Sentința nr. 10/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)*
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10/2012
Ședința publică de la 12 I. 2012
Completul compus din: PREȘEDINTE L. U. Grefier M. T.
{ F. | }
S-a luat în examinare în rejudecare după casare, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta MAN D., în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU P. S., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtă, consilier juridic C. A., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este { F. |legal} îndeplinită.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591 alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 10 alin. 1 din L. nr. 5., corelat cu art. 3, pct. 1 C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
S-a făcut referatul cauzei de către { F. { F. învederează} faptul că la data de (...), reclamanta a depus la dosar o serie de precizări, un exemplar comunicându-se cu reprezentanta pârâtei. De asemenea, la data de (...), pârâta a depus întâmpinare.
Reprezentanta pârâtei, aduce la cunoștința instanței faptul că în baza
OUG nr. 113/2011, noua denumire a pârâtei este A. N. pentru P. și I. S..
Curtea învederează părții prezente faptul că instanța de casare - Înalta
Curte de Casație și Justiție - a procedat la calificarea prezentei acțiuni, în raport de prevederile art. 9 din L. nr. 5., sens în care în temeiul art. 315 C. Pr. Civ. ia act de această calificare.
Nemaifiind alte cereri de solicitat, Curtea declară închise dezbaterile și acordp cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta pârâtei arată că susține punctul de vedere al pârâtei, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
{ F. | }
C U R T E A
Prin acțiunea în contencios administrativ reclamanta MAN D. a chemat în judecată pe pârâta A. N. pentru P. S. B. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea O. nr.57/(...) emis de pârâtă și repunerea reclamantei în funcția deținută anterior, respectiv aceea de director executiv adjunct la A. M. cu atribuțiile de ordonator terțiar de credite până la ocuparea postului de director executiv.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de (...), prin O. nr.57/2009, am fost eliberată din funcția publică de conducere, respectiv aceea de director executiv la A. J. pentru P. S. M. și atribuțiile de ordonator terțiar de credite, anulându-se astfel prevederile O. nr. 24/(...) emis de președintele A.
Menționează faptul că în conformitate cu O. ministrului muncii, solidarității sociale și familiei nr.918/(...) a fost numită în funcția publică de conducere de director executiv adjunct în cadrul Direcției de M. și P. socială.
La data de (...), prin O. 905 din (...) emis de ministrul muncii, a fost transferată la noua instituție desprinsă din D. de M., adică la A. M., menținându-mi-se funcția publică de conducere, aceea de director executiv adjunct.
La data de (...), președintele Agenției Naționale pentru P. S. emite O. nr.
24/(...), potrivit căruia a fost preluată prin transfer în interesul serviciului la A. M., pe postul de D. E. A. cu atribuții de ordonator terțiar de credite până la ocuparea postului de director executiv.
Mai menționează faptul că nici la această dată nu a fost organizat concurs pentru postul de director executiv în cadrul acestei instituții.
La apariția OUG nr.3. posturile de directori executivi și directori executivi adjuncți au fost desființate, inființându-se cele de directori coordonatori, pe cale de consecință, a fost emis O. nr. 57/2009 potrivit căruia am fost eliberată din funcțiile precizate anterior.
Prin dispozițiile Deciziilor C. C. nr. 1257/2009 și 1629/2009, OUG 3. și
OUG 1. ( acte normative prin care au fost desființate funcțiile publice de conducere de director executiv și director executiv adjunct) - au fost declarate neconstituționale, iar prevederile declarate ca fiind neconstituționale încetându-și de drept efectele în condiții le art. 147 din Constituția României și art.31 alin 3 din L. nr.47/1992 cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, prin D. 4. publicată in Monitorul Oficial 291/(...), Curtea
Constituțională a constatatfaptul că dispozițiile art 1 pct1, art.1 pct. 6, art.1 pct 27 și art.1 pct.28 din L. pentru modificarea și completarea L. nr. 1. privind statutul funcționarilor publici sunt neconstituționale.
Pe cale de consecință, continuă să-și producă efecte dispozițiile L. 1. cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale aduse prin OUG 3. și OUG 10512009, având ca efect Î. de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora, inclusiv a O. nr.57/(...), fiind obligatoriu a fi reincadrată pe funcția deținută anterior apariției celor două ordonanțe de urgență.
Menționează faptul că, în conformitate cu dispozițiile L. 5. cu modificările
și completările ulterioare am formulat plângere prealabilă prin care am solicitat revocarea O. nr. 57 din (...) ,dar s-a apreciat că acest act a fost legitim, chiar dacă a fost emis în baza unor acte normative declarate neconstituționale, interpretându-se în mod eronat dispozițiile Deciziei C. C. nr.4..
În adresa M.ui Justiției nr. 60571/(...) emisă pentru interpretarea
Deciziilor C. C. în cauză, în vederea aplicării unitare a acestora, se precizează în mod concret faptul că serviciile publice deconcentrate vor fi conduse prin reîncadrarea pe funcții a persoanelor destituite prin aplicarea dispozițiilor celor două ordonanțe de urgență, deci și OUG 3..
Pentru toate motivele anterior prezentate, solicită să se dispună anularea
O. nr. 57/(...) emis de A. N. pentru P. S. și repunerea reclamantei în funcția deținută anterior respectiv aceea de D. E. A. la A. M. cu atribuții de ordonator terțiar de credite până la ocuparea postului de director executiv.
În drept își întemeiază prezenta acțiune pe dispozițiile L. 5. legea contenciosului administrativ, L. 18811999 cu modificările și completări le ulterioare, Deciziile C. C. nr. 1257/2009 și 1629/2009.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 19 noiembrie 2010, pârâta A. N. pentru P. S., (A.) B. a solicitat respingerea cererii ca neintemeinică și nelegală, iar în subsidiar ca rămasă fără obiect.
În motivare, pârâta a arătat că referitor la anularea O. nr.57/(...) emis de președintele A. prin care reclamanta a fost eliberata din funcția publica de director executiv adjunct al Agenției Județene pentru P. S. M. (A. M.), dupa acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice, începând cu data de (...), data comunicarii ordinului, respectiv la data de (...), si repunerea in functia detinuta anterior.
În fapt, în temeiul prevederilor art.56 lit.b), art.87 alin.(2) lit.c) și art.90 alin.(1) lit.a) din L. nr.1. privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin O. nr.24/(...), al ministrului muncii și protecției sociale, reclamanta a fost numita, în funcția de director executiv adjunct al A. M., prin transfer În interesul serviciului de pe aceeași funcție de la D. de M. și P. S. M. (DMPS M.).
Conform prevederilor imperative ale art.III alin.(1) din OUG nr.3. privind unele măsuri de Î. a activității administrației publice, în vigoare la data emiterii ordinului atacat, s-a dispus ca funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile incadrate in regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale, prevăzute in anexa la această ordonanță de urqentă, printre care se numără și agențiile județene pentru prestatii sociale, respectiva municipiului B., menționate la lit.D pct.7 din anexă, precum și adjuncții acestuia, sa fie desființate în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ invocat, publicat in MO al României, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009.
Pârâta solicită instanței să constate că in situația reclamantei, reducerea postului a fost determinată de desfiintarea functiei publice de director executiv adjunct la A. M., în temeiul prevederilor art.III alin.(1) din OUG nr.3. și ale art.13 alin.(j) lit.d) din L. nr.1., republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum erau în vigoare la data emiterii ordinului atacat, avându- se în vedere necesitatea eficientizării activității instituțiilor publice și a îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii cheltuielilor bugetare iar eliberarea din funcția publică deținută a intervenit potrivit prevederilor art. II I alin.(11) din ordonanta de urgență invocată, coroborate cu cele ale art.99 alin.(1) lit.b) și alin.(3) din legea menționată.
Cu respectarea dispozițiilor legale invocate, precum și a celor ale art.III alin. (11) din OUG nr.3., prin art.1 alin.(2) din O. președintelui A. nr.57/2009 s-a dispus acordarea unui preaviz de 30 zile calendaristice, începând cu data de (...), data comunicării ordinului, urmând ca la expirarea acestui termen reclamanta să fie eliberata din funcția publică de conducere deținută.
Abrogarea OUG nr.3., constatarea L. pentru aprobarea acestei ordonanțe prin D. C. C. nr.(...) ca fiind neconstituțională, preluarea dispozițiilor acesteia de OUG nr.1. declarată neconstituțională prin D. C. C. nr.1629/ (...), punerea în aplicare a dispozițiilor L. nr.329/2009, precum și a celor ale HG nr.1384/2009, prin care A. M. a fost reorganizată, constituie evenimente legislative intervenite ulterior eliberării reclamantei din funcția publică de conducere, de care trebuie să ținem seama.
Odată cu intrarea în vigoare a L. nr.329/2009 și a HG nr.1384/2009 reintegrarea reclamantei În funcția pe care a deținut-o la A. M. este imposibilă.
Funcția publică de director executiv adjunct al agenției reorganizate nu este identică cu funcția pe care a deținut-o până la data de (...). Atribuțiile și responsabilitățile s-au schimbat.
Așa cum am arătat, succesiunea cronologică a actelor normative care au guvernat domeniul administrației publice având la bază măsuri de imbunătățire a activității administrative și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ- teritoriale și ale altor servicii publice, precum și necesitățile economice deloc de neglijat care au stat la baza adoptării acestor acte normative ne susțin afirmația potrivit căreia măsura eliberării din funcția publică de director executiv adjunct al A. M. a fost în exclusivitate cauzată de necesitatea instituției publice (A.) de a lua măsuri pentru a se adapta la condițiile legislative impuse, condiții aflate în continuă schimbare.
Învederează instanței că A. având statutul de instituție publică organizată la nivel central, in calitate de subiect de drept investit cu atributii de autoritate publică, avea obligația legală de a respecta dispozitiile OUG nr.3., în vigoare la data emiterii ordinelor atacate, instituția pârâtă neavând facultatea de a exercita sau nu drepturi care decurg din calitatea sa, și implicit, de a-și indeplini sau nu obligațiile care ii incumbă din această calitate.
Reintegrarea reclamantei în funcția publică de conducere de director executiv adjunct pe care a detinut-o nu este posibilă,
- pe de o parte pentru că instituția publică la care a deținut funcția publică de conducere a fost reorganizată,
- iar pe de altă parte trebuie să ținem seama de dispozițiile art.147 alin.
(4) din Constituția României, republicată, potrivit cărora deciziile C. C., de la data publicării În Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii.
Raționamentul este confirmat, inclusiv de D. C. C. nr.414/(...), publicată
În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291/(...).
Solicită instanței să țină cont de D. C. C. nr.4. care statuează că eventualele măsuri de reintegrare dispuse de instanțele judecătorești în posturile de director executiv și director executiv adjunct nu ar putea fi puse în executare în condițiile noii legi din moment ce postul a fost desfiintat, iar noul post va fi ocupat În conditiile legii, și anume prin concurs.
Sentinta prin care instanta ar dispune reintegrarea pe postul de director executiv adjunct nu ar putea fi pusă in executare in conditiile noii legi, astfel cum statuează Curtea C..
Mai mult, reintegrarea reclamantei nu poate avea loc la o institutie care a fost reorganizată, nu arbitrar, printr-un abuz de putere, ci printr-un act normativ, L. nr.329/2009.
Arătă că instanțele judecătorești nu au competenta de a crea, abroga ori modifica dispozițiile unui act normativ prin soluțiile pronunțate, devenind astfel un legislator pozitiv si nici nu se pot substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi sau modificarea celor deja existente, întrucat sunt încălcate dispozițiile art.61 alin.(1) din Constituția României, republicată, care stabilesc că unica autoritate legiuitoare a țării este Parlamentul României.
Pentru aceleași considerente, nu este admis nici ca prin interpretarea normelor juridice instanțele judecătorești să adauge consecințe contrare legii.
Situația legislativă la momentul emiterii ordinului, dar și la momentul judecarii cauzei, dovedește că acțiunile întreprinse de noi au fost în deplină concordanță cu legile în vigoare, cu atât mai mult cu cât prin motivarea din D. nr.414 din (...), (publicată în MO al României, Partea 1, nr. 291 din 4 mai
2010), Curtea Constituțională a reținut că posturile de director executiv și director executiv adjunct nu ar putea fi puse în executare În condițiile noii legi.
Precizează ca, in prezent, intrucat, asa cum am aratat, reincadrarea nu mai este posibila din motive lega le, conducerea institutionala se asigura, prin aplicarea art.92 alin.(1) din L. nr.1. care reglementeaza posibilitatea exercitarii cu caracter temporar a unei functii publice vacante sau vacante temporar.
In concluzie: O. de revocare din functia de director executiv adjunct al A. M. nr.57/(...) emis de presedintele A., a fost emis in conformitate cu prevederile art.III alin.(1) din OUG nr.3. privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice care mentioneaza ca funcțiile publice de conducere de director executiv si director executiv adjunct din cadrul A. se desfiinteaza in conditiile legii.
Asadar, au fost eliminate din categoria functiilor publice de conducere functiile de director executiv si director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate si, prin aceeasi ordonanta, au fost infiintate functiile de director coordonator al acestor servicii.
Ulterior, prin D. C. C. nr.1257/2009 prevederile legii de aprobare a OUG nr.3., deci si ale ordonantei de urgenta, au fost declarate neconstituționale.
OUG nr.1. a continuat optica OUG nr.3. astfel incat, chiar și ulterior
Deciziei C. nr.1257/2009, conducerea serviciilor deconcentrate a fost încredințata acelorași directori coordonatori.
Prin D. nr.1629/2009, Curtea C. a declarat neconstitutionale prevederile
OUG nr.1 OS/2009, texte a caror solutie legislativa se regasea si in OUG nr.3..
Prin urmare, incepand cu data de 28 februarie 2010 continua sa isi produca efectele juridice L. nr.1. cu continutul sau normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin OUG nr.3. si prin OUG nr.1.. A. este un efect specific al pierderii legitimitatii constitutionale a celor doua ordonante mentionate.
Având în vedere obligativitatea instituitiei de a aplica prevederile legale, considerate la momentul respectiv legitime, a avut loc desfiintarea postului de director executiv adjunct, eliberarea din funcția publică deținută intervenind potrivit prevederilor art. III alin.(11) din ordonanta de urgență invocată, coroborate cu cele ale art.99 alin.(1) lit.b) și alin.(3) din L. nr.1. si reorganizarea institutionala.
In conditiile de mai sus, astfel cum precizeaza si D. C. C. nr.4., eventualele măsuri de reintegrare dispuse de instanțele judecătorești în posturile de director executiv și director executiv adjunct nu ar putea fi puse în executare în conditiile noii legi din moment ce postul a fost desfiintat, iar noul post va fi ocupat în conditiile legii, și anume prin concurs.
Avand in vedere ca decizia C. C. a statuat ca instantele judecatoresti nu pot dispune eventuale masuri de reintegrare în posturile de director executiv și director executiv adjunct intrucat executarea unei astfel de hotarari ar fi imposibila intrucat postul s-a desfiintat iar noul post obligatoriu se ocupa prin concurs, in sarcina paratei nu poate fi dispusa masura reintegrării reclamantei in functia detinuta anterior.
În plus, solicită instanței sa tina cont de faptul ca urmare a reorganizarii instituționale si reducerii numarului de personal in baza prevederilor L. nr.329/2009 si HG nr.662/2010, in structura organizatorica si statul de functii ale A. M., avizate de A. N. a F. P., potrivit legii, nu se regaseste postul de director executiv adjunct astfel ca solicitarea reclamantei este fara obiect.
Fată de toate considerentele invocate solicită instanței pe fondul cauzei să respingă actiunea reclamantei ca netemeinică și nelegală întrucât reintegrarea acesteia este imposibilă, din motivele aratate.
Prin sentința civilă nr. 8 din 13 ianuarie 2011 pronunțată în dosarul nr.(...) al C. de A. C., s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta MAN D. în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU P.
S. B.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Obiectul cauzei de față dedus judecății pe calea procedurii contenciosului administrativ este constituit din analiza legalității actului administrativ cu caracter individual emis în materia funcției publice materializat în O. nr. 57/(...) al Președintelui Casei Naționale pentru P. S. (f. 3).
Prin acest act administrativ autoritatea publică emitentă a dispus, între altele, în conformitate cu prevederile art. III alin. 1 din OUG nr. 3., desființarea funcției publice de director executiv al Agenției pentru P. S. M., funcție publică ocupată prin transfer de reclamanta Man D. A. în temeiul O. nr. 905 din (...) (f.
5) ulterior menținută prin O. nr. 24 din (...) (f. 4).
Potrivit dispozițiilor art. 106 alin. 1 din L. privind Statutul funcționarilor publici nr. 1. republicată cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de L. contenciosului administrativ nr. 5., cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
Cu alte cuvinte, competența materială de soluționare a contenciosului de funcție publică ce privește raportul juridic de serviciu al funcționarului public este de competența materială a instanțelor de contencios administrativ după distincțiile prevăzute la art. 10 din L. nr. 5. însă sesizarea instanței judecătorești trebuie realizată cu respectarea condițiilor și a termenelor impuse de L. nr. 5. astfel cum se arată explicit și la art. 2 din O. ce face obiectul prezentului contencios administrativ de anulare.
Punându-se în discuție excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 106 alin. 1 din L. nr. 1. prin prisma încălcării dispozițiilor art. 16 alin. 1 și respectiv art. 24 din Constituția României, jurisdicția de contencios constituțional prin D. nr. 282 din 18 martie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României partea I nr. 294 din 5 mai 2010, a decis următoatele:
…Curtea observă că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor din L.
fundamentală invocate de autorul acesteia, ci, dimpotrivă, reprezintă, prin sine însuși, o garanție instituită de legiuitor în vederea respectării drepturilor pe care funcționarul public le poate exercita în ipoteza încetării raporturilor sale de serviciu. A., prevederile art. 106 alin. (1) au ca scop asigurarea condițiilor necesare pentru contestarea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, atât sub aspectul legalității, cât și al temeiniciei acestuia. Așadar, prin textul de lege criticat, funcționarul public este protejat împotriva emiterii în mod abuziv a unui asemenea act administrativ.
Curtea constată că nu se poate reține existența unei discriminări între categoria funcționarilor publici și celelalte categorii de salariați. L. specifică funcției publice cuprinde reglementări diferite față de dreptul comun, care este legislația muncii, dar, prin edictarea unei astfel de reglementări dedicate funcționarilor publici, legiuitorul a înțeles să confere acestora un statut special, care nu contravine egalității în drepturi, consacrată de L. fundamentală. Înțelesul acestui principiu este că egalitatea nu presupune și uniformitate. De aceea, instituirea unui tratament juridic diferit pentru categorii profesionale diferite nu reprezintă o discriminare, atât timp cât această diferență de tratament este însoțită de garanții suficiente exercitării tuturor drepturilor corespunzătoare. Prin urmare, legiuitorul poate să instituie, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură și modalități specifice de exercitare a drepturilor procedurale.
Curtea constată că nu este întemeiată nici critica referitoare la nesocotirea prevederilor constituționale care garantează accesul liber la justiție. A. implică posibilitatea juridică a persoanei de a avea acces la structurile justiției și la mijloacele procedurale de înfăptuire a acesteia, precum și imposibilitatea excluderii vreunei categorii sau grup social de la exercițiul drepturilor procesuale pe care legea le-a instituit. Or, textul de lege criticat întrunește aceste exigențe rezultate din conținutul dispozițiilor art. 21 din C..
Pe de altă parte, în practica judiciară a secției de profil a Î. C. s-a statuat că excepția de inadmisibilitate a acțiunii este întemeiată de vreme ce s-a dovedit că anterior sesizării instanței cu acțiunea în anulare a ordinelor de eliberare din funcția publică de execuție, reclamantul nu a exercitat recursul administrativ, prevăzut de 7 alin. (1) din L. nr. 5. a contenciosului administrativ, ca o condiție de admisibilitate a acțiunii (ÎCCJ-SCAF decizia nr.
512 din 12 februarie 2008 disponibilă în programul de legislativ L.).
Dat fiind cadrul legal enunțat mai sus, Curtea a efectuat cercetări sub aspect factual pentru a se decela dacă și în ce măsură reclamanta a parcurs calea procedurală prealabilă intentării acțiunii în contencios administrativ respectând termenele și condițiile prevăzute de L. nr. 5..
Din verificările efectuate s-a constat că deși ordinul contestat a fost comunicat reclamantei la data de (...) (f. 95-96) așa cum atestă art. 1 alin. 2 parte finală din acest act în care s-a fixat și termenul de preaviz de 30 de zile interval în care funcționarul public se bucură de drepturile prev. de art. 99 alin. 5-7 (art. 1 alin. 3 din ordinul atacat), reclamanta a formulat plângerea prealabilă la data de 15 martie 2010 cu mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din L. nr. 5..
Nici chiar dispozițiile art. 7 alin. 7 din L. nr. 5. nu pot fi invocate în cauză (nici măcar nu a fost solicitată o astfel de aplicare și nici prezentate motive temeinice de întârziere) deoarece termenul de 6 luni de la emiterea actului a expirat mai înainte de formularea plângerii prealabile.
A. fiind, Curtea constată că procedura prealabilă angajată de reclamantă nu respectă condițiile și termenele prevăzute de L. nr. 5. la care trimite norma înserată în art. 106 alin. 1 din L. nr. 1. astfel încât în temeiul art. 8 alin.1 corelat cu art. 18 din L. nr. 5. urmează a se respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta MAN D. care a invocat ca temei legal dispozițiile art.3041 cu raportare la art.304 pct.9 din
Codul de procedură civilă și a susținut, în esență, următoarele critici:
- instanța de fond a reținut în mod greșit că nu ar fi formulat plângere prealabilă în condițiile art.7 alin.(l) din L. nr.5., termenul de formulare a plângerii curgând de la data publicării Deciziei nr.4., în Monitorul Oficial nr.291 din (...);
- instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, solicitând rejudecarea cauzei și anularea O. nr.57 din (...) emis de A. N. pentru
P. S..
A., deși, în cererea de sesizare a instanței, recurenta-reclamantă a invocat în mod generic dispozițiile L. nr.5., Curtea de apel era datoare să identifice că, din moment ce erau invocate deciziile C. C. nr.1257/2009 și nr.1629/2009, precum și D. m.414/ 2010, temeiul legal al acțiunii îl formează dispozițiile art.9 din L. nr.5..
Or, în cauză, este necontestat că O. m.57/2009 fusese emis în baza
O.U.G. nr.3., care a fost declarată neconstituțională (legea de aprobare) prin D. m.1257/2009, iar în considerentele Deciziei nr. 4. Curtea Constituțională a statuat că "lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (actele administrative date în temeiul celor două ordonanțe de urgență, etc.), precum în cauza de față.
În această situație, instanța de fond era datoare să constate că, în reglementarea art.9 alin.(l) și (4) din L. nr.5., acțiunea se introduce direct la instanța de contencios administrativ, plângerea prealabilă nefiind necesară.
A. N. pentru P. S. a depus întâmpiare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând, în esență că solutia instantei de fond este legală și temeinică .
Referitor la îndeplinirea procedurii plângerii prealabile, agenția intimată a susținut că recurenta a formulat plângere prealabilă la data 15 martie 2010, cu mult peste termenul de 30 de zile de la data când îi fusese comunicat O. m.57 din (...), astfel că solutia instantei de fond este temeinică și legală.
Prin decizia nr. 8483 din 20 octombrie 2011 al Î. C. de C. și Justiție, a fost admis recursul declarat de MAN D. împotriva Sentinței nr.8 din 13 ianuarie2011 a C. de A. C. - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal și în consecință s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:
Recursul a fost întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
În cauză, este necontestat că recurenta-reclamantă care fusese eliberată din funcția publică de director executiv prin O. m.57 din (...), în temeiul prevederilor O.U.G. m.3., a formulat plângerea prealabilă la A. unde a fost înregistrată sub nr.9621 din (...), la care autoritatea publică i-a răspuns așa cum a reținut, de altfel, și instanța de fond.
Argumentul instanței de fond că, în raport cu data când i-a fost comunicat ordinul - (...), plângerea prealabilă formulată la data de (...) de reclamantă este tardivă și în cazul în care s-ar calcula potrivit art.7 alin.(7) din L. m.5. pentru un termen de 6 luni, este lipsit de temei în raport cu dispozițiile art.9 din aceeași lege, care a constituit temeiul actiunii formulate.
A., potrivit art.9 alin.(l) din lege, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însotită de exceptia de neconstitutionalitate în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță" .
La fel, potrivit art.9 alin.(4) din lege, "În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competenta, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei C. C. în Monitorul Oficial al României, Partea I" .
În concluzie, soluția instanței de fond a fost nelegală, și a fost casată, iar în cauză să fie trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecare.
La data de 15 decembrie2011 cauza a fost înregistrată la Curtea de A. C. sub nr. de dosar (...)* pentru continuarea judecății.
Analizând pe fond acțiunea de contencios administrativ în lumina dezlegărilor date de instanța de casare și ținând seama de dispozițiile art. 315
C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Principala problemă de drept de la care pleacă analiza instanței, în faza de rejudecare, o constituie calificarea și încadrarea în drept dată acțiunii introductive a reclamantei și care rezultă explicit din dezlegările în drept ale instanței de recurs rezidă în incidența art. 9 din L. nr. 5., acesta fiind temeiul legal stabilit al acțiunii formulate.
Din această nouă perspectivă, Curtea are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 5 din L. nr. 5545/2004: Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale G., anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.
A. fiind, Curtea constată că decizia de declarare a neconstituționalității
OUG nr. 3. care a stat la baza emiterii actului administrativ atacat a fost urmarea unei alte excepții ridicate în altă cauză, respectiv în cauza urmare căreia s-a pronunțat D. nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 6 noiembrie 2009.
Având în vedere astfel că termenul de decădere prevăzut la art. 9 alin. 4 a fost respectat de reclamantă, acțiunea acesteia fiind înregistrată în interiorul termenului de un an calculat de la data publicării deciziei C. C. în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea urmează a antama fondul cauzei dedusă judecății prin prisma rezolvării capetelor de cerere cu care a fost învestită
Curtea.
Curtea reține că actul administrativ atacat în prezenta cauză (O. nr.
57/(...)) a fost emis pentru executarea dispozițiilor art. III alin. 1 și alin. 11 din
OUG nr. 3. privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice.
Că este așa rezultă din mențiunile operate în formula introductivă a actului administrativ individual examinat unde se menționează, între altele, și acest temei legal.
Prin D. nr. 1257 din 7 octombrie 2009 publicată în Monitorul Oficial nr.
758 din 6 noiembrie 2009, Curtea Constituțională a constatat că legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a G. nr. 3. privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice este neconstituțională.
Deși dispozitivul deciziei se referă exclusiv la L. pentru aprobarea OUG nr. 3., în cuprinsul considerentelor deciziei Curtea Constituțională face o analiză exhaustivă și a constituționalității Ordonanței de urgență constatând că nu există nici un motiv care să o împiedice să-și extindă controlul cu privire la constituționalitatea acesteia.
În acest sens jurisdicția de contencios constituțional a statuat că, după aprobarea ordonanței de urgență de către P., controlul de constituționalitate se exercită față de legea de aprobare, al cărei conținut este chiar ordonanța guvernamentală. Altfel spus, legea de aprobare integrează în totalitate prevederile din ordonanța de urgență aprobată, iar, prin aprobare, ordonanța de urgență încetează să mai existe ca act juridic normativ distinct; aprobarea dă naștere, însă, unui act normativ nou, care a absorbit și ordonanța de urgență. Ca atare, Curtea consideră că, întrucât devin parte integrantă a legii de aprobare, dispozițiile ordonanței de urgență pot fi supuse controlului de constituționalitate în condițiile 146 lit. a) din L. fundamentală.
Așa fiind, instanța de contencios constituțional a constatat că prin reglementările sale ordonanța de urgență a G. afectează statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilit prin L. nr. 1., reținându-se în plus că G.ul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competența materială, încălcând astfel dispozițiile art. 115 alin. 6 din C..
Instanța de contencios constituțional a mai reținut că ținând cont de existența viciului de neconstituționalitate extrinsecă evidențiat mai sus, constând în emiterea de către G. a unei ordonanțe de urgență într-un domeniu care, potrivit art. 115 alin. (6) din C., este sustras competenței sale, Curtea constată că examinarea celorlalte critici de neconstituționalitate a L. pentru aprobarea Ordonanței de urgență a G. nr. 3. nu mai este necesară.
De asemenea, Curtea Constituțională a observat că, prin dispozițiile sale, de urgență a G. nr. 3. exprimă o tendință de politizare a structurilor guvernamentale din unitățile administrativ-teritoriale, mai precis la nivelul județelor, și pune în discuție regimul constituțional și legal actual al funcției publice.
Din această perspectivă Curtea reține că actul administrativ individual emis în executarea și aplicarea unei dispoziții legale declarate neconforme cu
Constituția înfrânge principiul legalității și drept urmare, este nelegal, fiind incidente în acest sens implicit dispozițiile art. 9 alin. 4 din L. nr. 5..
Aspectele legate de împrejurarea că OUG nr. 3. au fost între timp abrogate de OUG nr. 1. nu au nicio relevanță în prezenta cauză de vreme ce noul act normativ preia integral dispozițiile legale ale vechiului act normativ.
Este suficient să cităm integral pasajele relevante din conținutul deciziei instanței de contencios constituțional pentru a releva pertinența și justețea acestui punct de vedere.
A., cu referire la incidența OUG nr. 1. Curtea constituțională a reținut că:
…în situația în care, prin legea supusă controlului înainte de promulgare se aprobă o ordonanță abrogată, nu se poate reține existența unui caz de inadmisibilitate ca urmare a faptului că s-ar exercita controlul de constituționalitate al unei legi ieșite din vigoare. Obiectul direct al controlului nu îl constituie constituționalitatea prevederilor ordonanței de urgență ieșite din vigoare, ci constituționalitatea legii de aprobare a acesteia, adică de validare a conținutului ei normativ prin actul de voință al P.
A. cum a observat instanța de contencios constituțional prin decizia mai sus amintită, a decide altfel ar însemna să se admită ca o lege prin care s-a aprobat o ordonanță de urgență neconstituțională ieșită din vigoare să nu poată fi supusă controlului C. C. în vederea restabilirii ordinii de drept consacrate prin L. fundamentală și, pe cale de consecință, că prevederile C.i nu sunt obligatorii. Ținând seama de prevederile 1 alin. (5) din Constituția României, conform cărora "În România, respectarea C.i, a supremației sale și a legilor este obligatorie", o asemenea soluție este absolut inacceptabilă.
Raportat la cele ce precedă, actul administrativ emis în temeiul unei ordonanțe declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională anterior demarării litigiului de față, face aplicabil art. 9 alin. 5 din L. nr. 5. și astfel se poate constata că actul administrativ nu mai are suport legal fiind astfel lovit de nulitate conform principiului de drept consacrat de adagiul accesorium saequitur principale.
Așa fiind, în temeiul art. 109 rap. la art. 106 din L. nr. 1. corelat cu art. 9 alin. 5 și 18 alin. 1 din L. nr. 5. se va admite acțiunea reclamantei și ca o consecință se va dispune anularea actului administrativ atacat și, totodată, va dispune reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior emiterii ordinului anulat de instanță.
Curtea urmează să înlăture ca vădit și esențial nelegale apărările formulate de pârâtă pe calea întâmpinării.
După cum jurisdicția constituțională a decis explicit în conținutul Deciziei nr. 414din 14 aprilie 2010 pronunțată în Monitorul Oficial al României nr. 291 din 4 mai 2010, cu referire, între altele, la efectul declarării neconstituționalității OUG nr. 3., D. nr. 1257/2009 „consacră o interferență între controlul a priori și cel a posteriori de constituționalitate, în sensul că, în cadrul controlului a priori de constituționalitate, s-a declarat ca fiind neconstituțională o soluție legislativă cuprinsă într-un act normativ în vigoare. O atare soluție este justificată de imperativul ca în dreptul pozitiv să nu existe sau să nu rămână în vigoare acte juridice vădit neconstituționale, Curtea neputând rămâne în pasivitate până când P.ul în mod ipotetic ar fi respins ordonanța de urgență în cauză";.
Mai apoi aceeași jurisdicție arată explicit și cu valoare de principiu că: lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență etc.
Totodată, cu trimitere la jurisprudența sa consacrată prin D. nr. 6.
Curtea Constituțională a stabilit că începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să își producă efectele juridice nr. 1. cu conținutul său normativ de dinainte de modificările neconstituționale ce i-au fost aduse prin de urgență a G. nr. 3. și prin art. I pct. 1-5 și 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII și anexa nr. 1 din Ordonanța de urgență a G. nr. 1.. A. este un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, sancțiune diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ.
Față de aceste argumente opozabile C. prin prisma dispozițiilor art. 147 alin. 1 și al. 6 din C., anularea O. nr. 57 din (...) emis de pârâtă este cu evidență o măsură legală și temeinică, având în vedere că lipsa de temei constituțional a art. III alin. 1 și 11 din OUG nr. 3. ca act primar produce drept efect încetarea actelor subsecvente emise în temeiul acesteia, cum ar fi actul administrativ emis în aplicarea normei declarate neconstituționale.
În ceea ce privește apărările formulate de pârâtă cu referire la acel de-al doilea capăt de cerere vizând lipsa de temei privind reintegrarea reclamantei în funcția avută anterior, Curtea reamintește dispozițiile de principiu ale art. 106 din L. nr. 1..
A., conform art. 106 alin. 1 din această lege: În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de L. contenciosului administrativ nr. 5., cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
Tot astfel, conform alineatului al doilea al aceluiași text legal: La solicitarea funcționarului public, instanța care a constatat nulitatea actului administrativ va dispune reintegrarea acestuia în funcția publică deținută.
Or, rezultă cu evidență că prin acțiunea introductivă Curtea a fost investită de reclamantă și cu cererea accesorie care se circumscria reintegrării în funcția publică deținută posterior anulării actului administrativ prin care reclamanta a fost eliberată din funcția publică deținută, respectiv aceea de director executiv adjunct la A. M..
Dincolo de acest aspect, Curtea reține că precizările C. C. la care face referire pârâta, rupte din context, nu au nici un efect asupra litigiului de față.
Trebuie notat că, argumentul C. C., evocat în pasajul:"; În condițiile examinate mai sus, eventualele măsuri de reintegrare dispuse de instanțele judecătorești în posturile de director executiv și director executiv adjunct nu ar putea fi puse în executare în condițiile noii legi din moment ce postul a fost desființat, iar noul post va fi ocupat în condițiile legii, și anume prin concurs. " citat de pârâtă nu conduce la imposibilitatea reîncadrării reclamantei în funcția publică deținută anterior, dimpotrivă pârâta omite, cu știință sau din neglijență, să observe că teza C. C. analizată aici a plecat de la anumite statuări anterioare. Și este așa, deoarece altfel nu ar avea niciun înțeles menționarea la începutul frazei a sintagmei „În condițiile examinate mai sus";.
A. fiind, dacă se analizează argumentele expuse în precedent de Curtea
Constituțională se va observa că aceasta a criticat maniera în care G.ul a propus modificarea L. nr. 1., statuând, între altele, că dacă s-ar accepta o astfel de variantă eventualele măsuri de reintegrare dispuse de instanțele judecătorești în posturile de director executiv și director executiv adjunct nu ar putea fi puse în executare în condițiile noii legi din moment ce postul a fost desființat, iar noul post va fi ocupat în condițiile legii, și anume prin concurs.
Din această perspectivă, și pentru a nu paraliza eficacitatea acestor măsuri dispuse de jurisdicțiile judiciare, Curtea C. a statuat în continuare că:
… s-au încălcat dispozițiile art. 16 alin. (1) din C., prin instituirea unui tratament juridic diferit pentru persoanele ce dețin funcții de conducere la nivelul serviciilor publice deconcentrate, fără a exista o justificare obiectivă, rațională, temeinică și rezonabilă.
Curtea Constituțională reține, de asemenea, că s-au încălcat și prevederile art.
16 alin. (3) din C., în conformitate cu care accesul la funcțiile publice se face "în condițiile legii". Existența drepturilor și libertăților prevăzute de C. nu este doar declarativă și iluzorie, ci efectivă, astfel încât și dreptului de acces la funcțiile publice trebuie să i se aplice același regim. De aceea, Curtea constată că dreptul de acces la funcțiile publice este unul complex, fiind compus din cel puțin 3 elemente esențiale, și anume:
- accesul/ocuparea efectivă a funcțiilor publice prin concurs;
- exercitarea atributelor de funcție publică;
- încetarea raporturilor de serviciu.
Aceste elemente sunt legate intrinsec de cariera funcționarului public și sunt inerente oricărei funcții publice.
În situația de față, măsura contestată atinge substanța acestui drept în două dintre cele 3 elemente principale ale sale. A., pentru eventualii directori executivi
s au d irec tor i execu tiv i ad juncț i î n f uncț ie s au re in tegr aț i se af ecte az ă atât exerc itare a atr ibu telo r de f uncție publ ic ă, c ât ș i înce tare a r apo r tur ilor de serv ic iu.
Or, în cond iț iile în c are f uncția publ ic ă tr e bu ie s ă se bucure de s tab il itate, o atare măs ur ă nu po ate dec ât s ă înc alce preve derile art. 16 alin. (3) din C..
Prin urmare, raportat la întreaga construcție argumentativă a C. C. orice soluție legislativă care ar împiedica reintegrarea în funcția publică a funcționarilor publici eliberați din funcție ca urmare a aplicării OUG nr. 3. și respectiv nr.1. afectează exercitarea atribuțiilor de funcție publică și încetarea raporturilor de serviciu, care ar conduce evident la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 3 din C..
Așa fiind, în nici un caz jurisdicția constituțională a statuat asupra interdicției instanțelor judiciare de a dispune reintegrarea așa cum eronat afirmă pârâta ci practic a întărit posibilitatea luării acestei măsuri analizând perspectiva vidării de sens juridic a acesteia dacă s-ar adopta alte măsuri legislative care vizau modificarea legii nr. 1. și care practic zădărniceau exercitarea atributelor de funcție publică a persoanei reintegrate și conduceau la încetarea raporturilor de serviciu ale acesteia în disprețul prevederilor art. 16 alin. 3 din C..
Față de cele ce precedă, raportat la dispozițiile art. 147 alin. 1 și alin. 6 din C. și în lumina dispozițiilor art. 106 alin. 2 din L. nr. 1. Curtea a reținut că cererea reclamatei privind reintegrarea acesteia în funcția publică deținută, respectiv aceea de director executiv adjunct la A. M. este legitimă, întemeiată și drept urmare a admis-o ca atare.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L.
{ F. |HOTĂRĂȘTE}
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta MAN D. domiciliată în B. M. str. M. B. nr.9/33 în contradictoriu cu pârâta A. N. PENTRU P. S. cu sediul în B. str. Ion C. nr.20, sector 1 și ca o consecință:
Anulează O. nr. 57/(...) emis de pârâtă și dispune reintegrarea acesteia în funcția publică deținută, respectiv aceea de director executiv adjunct la A. M..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 ianuarie 2012.
PREȘEDINTE GREFIER L. U. M. T.
Red.L.U/Dact.S.M
4 ex./20 ianuarie 2012
