Decizia nr. 3448/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3448/2012
Ședința publică de la 03 Mai 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. D.
Judecător R.-R. D.
Judecător L. U.
G. M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta P. L. E., împotriva sentinței civile nr. 188/(...), pronunțată în dosarul nr. (...) al T.ui M., în contraductoriu cu pârâta C. DE A. DE S. M., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., constată că, raportat la art. art. 3, alin. 3, art. 299 C. Pr. Civ. și art. 20 din Legea nr.
554/2004 este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că recursul nu este timbrat, iar părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de (...), intimata a depus întâmpinare, în raport de conținutul căreia, Curtea apreciază că nu se impune comunicarea.
Curtea, după deliberare, având în vedere faptul că, deși recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 lei și 0,15 lei timbru judiciar mobil, aceasta a depus în schimb timbru judiciar mobil, în sumă de 2,15 lei, apreciază că prezenta cauza este legal timbrată.
De asemenea, la data de (...), recurenta a depus la dosar o cerere de amânare, cu solicitarea de a-i fi comunicate actele depuse de pârâtă, în speță întâmpinarea.
Curtea, după deliberare, având în vedere data depunerii întâmpinării, apreciază că recurenta avea suficient timp pentru a studia actele depuse, astfel încât cererea de amânare nu este justificată, urmând a o respinge, sens în care apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare, în temeiul art. 150 C. Pr. Civ. declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
CURTEA
Prin sentința civilă nr.188 din (...) pronunțată în dosarul (...) al T.ui M. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta P. L. E.
T. a reținut că reclamanta are calitate de asigurat ce derivă din art.257 din
Legea 95/2006 indiferent dacă aceasta are încheiat contract de asigurare sau nu pentru că este persoana fizică autorizată ce realizată venituri prin acte independente. Deoarece nu a depus declarație fiscală, se poate proceda potrivit art.84 alin.4 din OG 92/2003 la emiterea deciziei de impunere aceasta fiind o consecință firească a obligației ce revine pârâtei conform art.216 din Legea
95/2006.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri solicitând casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, anularea deciziei 11/2011 formulată împotriva deciziei de impunere și anularea deciziei de impunere 9..
În motivarea recursului se susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești soluționând contestația cu încălcarea principiului neretroactivității legii deoarece cel puțin sumele aferente anului 2005 sunt anterioare dispozițiilor legale invocate. Pe de altă parte, deși s-a contestat decizia 11/2011 instanța de fond a afirmat făcând trimitere la decizia 1. că susținerile reclamantei sunt nejustificate. Pe de altăparte, hotărâre anu cuprinde motivele pe care se sprijină, este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii fiind arătat de reclamantă că decizia 11/2011 a anlizat superficial contestația întrucât a făcut referire la decizia 8..
Totodată, instanța de judecată nu a ținut cont de înscrisurile de la dosar din care reiese cu certitudine că reclamanta a achitat cel puțin parțial sumele pentru care intimata a emis decizia de impunere contestată.
C. de A. de S. M. a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat deoarece recurenta-reclamantă are calitatea de persoană fizică autorizată, realizând venituri dine xercitarea unei activități independente și cum realizează venituri impozabile are obligația plății unei contribuții lunare către fondul național de asigurări de sănătate stabilită sub forma unei cote procentuale.
Obligarea reclamantei la plata contribuției pentru asigurări de sănătate pentru o perioadă anterioară anului 2006, nu aduce atingere principiului neretroactivității legii civile fiind stipulată și prin actul normativ abrogat ca urmare a intrării în vigoare a Legii 95/2006.
De asemenea, pentru neachitarea la termenul de scadență debitorii datorează dobânzi iar anterior era folosită noțiunea de majorări de întârziere precum și penalități de întârziere, acestea fiind stabilite în mod corect. Organul fiscal are posibilitatea de a stabili obligații fiscale ce se prescriu în termen de 5 ani, termen care începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală.
Asupra recursului, Curtea va reține următoarele:
Reclamanta-recurentă a fost impusă prin decizia de impunere din oficiu emisă de C. de A. de S. M. nr.(...) prin care s-au stabilit obligații la F. pentru perioada (...)-(...) în sumă de 26.033,42 lei constând în 11.605 lei debit;
12.727,42 lei majorări și 1701 lei penalități. Aceasta decizie a fost contestată de către reclamanta P. L. E., iar contestația a fost soluționată în conformitate cu prevederile art.205 și următ.C.proc.fiscală prin decizia nr.11 din (...). Este real faptul că inițial se arată că se solicită anularea actului (...) însă, aceasta este o eroare materială pentru că ulterior C. de A. a arătat că este contestată decizia (...). Această eroare materială nu este de natură să atragă nulitatea deciziei finale nefiind cauzată prin aceasta o vătămare contestatoare.
De asemenea, nu se poate aprecia că Tribunalul Maramureș nu ar fi analizat legalitatea deciziei 11 din (...) a Casei de A. de S. M. precum și decizia de impunere (...), menționarea deciziei 104/(...), fiind o eroare materială ca și cea din decizia 11/211 care nu este de natură să ducă la concluzia că nu s-ar fi procedat la o analiză a actului atacat.
T. a motivat succint sentința 188/2012 însă prevederile art.261 C.proc.civ., nu stabilesc întinderea hotărârii ci doar faptul că aceasta trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, mai multe argumente putând fi înlăturate și printr-o motivare unică.
Totodată, decizia 11/2011 a respectat prevederile art.205 și următoarele
C.proc.fiscală, având conținutul prevăzut de art.211 din același cod.
În privința aplicării retroactive a Legii 95/2006 în mod întemeiat organul de soluționare a contestației a considerat că și anterior Legii 95/2006 exista reglementată obligația de contribuție la F. iar abrogarea acestui act nu înlătură obligația reclamantei de a plăti contribuția iar acest fapt nu semnifică o aplicare retroactivă ci aplicarea a două acte normative, fiecare corespunzând unei anumite perioade în care reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile legale.
Având în vedere calitatea de persoană fizică autorizată a reclamantei, calitate în care aceasta a realizat venituri supuse impozitului, este icidentă obligația de plată a contribuției conform art.257 din Legea 95/2006.
Referitor la achitarea de către reclamantă a sumelor stabilite prin decizie actele depuse nu probează achitarea contribuției la F. A. ordine nu au fost depuse la C. de A. și întrucât nu a fost depusă documentația necesară recalculării creanței s-a procedat la estimarea sumei datorate în baza informațiilor comunicate de A.
De altfel, achitarea unei sume din creanța fiscală datorată, nu este de natură să atragă nulitatea actelor administrativ fiscale, reclamanta putând invoca în cazul plății stingerea creanțelor fiscale.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea va aprecia că nu sunt incidente motivele de casare sau modificare prevăzute de art.304 pct.4, 7 și 9 C.proc.civ. și în conformitate cu prevederile art.312 C.proc.civ., raportat la art.20 din Legea
554/2004 și art.218 C.proc.fiscală, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU A. MOTIVE IN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge recursul declarat de P. L. E. împotriva sentinței civile nr.188 din
(...) pronunțată în dosarul nr.(...) al T.ui M., pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI G. M. D. R. R. D. L. U. M. T.
red.RRD/AC (...)