelor nr. 712/(...). Totodată s-a reținut că la data soluționării cererii de retrocedare imobilul în litigiu se afla în proprietatea tabulară a Statului Român fiind format din 3 apartamente cu destinația de locuințe, două dintre aceste apartamente făcând obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare a căror nulitate absolută a fost constatată în mod definitiv și irevocabil de către instanțele judecătorești.
Reclamanții dețin în baza unui contract de închiriere cu nr. 594/(...) încheiat cu Primăria S.-M., spațiul compus din 2 camere și dependințe, situat în S. M. str. P. nr. 4, spațiu care a fost retrocedat prin decizia contestată. Deci reclamanții nu dețin imobilul în proprietate.
Reclamanții nu au dovedit că la baza cererii lor de anulare a deciziei nr. 2.10 emisă de C. specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din R. stă un interes juridic și legitim. De asemenea, ei nu au probat în ce măsură actul administrativ atacat le creează un prejudiciu.
În contenciosul administrativ subiectiv, interesul este dat de vătămarea unui drept subiectiv ori interes legitim. Or, în cauză, reclamanții s-a limitat la a pretinde nelegalitatea deciziei de retrocedare, fără a arăta în ce constă vătămarea ce i s-a creat prin emiterea acestui act administrativ.
Atâta timp cât reclamanții nu au calitatea de proprietar asupra imobilului în litigiu, nu se poate reține existența unei vătămări a unui drept.
De asemenea reclamanții nu fac dovada faptului că Decizia Comisiei
Speciale de R. nr. 2403/(...) a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor legale incidente.
În cauză s-a invocat excepția de tardivitate a formulării acțiunii, excepție ce urmează a fi respinsă acțiunea în temeiul art. 7 alin. 3 din L. nr. 5., instanța apreciind că a fost exercitată în termenul legal.
Astfel, acțiunea a fost formulată de reclamanți în calitate de terți și, prin urmare, în limitele impuse de L. nr. 5. s-a adresat instanței de contencios administrativ la data de (...).
Așa fiind, în temeiul art. 18 din L. nr. 5. Curtea va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția tardivității acțiunii formulate de reclamanții M. M. și
B. V., ambii dom. în S. M. str. P. nr. 4, jud. Maramureș.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții M. M., B. V. împotriva pârâtelor C. S. DE R., cu sediul în B., C. F. nr. 202, sect. 1, și P. R. - C. S. M., cu sediul în S. M., str. 1 D. 1918 nr. 2.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE GREFIER
D. P. M. N. ȚÂR
Red. D.P. dact. GC
6 ex/(...)