Decizia nr. 3437/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. (...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 3437/R/2012

Ședința din data de 02 mai 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: A. A. M.

JUDECĂTOR: C. I.

JUDECĂTOR: D. P.

GREFIER: A. B.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta A. F. P. A M. C. N. împotriva sentinței civile nr. 5537 din 21 noiembrie 2011, pronunțată de

Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat L. G. și chemata în garanție-intimat A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantului intimate, avocat L. R., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 27 aprilie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus la dosar întâmpinare.

Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că numai are cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată prezenta cauză în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii recurate, susținând pe scurt motivele invocate în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată, urmând ca acestea să fie solicitate pe cale separată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin sentința civilă nr. 5537/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr. (...), s-au respins excepțiile invocate de către pârâta A. F. P. a M. C.-N. și de A. F. pentru M..

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul L.

G., împotriva pârâtei A. F. P. a M. C.-N. și în consecință:

S-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 1304/(...).

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3288 lei reprezentând taxă de poluare, precum și dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituire.

S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta A.

F. P. a M. T. împotriva Administrației F. pentru M. și în consecință:

A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei taxa de poluare în sumă de 3288 lei la care se adaugă dobânda legală aferentă de la data achitării până la data restituirii.

A fost obligată pârâta la plata sumei de 389,30 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.

Deliberând cu prioritate asupra excepțiilor invocate, instanța a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă întrucât taxa de poluare a fost încasată de către A. F. P. C.-N. si apoi a fost constituită ca venit la bugetul F. pentru M..

Excepția inadmisibilității a fost, de asemenea, respinsă întrucât reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare însă nu a primit niciun răspuns din partea Administrației F. P..

Asupra cauzei pe fond, tribunalul a reținut că în vederea efectuării primei înmatriculări în România a autovehiculului sus individualizat reclamantul a solicitat pârâtei, A. F. P. calcularea taxei de poluare. C. sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, reclamantul achitând taxa stabilită.

Analizând actul normativ incident, respectiv OUG nr. 5., T. a reținut că acesta, în forma în vigoare la data plății taxei, încalcă dispozițiile dreptului comunitar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. F. P. a municipiului C.-N., prin care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și în considerarea dispozițiilor art. 3041 C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit dispozițiile art.1 din O.U.G. nr. 5. a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.

S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr.

5., care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 5., a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamant nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.

Recurenta a reiterat excepția inadmisibilității, invocată și în fața instanței de fond, arătând că nu a fost urmată procedura fiscală obligatorie, prevăzută de dispozițiile C. de procedură fiscală.

Mai arată recurenta că în mod greșit instanța de fond a dispus restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, fără să se facă referire la actul din care provine această sumă.

De asemenea, recurenta critică statuările instanței de fond referitoare la caracterul discriminatoriu al taxei, în raport de dispozițiile dreptului comunitar. S. recurenta că fiecare stat membru al U. E. își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare.

A mai apreciat pârâta că OUG nr. 5., în forma aflată în vigoare la momentul plății taxei, respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 (art. 110) din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.

Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă taxei achitate, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile C. de pr. fiscală, cât și pe cele ale Ordinului nr. (...) pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prevăzute de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la C. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.

În cauză, a depus întâmpinare intimatul reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului.

Analizând recursul formulat, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității- vizind cererea de restituire a taxei de poluare-derivate din neexercitarea de către reclamant a căii administrative de atac prevăzute de art. 205 și urm. din OG 93/2003, Curtea retine ca admisibilitatea unor actiuni ca si actiunea de fata avind ca obiect restituirea taxei de poluare in lipsa parcurgerii procedurii prevazute de art. 7 din OUG 5. corob cu art. 205-218 din OUG 92/2003 a fost statuata de catre I. in procedura de recurs in interesul legii prin decizia nr.24/(...) .

In ce priveste exceptia de inadmisibilitate privind lipsa procedurii prealabile prevazute de art. 7 din Legea 554/2004(pentru petitul de restituire inclusiv pentru petitul de dobanzi ) si pentru nerespectarea art. 1,2,8 din Legea 554/2004 aceasta este neintemeiata in conditiile in care refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri este o conditie de fond pentru admisibilitatea unei actiuni in contencios administrativ a carei indeplinire rezulta din practica administrativa a paratelor anterioara introducerii actiunii ,din pozitia procesuala a paratelor cit si din refuzul expres aflat la f. 11 dosar fond . In aceste conditii au devenit incidente prevederile art. 7 alin. 5 corob cu art. 2 alin 2 din Legea 554/2004

.Procedura prealabila nefiind obligatorie nu se poate vorbi de tardivitatea ei .

In ce priveste petitul de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare acest petit nu putea fi admis intrucit anularea acestei decizii este posibila doar in ipoteza in care se contesta aceasta decizie in procedura prevazuta de art. 205 si urm din OG 92/2003 iar apoi decizia data in aceasta procedura se ataca in instanta conform art. 218 din acelasi act normativ .Reclamantul nu a parcurs aceasta procedura astfel ca cererea adresata direct instantei privind anulare acestor decizii este inadmisibila .Oricum asa cum a statuat I. prin decizia nr. 2. neparcurgerea procedurii sus indicate nu impieteaza asupra admisibilitatii cererii de restituire a taxei de poluare .

In ce priveste motivul de recurs vizind exceptia lipsei calitatii procesual pasive invocata de catre recurenta parata acest motiv de recurs este nefondat.Astfel conform art. 7 din OUG 5. stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pornind de la acest text de lege este evident ca si in cererea de restituire a taxei de poluare calitatea procesual pasiva apartine autoritatii fiscale care a stabilit si colectat aceasta taxa .

Referitor la fond:

În prezent, compatibilitatea O.U.G. 5. cu prevederile dreptului U., în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizata prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011,respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a U. E. în cauza nr. C-402/09 vizind forma initiala a OUG 5. respectiv C-2. vizind forma OUG 5. dupa (...) având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceaste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: A. 1. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul U., mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 3. din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 5. are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale U. fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Pentru a statua astfel Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Mai precis conform art. 267 din T.F.U.E. interpretarea pe care C. o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 5. trebuie să se rețină că reglementarea națională in vigoare la data platii taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune asadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.pr.fisc).

In ce priveste motivul de recurs vizind nedepunerea actelor care sa faca dovada ca autovehiculul era inmatriculat in spatiul UE trebuie precizat ca reclamantul a depus aceste acte la parata cu ocazia calculului taxei de poluare .In masura un care autovehiculul nu ar fi provenit din spatiul UE aceassta imprejurare putea fi dovedita de catre parata recurenta prin depunerea actelor in sensul sustinerii acestui motiv de recurs .Cata vreme recurenta nu a depus nici un act in acest sens Curtea apreciaza ca fiind nedovedit acest motiv de recurs .

In ce priveste cererea de acordare a dobanzilor :

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci si echivalentul scaderii puterii de cumparare a sumei respective-rata inflatiei cit si dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege.Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.

In ce priveste motivul de recurs vizind cheltuielile de judecata acesta este nefondat cita vreme recurenta este in culpa procesuala determinata de refuzul nejustificat de recunoastere a dreptului reclamantului la restituirea taxei de poluare si de restituirea efectiva a acesteia .In ce priveste cuantumul onorariului acordat in prima instanta Curtea apreciaza ca aceste cuantum corespunde valorii pricinii si muncii depuse de avocat.

Pe cale de consecință, Curtea constată că recursul declarat de pârâta

A. F. P. C.-N. se vădește a fi fondat, astfel că in temeiul art. 20 din Legea

554/2004 corob cu art. 304 indice 1 C.pr.civ ,art. 312 C.pr.civ urmează a fi admis, în sensul modificării în parte a sentinței atacate, cu consecința înlăturării dispoziției de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare , fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E

Admite recursul declarat de către pârâta A. F. P. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 5537 din (...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui C., pe care o modifică în parte, în sensul înlăturării dispoziției de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate. Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 02 mai 2012.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

A. A. M. C. I. D. P.

GREFIER

A. B.

Red.AAM/dact. MS

3 ex./(...)

Jud.fond: P.U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia nr. 3437/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal